Motto: „Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impun” (Constitutia Romaniei)

Evenimentele care au debutat la inceputul acestui an au afectat cu repeziciune intregul mapamond. In numai cateva luni lumea s-a schimbat semnificativ. In plina criza sanitara personalitati ale vietii politice, medicale, economice au apreciat ca pandemia de coronavirus este pe cale sa modifice sensibil ordinea mondiala cu efecte asupra macroeconomiei, valorilor democratice si drepturilor fundamentale. In acest cadru general Romania, alaturi de celelalte state ale Uniunii Europene, ca sa ne referim numai la acest spatiu din care facem parte, a luat initial masura exceptionala a starii de urgenta al carei temei este legea fundamentala a tarii, Constitutia, ulterior aceasta fiind inlocuita cu starea de alerta care a relaxat oarecum masura instituita initial.

Perioada masurilor restrictive nu a fost si nu este usoara nici pentru guvernanti, care au de gestionat o situatie complexa si nici pentru populatia tarii care suporta numeroase privatiuni afectandu-i viata in mod sever. In legatura cu modul in care este gestionata situatia sanitara si cea economica s-au facut si inca se mai fac numeroase aprecieri si analize unele favorabile, altele extrem de critice. In ceea ce ne priveste, credem ca guvernantii sunt animati de dorinta de a face fata cat mai bine unei situatii sanitare fara precedent. In acelasi timp insa ei comit si greseli generate de noutatea absoluta a situatiei, dar si de exercitarea defectuoasa a actului de conducere in lipsa unei suficiente calificari pentru sarcinile ce si le-au asumat. Pe o analiza strict juridica avem in vedere modul in care unele ordonante militare emise in perioada starii de urgenta au raspuns exigentelor Constitutiei si ale unor legi organice. Au fost balbaieli si in elaborarea propunerilor pentru inlocuirea starii de urgenta cu starea de alerta, a nerespectarii prevederii constitutionale referitoare la intrarea in vigoare a legii (!), stabilirea datei alegerilor locale, dar si altele. Problemele au fost si sunt comentate si dezbatute in spatiul public de politicieni, analisti, oameni de drept, motiv pentru care nu vom reveni asupra lor. Ceea ce dorim insa sa subliniem este faptul ca, indiferent de situatiile exceptionale care pot aparea intr-o societate democratica, este esential ca guvernarea sa se infaptuiasca numai pe baza si in temeiul legii, sa aiba girul acesteia. Daca persoane mai putin obisnuite cu rigorile democratiei pot considera ca in situatii speciale se poate deroga de la respectarea exigentelor legii, pentru cei ce fac politica, pentru politicieni, faptul este contraproductiv pentru stabilitatea statului de drept, derapajele trebuind a fi urgent corijate prin mijloacele puse la indemana de instrumentele democratiei constitutionale. In aceste conditii contestarea publica de catre unii politicieni la varf aflati la guvernare a deciziilor Curtii Constitutionale referitoare la constitutionalitatea unor prevederi cuprinse in ordonantele militare si a actiunilor intreprinse de Avocatul Poporului in legatura cu apararea unor drepturi si libertati este surprinzatoare si regretabila. Starea de urgenta si starea de alerta ca masuri de exceptie trebuie aplicate, ca sa citam un text constitutional, „fara a aduce atingere existentei dreptului sau a libertatii”. Am adauga la cele de mai sus si ceea ce este statuat de catre teoria si practica drepturilor omului, de Conventia europeana in materie, faptul ca restrangerea unor drepturi si libertati fundamentale trebuie sa aiba atat fundament juridic cat si o definire precisa, pentru ca altfel isi face loc abuzul. Ceea ce, pe alocuri, s-a si intamplat.

