MAI EXPERTI DECAT EXPERTII – DNA Pitesti il ancheteaza pe presedintele CJ Arges Constantin Nicolescu, pentru un proiect pe fonduri europene verificat de ministerul Elenei Udrea, care nu a descoperit nicio neregula. In aceste conditii, anchetatorii n-o audiaza si pe Udrea?
Presedintele Consiliului Judetean Arges, Constantin Nicolescu (foto), este cercetat intr-un nou dosar privind o posibila fraudare a fondurilor europene. Nicolescu a fost chemat la audieri, marti, acesta precizand, la intrarea in sediul DNA, ca a fost pus sub invinuire dar nu are habar care sunt acuzatiile care i se aduc. La putin timp dupa ce a intrat la audieri, lui Constantin Nicolescu (foto) i s-a facut rau si a fost chemata o ambulanta care l-a si transportat de urgenta la spital. Procurorii stiau care este istoricul medical al presedintelui CJ Arges, precum si faptul ca acesta a fost supus unei operatii pe cord in 2011, motiv pentru care ar fi trebuit sa fie precauti si sa asigure asistenta medicala in timpul audierilor, dar nu au facut acest lucru. Ancheta DNA vizeaza constructia unui pod peste raul Arges, la Cateasca, realizat de o firma patronata de un om de afaceri trimis in judecata, alaturi de Nicolescu, intr-un alt dosar de coruptie din 2011. Presedintele Consiliului Judetean Arges a precizat ca ancheta este una mai veche, dosarul fiind constituit in 2010: “Podul a fost facut intrucat celalalt era cazut. Daca nu faci nimic nu prea ai ce sa gresesti, daca mai faci ceva e clar ca s-o fi gresit o virgula, un punct nepus la locul lui. Probabil ca ceva exista, e un dosar, ca nu cred ca ne chema asa... Noi am dat toate documentele. Podul este din 2009, iar dosarul e din 2010”.
Ministerul Elenei Udrea nu a descoperit nicio frauda, procurorii o cauta
Lucrurile devin insa de-a dreptul interesante tinand cont de faptul ca lucrarile pentru podul din Cateasca au mai fost verificate, anul trecut, cel putin de catre o institutie a statului, mai precis de Ministerul Dezvoltarii care se ocupa de supravegherea derularii acestui proiect. Contactat telefonic de Lumeajutsitiei.ro, vicepresedintele Consiliului Judetean Arges, Florin Tecau, a declarat ca Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, condus la acea vreme de liderul PDL Elena Udrea, nu a constatat nicio incalcare a legii in acest caz: “A existat un control facut de Ministerul Dezvoltarii, in 2011. Podul a fost inaugurat in 2010, iar acum se circula pe el. Totul s-a realizat in conditiile legii, nu a fost nimic in neregula”.
Practic, in aceste conditii, putem spune ca anchetatorii DNA vor sa fie mai experti decat expertii Ministerului Dezvoltarii Regionale, care au stabilit ca in cazul de fata nu a fost comisa nicio ilegalitate. De asemenea, mergand pe aceeasi linie, procurorii anticoruptie ar trebui sa o audieze si pe Elena Udrea, cea care, in calitate de ministru, a acoperit posibila frauda cu fonduri europene comisa de presedintele Consiliului Judetean Arges, pe care o au in vizor procurorii DNA.
Retinut, arestat, eliberat si apoi trimis in judecata
In luna februarie a anului trecut, Constantin Nicolescu a fost retinut si arestat ulterior intr-un alt dosar privind fraudarea fondurilor europene. Pe 27 ianuarie, seful CJ Arges a ajuns la spital, dupa ce i s-a facut rau in momentul anuntarii deciziei de arestare preventiva, fiind supus ulterior unei interventii chirurgicale. Pe 2 februarie 2011, Curtea de Apel Bucuresti a admis recursul lui Nicolescu si a decis eliberarea acestuia din arest.
In acest caz, presedintele Consiliului Judetean Arges a fost trimis in judecata, in luna mai 2012, pentru o frauda de aproape 900.000 de euro din fonduri Phare. Constantin Nicolescu este acuzat de:
- folosirea sau prezentarea de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, care au avut ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunitatilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori in numele lor, cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata,
- fals intelectual in legatura directa cu infractiunea impotriva intereselor financiare ale Comunitatilor Europene anterior mentionata, savarsite in scopul de a ascunde comiterea sau in realizarea scopului urmarit printr-o asemenea infractiune, in forma continuata,
- luare de mita, in forma continuata
- instigare la infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice in scopul obtinerii pentru altul a unui avantaj patrimonial.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# :)) 11 September 2012 15:11 -4
# nuti 11 September 2012 15:12 +8
# :(( 11 September 2012 15:16 +4
# Mafiotu' 11 September 2012 17:54 -7
# lesinatul 11 September 2012 18:04 -3
# duda 11 September 2012 20:27 -6
# DOREL 12 September 2012 09:21 +2
# swordfish 12 September 2012 10:01 -3
# Provincialul 15 September 2012 12:57 -1
# Emil 15 September 2012 15:00 0
# de coma 15 September 2012 15:36 0
# lesinat 15 September 2012 15:30 -1