JEAN CORECTU N-ARE ASTAMPAR – Judecatorul Ioan Fundatureanu de la Curtea de Apel Pitesti recidiveaza in comentarii politice, desi a fost sanctionat disciplinar de CSM pentru derapajele sale verbale: “Cand minciunile pe care le proferati intereseaza justitia, ma voi exprima intotdeauna. Daca asta inseamna sa fac politica, da, fac politica... Minciuna le tine loc si de mama si de tata. De fapt, asta e familia lor traditionala: 'minciuna'!”
Inspectia Judiciara si Consiliul Superior al Magistraturii au de lucru. Dupa ce a fost sanctionat de Sectia pentru judecatori a CSM pentru comentarii politice cu reducerea indemnizatiei cu 20% pentru 5 luni, desi merita sa fie exclus din magistratura in opinia noastra, judecatorul Ioan Fundatureanu (foto) de la Sectia penala a Curtii de Apel Pitesti a recidivat. De aceasta data nu il mai face “sluga” pe ex-ministrul Justitiei Florin Iordache, ci are ca tinta un europarlamentar, care intamplator a ajuns in aceasta functie ocupandu-i locul Vioricai Dancila. Este vorba despre eurodeputata Gabriela Zoana, care a intrat intr-un schimb de replici cu judecatorul Ioan Fundatureanu, dupa ce acesta a acuzat-o ca minte.
Jean Corectu isi face de cap pe Facebook
Concret, judecatorul Ioan Fundatureanu, sau mai bine spun “Jean Corectu”, asa cum se prezinta pe Facebook, s-a apucat sa critice o postare a Gabrielei Zoana, potrivit careia 6 milioane de romani au fost interceptati, filati si inregistrati in ultimii ani in Romania. Fara sa stea pe ganduri, Jean Corectu a acuzat-o pe Gabriela Zoana ca minte, sustinand despre aceasta ca este o urmasa demna a Vioricai Dancila. Dezvaluirea privitoare la comportamentul judecatorului Jean Corectu, dar si schimbul de replici dintre acesta si europarlamentarul Gabriela Zoana au fost facute publice de ziarul argesean Ancheta, in editia din 15 octombrie 2018.
Din schimbul de replici redat de publicatia Ancheta, constatam ca judecatorul Ioan Fundatureanu isi asuma postura in care se afla, aceea de magistrat care poate fi acuzat ca face comentarii politice, insa cu toate acestea acesta isi asuma afirmatiile si conchide: “Daca asta inseamna sa fac politica, da, fac politica.”
De remarcat este totusi indarjirea cu care Jean Corectu isi sustine cauza. In ciuda faptului ca eurodeputata Gabriela Zoana ii precizeaza ca afirmatiile sale privitoare la numarul persoanelor interceptate si filate de serviciile secrete au la baza date oficiale prezentate de Comisia pentru controlul SRI din Parlamentul Romaniei, judecatorul Ioan Fundatureanu isi continua demersul de denigrare a partidului aflat la guvernare si a membrilor acestuia, sustinand ca datele din raportul Comisiei SRI “sunt tot minciuni gogonate”.
Fundatureanu a fost sanctionat de CSM, dar iertat de Cristina Tarcea
Precizam ca excesul de furie verbala al judecatorului Ioan Fundatureanu nu este singular. Asa cum am precizat mai sus, Fundatureanu a mai fost sanctionat de CSM, in 2017, insa a scapat de sanctiune dupa ce a fost albit de Inalta Curte. Mai exact, Sectia pentru judecatori in materie disciplinara a CSM a decis, in 14 iunie 2017, diminuarea indemnizatiei de incadrare lunare brute cu 20%, pe o perioada de cinci luni, pentru comiterea abaterii disciplinare prevazuta de art. 99 lit. a) din Legea 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor privind „manifestarile care aduc atingere onoarei sau probitatii profesionale ori prestigiului justitiei, savarsite in exercitarea sau in afara exercitarii atribuiilor de serviciu”, dupa ce magistratul l-a jignit incalificabil pe un demnitar, fostul ministru al Justitiei Florin Iordache, pe care l-a descris ca fiind "o sluga si un monument de impostura".
„Numirea acestei slugi in fruntea acestui minister sensibil este o palma data magistratilor onesti si juristilor profesionisti. Nici ca se putea o propunere mai buna in noua era Dragnea, pentru Ministerul Justitiei precum acest sculer matriter de Caracal, pe numele sau Florin Iordache. Mai rar un monument de incompetenta si impostura precum acest ipochimen”, scria judecatorul Fundatureanu pe Facebook.
Ulterior, dupa ce a atacat solutia la Inalta Curte, Completul de 5 Civil 2 condus de judecatoarea Cristina Tarcea a anulat decizia de sanctionare a Sectiei pentru judecatori in materie disciplinara, in data de 26 martie 2018, a hotarat admiterea recursului formulat de judecatorul Fundatureanu si trimiterea sa inapoi in instanta, cu indemnizatia intacta.
Prezentam in continuare discutiile dintre Ioan Fundatureanu si Gabriela Zoana, astfel cum au fost redate de publicatia argeseana Ancheta:
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# CUCUVEAUAMOV 18 October 2018 13:59 +7
# Judecator iccj 18 October 2018 15:13 +2
# Ce mai cauta oxiurul asta in justitie ? 18 October 2018 17:59 +1
# basicuta 18 October 2018 18:09 +2
# mitica 18 October 2018 19:41 +1
# santinela 19 October 2018 08:21 0
# justitiarul 19 October 2018 08:47 0
# Adrian 23 October 2018 10:24 0