psdolt
25 November 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

psdolt psdolt psd

MITUITORUL AR FI DAT 100 LEI IN PLUS – Avocatul Dan Florin Druga a fost trimis in judecata de DNA pentru luare de mita: „A pretins de la un student suma de 18.900 lei in vederea promovarii in anul al 3-lea de studii... A primit 19.000 lei din care, pentru 'ajutorul' acordat, a remis ulterior inculpatului Melinte Dan 3.500 lei”. Procurorii i-au facut flagrant. Druga se afla in arest de o luna

Scris de: George TARATA | pdf | print

7 July 2016 12:15
Vizualizari: 6245

Avocatul Dan Florin Druga (foto), din Baroul Iasi, a fost trimis in judecata, joi 7 iunie 2016, pentru luare de mita, dupa ce a fost prins in flagrant de procurorii DNA. Aflat in arest preventiv de o luna, Druga – prodecan al Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Petre Andrei din Iasi – este acuzat ca ar fi luat bani de la un student astfel incat acesta sa promoveze in anul III de studii.


Potrivit DNA, Druga i-ar fi cerut studentului suma de 18.900 de lei, dar a primit cu 100 lei mai mult, deci 19.000 lei. Din aceasta suma, sustin procurorii, Druga i-ar fi dat 3.500 de lei celui care ar fi intermediat pretinsa spaga, Dan Melinte, trimis la randul sau in judecata. Parchetul anticoruptie acuza ca promovarea studentului urma sa se realizeze in conditiile in care acesta nu sustinuse in fapt examenele aferente anilor anteriori de studii, nu se prezentase la cursurile obligatorii si nu achitase taxele de scolarizare la termenele prevazute.

Iata comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Iasi au dispus trimiterea in judecata,

in stare de arest preventiv, a inculpatilor

DRUGA DAN - FLORIN, la data faptei avocat in cadrul Baroului Iasi si prodecan al Facultatii de Drept din cadrul Universitatii 'Petre Andrei' din Iasi cu privire la savarsirea infractiunii de luare de mita,

MELINTE DAN, cu privire la savarsirea infractiunii de complicitate la luare de mita,

si in stare de arest la domiciliu, a inculpatilor

BOCANCEA SORIN, la data faptelor rector al Universitatii 'Petre Andrei' din Iasi, cu privire la savarsirea infractiunilor de:

-favorizarea faptuitorului,

-instigare la fals intelectual, in forma continuata,

-instigare la fals material in inscrisuri oficiale,

BOCANCEA ANTONIE CRISTIAN, la data faptelor profesor universitar doctor in cadrul Universitatii 'Petre Andrei' din Iasi, cu privire la savarsirea infractiunilor de:

-favorizarea faptuitorului,

-fals intelectual, in forma continuata,

-fals material in inscrisuri oficiale,

BUCUCI MARK, la data faptelor lector universitar doctor in cadrul Universitatii 'Petre Andrei' din Iasi, cu privire la savarsirea infractiunilor de:

-favorizarea faptuitorului,

-fals intelectual, in forma continuata.

In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:

In perioada decembrie 2015 – 3 iunie 2016, inculpatul Druga Dan - Florin, in calitate de prodecan al Facultatii de Drept din cadrul Universitatii 'Petre Andrei' din Iasi si titular de curs la disciplinele Teoria Generala a Dreptului si Drept Penal, prin intermediul inculpatului Melinte Dan, a pretins de la un student suma de 18.900 lei in vederea promovarii in anul al 3-lea de studii, la unitatea de invatamant respectiva.

Promovarea studentului urma sa se realizeze in conditiile in care acesta din urma nu a sustinut in fapt examenele aferente anilor anteriori de studii, nu s-a prezentat la cursurile obligatorii si nu a achitat taxele de scolarizare la termenele prevazute in Regulamentul Universitatii 'Petre Andrei' din Iasi.
In acest context, la data de 06 iunie 2016, inculpatul Druga Dan - Florin a primit cu titlu de mita, de la studentul respectiv, suma de 19.000 lei din care, pentru 'ajutorul' acordat, a remis ulterior inculpatului Melinte Dan 3.500 lei, ocazie cu care procurorii au procedat la constatarea infractiunii flagrante.

