Procurorul DNA din “Dosarul chinezariilor” lui Nastase nu stie ca judecarea cauzelor trimise la Curtea Constitutionala nu se mai suspenda
Magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie au asistat marti, la un spectacol judiciar in timpul judecarii “Dosarului chinezariilor”, in care fostul premier Adrian Nastase, sotia acestuia, Dana Nastase si Irina Jianu sunt acuzati de fapte de coruptie, cand procurorul de sedinta, Elena Matiesescu, de la DNA, s-a impiedicat de modificarile aduse Codului de Procedura Penala, dar si de regulamentul de ordine interioara al Directiei Nationale Anticoruptie, din care face parte. Concret, procurorul Elena Matiesescu a sustinut ca “Dosarul chinezariilor” nu trebuie trimis la Curtea Constitutionala, pentru ca asta ar insemna suspendarea judecarii cauzei cel putin cateva luni. Procurorul de sedinta a uitat insa ca legiuitorul a adoptat Legea 177/2010, de modificare a legii de functionare a Curtii Constitutionale si a Codului de Procedura Penala, act normativ care prevede ca judecarea dosarelor trimise la Curtea Constitutionala nu se mai suspenda. De asemenea, procurorul de sedinta a spus ca orice procuror din DNA poate sa instrumenteze orice dosar de competenta Directiei, deoarece sectiile institutiei au aceleasi competente. Pledoaria procurorului Elena Matiesescu a starnit zambetele tuturor celor prezenti in sala, dar mai ales iritarea fostului premier, Adrian Nastase, care a cerut instantei de judecata sa constate ca procurorii i-au facut dosare politice.
Aparatorii lui Nastase au acuzat procurorii ca au folosit, in mod ilegal, acte declarate nule de Inalta Curte
Aparatorii fostului premier Adrian Nastase si a sotiei acestuia, Dana Nastase si-au expus punctele de vedere, solicitand instantei sa constate nelegalitatea actului de sesizare, dar au cerut si trimiterea cauzei la Curtea Constitutionala, pentru ca judecatorii acestei institutii sa se pronunte cu privire la constitutionalitatea mai multor articole din legea de functionare si organizare a DNA. Avocatii au explicat faptul ca procurorul care a instrumentat dosarul nu avea compententa, deoarece nu facea parte din structura centrala a Directiei, si nici nu a fost delegat sau detasat. Mai mult, aparatorii celor doi au sustinut ca procurorii au ignorat decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie data in dosarele fostului premier, prin care s-a constatat nulitatea absoluta a actelor de urmarire penala si s-a dispus retrimiterea cauzei la DNA pentru refacerea urmaririi penale. Avocatii au sustinut ca procurorii nu au facut altceva decat sa ia toate probele si actele de urmarire penala din dosarul in care se declarase nulitatea absoluta a actelor de urmarire, sa le renumeroteze si sa creeze un nou dosar penal. Ca atare, acestia au solicitat instantei sa dispuna retrimiterea cauzei la DNA, pentru refacerea urmaririi penale.
Procurorul de sedinta a dat masura competentei: actele declarate nule de instanta sunt nule numai cu privire la Nastase
In replica, procurorul de sedinta a sustinut ca instanta ar trebui sa respinga cererea avocatilor de a trimite cauza la Curtea Constitutionala (CCR), pentru ca dosarul s-ar tergiversa, dat fiind faptul ca judecarea cauzei s-ar suspenda pe timpul cat dosarul s-ar afla la CCR. La auzul acestor cuvinte, sala ticsita de avocati a izbucnit in ras, chiar si fostul premier, Adrian Nastase parand usor neincrezator in ceea ce auzise. Presedintele de complet s-a uitat lung la procurorul Elena Matiesescu si a intrebat zambind: “Sustineti ca, dupa opinia dumneavoastra, articolele din CPP cu privire la suspendare mai sunt in vigoare?” Procurorul de sedinta s-a uitat usor buimacit spre sala care radea, apoi, cu jumatate de gura si cu fata rosie ca racul, a raspuns: “Nu, doamna presedinta, ma scuzati, am facut o confuzie”. Pledoaria procurorului a continuat insa in acelasi ton. Elena Matiesescu a sustinut in continuare ca nu se pune problema ca procurorul care a instrumentat dosarul sa nu fi fost competent, deoarece, si cei din structurile locale ale DNA, si cei care fac parte din sectiile structurii centrale a DNA, au aceleasi competente. Prin urmare, a precizat procurorul Elena Matiesescu, nu era nevoie de nicio delegare sau detasare din partea procurorului sef Daniel Morar: “Daca, de exemplu, eu fac parte din Sectia I-a a DNA si procurorul sef Daniel Morar ma desemneaza sa fac un dosar, eu sunt competenta sa il fac, nu am nevoie de nicio delegare”. Presedintele de complet a intrebat mirat: “Vreti sa imi spuneti ca nu exista nicio diferenta intre competentele sectiilor din DNA? Adica Sectia Militara a Directiei Nationale Anticoruptie are aceeasi competenta cu sectiile civile?” . “Nu, Sectia Militara nu, dar, stiti, exista niste diferente, conform regulamentelor de ordine interioara, dar suntem competenti sa facem dosarele de la o sectie civila la alta”.
Reprezentantul DNA-ului si-a continuat discursul, sustinand, cu privire la actele nule pe care le-au utilizat in acest caz, ca procurorii considera ca decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie, legata de declararea nula a unor acte de urmarire penala il viza numai pe “inculpatul Nastase Adrian”. Prin urmare, a sustinut procurorul de sedinta, actele de urmarire penala care ii privesc pe ceilalti inculpati, inclusiv pe sotia fostului premier, sunt valabile. In momentul in care cei din sala au inceput sa murmure un “NU” hotarat, presedintele completului a intervenit si a intrebat-o pe procurorul Elena Matiesescu: “Vreti sa spuneti ca actele de urmarire penala efectuate cu privire la ceilalti inculpati au o existenta de sine statatoare?”. Procurorul a incercat sa baiguie ceva, dar presedintele i-a taiat-o scurt: “Nu vorbesc despre faptele in sine, ci strict despre actele de urmarire penala facute in cauza”. Reprezentantul DNA a incercat un raspuns, dar, pana la urma, nu a reusit sa spuna decat ca “s-au luat actele de urmarire care nu mai puteau fi refacute, de exemplu, perchezitiile si interceptarile ambientale, in rest actele de urmarire penala s-au refacut”. Procurorul si-a incheiat pledoaria cerand instantei sa respinga toate cererile avocatilor.
Nastase: “Este inadmisibila incapatanarea cu care DNA-ul a incercat sa-mi fabrice dosare”
Unul dintre aparatorii fostului premier a solicitat instantei sa ii acorde clientului sau cateva minute, pentru ca acesta vrea sa spuna cateva cuvinte. Instanta a incuviintat cererea avocatului, iar Adrian Nastase s-a ridicat, s-a indreptat putin de spate, si-a aranjat costumul, apoi si-a luat locul la prezidiu, spunand cu ironie: “De sase ani urmaresc cu admiratie felul in care se construiesc acuzatii impotriva mea. De la rezolutiile de incepere a urmaririi penale, la procurori care sunt sefi de sectie la Targu-Jiu, la schimbarea sectiilor din DNA. Este inadmisibil. DNA a pornit din etapa in etapa, au prins un fir si au incercat sa traga de el, mai intai a fost terenul din Zambaccian, despre care nu se stie ce s-a intamplat, apoi au ajuns la Trofeul Calitatii, apoi si-au dat seama ca nu au nimic. S-a dat si o Ordonanta de Urgenta pentru evitarea avizului Parlamentului, apoi legea 78, dupa care as fi fost 4 ore premier, 4 ore presedinte de partid. Vreau sa va spun ca au disparut doi martori extrem de importanti in acest dosar, doi soferi de care DNA a avut grija, sunt primii din cei 1.000 de martori pe care Directia i-a propus. Toate elementele pe care vi le-au prezentat avocatii mei, va rog sa ma credeti ca am petrecut multe ore impreuna cu ei, si le multumesc pentru asta, ca sa cautam sa intelegem ce au vrut sa faca. Le-au numerotat, le-au mutat de la o sectie la alta. Este evident pentru toata lumea ca cineva vrea sa ma tina la periferia vietii politice romanesti. Unele dintre dosare au aparut din neant, nici macar nu au stiut sa faca legatura intre ele. Este inadmisibila incapatanarea cu care DNA-ul a incercat sa imi fabrice dosare”. Fostul premier si-a terminat cuvantarea prin a multumi instantei de judecata pentru rabdarea pe care a avut-o, apoi si-a reluat locul in banca. Presedintele completului a anuntat ca amana pronuntarea in acest caz pentru sfarsitul acestei luni.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# ctdorusever 9 November 2010 15:50 +9
# MAAT 9 November 2010 16:25 -9
IN VARA ,CAND AM SIMTIT CA CEVA NU ESTE IN REGULA CU STAREA DE SANATATE A MARELUI POET,AM INCERCAT SA II REMONTEZ STAREA SUFLETEASCA INCERCAND SA POTENTEZ BENEFIC PRETUIREA DE CARE TREBUIE SA BENEFICIEZE IN PRIMUL RAND ANTUM.
EU ,CONSIDER CA AM REUSIT MACAR UN DRAM ,DIN MOMENT CE MARELE DISPARUT A FOST OARECUM AMELIORAT DIN ACEST PUNCT DE VEDERE -AL NEVOII DE PRETUIRE EXISTENT IN PIRAMIDA TREBUINTELOR A LUI MASLOW!!
FIIND TOT SEMN DE APA(SCORPIONUL FIIND PRIN EXCELENTA UN CATALIZATOR),AM FOST RASPLATIT PRIN PREZENTA SPIRITULUI MAGNIFICULUI RAC(DONATOR) INAINTE DE A MURII CEREBRAL.
NUMAI DACA AI AL SASELEA SIMT ,POTI SA INTELEGI PE DEPLIN! CEEA CE SPUN !!INTRE SEMNELE DE APA ,EXISTA NEBANUITE LEGATURI EXTRASENZORIALE ALE RECIPROCITATII TELEPATICE!
SI ANA - MARIA A MOSTENIT ZESTREA SCRISULUI DAR SI A INTELEGERII LUCRURILOR,PREC UM SI MAGNETISMUL SPECIAL DARUIT NATURAL -DOAR CELOR ALESI!!
GENUL DETRACTORILOR LUI EMINESCU ,ESTE FOARTE ASEMANTOR CU CEL AL DESTRACTORILOR MEDIOCRI AI LUI ADRIAN PAUNERSCU !
MEDIOCRI POT AJUNGE IN FUNCTII SAU DEMNITATI NEMERITATE,DOAR PUNANDU-SE IN SLUJBA RAULUI,DOAR DENIGRAND VALOROLE PERENE ALE CULTURII ROMANMESTI ,ASTFEL TRADAND INSUSI NEAMUL ROMANESC!
S-A INCERCAT TIMP DE 100 DE ANI DE ZILE(BA CHIAR SI IN ZILELE NOASTRE,DENIGRA REA LUI EMINESCU).
CRONOS A FOST CEL MAI BUN JUDECATOR SI IN CAZUL CELUI MAI MARE POET AL ROMANILOR:MIHAI EMINESCU !
RAZBUNAREA CELOR CARE STIU CA SCRIU SUB PSEUDONIM INCA DIN 1999,(DE CAND OCUPAM O FUNCTIE PUBLICA SI ERAM O PERSOANA INCOMODA,DESFAC ANDU-MI-SE C.I.M. DE CATRE PRIMARUL GENRAL TRAIAN BASESCU DE DOUA ORI),A CONSTAT IN A APAREA PE LISTA DE INTRETINERE INTOCMITA SI SEMNATA DE PRESEDINTA GRADINARU STELA (DE ETNIE TIGANEASCA DIN AUGUST INCOACE CU DOUA PERSOANE IN LOC DE UNA SINGURA!PRECIZE Z CA NUMARUL DE PERSOANE ARE RELEVENTA IN CE PRIVRESTE CHELTUIELILE LA GAZE NATURALE ,LA GUNOI ETC.DEGEABA FACI CEEA CE FACI IN JUSTITIE,CACI SECURITTATEA LUI BASESCU TE MAI PUINE SA MAI SI PLATESTI CHELTUIELILE PE CARE PRETINDE CA LE-A FACUT STATUL CU INGROPAREA ADEVARULUIMANOPERELOR DOLOSIVE ALE MANUITORILOR LEGII,CU MANOPERELE DOLOSIVE DE ZADARNICIRE A ADEVARULUI,DE INGROPAREA A NUDA VERITAS.
