PRIMELE MASURI PENTRU NORMAREA MUNCII – CSM a aprobat hotararea privind stabilirea unor masuri provizorii pentru normarea muncii. Judecatorul CSM Alin Ene: „Prin aceste masuri, ne dorim ca indiferent unde esti judecator, sa ai un volum de munca rezonabil: fie ca esti la Judecatoria Campina, unde iti pica in cap tavanul si ploua in sala de sedinta, la JS1, unde stau 10 judecatori in 20 mp, intr-un birou, la Radauti, unde e sediu nou, sau la Targu Neamt, intr-o scara de bloc” (Video)
Consiliul Superior al Magistraturii a luat joi, 13 iulie 2023, primele masuri pentru normarea muncii in instante.
Cu unanimitate de voturi, Sectia pentru judecatori a CSM a adoptat hotararea privind stabilirea unor masuri provizorii in acest sens.
Iata minuta Hotararii nr. 2040/2023:
„Sectia pentru judecatori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotarat aprobarea unei hotarari privind stabilirea unor masuri provizorii cu privire la normarea muncii la nivelul instantelor judecatoresti. (unanimitate)”.
La inceputul sedintei, judecatorul CSM Alin Vasile Ene (foto) a declarat ca institutia nu isi va abandona promisiunea facuta fata de toti judecatorii romani, de a realiza normarea muncii. De altfel, amintim ca tot Alin Ene este cel care a luat primul atitudine, introducand normarea muncii pe agenda actualului CSM. Dupa ce, la sfarsitul lunii trecute, Consiliul a votat in unanimitate propunerea lui Ene, CSM a trimis chestionare catre instante, pentru stabilirea parametrilor in care va fi facuta normarea muncii. (Gasiti la final precedentele episoade ale serialului „Normarea muncii”.)
Revenind: in sedinta de joi, judecatorul Alin Ene a lansat un mesaj de solidaritate catre toti magistratii din Romania, dandu-le asigurari ca CSM nu si-a uitat promisiunea si ca normarea muncii va fi facuta, in cel mai bun caz pana la sfarsitul acestui an. In acelasi context, membrul CSM a afirmat ca este perfect constient de conditiile in care colegii de breasla isi desfasoara activitatea in instante: fie ca este vorba despre infrastructura care lasa de dorit sau despre spatii insuficiente, ori, dimpotriva, despre sedii noi si corespunzatoare, toate instantele din Romania vor beneficia de normarea muncii.
Iata luarea de pozitie a judecatorului CSM Alin Vasile Ene (vezi video):
„Mai mult ca un mesaj catre colegii nostri din instante, pentru ca stiu ca asteptau aceasta hotarare pentru normarea muncii.
Ce trebuie sa precizam astazi: vom lua o decizie in acest sens. Este o decizie temporara, care isi va produce efectele, cel mai probabil, pana la finalul anului sau cand vom reusi sa terminam analizele cu privire la volumul optim de munca.
Cred ca este important de inteles ceea ce ne dorim prin aceste masuri: indiferent unde esti judecator in aceasta tara, sa ai un volum de munca rezonabil. Fie ca esti la Judecatoria Campina (unde iti pica tavanul in cap si ploua in sala de sedinta), fie ca esti la Judecatoria Sectorului 1 (unde stau 10 judecatori in 20 de metri patrati, intr-un birou), fie ca esti la Radauti (unde e sediu nou si totul miroase a nou), fie ca esti la Judecatoria Targu Neamt (intr-o scara de bloc), macar ceea ce tine de noi, de Consiliu, sa ai acelasi volum de munca.
Si poate ceea ce decidem azi nu este cea mai buna solutie (o sa vedem in timp cum o reglam), dar este un mesaj al Consiliului catre colegii nostri, ca stim conditiile in care va desfasurati activitatea, stim sacrificiile pe care le faceti si incercam sa reglam aceste lucruri”.
Cititi precedentele episoade ale serialului „Normarea muncii”:
- „Primul pas pentru normarea muncii”;
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Miroase a nou 13 July 2023 18:05 -8
# Iulia 26 December 2023 22:29 +3
# Enealex 26 December 2023 22:31 +3