In aceeasi zi, inculpatul Bocancea Sorin, in calitate de rector al Universitatii 'Petre Andrei' din Iasi, in scopul impiedicarii si ingreunarii cercetarilor in dosarul respectiv, nu a predat organelor de urmarire penala, la solicitarea acestora, cataloagele aferente anului 1 de studii al Facultatii de Drept din cadrul aceleiasi universitati, anul universitar 2014-2015, cunoscand faptul ca aceste probe ar fi ingreunat situatia juridica a inculpatului Druga Dan Florin.
La data de 07 iunie 2016, in aceeasi calitate si in acelasi scop, inculpatul i-a determinat pe inculpatii Bucuci Mark si Bocancea Antonie Cristian, cadre didactice in cadrul aceleiasi institutii, sa faca mentiuni necorespunzatoare adevarului in 'Catalogul pentru examene/verificari/colocvii' pentru Anul 1, prin care se atesta in fals faptul ca studentul respectiv obtinuse note de trecere la sase materii, in conditiile in care acesta nu a sustinut in fapt acele examene.

In acelasi context, la data de 06 iunie 2016, urmare a faptului ca procurorii anticoruptie au solicitat reprezentantilor Universitatii Petre Andrei din Iasi mai multe cataloage, inculpata Zaharia Ana Liliana, in calitate de secretar sef al Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Petre Andrei din Iasi, a introdus fara drept date in sistemul informatic al institutiei respective de invatamant.
Concret, aceasta a inserat in situatia scolara a aceluiasi student, aflata in baza de date informatizata a facultatii pentru anul I de studii, date necorespunzatoare adevarului si anume faptul ca acesta a obtinut creditele aferente promovarii examenelor la mai multe discipline.

In cauza, procurorii anticoruptie au incheiat cu inculpata Zaharia Ana Liliana un acord de recunoastere a vinovatiei, cu privire la savarsirea infractiunii de fals informatic.

In prezenta aparatorului ales, inculpata a declarat expres ca recunoaste comiterea faptei retinute in sarcina sa, ca accepta incadrarea juridica pentru care a fost pusa in miscare actiunea penala, ca este de acord cu felul si cuantumul pedepsei aplicate precum si cu forma de executare a acesteia, respectiv 1 an inchisoare cu amanarea aplicarii pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curtii de Apel Iasi, cu propunere de a se mentine masurile preventive dispuse in cauza.

In cauza, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Directiei de Operatiuni Speciale si din partea Directiei Generale Anticoruptie.

Facem precizarea ca aceasta etapa a procesului penal reprezinta, conform Codului de procedura penala, finalizarea anchetei penale si trimiterea rechizitoriului la instanta spre judecare, situatie care nu poate sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie”.

Comentarii

# LEXus date 7 July 2016 12:58 +2

Oare cati or fi promovat astfel la Drept si acum nenorocesc oamenii?

# @Lexus date 7 July 2016 15:14 +2

Intreaba-l pe Florea. Ponta,Gorghiu etc.

# YANY date 10 July 2016 10:05 +1

Asfel de indivizi,care cred că fără EI justiția nu funcționează,au acaparat și primăriile din foarte multe județe din țară unde își fac mendrele cu aleșii locali corupți,inclusiv cu primarii și împreună jefuiesc România. Toți macabrii avocați din Parlamentul României,au modificat legea 51/1995 a avocaturii în așa fel încît să fie super protejați pentru că alături de acești falvizoni ai timpului,vor fugi din justiție procurori și judecători putrezi de corupți.De asta sunt atît de protejați avocații în instanțe,ce-i drept,nu toți!Rușine Nea Florea!

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 21.11.2024 – ICCJ a lamurit cum ramane cu Sosoaca (Document)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva