Consiliul Superior al Magistraturii a vrut sa dea dovada de bune intentii, dar nu a dus treaba pana la capat. Joi, 31 martie 2022, Comisia nr. 1 comuna a CSM – denumita „Legislatie si cooperare interinstitutionala” si condusa de catre asa-zisul presedinte interimar al Consiliului, judecatorul Bogdan Mateescu (foto dreapta) – a emis un punct de vedere fata de un proiect de lege initiat de catre Ministerul Justitiei pentru modificarea a numeroase articole din Codul de procedura penala. Proiectul MJ urmareste, printre altele, punerea in acord a CPP cu o decizie prin care Curtea Constitutionala a interzis folosirea interceptarilor pe mandate de siguranta nationala in alte dosare decat cele privind infractiuni la securitatea nationala a Romaniei.

Lumea Justitiei a scris in septembrie 2021 despre proiectul publicat la 2 septembrie, in ultima zi de mandat a ministrului Justitiei Stelian Ion, si continuat acum, in mandatul ministrului Catalin Predoiu (foto stanga). Cu acea ocazie, am remarcat cadoul otravit pe care initiativa de act normativ li-l face inculpatilor care au primit achitare sau clasare definitiva dupa ce au fost nevoiti sa stea in arestul preventiv (fie si numai 24 de ore, cat dureaza un mandat de retinere). Mai exact, Luju evidentia la acea vreme faptul ca ministerul lui Stelian Ion a introdus in proiect exceptarea de la daune morale a celor care au primit achitare sau clasare pe motiv de dezincriminare a faptei. Ministerul Justitiei introducea aceasta discriminare desi Curtea Constitutionala a Romaniei – in Decizia nr. 136/2021, prin care a declarat neconstitutional intregul articol 539 din Codul de procedura penala – nu pune vreo bariera in calea despagubirilor in caz de clasare sau achitare definitiva pe dezincriminare (click aici pentru a citi).

Joi, 31 martie 2022, Comisia nr. 1 din CSM nu a suflat un cuvant despre abuziva modificare legislativa de mai sus propusa de catre Ministerul Justitiei.

In schimb, comisia a criticat pe buna dreptate pasajul din proiect care dupa articolul 139 din Codul de procedura penala introduce un nou articol – numerotat 139^1 – gandit sa ocoleasca Decizia nr. 55/2020, prin care CCR a stabilit ca „dispozitiile art. 139 alin. (3) teza finala din Codul de procedura penala sunt constitutionale in masura in care nu privesc inregistrarile rezultate ca urmare a efectuarii activitatilor specifice culegerii de informatii care presupun restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati fundamentale ale omului desfasurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr. 51/1991” privind securitatea nationala a Romaniei. Pe scurt: CCR a stabilit ca procurorii nu vor mai putea folosi ca mijloace de proba inregistrarile facute pe mandate de siguranta nationala (MSN) in dosare care nu privesc infractiuni de siguranta nationala. Motivul: inculpatii nu au posibilitatea sa conteste probele rezultate in urma interceptarilor realizate de SRI in baza MSN-urilor (click aici pentru a citi). Or, prin modificarile propuse si criticate de CSM Ministerul Justitiei urmareste sa reintroduca Serviciul Roman de Informatii in dosarele penale, cu incalcarea Deciziei CCR 55/2020.

Redam intregul text al art. 139 CPP (am subliniat pasajul desfiintat de CCR):

„Supravegherea tehnica

(1) Supravegherea tehnica se dispune de judecatorul de drepturi si libertati atunci cand sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:

a) exista o suspiciune rezonabila cu privire la pregatirea sau savarsirea unei infractiuni dintre cele prevazute la alin. (2);

b) masura sa fie proportionala cu restrangerea drepturilor si libertatilor fundamentale, date fiind particularitatile cauzei, importanta informatiilor ori a probelor ce urmeaza a fi obtinute sau gravitatea infractiunii;

c) probele nu ar putea fi obtinute in alt mod sau obtinerea lor ar presupune dificultati deosebite ce ar prejudicia ancheta ori exista un pericol pentru siguranta persoanelor sau a unor bunuri de valoare.

(2) Supravegherea tehnica se poate dispune in cazul infractiunilor contra securitatii nationale prevazute de Codul penal si de legi speciale, precum si in cazul infractiunilor de trafic de droguri, infractiunilor la regimul privind substantele dopante, de efectuare de operatiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, infractiunilor privind nerespectarea regimului armelor, munitiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive si al precursorilor de explozivi restrictionati, de trafic si exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, de spalare a banilor, de falsificare de monede, timbre sau de alte valori, de falsificare de instrumente de plata electronica, in cazul infractiunilor care se savarsesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronica, contra patrimoniului, de santaj, de viol, de lipsire de libertate in mod ilegal, de evaziune fiscala, in cazul infractiunilor de coruptie si al infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie, infractiunilor impotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene ori in cazul altor infractiuni pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii de 5 ani sau mai mare.

(3) Inregistrarile prevazute in prezentul capitol, efectuate de parti sau de alte persoane, constituie mijloace de proba cand privesc propriile convorbiri sau comunicari pe care le-au purtat cu tertii. Orice alte inregistrari pot constitui mijloace de proba daca nu sunt interzise de lege.

