INJURATURI CA LA USA PARCHETULUI – CSM l-a ars la deontologie pe procurorul PICCJ Dan Alexandru Nitescu, pentru „expresii triviale si acte de violenta” la adresa fostului sef al INEC Catalin Ceort: „Martora C.L. nu poate reproduce injuratura, fiind ceva de genul baga-mi-as”. Nitescu a fost cel care s-a plans primul la Inspectie ca procurorul Ceort „i-a adresat cuvinte jignitoare si l-a impins, cu violenta, lipindu-l de perete”: „Mai nenorocitule, da-te-n... mea” (Hotararea)
Incidente spumoase, cu injuraturi ca la usa cortului, pe holurile Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie! S-a intamplat in 2014, cu cateva zile inaintea vacantei de iarna, protagonisti fiind doi procurori de elita: Dan Alexandru Nitescu, in rolul agresorului, si fostul director al INEC Nicolae Catalin Ceort, in rolul victimei. „Rolurile” au fost atribuite de Sectia pentru procurori a CSM, care a transat definitiv litigiul printr-o hotarare de constatare a incalcarii „normelor de conduita prevazute de art. 17 si 18 din Codul deontologic al judecatorilor si procurorilor”. Vinovat, insa, a fost gasit doar Nitescu, cel care a sesizat primul incidentele Inspectiei Judiciare, Sectia pentru procurori a CSM stabilind in final ca acesta ar fi folosit „expresii triviale si acte de violenta” la adresa colegului sau Ceort.
Inainte de a ajunge la urechile inspectorilor judiciari si pe masa CSM, scenele dintre cei doi procurori - care, trebuie spus, nu fac deloc cinste sistemului judiciar - au fost aduse la cunostinta Procurorului General al Romaniei, Tiberiu Nitu (foto stanga), sefei Sectiei de urmarire penala si criminalistica din PICCJ, vestita Camelia Sutiman (foto centru) - audiata ca martor, si chiar ministrului Justitiei, Robert Cazanciuc (foto dreapta). De asemenea, incidentele au facut obiectul unor plangeri penale, intre timp clasate, inregistrate la PICCJ si PCAB.
Dan Alexandru Nitescu si Nicolae Catalin Ceort au fost ascultati de membrii Sectiei pentru procurori, marturiile lor fiind partial retinute in hotararea din 9 septembrie 2015 de constatare a incalcarii Codului deontologic, publicata in urma cu cateva zile pe site-ul Consiliului. Ambii au reclamat ca celalalt ar fi fost de vina, astfel ca, in luarea unei hotarari la nivel de Sectie, decisiva s-a dovedit pozitia martorilor, in special declaratia unei grefiere care a asistat la disputa dintre cei doi procurori. Dar sa-i luam pe rand, incepand cu personajele principale.
Versiunea procurorului Nicolae Catalin Ceort:
„Cu ocazia audierii, martorul Ceort Nicolae Catalin, referitor la primul incident, ce a avut loc spre finalul anului 2014, a aratat ca, in timp ce se afla in holul mare al PICCJ si se indrepta impreuna cu soferul NM spre masina de serviciu, domnul procuror Nitescu a intrat in sediul parchetului si, cu toate ca ar fi putut sa-i ocoleasca, a trecut printre ei, ocazie cu care l-a izbit cu umarul.
Cu privire la cel de-al doilea incident, petrecut la finele lunii decembrie 2014, a aratat ca, in timp ce se afla cu doamna grefier C.L. la usa care desparte coridorul de holul unde se afla lifturile, dar fara a o bloca, a aparut domnul Nitescu, care i-a spus: 'da-te, ma, la o parte, in ... (injuratura)', dupa care a trecut pe langa el izbindu-l, din mers, cu umarul. Mai arata ca a plecat spre biroul sau si, din urma, l-a ajuns pe domnul Nitescu, pe care l-a intrebat 'ce are cu mine si de ce m-a impins'. Sustine ca nu l-a injurat si nici nu l-a agresat fizic sau verbal pe domnul Nitescu, insa perceptia sa a fost ca acesta emana halena alcoolica. Arata ca ulterior a relatat incidentul domnului procuror sef L.C., iar a doua zi si doamnei procuror sef sectie urmarire penala Camelia Sutiman”.
Versiunea procurorului Dan Alexandru Nitescu:
„Cu ocazia audierii, domnul procuror Nitescu Dan Alexandru a aratat ca, in data de 18.12.2014, in timp ce se afla in incinta PICCJ, la etajul III, pe holul de la lift, intentionand sa ajunga pe holul mare, nu a putut sa se deplaseze intrucat usa de acces a fost blocata de domnul procuror Ceort Catalin, care purta o conversatie cu doamna C.L., grefier in cadrul PICCJ. Sustine ca s-a apropiat de acesta si i-a spus 'da-mi voie', insa domnul procuror Ceort Catalin nu a avut nicio reactie, imprejurare fata de care i s-a adresat din nou, cu acelasi apelativ, dar pe un ton usor ridicat, insa fara niciun rezultat, motiv pentru care, pentru a-si continua drumul, a fost nevoit sa se strecoare pe langa el.
