In confuzia intretinuta in Romania actuala, ministrul Tudorel Toader a amintit, cu Raportul privind activitatea manageriala din DNA (nr.17472 din 22.feb.2018), ce inseamna sa cunosti dreptul, sa il gandesti responsabil si sa il aplici cu buna credinta. Gestul este salutar si istoric.

Naivii cred ca justitia este ceea ce fac anumite persoane. Destui o confunda cu palavrageala „luptei anticoruptie”. Unii isi inchipuie ca dintr-un centru va pica intelepciunea. Unii decidenti inteleg justitia ca maciuca pentru a lovi pe cineva. Tudorel Toader a aratat, precis si sobru, ca justitia inseamna a face dreptate, ca dreptul este al cetatenilor si consta dintr-un sistem de reguli demne de respect. Iar cu cine le incalca – din nepricepere, rea credinta, oportunism sau orice – nu se fac glume.

Argumentele ministrului justitiei sunt riguroase si solide. Fiecare tine de abordarea profesionala, propriu-zis juridica. Adica a justitiei ce sta pe Constitutia unei democratii si infaptuieste dreptatea cu pricepere si probe!

Argumentarea a facut clar faptul, deja semnalat de minti responsabile, ca lupta anticoruptie este corupta in Romania actuala, incat trebuie altfel conceputa, cu alta administrare. Aceasta argumentare atesta, la randul ei, ca nici „statul clientelar”, nici „statul mafiot”, dar nici „statul disciplinar”, la care aspira decidenti de astazi, nu au de a face cu statul de drept democratic pe care Constitutia il prevede si de care Romania are nevoie.

Raportul prin care ministrul propune revocarea procurorului sef al unei directii din subordine aduce probe ca s-au comis „repetate conflicte de natura constitutionala” prin „comportament lipsit de loialitate constitutionala”; “arogarea unei competente pe care acel procuror nu o poseda”; „inlaturarea apriori a oricarei colaborari loiale cu Parlamentul”; „urmarirea penala abuziva a oportunitatii emiterii de acte administrative individuale”; „comportament strain de deontologia magistratului”; punerea in fata a „dosarelor cu impact mediatic”; „incercarea de a obtine condamnari cu orice pret”; „falsificarea transcrierii de convorbiri telefonice” si de alte probe. Maladiile acestea sunt aduse in fata opiniei publice pe baza de fapte de necontestat. Ele suscita involuntar o reflectie veche: se poate abuza, dar vine pana la urma ora adevarului! Si abuzurile procurorilor sunt abuzuri!

La examinarea ministrului justitiei a fost adusa de aceasta data actiunea unui functionar al statului pe care interese politicianiste, servicii secrete si alte aranjamente au stilizat-o ca simbol. La drept vorbind, un simbol confectionat pe un piedestal de mucava! In istorie au urmari, din nefericire, si asemenea constructii! Numai ca cetatenii nu pot fi impiedicati sa intrebe: functiile publice sunt proprietati? Nu mai exista si alti oameni capabili? Cum se ocupa de fapt aceste functii - prin rude, pile, servicii secrete sau concurs supravegheat public, eroism efectiv, opera reala? Cum se face ca la conducere ajung consecvent absolventi de nivel discutabil?

Dar nu este vorba, cu acest Raport, doar despre o persoana. Prin implicatii, este vorba de un intreg sistem justitiar. De aici si reactiile. Cum nu s-a adus vreun argument exact impotriva modificarii recente a legilor justitiei - care este indispensabila pentru a normaliza, catusi de putin, justitia din Romania - nu s-a adus nici un contraargument la descrierea din Raport. Reactiile, fie si viscerale, nu sunt argumente!

In pofida autoflatarii ridicole a sefilor ei, ministrul Tudorel Toader a constatat judicios ca „justitia scartaie din toate incheieturile”. Orice cetatean lucid o observa. Nu doar „penalii”, cum spun unii care sunt mai penali decat „penalii”, ci orice cetatean onest isi da seama ca acolo s-a ajuns, din pacate. Destul sa vrei, ca poti vedea realitatea! Sistemul institutional si, in particular, justitiar s-a umplut de boli, de sus in jos.

Constitutia Romaniei este in mare ca toate cele adoptate dupa 1990 in Europa Centrala si Rasariteana. Cateva prevederi au ramas insa nefinisate, incat au fost exploatate impotriva interesului public. De pilda, desemnarea primului ministru in Romania este, cum s-a vazut din nou in 2016-2017, ocazie de samavolnicii, ea fiind oriunde rezultatul formarii majoritatii pe baza votului cetatenilor. Doar aici politica externa este luata in proprietate, pe cand in orice tara este eminamente raspunderea guvernului. Aici demnitatea persoanei, ce fundamenteaza drepturile si libertatile moderne, este luata ca valoare printre altele, in vreme ce in toate democratiile este principiu. Aici detinatorul functiei de presedinte desemneaza sefii justitiei si ai serviciilor secrete in asa fel incat ii face dependenti si-i poate folosi la transformarea ilegitima in „sef al statului”.