(4) Raportul dintre avocat si persoana pe care o asista sau o reprezinta nu poate forma obiectul supravegherii tehnice decat daca exista date ca avocatul savarseste ori pregateste savarsirea unei infractiuni dintre cele prevazute la alin. (2). Daca pe parcursul sau dupa executarea masurii rezulta ca activitatile de supraveghere tehnica au vizat si raporturile dintre avocat si suspectul ori inculpatul pe care acesta il apara, probele obtinute nu pot fi folosite in cadrul niciunui proces penal, urmand a fi distruse, de indata, de catre procuror. Judecatorul care a dispus masura este informat, de indata, de catre procuror. Atunci cand apreciaza necesar, judecatorul dispune informarea avocatului”.

Prezentam si art. 139/1, pe care Ministerul Justitiei doreste sa-l introduca in Codul de procedura penala:

„(1) Pot fi folosite ca mijloace de proba in procesul penal inregistrarile rezultate din activitatile specifice culegerii de informatii care presupun restrangerea exercitiului unor drepturi sau al unor libertati fundamentale ale omului daca din cuprinsul acestora rezulta date sau informatii privitoare la pregatirea ori savarsirea unei infractiuni dintre cele prevazute la art. 139 alin. (2) din Codul de procedura penala si au fost respectate prevederile legale care reglementeaza obtinerea acestor inregistrari.

(2) Legalitatea incheierii prin care s-au autorizat activitatile respective, a mandatului emis in baza acesteia, a modului de punere in executare a autorizarii, precum si a inregistrarilor rezultate se verifica in procedura de camera preliminara de catre judecatorul de camera preliminara de la instanta careia ii revine, potrivit legii, competenta sa judece cauza in prima instanta”.

CSM a pus la respect Ministerul Justitiei

Comisia nr. 1 comuna din CSM („Legislatie si cooperare interinstitutionala”) i-a amintit Ministerului Justitiei pasajele din Decizia CCR nr. 55/2020 care spun ca SRI nu are ce cauta in dosare care nu vizeaza infractiuni de siguranta nationala si – mai mult – ca verificarea legalitatii interceptarilor pe mandate de siguranta nationala sa fie de competenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie, nu a judecatorului de camera preliminara de la instanta competenta sa judece fondul dosarului. Motivul este simplu: cata vreme un MSN este emis doar de catre judecatori ICCJ, legalitatea lui trebuie verificata tot de catre un magistrat de la Inalta Curte.

Cititi minuta Comisiei nr. 1 comune a CSM (vezi facsimil):

„Cu majoritate, Comisia si-a insusit punctul de vedere al DLDC si a decis transmiterea unui raspuns in acest sens catre Ministerul Justitiei, cu observatiile formulate in Comisie.

In ceea ce priveste inregistrarile obtinute din activitati specifice culegerii de informatii, in unanimitate s-a apreciat ca procedura de verificare a legalitatii acestor inregistrari ar trebui sa fie in competenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie, iar nu in competenta judecatorului de camera preliminara de la instanta de fond, fata de considerentele expuse in Decizia CCR nr. 55/2020.

Referitor la categoriile de infractiuni cu privire la care aceste inregistrari pot fi folosite ca mijloace de proba, opinia majoritara a fost in sensul jurisprudentei Curtii Constitutionale si a Curtii Europene a Drepturilor Omului, respectiv in sensul asigurarii unui echilibru necesar intre scopul urmarit prin activitatile intreprinse in domeniul securitatii nationale si principiile fundamentale ale procesului penal. In concret, s-a apreciat ca ar trebui analizata limitarea infractiunilor in legatura cu care sa fie permisa aceasta masura exceptionala exclusiv la infractiunile contra securitatii nationale prevazute de Codul penal si de legi speciale si la cele de terorism.

A fost exprimata si opinia minoritara in sensul insusirii propunerii formulate de Ministerul Justitiei, in sensul acordarii valorii de mijloc de proba acestor inregistrari pentru toate infractiunile prevazute actualmente la art. 139 alin. (2) din Codul de procedura penala, iar in subsidiar stabilirea categoriei de infractiuni vizate sa se faca si prin raportare la art. 2 din Legea nr. 39/2003, nu doar prin includerea infractiunilor contra securitatii nationale sau de terorism.

In ceea ce priveste propunerile referitoare la folosirea in procesul penal a probelor ce constituie informatii clasificate, in opinia majoritara s-a apreciat ca procedura propusa de Ministerul Justitiei, potrivit careia reprezinta o garantie suficienta asigurarea accesului partilor si al persoanei vatamate la acestea printr-un avocat din oficiu care detine ORNISS, nu respecta exigentele impuse de Curtea Europeana a Drepturilor Omului in jurisprudenta sa. In masura in care declasificarea nu este posibila, o astfel de modalitate de acces ar putea fi luata in considerare ca o optiune doar in cauzele ce vizeaza infractiuni de gravitate foarte ridicata (infractiunile contra sigurantei nationale si de terorism), infractiuni in privinta carora exista un interes public deosebit in tragerea la raspundere a persoanelor responsabile. Aplicabilitatea generala propusa prin proiectul transmis creeaza premisele restrangerii dreptului la un proces echitabil al inculpatului in cauze in care nu exista un interes public exceptional, fiind asadar create premisele unor condamnari ulterioare de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

In opinia minoritara, s-a apreciat ca este justificata acordarea accesului aparatorilor partilor si al persoanei vatamate la informatiile clasificate, conditionat de detinerea autorizatiei de acces prevazute de lege, sau desemnarea unor aparatori din oficiu care sa detina asemenea autorizatii, indiferent de natura infractiunii”.