27 December 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

JOCURILE DISPERARII – Procurorul DNA Camelus Paduraru nu mai stie ce sa faca pentru a obtine o condamnare in dosarul "Birsan". Seful Sectiei judiciare din DNA le-a propus judecatorilor ICCJ sa "eludeze legal" Codul de procedura penala si sa o audieze ca martor pe judecatoarea Iuliana Pusoiu, inculpata in dosar. Soc, avocatii au prezentat un act prin care procurorul de caz Viorel Cerbu a facut o cerere identica, infirmata insa de Lucian Papici

Scris de: Elena DUMITRACHE | pdf | print

15 January 2018 18:09
Vizualizari: 9172

La Directia Nationala Anticoruptie este harababura totala! Procurorii anticoruptie nu stiu ce sa mai faca pentru a obtine condamnari, macar cu suspendare, si pentru a inclina balanta, astfel incat sefa DNA sa iasa bine la bilanturi. Mai ales daca este vorba despre un dosar cu miza, asa cum este cazul dosarului in care judecatorii ICCJ Gabriela Birsan, Iuliana Pusoiu, Anton Pandrea si Corina Corbu au fost trimisi, cu ani in urma, in judecata de procurorul Viorel Cerbu pentru pretinse fapte de coruptie, dosar care, la fond, a fost solutionat cu achitare. Dupa cum veti vedea, pentru a obtine o condamnare, procurorii DNA se dedau la reinventarea de cereri de probatorii.


Asa cum Lumeajustitiei.ro dezvaluia in editia din 14 ianuarie 2018, seful Sectiei judiciare din DNA, procurorul Camelus Paduraru (foto 1 stanga), care participa la fiecare sedinta de judecata din dosarul judecatorilor ICCJ, a solicitat instantei supreme la termenul din 4 decembrie 2017 ca judecatoarea Iuliana Pusoiu sa fie audiata ca martor in dosarul in care are si calitatea de inculpata si in care si-a rezervat dreptul la tacere. Halucinanta cerere a starnit, inca de la momentul formularii sale de catre Camelus Paduraru, revolta in sala de judecata, fiind in afara oricaror norme de Drept ca un inculpat sa fie audiat in propria cauza in calitate de martor.

La termenul din 15 ianuarie 2018, am aflat insa ca cererea lui Camelus Paduraru nu este singulara. Mai exact, in acelasi dosar, in faza urmaririi penale, procurorul de caz Viorel Cerbu a propus audierea ca martor a judecatoarei Iuliana Pusoiu in dosarul in care se pregatea sa o trimita in judecata. Dovada a fost expusa de unul dintre avocatii din dosar, care a prezentat judecatorilor supremi o ordonanta semnata de vestitul procuror Lucian Papici, care la vremea respectiva ocupa functia de sef al Sectiei I din DNA. Potrivit documentului, ordonanta viza infirmarea propunerii formulate de procurorul Viorel Cerbu si deci respingerea posibilitatii de audiere ca martor a unui inculpat in propriul dosar.

Avocatul Horia Miclescu: "Rezulta fara dubiu caracterul lor dirimant care face inadmisibila cererea de probe a Directiei Nationale Anticoruptie"

Anomalia propusa initial de Viorel Cerbu (foto 1 dreapta) si reinventata in aceste zile la ICCJ de procurorul Camelus Paduraru a fost analizata de avocatul Horia Miclescu (foto 2), in calitate de aparator al judecatoarei Iuliana Pusoiu, in cuprinsul cererii prin care solicita Completului de 5 judecatori al ICCJ respingerea cererii sefului Sectiei judiciare din DNA ca inadmisibila.

In cuprinsul documentului pe care il prezentam in integralitate, avocatul Horia Miclescu arata ca solicitarea lui Camelus Paduraru, copiata de la Viorel Cerbu, este contrara dispozitiilor Codului de procedura penala. Mai exact, potrivit cererii avocatului Horia Miclescu propunerea lui Camelus Paduraru de a "eluda legal prev. art. 77-78 si 82-83 din C. Pr. Pen." (asa cum procurorul Paduraru a afirmat in sala de judecata de la ICCJ) este inadmisibila intrucat art. 115 alin. 1 CPP prevede ca "orice persoana poate fi citata si audiata ca martor intr-o cauza, cu exceptia partilor si a subiectilor procesuali activi":

"Acest text de lege se coroboreaza cu prev art. 77-78 si 82-83 c.pr pen si consacra un principiu imuabil in faptul ca inculpatul atat in faza de cercetare penala/urmarire penala cat si in cea a cercetarii judecatoresti, indiferent de faza in care se afla cauza (fond, apel, cai extraordinare) este parte si are calitatea de subiect procesual principal.

In opinia noastra din expunerea si coroborarea acestor texte, rezulta fara dubiu caracterul lor dirimant care face inadmisibila cererea de probe a Directiei Nationale Anticoruptie in sensul citarii si audierii inc/intimata Pusoiu Iuliana ca martor in aceeasi cauza in care este trimisa in judecata".

Un alt impediment procesual care atrage respingerea cererii este reprezentat de articolul 122 alin. 1 CPP, care stabileste "modul in care se procedeaza la audierea martorului." Potrivit dispozitiilor mai sus enuntate, citate in cererea de avocatul Miclescu, "fiecare martor este audiat separat si fara prezenta altor martori". Aceasta norma ar fi imposibil de indeplinit intrucat judecatoarea Iuliana Pusoiu a fost prezenta in sala de judecata la termenele in care s-a procedat la audierea martorilor.

Un ultim aspect care atrage necesitatea respingerii cererii formulate de Camelus Paduraru, copie indigo cu a fostului sau coleg Viorel Cerbu, este data de faptul ca cei doi procurori care au efectuat cercetarea penala in cauza "nu au constatat ca in mod real cele doua grupuri infractionale, unul acuzat de 'coruptie activa si pasiva' si format din Iuliana Pusoiu, Claudia Silinescu Gherbovan, Radu Gherbovan si Gabriela Birsan 'au actionat 'independent' in raport cu cel de-al doilea grup infractional format din magistratii Pandrea Anton si Corbu Corina, care sunt acuzati de comiterea unor infractiuni asimilate celor de coruptie, ceea ce nu justifica conexarea acestora ci, per a contrario, disjungerea lor".

Prezentam in continuare pozitia exprimata de avocatul Horia Miclescu:


Comentarii

# DODI date 15 January 2018 20:38 +15

Noroc că în țara asta mai sunt avocați deștepți. Așa au ocazia și cei de la DNA să mai ia unele lecții postuniversitare și să și le adauge la CV ca și specializare la locul de muncă.

# Edelweiss - Pandect (WOW!) de Bukowina date 16 January 2018 05:38 +3

„Nullus idoneus testis in re sua intelligitur.” - (Corpus Iuris Civilis - Lib. L - Articulus IV - De Testibus) /// Singura derogare de la acest principiu este permisă în cazul porcurorilor DNA, școliți la apelul bocancilor, angajați în urma unui anunț publicat pe eBay, și care pot testimonia cu privire la propria limitare intelectuală. (IQ - max 60 Unități)

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 22.12.2024 – S-a aflat noul ministru al Justitiei

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva