Extrem de periculoasa dorinta Curtii de Apel Brasov de a se pune de-a curmezisul chiar Deciziilor CCR si practicii deja existente in instante la nivel national privitor la aplicarea Deciziilor CCR 297/2018 si 358/2022 privind interventia prescriptiei raspunderii penale, facand jocul procurorilor carora judecatorii brasoveni ajung sa le planga de mila ca sunt vaduviti de o cale extraordinara de atac. Dupa ce a cerut Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) sa solutioneze in procedura de urgenta cererea de pronuntare a unei hotarari prliminare formulata de Curtea de Apel Brasov vizand neaplicarea deciziilor CCR privind prescriptia intr-o cauza penala, CJUE acordand in acest sens termenul de 10 mai 2023 pentru solutionarea cererii, aceeasi Curte de Apel Brasov revine la CJUE cu o completare in care practic creioneaza modul in care ar trebui sa arate clarificarile CJUE.

Conform documentului in posesia caruia Lumea Justitiei a intrat, judecatorii Cristina Moisa si Vlad Neagoe (foto) de la Curtea de Apel Brasov au inaintat Curtii de Justitie a Uniunii Europene in data de 24 martie 2023 un "addenum" (completare) la cererea de pronuntare a hotarari prealbile inaintate la inceputul lunii martie 2023, prin care au cerut, nici mai mult, nici mai putin decat ca "in cazul recursurilor in casatie declarate fata de toate hotararile definitive pronuntate intre timp in cauze similare, instantele interne urmeaza sa aprecieze ca termenul caii de atac prevazut in norma interna trebuie sa curga de la data pronuntarii hotararii Curtii de Justitie a Uniunii Europene".

Practic, judecatorii Curtii de Apel Brasov intr-o completare din punctul nostru de vedere aiuritoare, contrara legilor interne si normelor constitutionale, vor ca judecata in cauzele care au vizat prescriptia sa se faca in raport de ce decide CJUE, si nu de prevederile si termenele cuprinse in legile nationale, acest lucru fiind necesar zic cei doi judecatori brasoveni, pentru ca procurorii sa poata beneficia in continuare de dreptul de introducere a caii de atac a recursului in casatie, chiar si in cauzele in care instantele s-au pronuntat definitiv si irevocabil, iar termenul prevazut de Codul de procedura penala, de 30 de zile, a fost depasit.

Aberanta completare a cererii de pronuntare a hotararii prelabile in ce priveste dosarele vizand interventia prescriptiei raspunderii penale are totodata rolul de a afecta chiar hotararile definitive pronunate de instantele nationale, incepand cu Inalta Curte de Casatie si Justitie, invocand in acest sens necesitate aplicarii dreptului Uniunii Europene, acreditandu-se ideea ca impunerea unui termen fix intr-o cale de atac ar putea sa nu fie compatibila cu "principiile echivalentei si efectivitatii".

Ce facem in situatia in care CJUE admite cererea Curtii de Apel Brasov? Rescriem Dreptul? Permitem ca instantele de buna credinta sa blocheze dosare doar de teama de a mai pronunta o solutie justa, conform normelor nationale, pentru a evita o rasmerita a judecatorilor # care refuza sa respecte drepturile prevazute si garantate prin Constitutie fiecarui cetatean?

Iata ce prevede Adresa de completare a Curtii de Apel Brasov la CJUE:

"In aceasta situatie, instanta de trimitere invedereaza necesitatea analizarii principiului echivalentei si principiului efectivitatii, prin raportare la hotararile ramase definitive, pronuntate in cauzele in care s-a aplicat dreptul intern, intr-o modalitate care nu corespunde interpretarii oferite ulterior prin raspunsurile la intrebarile preliminare, ceea ce are relevanta, prin prisma principiului egalitatii si nediscriminarii, asa cum s-a aratat mai sus, inclusiv in cauza principala de fata.

Astfel, cu privire la aceste hotarari definitive pronuntate intre timp in cauze similare contrar unor raspunsuri pozitive ulterioare la intrebarile preliminare adresate in cauza de fata, instanta de trimitere are in vedere jurisprudenta Curtii de Justitie, care aminteste importanta pe care o detine principiul autoritatii de lucru judecat atat in ordinea juridica a Uniunii, cat si in ordinile juridice nationale.

In acest sens, se retine, in principiu, ca pentru a garanta atat stabilitatea dreptului si a raporturilor juridice, cat si o buna administrare a justitiei, este necesar ca hotararile judecatoresti ramase definitive dupa epuizarea cailor de atac disponibile sau dupa expirarea termenelor de exercitare a acestor cai de atac sa nu mai poata fi contestate. Prin urmare, dreptul Uniunii nu impune instantei nationale sa inlature aplicarea normelor interne de procedura care confera autoritate de lucru judecat unei decizii judecatoresti, chiar daca aceasta ar permite indreptarea unei situatii nationale incompatibile cu acest drept. Astfel, s-a statuat ca dreptul Uniunii nu impune unui organ judiciar obligatia ca, pentru a tine seama de interpretarea unei dispozitii relevante a acestui drept adoptata de Curte, sa revina, din principiu, asupra deciziei sale care a dobandit autoritate de lucru judecat.

In schimb, in cazul in care normele de procedura interne aplicabile prevad posibilitatea ca instanta nationala sa revina, in anumite conditii, asupra unei hotarari care are autoritate de lucru judecat pentru a face ca situatia sa fie compatibila cu dreptul national, aceasta posibilitate trebuie sa prevaleze, in conformitate cu principiile echivalentei si efectivitatii, daca sunt intrunite conditiile mentionate, pentru a restabili conformitatea situatiei in discutie cu dreptul Uniunii.

Astfel, in conformitate cu principiul cooperarii loiale consacrat la articolul 4 alineatul (3) TUE, modalitatile procedurale aplicabile actiunilor care urmaresc sa asigure protectia drepturilor pe care dreptul Uniunii le confera justitiabililor nu trebuie sa fie mai putin favorabile decat cele aplicabile unor actiuni similare de natura interna (principiul echivalentei) si nu trebuie sa faca imposibila in practica sau excesiv de dificila exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridica a Uniunii (principiul efectivitatii).

Respectarea cerintelor mentionate trebuie analizata tinand seama de locul pe care il ocupa normele in cauza in ansamblul procedurii, de desfasurarea respectivei proceduri si de particularitatile acestor norme in fata diferitor instante nationale (Hotararea din 11 septembrie 2019, Oana Madalina Calin, C-676/17, ECLI:EU:C:2019:700, punctele 26-33).

In speta de fata, dreptul intern ofera o cale de atac, astfel cum va fi expusa in continuare, care permite sa se solicite reformarea hotararilor judecatoresti definitive pentru ipoteze care includ cazul prezent, in acord cu principiul autonomiei procedurale.

Prin urmare, este necesar sa se examineze daca o astfel de cale de atac, care prevede si un anumit termen pentru exercitarea ei, este compatibila cu principiile echivalentei si efectivitatii.

Cu privire la principiul echivalentei

Principiul echivalentei se opune ca un stat membru sa prevada pentru cererile vizand protectia drepturilor pe care dreptul Uniunii le confera justitiabililor modalitati procedurale mai putin favorabile decat cele aplicabile unor actiuni similare de natura interna (Hotararea din 11 septembrie 2019, Oana Madalina Calin, C-676/17, ECLI:EU:C:2019:700, punctul 34). In aceasta privinta, instanta de trimitere subliniaza, in baza propriei specializari in dreptul intern si in aplicarea principiului autonomiei procedurale, ca identifica in dreptul intern o singura cale de atac fata de hotararile ramase definitive, intre timp, prin incalcarea dreptului Uniunii astfel cum ar urma sa se raspunda la intrebarile preliminare cu referire la aplicarea prescriptiei raspunderii penale, si anume calea extraordinara de atac denumita Recursul in casatie, prevazuta in art. 433-451 din Codul de Procedura penala. Astfel, recursul in casatie prevede motive identice izvorate din dreptul intern pentru cazul prevazut in art. 438 alin. 1 pct. 8 din Codul de Procedura penala, respectiv cand „in mod gresit s-a dispus incetarea procesului penal”, in conditiile in care prescriptia raspunderii penale, antamata in prezenta procedura, este unul dintre principalele cazuri de incetare a procesului penal, prevazut in art. 16 alin. 1 lit. f) raportat la art. 396 alin. 6 din Codul de Procedura penala.

Cu toate acestea, instanta de trimitere subliniaza ca singurul impediment pentru introducerea recursurilor in casatie l-ar constitui termenul prevazut de art. 435 din Codul de Procedura penala, potrivit caruia recursul in casatie poate fi introdus de catre procuror sau de catre parti in termen de 30 de zile de la data comunicarii deciziei instantei de apel. Or, la data pronuntarii hotararii Curtii de Justitie, termenul astfel calculat ar fi considerat implinit in marea majoritate a cauzelor, context in care s-ar antama principiul efectivitatii.

Cu privire la principiul efectivitatii

In ceea ce priveste principiul efectivitatii, trebuie amintit ca, potrivit unei jurisprudente constante, fiecare caz in care se ridica problema daca o dispozitie procedurala nationala face imposibila sau excesiv de dificila aplicarea dreptului Uniunii trebuie analizat tinand cont de locul pe care respectiva dispozitie il ocupa in cadrul procedurii in ansamblul sau, de modul in care se deruleaza si de particularitatile acesteia in fata diferitor instante nationale. Din aceasta perspectiva, trebuie luate in considerare, daca este cazul, protectia dreptului la aparare, principiul securitatii juridice si buna desfasurare a procedurii.

In ceea ce priveste, mai precis, termenele privind caile de atac, Curtea a statuat ca, in interesul securitatii juridice, stabilirea unor termene rezonabile, sub sanctiunea decaderii, este compatibila cu principiul efectivitatii.

Prin urmare, trebuie sa se verifice caracterul rezonabil al unui astfel de termen, la expirarea caruia un justitiabil nu mai poate formula o cerere de reformare a unei hotarari judecatoresti definitive pronuntate cu incalcarea dreptului Uniunii (Hotararea din 11 septembrie 2019, Oana Madalina Calin, C-676/17, ECLI:EU:C:2019:700, punctul 42-48, si jurisprudenta acolo citata).

In cauza, trebuie sa se constate ca un termen de 30 de zile pentru formularea unei astfel de cereri de reformare a unei hotarari judecatoresti definitive, nu este criticabil in sine.

Pe de alta parte, trebuie precizat ca termenul pentru formularea unei cereri de recurs in casatie, in discutie in litigiul principal, incepe sa curga de la data la care partilor le este comunicata respectiva hotarare judecatoreasca definitiva. Or, in conditiile in care textul legal s-ar aplica ca atare, termenul de recurs in casatie ar fi implinit in marea majoritate a cauzelor, de natura a determina respingerea acestei cai de atac ca tardiv formulata, ceea ce ar face imposibila reformarea hotararilor judecatoresti definitive pronuntate prin incalcarea dreptului european, aspect de natura sa impiedice aplicarea hotararii preliminare a Curtii de Justitie inclusiv in litigiul principal, din perspectiva principiilor egalitatii in drepturi si nediscriminarii, asa cum s-a subliniat mai sus.

Intr-o astfel de situatie, singura alternativa pe care o intrevede instanta de trimitere – sub rezerva altor precizari care ar reiesi din observatiile celorlalte parti, daca se vor considera necesare a fi cerute in cauza sub acest aspect - este aceea de a se preciza, in chiar hotararea preliminara a Curtii de Justitie, ca termenul de 30 de zile pentru recurs in casatie curge, in vederea respectarii principiilor echivalentei si efectivitatii, de la pronuntarea hotararii Curtii de Justitie a Uniunii Europene, avand in vedere ca in perioada anterioara acest termen nici nu a putut sa curga, atata timp cat cazul de recurs in casatie, desi prevazut in dreptul intern pentru insasi motivul de drept respectiv, nu era configurat in sensul hotararii preliminare (un eventual recurs in casatie formulat in prezent ar fi vadit nefondat conform practicii interne care inceteaza procesele penale pentru ca faptele sunt prescrise), urmand, asadar, sa se aiba in vedere principiul de drept din traditia comuna a statelor membre, conform caruia actiunile nenascute nu sunt prescrise (actiones non natae non praescribuntur).

