Recent, Curtea Constitutionala a reactionat la pasivitatea legiuitorului si a statuat ca „situatia creata prin pasivitatea legiuitorului, consecutiva publicarii deciziei de admitere amintite, reprezinta o incalcare a prevederilor art.1 alin.(3) si (5) din Legea fundamentala, care consacra caracterul de stat de drept al statului roman, precum si suprematia Constituţiei. Aceasta, deoarece prevalenta Constitutiei asupra intregului sistem normativ reprezinta principiul crucial al statului de drept. Or, garant al suprematiei Legii fundamentale este insasi Curtea Constitutionala, prin deciziile pe care le pronunta, astfel ca neglijarea constatarilor si dispozitiilor cuprinse in deciziile acesteia determina fragilizarea structurii constitutionale ce trebuie sa caracterizeze statul de drept (in acelasi sens, Decizia nr.230 din 28 aprilie 2022, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.519 din 26 mai 2022).

Asadar, Curtea constata ca, in cazul de fata, legiuitorul a nesocotit prevederile art.147 alin.(4) din Constitutie, ignorand efectele obligatorii ale Deciziei nr.297 din 26 aprilie 2018 cu consecinta crearii unui viciu de neconstitutionalitate mai grav generat de aplicarea neunitara a textului de lege «cursul termenului prescripţiei raspunderii penale se intrerupe prin indeplinirea», care, in mod evident, nu prevede niciun caz de intrerupere a cursului prescriptiei raspunderii penale. Pentru restabilirea starii de constitutionalitate este necesar ca legiuitorul sa clarifice si sa detalieze prevederile referitoare la incetarea cursului prescriptiei raspunderii penale, in spiritul celor precizate in considerentele deciziei anterior mentionate.”¹ Nici nu s-a uscat cerneala pe zapisul cu pricina ca s-a si starnit furtuna in spatiul judiciar mioritic. Pur si simplu, „campul tactic” a luat foc si sefa procurorilor le-a ordonat subordonatilor sai sa nesocoteasca decizia instantei de contencios constitutional: „Conform sublinierii de la pct.5, de indata trebuie efectuate acte de urmarire penala cu efect intreruptiv al prescriptiei. Vor fi verificate cauzele in care procurorul efectueaza urmarirea penala şi cele in care procurorul supravegheaza cercetarile, tinand cont de instrumentele de lucru existente şi (evidenţa cauzelor mai vechi de 5 ani), de verificarea cauzelor cu autori minori (termenele de prescriptie se reduc la jumatate) şi de infractiunile care antreneaza termenul de prescripţie generala de 3 ani.

In cauzele in curs de judecata, pentru verificarea situatiilor particulare privind data actului intreruptiv de prescripţie, vor fi solicitate amanari la dezbaterile in apel şi vor fi formulate concluzii scrise.

Impotriva hotararilor de prima instanţa (cauze de fond sau incidente la executare) care vor fi solutionate prin evaluarea intreruperii prescriptiei in raport de Decizia nr.358/2022 vor fi declarate cai de atac (apeluri, contestatii). Conducerilor parchetelor le revine atribuţia de a asigura indeplinirea in toate cazurile a acestor dispoziţii.

Impotriva hotararilor definitive susceptibile de atacare cu recurs in casaţie, de la nivelul parchetelor care participa la judecarea apelurilor se vor declara cai extraordinare de atac.

Pentru alte categorii de infractiuni decat cele analizate la pct.6, conform raţionamentelor de mai sus se justifica solicitarea unei trimiteri preliminare care sa puna in discutie incompatibilitatea reducerii termenului de prescriptie cu obiectivele generale ale Uniunii in materia Spaţiului de Libertate, Securitate si Justitie. Astfel, art.67 alin. 3 TFUE prevede obligaţia Uniunii de a asigura un inalt nivel de securitate prin masuri de prevenire si combatere a criminalitatii, a rasismului si a xenofobiei (a se vedea domeniile din art.83 alin.1 TFUE). In sprijinul acestei dispoziţii pot fi aduse si altele referitoare la cooperarea judiciara in materie penala, in special in ce priveşte recunoasterea reciproca a hotararilor judecatoresti. Rationamentul ar urma sa aiba la baza ca reducerea termenelor de prescripţie slabeste toate aceste demersuri.”² Mare dandana si cu indicatiile astea pretioase, intrucat ucazul rostogolit din varful Ministerului Public nu se conciliaza neam cu art. 67 al.2 din Legea nr.304/2004, in virtutea caruia „procurorul este liber sa prezinte in instanţa concluziile pe care le considera intemeiate, potrivit legii, ţinand seama de probele administrate in cauza. Procurorul poate contesta la Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii intervenţia procurorului ierarhic superior, pentru influenţarea in orice forma a concluziilor.” Finalul notei e o atentionare neechivoca si nu lasa loc vreunui comentariu: „Ţinand cont de consacrarea in legea fundamentala a rolului Ministerului Public si a functionarii acestuia (procurori constituiti in parchete, potrivit principiului controlului ierarhic) este evident ca organizarea activitaţii nu se poate realiza in afara acestei functii de control, necesara pentru a asigura o unitate de acţiune a procurorilor, pentru realizarea unitara a rolului constituţional al parchetelor, acela de a apara interesele generale ale societatii.

Or, acesta este rationamentul pentru care parchetele nu sunt structuri de sine-statatoare, ci structuri reunite in cadrul Ministerului Public, tocmai pentru a configura principiul controlului ierarhic superior, in acea structura care nu poate fi decat de tip piramidal.” Invitatie la savarsirea unei abateri disciplinare³, bibicilor, basca ditamai incalcarea juramantului depus de magistrati⁴!

Firesc, unul dintre autorii hotararii buclucase a pus-o la punct pe partenera serviciilor secrete de alaltaieri⁵: „Prin urmare, supararile Ministerului Public cred ca ar trebui sa se indrepte mai mult pe ceea ce pot face ei, procurorii, nu pe ceea ce trebuie sa faca instantele. Pentru ca poti sa dai orice ordin in calitate de Procuror General. Cel care decide pana la urma pe dosarele din instanta este judecatorul. Sigur ca procurorii sunt cei care decid pe faza de urmarire penala.(...)

Curtea Constitutionala nu este partenerul organelor de urmarire penala sau organelor judiciare in activitatea pe care o fac acestea. Curtea Constitutionala trebuie sa apere drepturile si libertatile cetatenilor. Consecinte categoric ca sunt – si la aceasta decizie si la alta decizie –, dar grija nu trebuie sa fie a Curtii Constitutionale, iar in cazul de fata nici macar judecatorii – vorbim de dosarele care sunt pe rol, iar atentia este indreptata spre acestea –, nici macar judecatorii n-au o vina. Pentru ca ei au incercat sa interpreteze decizia Curtii si sa o aplice intr-un sens asa cum l-au inteles ei. Toata vina ii apartine legiuitorului, ii apartine clasei politice. Vina apartine Guvernului si Parlamentului. Iar din Guvern, ministrilor de Justitie. Niciun minister nu are initiativa legislativa, dar ministrul de Justitie este cel care trebuia sa spuna, trebuie sa stie, trebuie sa atentioneze Guvernul sau Parlamentul ca sunt decizii care trebuie transpuse. N-o s-o faca ministrul Sanatatii. Si patru ani de zile nu au facut nimic. Deci este sfidatoare atitudinea Legiuitorului in acest caz, nu atitudinea magistraturii sau cea a Curtii Constitutionale.”⁶ Si explica in continuare Daniel Morar: „Curtea a venit in 2018 si a spus legiuitorului: nu poti sa dai dreptul procurorului sa intrerupa cursul prescriptiei prin orice act pe care-l face el din birou. Trebuie ca acel act sa fie cunoscut de suspect, de inculpat, de persoana cercetata ca, pe ansamblu, sa se stie in societate, in comunitate, ca fata de persoana respectiva este o instructie penala. Asta le-am spus in 2018. Le-am mai spus un lucru: si anume ca solutia legislativa pe vechiul cod era una care corespundea standardelor constitutionale. Prin urmare, daca ei nu voiau sa adapteze cumva institutia aceasta a intreruperii cursului prescriptiei, puteau sa ia solutia legislativa de pana in 2014 si sa o puna in cod. N-au facut-o. Timp de patru ani nu au facut nimic.

Aceasta decizie din 2018 categoric ca nu este o decizie interpretativa. Decizia interpretativa este decizia prin care CCR conserva intelesul constitutional al unei legi. Adica explica: acest text poate sa ramana intr-o lege, dar intelesul este cel pe care-l dam noi, Curtea Constitutionala. Poate avea doua, trei sau cinci sensuri, intelesuri acest text, dar singura intelegere constitutionala e cea pe care o scriem noi. Si in cazul de fata noi am scris: ca nu poate fi intrerupt prin orice act.

O chestie iarasi basic: Curtea lucreaza de cel putin 10 ani, cand da decizii interpretative, cu o sintagma. Zice: «textul este constitutional in masura in care»... Deci daca nu vezi sintagma «in masura in care» este clar ca nu e decizie interpretativa. Lucrurile au fost clare pentru majoritatea oamenilor. Iar recomandarea aceea din decizie noi n-am dat-o pentru judecatori si pentru sistemul judiciar, pentru ca judecatorii si sistemul judiciar nu pot sa combine dispozitii din legi, sa ia dispozitia din vechiul cod si sa o puna in noul cod. A fost pentru legiuitor. Dar legiuitorul n-a facut nimic.

Rezultatul? S-au dus judecatorii, instantele de judecata s-au dus de doua ori la Inalta Curte sa le explice decizia din 2018. Ce sa facem? Se mai intrerupe cursul sau nu? Inalta Curte de doua ori le-a respins actiunile ca inadmisibile. Prin urmare, s-a ajuns din nou la Curtea Constitutionala dupa patru ani. Foarte multe instante au sesizat Curtea Constitutionala, printre ele este si un complet al Inaltei Curti. Majoritatea instantelor care si-au expus punctul de vedere cu privire la textul care a ramas – au spus ca este neconstitutional, ca este neclar, ca nu stiu ce sa faca. Si atunci a venit Curtea Constitutionala in 2022 si a ras in intregime textul ca sa nu mai existe niciun dubiu. Si a venit si a spus ca decizia din urma cu patru ani, din 2018, este o decizie simpla sau extrema si ca n-a mai existat de atunci un caz de intrerupere. Adica nu mai exista prescriptie speciala.

Pe vremea mea, mai rar se prescriau dosarele. Se intampla, dar mai rar, pentru ca se lucra in mod constant in dosare. Asta este rostul instituirii unui termen de prescriptie: sa stii ca daca n-ai facut ancheta in cinci ani de zile sa stii ca te opresti si ca cel pe care-l cercetezi scapa de raspundere penala. Prin urmare, rostul si datoria unui procuror si a unui politist constau in efectuarea actului de urmarire penala, de cercetare, in mod constant intr-un dosar. Daca faci acest lucru, se intrerupe cursul prescriptiei natural: si azi, si maine, si poimaine, si raspoimaine. Problema este cea care a ajuns si in fata CCR: in 2018, era a unui dosar in care nu se intamplase absolut nimic timp de cinci ani, adica in termenul general de prescriptie, si in ultima luna, ultima zi, penultima zi cand urma sa expire termenul, politistul a facut un act - a interogat o baza de date si a facut un proces-verbal pe care nu l-a comunicat nimanui. Prin acel act, facut din birou, fara cunostinta nimanui, el a dublat termenul de prescriptie. Prescriptia, intreruperea cursului prescriptiei nu are rolul de a proteja procurorul si organul de politie si judecatorul in demersul sau activitatea lui de a nu efectua o urmarire penala si o judecata constanta si la timp. Are un alt rol. L-am explicat. Nu te poti folosi de intreruperea cursului prescriptiei doar ca sa-ti prelungesti automat termenul in care tu poti sa tragi pe cineva la raspundere penala in conditiile in care in termenul general de prescriptie generala tu n-ai facut nimic.”⁷ Limpede precum cristalul, nu? Consecinta? Ne desluseste proaspatul pensionar: „Eu am vazut hotarari ale instantelor care interpreteaza corect decizia. De fapt, este vorba de efectele deciziei CCR si, in acelasi timp, am vazut ca alta instanta a sesizat ICCJ sa-i dezlege problema juridica si sa-i spuna ca daca pentru faptele comise inainte de ordonanta din mai 2022, iata ca s-a putut – prin care se spune clar care sunt actele care intrerup cursul prescriptiei –, daca pana atunci a mai existat prescriptie speciala. Aceasta este marea intrebare, desi ea are raspunsul foarte clar in paragraful in care Curtea spune ca ea constata ca in perioada 2018 – 2022 nu a existat un caz de intrerupere. Stiind ca aceasta este o lege penala de drept material substantial, se aplica legea penala mai favorabila, nu avem decat sa ajungem la concluzia ca toate faptele comise pana la data ordonantei din mai 2022 nu au acte de intrerupere a cursului prescriptiei.”⁸ Pana la taierea nodului gordian ne vom cara mai departe nedumeririle, constienti ca Platon este nemuritor: „Cu judecatori buni, legile cele mai nedrepte pot gasi o aplicare utila; cu judecatori rai, legile bune si drepte nu pot da decat rezultate rele.” Si cum societatea bastinasa s-a invrajbit ireversibil, evit sa formulez concluzia.

Spinoasa (chipurile!) problema de drept isi va gasi dezlegarea abia la toamna, de Ziua Fortelor Armate, ca tot sunt la putere catanele... Din fericire, cativa judecatori adevarati s-au pronuntat deja, fiindca „era momentul de asumare a solutiilor”, vorba cuiva, nu al ascunderii dupa paragrafe si alineate, pandind ca altcineva sa-ti ofere rezolvarea spetei. Ma tem ca sesizarea sa nu fie respinsa pentru inadmisibilitate, cum s-a intamplat deunazi in chestiunea masurilor asiguratorii, mai precis a naturii juridice a termenului in care se verifica masurile respective.

Stranii vremuri s-au pravalit peste noi... Completuri care cer alora de-afara sa le zica daca sunt obligati sa respecte deciziile curtii constitutionale nationale, procuror general care instiga la ignorarea unei hotarari constitutionale, „onorabili” care se derobeaza de la infaptuirea justitiei si paseaza raspunderea la Inalta Curte de Casatie si Justitie, neavand curajul sa aplice o norma atat de clara... Chiar, n-am auzit ca medicii sa-si suspende interventiile chirurgicale, de pilda, asteptand lamuriri de la Colegiul Medicilor, sa zicem, ori inginerii, de la forul lor cel mai inalt...

Bajbaim printre texte si dispozitii, amanand cu lunile un verdict, semn ca ne-am cam acoperit cu totii ochii, asemenea zeitei tutelare, care de lumina avea nevoie, nu de intuneric, usuratica!