Este devastator fostul judecator CCR Daniel Morar, in prezent avocat, la adresa fostei sale colege de la Curtea Constitutionala, judecatoarea Simina Tanasescu (foto), numita in functie de presedintele Klaus Iohannis. In proaspat lansata carte “Putea sa fie altcumva. O istorie subiectiva a justitiei dupa 1990”, realizata cu sprijinul in documentare acordat de jurnalista Sorina Matei, Morar relateaza prestatiile spectaculoase ale judecatoarei Simina Tanasescu.

Plecand de la cazuri concrete referitoare la deciziile luate de CCR in legatura cu hotararile adoptate de Guvern si Parlament in perioada pandemiei, Daniel Morar dezvaluie ca judecatoarea Simina Tanasescu avea un stil aparte in abordarea dosarelor aflate in solutionare. Mai exact, Morar scrie ca aceasta atunci cand isi prezenta propriile cauze, cele in care era judecator-raportor, nu propunea o solutie, ci emitea doar pareri. Nu doar atat, caci aceeasi Simina Tanasescu nu oferea detalii despre continutul normei juridice discutate, ci facea consideratii de genul ca “legea nu e neparat buna, dar nici rea” sau ca simte ca “ceva nu e cuser”. Oricum, in final Simina Tanasescu isi incheia pledoaria spunand ca “solutia poate fi si asa, si asa”.

Prezentam dezvaluirile lui Daniel Morar despre fosta sa colega, judecatoarea CCR Simina Tanasescu:

“In cadrul deliberarilor, toti judecatorii, deci inclusiv Livia Stanciu si Simina Tanasescu, deciseseram ca decretele presedintelui sunt acte administrative cu caracter normativ, discutii mai largi purtandu-se doar in legatura cu autoritatea care este abilitata sa le controleze. In concluziile scrise prezentate ca judecator-raportor, opinasem ca ele sunt supuse controlului instantelor de contencios administrativ, insa in sedinta de deliberari am pus in discutie ipoteza ca aceste acte ar privi raporturile cu Parlamentul si ca, astfel, ar fi exceptate de la controlul judecatoresc. Plenul Curtii, in unanimitate, a impartasit aceasta a doua opinie si a decis ca decretele presedintelui privind instituirea starii de urgenta pot fi supuse doar controlului Parlamentului in procedura de incuviintare si, apoi, controlului de constitutionalitate, prin intermediul hotararii Parlamentului, daca aceasta ar fi contestata.

Livia Stanciu a pledat explicit in sensul ca decretele presedintelui nu pot fi supuse controlului instantelor de contencios administrativ si mi-a cerut insistent ca, in redactarea deciziei, sa elimin paragraful din concluziile mele scrise care sustinea contrariul, ceea ce am si facut, avand in vedere opinia unanima a Curtii.

Simina Tanasescu a tacut si nu a sustinut vreo opinie. De altfel, nu a spus prea multe nici atunci cand s-a discutat despre sanctiunile contraventionale, anuntandu-ne doar ca voteaza pentru neconstitutionalitatea lor. Nu era nimic aparte in atitudinea ei, ne obisnuiseram, modul sau de a aborda cauzele fiind diferit de al celorlalti judecatori. Atunci cand isi prezinta propriile dosare, nu rezolva o speta, ci schiteaza o prelegere, nu propune o solutie, ci emite o parare. Nu aflam mai nimic despre continutul juridic al normei criticate, insa stiam ca 'legea nu e neaparat buna, dar nici rea', ca avem de-a face cu 'o reglementare chiar frumoasa, care pe mine m-a cucerit', ori ca 'legea e nefericita, criticile formulate sunt tot nefericite, iar concluziile formulate de judecator sunt la fel de nefericite', chit ca acestea din urma ii apartineau. Ne mai spunea ca dansa 'nu ar fi adoptat o asemenea lege, ceva-ceva nu-i place la ea', ori ca, desi reglementarea e necesara, 'simte ca ceva nu e cuser'. Isi afisa talentele de etician, psiholog, estetician, merceolog sau nutritionist, mai putin pe cele de jurist, si incheia spunand ca 'solutia poate fi si asa, si asa'”.