A fost desecretizata o parte dintre protocoalele prin care s-a constituit binomul SRI-DNA, respectiv s-a reconstituit institutia Securitatii statului ca politie politica. Lipsesc (deocamdata) intelegerile care au transformat binomul in trinom SRI-DNA-ICCJ, transformare permitand desavarsirea proceselor politice prin condamnari, respectiv executii politice.

O prima analiza pe text, profesionista si structurata, a protocolului incheiat in anul teribil pentru justitia romana, 2009, intre SRI si Parchetul General de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost realizata de catre judecatoarea Dana Garbovan, presedinta Uniunii Nationale a Judecatorilor din Romania. Publicata pe pagina de comunicare publica (FB) a autoarei, aceasta analiza care are meritul de a calibra perfect orice discutie serioasa asupra subiectului. Intrucat o impartasesc in intregime si totodata sunt convins ca ea va fi dezvoltata in zilele care vin atat de catre doamna Garbovan cat si de alti specialisti in drept (fata de gravitatea problemei nespecialistii ar fi de preferat sa se abtina de la interpretarea efectelor juridice ale textului), nu voi continua aici demersul analitic. Este suficient, pentru moment, sa fac trimitere la evaluarea juridica amintita, precum si la altele similare, indemnandu-i pe toti sa le citeasca.

Voi face, insa, patru remarci complementare de natura a pune in lumina natura si consecintele politice ale protocolului secret dintre SRI si Parchetul general:

1. Protocolul cu pricina are aceeasi valoare politica, juridica si morala cu cel prin care liderii nazisti adunati intr-o eleganta vila din Wannsee (un fel de K2 avant la lettre), langa Berlin, in ianuarie 1942, au organizat in secret aplicarea “solutiei finale a problemei evreiesti” prin exterminarea evreilor. Documentul nazist (redactat de Adolf Eichmann si descoperit in 1946), desi exprima cu claritate o formula odioasa, a fost redactat folosindu-se termeni tehnici fara conotatii ideologice sau emotionale, cu grija de a permite, in ipoteza nedorita a desecretizarii lui, avocatilor regimului nazist sa nege evidenta intentiei criminale.

La fel este si cazul cu protocoalele noii Politii politice romane. (Nu ar fi rau ca Guvernul roman sa timita o copie a lor Comisiei europene si Casei Albe, ca proba a monstruozitatii pe care au patronat-o.) Negationistii vor sustine ca de fapt, la o lectura “dedramatizata”, ele nu contin nimic scandalos, fiind doar o baza de cooperare tehnica, rece, obiectiva, lipsita de tinte politice. Ca fost raportor special ONU pentru drepturile omului, le raspund acestor avocati ai tenebrelor, ca asemenea protocoale neo-naziste sunt cu mult mai rele decat ceea ce scrie expres in ele intrucat, asa cum intotdeauna s-a petrecut in istorie, prin ambiguitatea lor, a permis birocratilor amorali, de tip Borman sau Eichmann, si fanaticilor sadici, de tip Heydrich sau Himmler, sa dea o interpretare extensiva textului, facand ca infernul rezultat sa fie inca mai ticalos decat cel planificat. De aceea lectura protocoalelor SRI-Parchet trebuie realizata cu ochelarii cu care le-au citit cei care le-au intocmit si care, in mod firesc, au simtit imboldul de a folosi puterea nemasurata oferita de ele pentru a extermina elitele romanesti si a-si crea astfel conditii de control total asupra Romaniei (ori a ceea ce mai ramanea din ea), iar nu cu ochii spiritelor pioase, grijulii sa evite abuzurile incurajate de natura instrumentului pus la dispozitia lor, autocenzurandu-se.