Problema relatiei dintre democratie si respectarea legii nu este noua, cu atat mai mult cu cat in perioadele de criza tendintele puterii catre autoritarism sunt mult mai vizibile. In urma cu cativa ani Pierre Rosanvallon aprecia ca „Idealul democratic nu mai are rival. Regimurile care isi spun democratice suscita insa numeroase critici”. Aprecierile reputatului politolog francez sunt de mare actualitate si pline de adevar, afirmatie pe care o vom argumenta pe parcursul acestui demers. Democratia reprezentativa la care se refera Rosanvallon ramane, in pofida imperfectiunilor existente, sistemul institutional cel mai atractiv capabil sa protejeze drepturile persoanei, sa controleze elitele politice, sa regleze conflictele sociale in conditii acceptabile. S-a impus deja ideea ca democratia liberala este in relatie directa atat cu promovarea dreptului menita sa garanteze stabilitatea normelor, cat si cu promovarea drepturilor ca ansamblu de libertati fundamentale atasate fiintei umane. Dar guvernarea democratica nu inseamna numai un ansamblu institutional si un cadru juridic corespunzator. Titularul puterii isi justifica actiunea prin legitimitate si legalitate. Referindu-se la aceste doua atribute ale puterii, Norberto Bobbio mentioneaza ca pentru cel condus, adica pentru popor (s.n.), legitimitatea puterii fundamenteaza necesitatea de a se supune acesteia, iar legalitatea puterii reprezinta garantia dreptului poporului de a nu fi oprimat, drept care este sinonim cu respectarea riguroasa a legii (s.n.). De la acest postulat nu se poate face exceptie pentru ca o exceptie atrage dupa sine si alte exceptii care, de fapt, inseamna eludarea garantiei poporului de a nu fi oprimat. In viata noastra politica postdecembrista deschizatorul de drum al unor astfel de exceptii nedorite a fost „presedintele jucator” care, cu sustinerea unei parti a clasei politice, a generat situatii in care Constitutia nu a functionat ca un instrument ce limiteaza, obliga si pune sub control exercitiul puterii politice. Lucrurile au continuat insa si dupa aceea, principalul motiv fiind „conflictul intraexecutiv”. Asa se face ca se exprima astazi cu diferite prilejuri, dar cu precadere pe retelele de socializare, nemultumiri cu privire la incalcarea unor drepturi si libertati. Unii se refera chiar la faptul ca ne indreptam catre o dictatura (!). Desigur, cei care se exprima astfel nu au cunoscut constrangerile regimului totalitar din Romania, sau exagereaza voit. Nu este un repros pentru cei care nu cunosc aceste constrangeri. Este mai degraba o carenta a societatii noastre care a condamnat regimul totalitar numai la modul formal. Dar a vorbi de dictatura intr-o tara membra a NATO si a U.E. este in afara oricarei discutii. Se pot intampla insa alte lucruri care afecteaza democratia si statul de drept. Lucruri despre care nu se vorbeste, care in mod regretabil nu se aduc in discutie in spatiul public, promovandu-se confuzii de genul celor de mai sus. Stiinta politica a luat in analiza inca in urma cu cateva decenii aceste aspecte, motiv pentru care credem ca este util si necesar sa le supunem atentiei. Cu precizarea ca prezentul demers nu este unul stiintific, el bazandu-se insa pe date furnizate de stiinta politica.

Astazi se ridica in fata democratiei liberale multiple provocari. Economia de piata – in general aducatoare de bogatie – si globalizarea tot mai accentuata au generat si inegalitati in distribuirea resurselor si, implicit, inegalitati politice. Ele afecteaza fundamentele democratiei (problema amplu dezbatuta in plan politic si filosofic, care nu face insa obiectul acestui demers) si dau prilejul detractorilor acesteia sa ii speculeze neimplinirile. Acest fenomen apare in tari in care regimuri alese democratic ignora limitele constitutionale ale puterii lor. Iata cum descrie fenomenul cunoscutul jurnalist si politolog Fareed Zakaria, specialist in tendintele politice globale: „Pe tot globul, regimuri alese democratic, chiar si unele realese sau reconfirmate prin referendumuri, ignora frecvent limitele constitutionale ale puterii lor, si isi priveaza cetatenii de unele drepturi elementare”. La randul sau, reputatul politolog Samuel Huntington abordeaza mai explicit chestiunea: „Alegerile deschise, libere si corecte sunt esenta democratiei. Guvernele rezultate din alegeri pot fi insa ineficiente, corupte, dominate de anumite interese si incapabile sa adopte politicile cerute de binele public. Din cauza acestor defecte, respectivele guverne sunt indezirabile dar nu si nedemocratice. Aceasta manifestare o denumim „democratie neliberala” care este specifica unor state post totalitare in curs de democratizare”. Sunt doua opinii autorizate, la care pot fi alaturate si altele. Ne aflam in situatia la care se refera Rosanvallon si anume ca „Regimurile care isi spun democratice suscita numeroase critici”. Iata cum fortarea unor limite constitutionale poate avea profunde implicatii negative in plan politic si social, putand duce la alunecarea puterii catre un regim neliberal, care este cu totul altceva decat regimul totalitar in care toate aspectele vietii politice, economice, sociale, culturale s.a. sunt controlate riguros. Este o abordare care ii indeparteaza pe guvernanti de indeplinirea corespunzatoare a atributelor puterii democratice, cu precadere a legalitatii care, asa cum afirmam anterior, reprezinta garantia celor condusi de a nu fi oprimati. Respectarea cu rigoare a legilor de catre factorul politic, cu precadere a politicienilor care iau decizii la varf, asigura si respectarea unei cerinte esentiale a teoriei legitimitatii puterii precum ca „alesii trebuie sa aiba grija sa nu isi exercite mandatul impotriva intereselor de baza ale poporului, nici sa faca abstractie de starea de spirit influenta la un moment dat”. Respectarea cu rigoare a acestor cerinte pe care, din pacate, unii politicieni nu le cunosc sau daca le cunosc le ignora din motive politicianiste, pot contribui la recredibilizarea clasei politice de care aceasta are astazi mare nevoie. Puterea (politica), alaturi de opozitie, are menirea de a crea in societate acea stare de echilibru si liniste sociala care sa ateste faptul ca Statul functioneaza in folosul oamenilor, mai ales in perioade complicate ca acelea pe care le traim in prezent.