Nu este mai putin adevarat ca, asa cum a subliniat instanta de trimitere in cererea preliminara la punctele 30-33, se poate intrevedea inertia sistemului juridic intern in fata chestiunilor ivite in cazul unui raspuns afirmativ la intrebarile preliminare, in sensul invocarii in cauzele interne similare a unor astfel de impedimente pentru aplicarea dreptului european, in interpretarea ce va fi data de Curtea de Justitie, context in care precizarea in decizia preliminara a modalitatii de punere in aplicare a acesteia, pentru respectarea principiilor efectivitatii si echivalentei, in cadrul autonomiei procedurale interne, este nu numai binevenita, ci imperios necesara. In acest sens, instanta de trimitere subliniaza nu numai legalitatea, ci si fiabilitatea acestei cai de atac, avand in vedere ca, potrivit art. 436 alin. 1 din Codul de procedura penala, numai procurorul poate formula recurs in casatie pe latura penala in ipoteza legala de fata, context in care precizeaza ca pozitia procesuala publica constanta a Ministerului Public a fost in sensul respingerii cererilor de constatare a intervenirii prescriptiei (a se vedea pozitia procesuala din concluziile procurorului sustinute in procedura interna din hotararea prealabila nr. 67/2022, care este de referinta in materie, la adresa https://yvww.mpublic.ro/ro/content/concluzie-hp-din-datade-08092022, si hotararea prealabila pronuntata in cauza, la adresa: https://www.iccj.ro/2022/ll/29/decizia-nr-67-din-25-octombri-2022/).

In acest fel, instanta de trimitere considera ca se respecta pe deplin principiul securitatii juridice, urmand sa se asigurare prin aceasta solutie un just echilibru intre, pe de o parte, modalitatea de exercitare a drepturilor fundamentale ale acuzatiilor sub aspectul previzibilitatii situatiei lor juridice (perioada de timp de referinta privind practica judiciara contrara dreptului european fiind de doar cateva luni de zile, context in care calea de atac, pentru motivul gresitei incetari a procesului penal, precum constatarea prescriptiei raspunderii penale, a fost in toata aceasta perioada in fiinta, fiind cunoscuta de catre acuzati), si, pe de cealalta parte, posibilitatea valorificarii drepturilor fundamentale ale persoanelor vatamate si ocrotirea interesul public, inclusiv la nivel european, urmarit prin sanctionarea efectiva si disuasiva a infractiunilor (persoanele vatamate au dreptul la un proces echitabil, inclusiv sub aspectul accesului liber la justitie sau a unei anchete efective pentru ocrotirea anumitor drepturi fundamentale de natura a identifica si a sanctiona autorii infractiunilor a caror victime sunt, care ar fi astfel nesocotit prin constatarea prescriptiei raspunderii penale, in mod intempestiv si imprevizibil).

Asa fiind, instanta de trimitere a tinut sa faca aceste precizari tocmai tinand seama de specificul deosebit al situatiei de fata apartinand domeniului dreptului penal, context in care factorul timp are o importanta deosebita, de natura a face lipsita de utilitate o eventuala revenire a instantelor de trimitere cu o noua cerere de decizie preliminara, care nu ar putea oricum decat sa transforme in regula exceptia consacrata in jurisprudenta Curtii prin cauza Taricco 2 (Hotararea din 5 decembrie 2017, Marea Camera, M.A.S., M.B., C-42/17, ECLI:EU:C:2017:936).

De altfel, lipsa unei astfel de cai de atac efective, prin care sa se desfiinteze hotararile judecatoresti definitive pronuntate intre timp pana la hotararea preliminara, ar submina principiile echivalentei si efectivitatii, care si-ar pierde valenta lor practica si utila, cu consecinta riscului lasarii neaplicate a hotararii preliminare pronuntate in cauza de fata, dreptul european fiind pus in situatia faptului implinit (fait accompli).

In concluzie, instanta de trimitere apreciaza imperios necesar ca Curtea de Justitie, in ipoteza unui raspuns afirmativ la intrebarile preliminare adresate, ca retina in mod expres, in considerentele hotararii preliminare ce o va pronunta in prezenta cauza, ca, in baza principiului cooperarii loiale, in vederea respectarii principiului efectivitatii si echivalentei, in cadrul autonomiei procedurale interne, cu scopul asigurarii egalitatii de tratament si a nediscrimarii partilor din litigiul principal fata de ceilalti justitiabili aflatiin situatii similare, in cazul recursurilor in casatie declarate fata de toate hotararile definitive pronuntate intre timp in cauze similare, instantele interne urmeaza sa aprecieze ca termenul caii de atac prevazut in norma interna trebuie sa curga de la data pronuntarii hotararii Curtii de Justitie a Uniunii Europene".

* Cititi aici completarea transmisa CJUE de judecatorii Curtii de Apel Brasov