2. Ca ministru al reformei in 1990-1991 si apoi ca lider al partidului de guvernamant si ministru al privatizarii in 1992, am facut parte dintre acei conducatori politici ai tarii care au crezut ca indeplinesc porunca mortilor cazuti pe baricadele revolutiei din decembrie 1989, desfiintand fosta politie politica instituita in Romania dupa model bolsevic stalinist. Una dintre primele masuri concepute in acest sens a fost aceea de a interzice serviciilor secrete de informatii orice amestec in anchetele penale si, in general, in procesul judiciar, precum si de a restrange sfera faptelor definite ca infractiuni impotriva sigurantei nationale la cele care cu adevarat priveau statul iar nu interesele personale, deci fara caracter national, ale detinatorului vremelnic al puterii politice.

In anul 2009 am scris un articol in care atrageam atentia asupra pericolului reconstituirii politiei politice. Nu stiam atunci ca aceasta se si reconstituise in taina.

Reconstituirea ei reprezinta un act de tradare a idealurilor revolutiei antitotalitare din 1989 si prin aceasta un act de tradare nationala. Ea profaneaza testamentul celor care au murit pentru ca romanii sa fie liberi. Nu este suficient ca asemenea acte sa fie constatate. Ele trebuie pedepsite.

3. Reconstituirea Politiei politice creaza prezumtia de caracter politic a tuturor proceselor instrumentate si condamnarilor pronuntare sub patronajul ei. Pornind de aici Curtea Europeana a Drepturilor Omului va fi indreptatita sa condamne statul roman declarand ca inechitabile, cel putin sub aspectul incalcarii principiului “aflarii adevarului”, toate procesele al caror obiect a cazut sub incidenta protocoalelor justitiei politice. O decizie pilot in acest sens apare a fi o masura de logica.

Decat sa sufere o condamnare avand de asta data un caracter infamant si decredibilizant pentru intregul sistem judiciar romanesc, ar fi preferabil ca Romania sa ofere un remediu propriu printr-o lege de amnistiere a infractiunilor care in perioada 2009-2018 au fost tratate, in fapt, ca infractiuni politice prin instrumentarea cazurilor respective de catre Politia politica binomica si trinomica.

4. Stim fara dubiu ca in sfera infractiunilor cu caracter politic care au condus la procese politice si condamnari politice se includ in special asa zisele fapte de coruptie, precum si cele „generos” asimilate lor. Abuzul in serviciu este numai una dintre faptele aberant (si neconstitutional) definite de legea penala care, pe calea unor proceduri judiciare corupte, a umplut inchisorile de detinuti politici. La fel stau lucrurile cu luarea / darea de mita sau traficul de influenta care, prin fortarea textelor de lege ambiguu redactate, au permis Politiei politice sa obtina condamnari nu pentru fapte savarsite, ci doar pentru intentii banuite, iar asta in baza unor indicii masluite si a unor informatii secrete pe care acuzatii nu le-au cunoscut si de aceea nu le-au putut combate.

Desigur coruptia este un cancer al societatii romanesti dar ea trebuie cautata si combatuta acolo unde este, iar nu acolo unde sunt chiar inamicii ei, pentru a-i lichida tocmai pe acestia. Desigur printre cei condamnati in asemenea conditii se numara si unii vinovati. Aceia sunt numai aparent detinuti politici. Cum, insa, intre cei vinovati si cei nevinovati nu se mai poate face acum distinctie, se impune adoptarea urgenta a unei legi de amnistie si gratiere care sa ii includa pe toti. Aceasta nu este o reparatie acordata victimelor de ieri, ci o revenire la normalitate a societatii romanesti si o resetare a sistemului judiciar de natura a evita repetarea maine a crimelor judiciare de ieri (si inca de azi).

Inchei citand cuvintele unui alt magistrat de curaj, respectiv ale judecatoarei Gabriela Baltag, membru CSM: "In baza acestui protocol istoria va scrie un alt Memorial al Durerii.”

Vor fi unii care, in numele democratiei, vor cere dreptul de a condamna si aceste cuvinte, pentru ca astfel sa-si conserve puterea de a refuza celor multi aplicarea principiilor democratice reclamate numai pentru ei. Nu trebuie sa le-o mai permitem. Cu orice risc si cu orice costuri.