DACA ARATI CA DIN NAUL 2000 PANA IN PREZENT AU SAVARSIT SUFICIENT DE MULTE TENTAIVE ADE ASASINAT ASUPRA MEA, TE MAI SCOT SI NEBUN,ACESTE LEPRE!! SI PRESA TACE,PENTRU CA LER ESTE BINE !
DE CE DENIGREAZA CEI DE MAI JOS ?PENTRU CA SUNT EVREI!!
"Andrei Cornea: Păunescu a spălat pe creier o generaţie"""'
Andrei Cornea (n. 3 aprilie 1952, București) este eseist, istoric al artei, clasicist, publicist, filosof român
Este fiul mai mic al profesorului, criticului și istoricului literar de origine evreiasca Paul Cornea. Își ia licența în istoria și teoria artei la Academia de Arte Frumoase în 1976 pentru ca apoi în 1980 să își ia licența în filologie clasică la Universitatea București. Urmează apoi un doctorat în filologie clasică la Universitatea București în 1994. Între 1976 și 1987 este muzeograf la Muzeul Național de Artă, între 1987 și1990 este cercetător la Institutul de Istorie a Artei, iar din 1990 la Institutul de Studii Orientale „Sergiu Al-George“. În prezent este profesor la Facultatea de Litere a Universității din București, departamentul de relații internaționale și studii europene. Colaborator permanent al revistei 22.
Debutează publicistic cu un articol despre Jan Brueghel cel Bătrîn în revista Liceului Nicolae Bălcescu, azi Sfîntul Sava.
Paul Cornea(TATAL LUI ANDREI CORNEA)
Paul Cornea (n. 3 noiembrie 1924, București) este un istoric, critic și teoretician literar român de etnie evreiască
Este fiul lui Leon Constantin Luca, maistru tipograf, și al Olgăi. A urmat liceul în București, la Liceul Evreiesc de Băieți „Cultura.
SI Eminescu,SI ADRIAN PAUNESCU ,sunt o victime politice!!!!120 de ani de la asasinarea lui Mihai Eminescu.Mihai Eminescu intre atac la persoana si asasinare.
CE STIAM EU ,INCA DIN ANUL 1987 AU DESCOPERIT ALTII IN 2005!TOT ESTE BINE ,CA S-A AFLAT SI ATUNCI!cercetatorii Cezarina Barzoi si Ionut Baias (publicatia “Permanente” nr. 1-2/2005) au lansat o investigatie cu privire la circumstantele dinaintea mortii si chiar cu privire la cauza decesului marelui Eminescu, punind sub semnul intrebarii versiunea oficiala, acceptata unilateral pina acum, conform careia Mihai Eminescu ar fi murit atit “accidental”, cit si din cauza “nebuniei”. Mai mult, cei doi autori avanseaza ipoteza conform careia Mihai Eminescu ar fi fost supus unei campanii de calomnieri (atac la persoana) in perioada anterioara mortii saleÎn fine, deopotrivã embolia putea fi cauzatã ºi de injecþiile cu mercur, cu
antrenarea unei bule de aer în sistemul circulator.Eminescu - Drama Sacrificãrii
.Alte
cauze? Cenzura ideologicã a vremii dublatã de o supracenzurã pe
filiera Moses Rosen care se pregãtea de interzicerea publicisticii
lui Eminescu, în tradiþia celor care i-au provocat moartea civilã.
Supracenzura pare sã fie vizibilã ºi-n ezitãrile lui Ion Nica însuºi,
sesizate de dr. Vuia. Matilda Cugler-Poni caracteriza astfel societatea, într-o
scrisoare cãtre Gh. Bogdan-Duicã, din 20 noiembrie 1922:
„Junimea a fost un soi de francmasonerie literarã”207. În realitate,
a fost ºi politicã. În cea literarã, Eminescu a putut fi atras; în
cea politicã, nu. Editorul Însemnãrilor zilnice, I. Rãdulescu-
Pogoneanu, plecând de la un comentariu de jurnal din ziua de 3
mai/21 aprilie, conchide, într-o notã de subsol, cã Maiorescu „a
fost francmason în tinereþe; în curând însã, precum o ºtiu de la
dânsul, pãrãsise aceastã asociaþie”208.
Adrian Păunescu
________________________________________
Analfabeţilor
V-am spus că fac teribil de urât
De sunt călcat puţin pe libertate.
V-am spus ca sunt oşteanul credincios
Dar care doar cu inamici se bate.
V-am spus că vremurile s-au schimbat
Şi că situaţia e mai complexă,
Nu-i intelectualul - servitor.
Cultura nu-i ceva ca o anexă.
V-am spus, concetăţeni analfabeţi,
Şi luaţi aminte şi să ţineţi minte.
Dar nu ştiam ca v-aţi născut şi surzi
Şi scoateţi arma când vedeţi cuvinte.
1979
Sunt radical
Sunt radical
mai precis
sunt pentru păstrarea
unui just raport
între minciună şi adevăr,
Sunt radical
adica îmi închipui
că dacă ecuaţia
"poporul ne-a ales,
vorbim în numele poporului,
guvernăm în numele poporului,
construim socialismul
cu oamenii şi pentru oameni,"
este adevărată,
nu e corect
să-i distrugi omului
casa, oraşul sau satul,
fără să-l întrebi pe om
Sunt radical,
când ploua
şi când ninge
ştiu ca e vorba
despre mine,
despre apa care sunt,
despre apa care sunt.
1 august 1988
Regresăm
Nu-i nimic, e-n regulă,
mai aşteptăm două sute de ani,
ce-o să fie, un biet accident istoric,
o socoteală matematică greşită,
suntem în Estul Europei, nu uitaţi.
Ruşii, da, Maghiarii, da,
Polonezii, da, Bulgarii, da,
noi, nu, noi nu, noi nu progresăm,
noi nu ne luăm după nimeni
decât când regresează.
Două sute de ani! Atât!
Aveţi răbdare, nu chemaţi salvarea,
nu exageraţi, nu cricniţi,
regresaţi cu noi!
Înapoi, marş!
8 aprilie 1988
Eu sunt eu
Am cocoaşă-n spate şi am mâini prea mari,
Ştergători de lacrimi am la ochelari,
Cum în lumea asta totul e cum nu-i,
Mă transform în altul fără voia lui.
Pun pistolu-n ceafă la aviator,
Nu crâcni, urmează ruta ta de zbor,
Ruta dumitale este ruta mea,
Dar eu sunt eu însumi, nu altcineva.
Vreau după acestea pe acest pământ
Să mă luaţi cu toţii drept ceea ce sunt,
Acum observ cât e de greu,
Să vă arăt că eu sunt eu
O iubesc pe Alba-ca-Zapada
Mi se-nlăcrimează rece spada
Când ajung în faţa ei şi-o vad,
O iubesc pe Albă-ca-Zăpada
Şi albastrul ochilor prăpăd.
Turture înmiresmat mi-e spada,
Să despice-n jurul ei femei,
o iubesc pe Albă-ca-Zăpada
Şi-am să mor în basm de dragul ei.
Minciunile
Se minte cum nu s-a minţit niciodată,
E multă minciună la noi pe pământ,
Sunt false recursuri şi nu-i judecată,
Balanţa cea veche-a dreptăţii s-a frânt.
Dar, hai, să minţim fără nici o ruşine,
Dar, hai, să minţim în direct şi-n răspăr,
Că poate prin rău vom ajunge la bine,
Minciuna supremă va fi adevăr.
1984
Pacient la final de veac
Şi află, doctore, c-aici mă doare,
Acolo unde geme-un colţ de ţară,
Acolo unde plînge fiecare
Ca naţiunea noastră să nu moară
Sînt numai un creion care îşi scrie
Problema ţării lui, încă o dată,
Şi-şi copiază pe curat, tîrzie,
Această dulce ţară zbuciumată.
Încolo, cîte-o tuse, cîte-o gripă,
Dureri de şale, şoc de şapte arte,
Artrită la picior şi la aripă
Şi, mai ales, în tot, un pic de moarte.
1983
Basarabia pe cruce
Se urcă Basarabia pe cruce
Şi cuie pentru ea se pregătesc
Şi primăvara jertfe noi aduce
Şi plînge iarăşi neamul românesc.
Ce cale poate ţara să apuce?
În tragica, neconvertita zi,
Se urcă Basarabia pe cruce
Şi nu ştim învierea cînd va fi.
PE Păunescu îl înțeleg. Era un foarte bun versificator, dar asta nu înseamnă că ești poet și sunt mulți oameni care nu fac distincția asta” a conchis eseistul.
POÉT, -Ă, poeţi, -te, s.m. şi f. 1. Persoană care compune poezii, autor de poezii. 2. Persoană înzestrată cu imaginaţie şi sensibilitate de poet (1). – Din ngr. poiitís, lat., it. poeta, fr. poète. POÉT s. (livr.) bard, (rar) stihuitor, (înv.) cântător, poetic, stihar, versuitor, (depr.) versificator.
CE SPUN DETRACTORII DE VIERU PRIETENUL LUI PAUNESCU?!
GRIGORE VIERU A PLECAT LA ÎNTÂLNIREA CU EMINESCU
ADEVAR SI DENIGRAREA.
Inima poetului Grigore Vieru s-a oprit şi n-a mai putut fi pornită. Accidentul de maşină i-a fost fatal. Şi a a avut loc chiar pe când venea de la aniversarea lui Eminescu. La 14 februarie împlinea 74 de ani.
Pierdem un poet de graţie şi un luptător neobosit pentru reîntregirea ţării cu Basarabia înstrăinată. Un om care cu versul lui s-a pus în faţa tancurilor sovietice. Pentru limba română. Pentru fiinţa naţională, ca o vietate în vizuina poeziilor lui atât de iubite. Şi omul cu podul de flori.
La ediţia specială a televiziunii Antena 3 de la ora 6 dimineaţa, dedicată poetului pierdut şi realizată meritoriu de Alex. Ferariu, au participat telefonic Victor Crăciun, preşedintele Ligii pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, scriitorii Nicolae Dabija şi Mihai Cimpoi, preşedintele Uniunii Scriitorilor din R. Moldova. Colegi şi prieteni, de luptă şi de litere, din Basarabia.
Primii doi susţin că accidentul care avea să-i provoace moartea poetului Grigore Vieru a fost provocat, la fel ca şi cel, foarte grav, din urmă cu doi ani şi jumătate. La fel ca şi infarctele, din cauza denigradorilor rusofili. Ne amintim că şi Doina şi Ion Aldea Teodorovici au murit tot în urma unui accident de maşină.
Victor Crăciun şi Nicolae Dabija au mai spus că Grigore Vieru a fost nu o dată ameninţat cu moartea şi chiar bătut cu pietre la Chişinău. Ei au mai afirmat că autorităţile (i)responsabile din R.Moldova ar trebui date în judecată, pentru scuarul criminal amplasat aberant în mijlocul drumului şi care a fost cauza mai multor accidente ca şi cel care avea să-l răpună pe Grigore Vieru.
Poetul născut în ţinutul Hotin anunţase că vrea să facă greva foamei în semn de protest faţă de guvernanţii care au îndepărtat Basarabia de idealul reîntregirii şi au atentat la limba română. Prietenii lui îl îndemnau să renunţe, cu argumentul că e nevoie de el în putere.
Din păcate, s-a stins. Pe neaşteptate şi dintr-o cauză stupidă. Uneori prostia se confundă cu crima. La adresa unor simboluri naţionale.
Ne rămâne poezia lui şi ne rămâne acel ideal testamentar al reîntregirii, în slujba căruia şi-a pus viaţa. Trist e şi că a trebuit să moară un poet emblematic pentru ca să ne amintim versul dureros: Basarabia, lacrima neamului meu
geomarz spune:
duminică 18 ianuarie 2009 la 9:39:51 pm
Grigire Vieru a for un versificator. Eminescu a fosr un poet. Pe Grigore Vieru l-a adus în faţă politica, nu poezia. Să nu facm confuzii.