Arata ca, dupa ce a parcurs o distanta de aproximativ 11-12 metri, in timp ce se indrepta spre biroul sau, a fost prins de brat de catre domnul procuror Ceort Catalin, care i-a adresat cuvinte jignitoare, respectiv 'mai nenorocitule, da-te-n (...) mea', imprejurare in care sustine ca l-a intrebat 'ce-ai patit?', 'ti-am zis da-mi voie'. De asemenea, mai arata ca domnul procuror Ceort Catalin l-a impins in perete, de doua ori, si a continuat cu aceleasi cuvinte jignitoare.
Sustine ca, imediat dupa incident, s-a deplasat in biroul domnului procuror sef L.S., caruia i-a relatat cele intamplate, iar a doua zi a relatat incidentul atat procurorui general al PICCJ, cat si doamnei Camelia Sutiman, procuror sef SUPC din cadrul PICCJ.
Cu privire la faptele ce i se imputa, arata ca se considera nevinovat.
Mai arata ca, urmare a declaratiilor date in cadrul acestei proceduri, a formulat plangere penala impotriva domnului procuror Ceort Catalin sub aspectul savarsirii infractiunii de fals in declaratii, prevazuta de art. 326 NCP, si a doamnei grefier C.L., pentru marturie mincinoasa, prevazuta de art. 273 alin. (1) NCP, iar cu privire la modul in care s-au desfasurat cercetarile in fata Inspectiei Judiciare, a formulat plangere penala impotriva doamnelor inspectori P.M. si R.N., pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu, prevazute de art. 297 alin. (1) NCP”.
Prezentam alte pasaje din Hotararea nr. 446/09.09.2015 a Sectiei pentru procurori, inclusiv declaratiile martorilor audiati:
„La data de 08.01.2015, la Inspectia Judiciara s-a inregistrat cererea formulata de domnul Nitescu Dan Alexandru, procuror in cadrul PICCJ, prin care a solicitat cercetarea disciplinara a domnului Ceort Catalin, procuror in cadrul PICCJ, sub aspectul savarsirii abaterilor disciplinare prevazute de dispozitiile art. 99 literele a) si c) din Legea nr. 303/2004 (n.r. - manifestari care aduc atingere onoarei sau probitatii profesionale ori prestigiului justitiei si atitudini nedemne in timpul exercitarii atributiilor de serviciu fata de colegi). A sustinut ca, la data de 18.12.2014, in jurul orelor 11, in timp ce se afla pe holul de la etajul III al PICCJ, procurorul Ceort Catalin, pe un ton necuviincios, i-a adresat cuvinte jignitoare si l-a impins, cu violenta, lipindu-l de perete.
La data de 28.01.2015, in cadrul verificarilor prealabile efectuate de catre Inspectia Judiciara, urmare a sesizarii formulate de domnul Nitescu Dan Alexandru, domnul procuror Ceort Catalin a solicitat, in mod expres, cercetarea magistratului Nitulescu Dan Alexandru cu privire la incidentul din data de 18.12.2014, precizand ca acesta i-a adresat cuvinte injurioase. De asemenea, a mai aratat ca, in urma cu doua saptamani, in jurul orelor 11.30, in incinta PICCJ, intre cei doi colegi a mai existat un incident, imprejurare in care procurorul Nitescu Dan Alexandru, in momentul in care a trecut pe langa el, l-a izbit cu umarul. (...)
Inspectia Judiciara a dispus conexarea cauzelor.
Prin rezolutia din 16.02.2015 s-a dispus inceperea cercetarii disciplinare fata de procurorul Nitulescu Dan Alexandru sub aspectul savarsirii abaterii disciplinare prevazute de art. 99 lit. a) din Legea nr. 303/2004. Cercetarea disciplinara a fost finalizata la 05.03.2015.
Prin rezolutia din 01.04.2015, Inspectia Judiciara a dispus respingerea sesizarii formulate de domnul procuror Ceort Catalin si clasarea sesizarii formulate de domnul procuror Nitescu Dan Alexandru.
Prin raportul din 01.04.2015, IJ a dispus sesizarea Sectiei pentru procurori a CSM, pentru a se aprecia cu privire la eventualele incalcari ale dispozitiilor art. 17 si 18 din Codul deontologic al judecatorilor si procurorilor de catre domnul procuror Nitescu Dan Alexandru. (...)
La data de 20.05.2015, Sectia pentru procurori a procedat la ascultarea martorilor C.S., L.R.E., si Ceort Catalin.
Cu ocazia audierii, martora C.S. a aratat ca, in data de 18.12.2014, in timp ce se afla in concediu de odihna, a fost apelata telefonic de catre domnul procuror Nitescu Dan Alexandru, care i-a comunicat ca doreste sa discute in legatura cu un incident pe care il avusese cu domnul procuror Ceort Catalin in aceeasi zi, in incinta PICCJ. Mai sustine ca, in data de 19.12.2014, a venit la birou, unde a avut o discutie cu domnul procuror sef C.L., care i-a relatat aspectele pe care le cunostea in legatura cu incidentul ivit intre procurorii Nitescu si Ceort. Mai arata ca, in aceeasi zi, a purtat o discutie atat cu domnul procuror Nitescu, cat si cu domnul procuror Ceort, fiecare sustinandu-si propria varianta.