Sunt apoi legi si alte reglementari care incalca Constitutia. De pilda, in Romania procurorii sunt socotiti magistrati, precum in regimurile totalitare ale secolului trecut. Denuntul este luat ca proba, incat in societate se distruge pana si bruma de moralitate pe care democratizarea a promis-o. Ca incoronare, aici functioneaza acorduri de colaborare intre procurori, serviciile secrete, judecatori – unice in analele democratiilor contemporane.

La interpretarile in forta ale Constitutiei si legile abuziv adoptate, se adauga politici specifice. In loc sa fie parte a dezvoltarii, ca in alte societati, aici „lupta cu coruptia” a devenit politica principala si tinde sa epuizeze agenda. Aceasta, in situatia in care cei care se proclama campionii „luptei” nici nu stiu ce este coruptia – in tarile vecine fiind de mult studii lamuritoare si reglementari chibzuite! – si in care se recurge la statistici false! Coruptia nu a scazut in anii „combaterii” ei, ci a crescut in toate formele (mare, mijlocie si mica, economica, politica si educationala). Ea a urcat acum dincolo de cleptocratia pe care o autoare americana o sesiza deunazi in tari in curs de dezvoltare, la forma noua a slabirii propriei tari, de catre reprezentantii ei, pentru beneficii private. In Romania actuala unii au ajuns decidenti, dar nu au nici o realizare si recurg la aparatul justitiar pentru a-si lovi contracandidatii. Insi care nu au ce propune cetatenilor, dar vor privilegii, cauta vizibil sa-i discrediteze de la Bruxelles pe cei de acasa folosind „justitia” ca maciuca. Se dezinformeaza la tot pasul, confirmandu-se din nou ca nu doar „literatura absurdului”, ci si actuala diagnoza a „societatii minciunii” s-au nascut pe aceste meleaguri.

Aplicarile justitiei nu sunt mai putin marcate de maladii. Se bat cu pumnul in piept persoane care au fraudat – plagiatul fiind, totusi, o frauda. Decid soarta oamenilor absolventi de nivel cel mult mijlociu, intr-o formare a juristilor care, pe continent, este dintre cele mai sumare – ca durata, ca si continut, ca distribuire a culturii. Ignorarea valorilor hotaratoare ale dreptului – de pilda, „nelinistea etica” si „indoiala” – si abuzurile frecvente sunt ascunse sub tehnicalitatile profesiei. Multi nu disting intre ideologie si deontologie.

Pe langa brutalitatile si suferintele rezultate din felul actual de a face justitie, sunt fapte „macro” alarmante. Nici o tara nu si-a lasat cetatenii la mana justitiei din Romania. Acordurile prevad perseverent ca, in caz de litigiu, tribunalul sa fie in afara tarii. Romania are acum, in Europa, cea mai mare emigrare a propriilor cetateni in conditii de pace – o jumatate de milion doar in 2017! Cum este justitia unei tari cand cetatenii ei isi iau lumea in cap?

Un principiu al civilizatiei spune ca oricare om trebuie ascultat. Pe nesimtite, si presedintele si procurorul sef au alunecat – si antreneaza in derapaj institutii – intr-o barbarie pe care nimeni, cat de putin cultivat, nu si-ar asuma-o. In declaratia „neajunsurile justitiei sunt opinii ale unor penali” este un sofism ce l-ar revolta deja pe Aristotel, o ineptie, ceva anticrestin, dar si reluarea unei devize a anilor treizeci. Nu aduce nimic bun revenirea, si pe acest plan, la acei ani. Pe buna dreptate, ministrul Tudorel Toader aminteste ca si o singura nedreptate ar trebui sa puna pe ganduri si ca drepturile sunt drepturi pentru oricare cetatean.

Mai amintesc doar cateva confuzii pe care unii decidenti le intretin in jurul justitiei. De exemplu, este stiut ca statul de drept se impune, cu mijloacele specifice. In definitiv, si Mussolini si Hitler au pretins respectarea statului de drept, al lor, desigur. In discutia din zilele noastre este insa statul de drept democratic, care se cuvine sa fie scopul acestei tari. Justitia este o chestiune de interes public si de dezbatere publica. De aceea reprosul ca „se scot in spatiul public” chestiuni ale justitiei este de la inceput ilogic. „Spatiul public” este spatiul unor decizii cruciale pentru viata oamenilor, nu loc de aruncat resturile de la masa! Independenta justitiei este valoare, dar nu este posibila fara legitimitate. Cele doua – independenta justitiei si legitimarea – se implica reciproc.

Maladiile sunt, evident, mai multe decat cele semnalate in Raport. Tudorel Toader are insa meritul ca a deschis sansa normalizarii. In plus, el a scos din criza prestigiul profesorilor universitari – categorie deja asfixiata de veleitari care, si in fata evidentei, relativizeaza faptele – si a dovedit ca mai exista profesori universitari integri si responsabili.