În rest,
Despre morţi, numai bine.
CEI CONSIDERATI CU REA CREDINTA SI INTERES MESCHIN -POETI MARUNTI-,SUNT DE FAPT MARI VALORI ASASINATE DE TRADATORI AI NEAMULUI.SI MIHAI SEBASTIAN A FOST ASASINAT ,SI LABIS ,SI ALTI OAMENI REMARCABILI!
DAR ADEVARUL DESPRE MOARTEA LUI ADRIAN PAUNESCU ,CAND O VOM AFLA??!
DE CE A INTORS-O ACUM BARROSO IN LEGATURA CU CE INSEAMNA REGIONALIZAREA!PENTRU CA ACUM PAUNESCU NU MAI ESTE ,NU MAI ESTE NICI O PIEDICA MORALA PENTRU FARAMITAREA TARII
SECURITATEA EXPLOATEAZA VICIILE PENTRU ASANTAJA!
Nobilul viciu
Cetatea peste mine se răstoarnă,
În carnea mea îi simt într-una biciul,
De este vară sau de este iarnă,
Femeia este singurul meu viciu.
Nici nu mi-e teamă, nici nu-mi este silă
De tot ce împotrivă mi se-ntâmplă,
Orgolioasă, dreaptă sau umilă
Femeia-mi şade veşnic lângă tâmplă.
O simt ca vulpe, ori ca pe-o tanagră,
Dar cel mai drag îmi e acest exemplu,
Iubirea pentru-o tristă capră neagră
Din care am facut răsfăţ şi templu.
Ştiu că mi-e viaţa scurtă, ştiu că moartea
În fiece femeie stă la pândă,
Dar fie de femei umplută cartea
De care viaţa lumii e flămândă.
Nu mi-au plăcut averi, nici vinuri bune
Şi n-am avut în rest nici un capriciu
Deşertăciune din deşertăciune
Femeia este singurul meu viciu.
Nu m-am bătut în târguri sau războaie,
N-am vrut să fiu împerator sub stele,
Femeia care nu se încovoaie,
Am înjugat-o nebuniei mele.
Şi am arat cu ea mereu pământul,
Şi-am semănat ogoare numeroase,
Nu i-am lăsat pe buze nici cuvântul
Ca pe-un metal am resorbit-o-n oase.
E-adevărat că am iubit pe una,
E-adevărat tot ceea ce se zice,
Am căutat-o prin neant cu luna
E-adevărat c-a fost Euridice.
E-adevărat că-n geamul meu caisii
N-aveau puterea nici un an să steie
Ca într-un joc de-absurde artificii
Şi creanga lor îmi mirosea femeie.
Motorul meu şi-al lumii de aceea,
Motorul meu cuminecat cu biciul,
A fost femeia şi-a rămas femeia,
Puterea mea şi singurul meu viciu.
Ea m-a condus, eu am condus-o-n lume,
Am fost mereu un cuplu în derivă,
Şi chiar de nu i-am dat nimic din nume
Trecând mereu, mi-a fost definitivă.
Iubirea mea nu a mişcat nici aştri
Şi nici pământul sub o-mbrăţişare,
Dar lance cand a fost, cu ochi albaştri,
Simţeam că-n ochi privirea ei mă doare.
De n-avea rană, îi făceam eu rană,
Să-i pot iubi supremul sacrificiu,
În faţa ta, condiţie umană,
Femeia este singurul meu viciu.
1984
múză s. f., g.-d. art. múzei; pl. múze
Dictionar: Noul dicționar explicativ al limbii romane - NODEX | Permalink
MÚZ//Ă ~e f. 1) Zeiță a poeziei, inspiratoare a poeților. 2) Izvor al inspirației poetice. 3) livr. Operă poetică. 4) Inspirație poetică, evocată de o femeie considerată ideală. /
# pompiliu bota 9 November 2010 16:42 +7
# racaceanu catalin 9 November 2010 17:08 +15