Precizeaza ca in discutiile individuale pe care le-a purtat cu ambii procurori, le-a spus acestora ca ar trebui sa se impace, insa fiecare a sustinut ca celalalt trebuie sa-si ceara scuze.
Cu ocazia audierii, martora L.R.E. (n.r. - posibil, procuroarea Elena Raimonda Lazar) a aratat ca, in timp ce se afla impeuna cu domnul procuror O. in dreptul liftului, vis-a-vis de biroul 309, intentionand sa urce la etajul VI, la bufet, s-a intalnit cu domnul procuror Nitescu, cu care a schimbat cateva cuvinte despre o actiune in justitie avand ca obiect drepturi salariale. Sustine ca a amanat aceasta discutie intrucat a sosit liftul, insa, spre finalul programului, a mai purtat o discutie cu domnul procuror Nitescu, ocazie cu care acesta i-a povestit despre incidentul pe care il avusese cu domnul procuror Ceort, in prima parte a aceleiasi zile. Astfel, domnul procuror N i-a relatat ca usa de acces din cadrul holului de la etajul III era blocata de domnul procuror Ceort, care statea de vorba cu o persoana de sex feminin, iar atunci cand acesta i-a solicitat sa se dea la o parte pentru a putea trece, acesta a refuzat. (...)
La data de 10.06.2015, Sectia pentru procurori a procedat la ascultarea martorilor L.C., N.M. si C.L.
Martorul L.C. a aratat ca, imediat dupa evenient, domnul procuror Nitulescu Dan Alexandru s-a prezentat in biroul sau, ocazie cu care i-a relatat cele petrecute, astfel cum acesta le-a perceput. Nu i s-a parut ca acesta sa se fi aflat sub influenta bauturilor alcoolice. (...)
Cu ocazia audierii, martora C.L. a aratat ca, in data de 18.12.2014, in timp ce se afla in sediul PICCJ, pe holul de la etajul III, in dreptul usilor de acces catre lifturi, stand de vorba cu domnul procuror Ceort Catalin, a aparut domnul procuror Nitescu Dan Alexandru, pe care l-a auzit spunand o injuratura. Mai arata ca nu se poate preciza cu exactitate daca aceasta injuratura a fost adresata domnului procuror C sau a fost pur si simplu adresata in general si nu o poate reproduce cu exactitate fiind ceva de genul 'baga-mi-as'. Sustine ca imediat domnul Ceort s-a deplasat dupa domnul Nitescu, pe care l-a oprit si l-a intrebat 'pe cine injuri?'. Martora sustine ca a plecat tocmai pentru a nu mai asista in continuare la incident.
In probatiune, domnul procuror Nitulescu Dan Alexandru a depus inscrisuri, respectiv xerocopii ale plangerilor penale pe care le-a formulat la PICCJ fata de domnul procuror Ceort Catalin si doamna grefier C.L. si, respectiv, la PCAB, fata de doamnele procuror inspector N.R. si M.P. (...)
In cadrul sedintei Sectiei pentru procurori din data de 09.09.2015, cu ocazia dezbaterilor, domnul procuror Nitulescu Dan Alexandru a sustinut ca nu a incalcat nicio norma din Codul deontologic al judecatorilor si procurorilor. A aratat ca daca el ar fi fost cel care ar fi generat acest incident, nu ar fi sesizat Inspectia Judiciara si nu s-ar fi ajuns in situatia in care din parte vatamata sa fie cel cercetat.
Inspectia Judiciara, prin reprezentant, a solicitat Sectiei sa constate ca domnul procuror Nitulescu Dan Alexandru a incalcat dispozitiile art. 17 si 18 din Codul deontologic al judecatorilor si procurorilor, faptele savarsite cu ocazia celor doua incidente fiind dovedite prin probele administrate in cauza. Arata ca domnul procuror Nitulescu Dan Alexandru a avut o atitudine lipsita de respect fata de colegul sau de serviciu, domnul procuror Ceort Catalin, atitudinea sa neincadrandu-se in sfera comportamentului permis unui magistrat. Mai arata ca fapta prin care se constata incalcarea normelor Codului deontologic este mai putin grava decat o abatere disciplinara”.
*Cititi aici integral Hotararea nr. 446/09.09.2015 a Sectiei pentru procurori a CSM
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# sogiologul pixeleanu 15 November 2015 16:46 +4
# Goe 15 November 2015 17:27 +14
# Disney Channel 15 November 2015 18:43 +5
# Sissi 16 November 2015 00:53 0
# Teodosie 16 November 2015 10:43 +4
# ORTU 16 November 2015 18:55 +3
# Goe 17 November 2015 16:58 +4
# asistentul 16 November 2015 19:00 0
# Themis 21 November 2015 20:28 +5