Fostul procuror-sef al DNA, Daniel Morar, promovat apoi ca judecator la Curtea Constitutionala a Romaniei fara sa fi avut o alta calificare in materie de drept constitutional in afara nonsalantei cu care institutia condusa anterior de el a incalcat drepturile omului in numele eradicarii coruptiei, transformate din scop in mijloc, a scris o carte. Aceasta este o combinatie intre memorialistica si rechizitoriu. O memorialistica selectiva si un rechizitoriu partizan.

Lumea Justitiei a selectat si publicat fragmentele cele mai interesante care ridica un colt – numai unul – al cortinei lasate sa acopere mlastina justitiei politizate romanesti care, sub domnia Presedintelui Basescu si prin talentul unora ca Daniel Morar insusi, a reusit sa trimita in inchisoare fara probe si fara vina o mare parte a elitelor nationale, compromitand imaginea, dar mai ales viitorul tarii. Ma simt obligat moralmente sa fac unele consideratii cu privire la lucrarea amintita. Sunt consideratii fara de care ma tem ca unii vor crede ca le-a aparut un nou Salvator providential, fie el si lipsit de norocul de a izbandi, precum altminteri s-ar fi putut sa se intample spre binele tuturor, si pe care ar fi tentati sa doreasca a-l „recupera”.

Cartea nu este marturisirea pocaintei, nu este o incercare de reparatie morala pentru raul facut de autorul insusi, nu este expresia regretului pentru crimele, da crimele, comise de autor impreuna cu cei pe care ii critica, ci o reglare de conturi intre membrii aceleiasi bande de talhari, o incercare dizgratioasa a lui Daniel Morar de a-si oferi un albi fals pentru a fugi de raspundere prin turnarea complicilor sai.

Pentru victimele sistemului pe care l-a pus la punct si l-a patronat, pentru titularii destinelor distruse de noua Inchizitie condusa de Daniel Morar sub numele de DNA, aceasta productie iesita pe portile editurii patronate de marea lichea frustrata numita Gabriel Liiceanu, nu este un pansament, ci repetarea traumei. Prin ea criminalul se intoarce la locul crimei, dar nu numai pentru a se asigura ca nu a lasat urme, ci si pentru a-si mai tortura victimele o data.

Ma intreb cum ar fi fost primite Memoriile lui Mengele in care ar fi fost criticati comandantii lagarului de la Auschwitz? Sunt convins, cu revolta iar nu cu admiratie. Tot asa trebuie primita si cartea lui Morar.

Am in arhiva mea dovezi referitoare la modul in care au fost influentati martorii pe vremea in care “Marele Inchizitor” Daniel Morar conducea DNA. Am primit marturii cu privire la modul odios in care isi lansa anchetele si isi alegea tintele. Cartea insasi ii dezvaluie duplicitatea si paranoia. Sunt nenumarate exemplele in care anchetele desfasurate de procurorii aflati sub autoritatea sa au incalcat tocmai principiul aflarii adevarului.

Despre astea nu spune nimic. Nefacand-o pune sub semnul indoielii tot ceea ce povesteste, desi, pentru cei care au trecut prin infernul DNA sau care au cunoscut caracterele josnice ale unor fosti judecatori ai ICCJ si CCR, sau sefi ai SRI etc. rechizitoriul moraresc este cu totul verosimil. El are, insa, valoarea denunturilor prin care raufacatorii autentici, profitand de legi intocmite neintelept, incearca sa scape de pedeapsa.

Iata de ce ma alatur opiniei celor care considera ca aceasta carte este periculoasa. Ea trebuie citita intrucat confirma si detaliaza imagini ale infernului basist si iohannist din justitia politizata, dar lectura trebuie sa tina seama mereu de intentiile reale si profilul autorului.

Memoria nu este istorie. Iar memoria criminalilor nu lumineaza adevaruri, ci promoveaza jumatati de adevaruri care sunt mai rele decat minciuna.

Ce avem de facut este nu sa inghitim asemenea jumatati considerandu-ne astfel edificati si luminati, ci sa le adunam si sa le punem cap la cap pentru ca din cioburi sa refacem oglinda in care adevarul se poate reflecta. Stim, insa, ca in oglinzile facute din cioburi chipul intreg al adevarului va fi totdeauna deformat.

Da! Tara aceasta ar fi putut fi altfel, si anume mai buna si mai fericita, daca Daniel Moral si altii ca el nu ar fi fost. Da! Destinele multora dintre noi ar fi putut fi mai calme, daca nu si mai fericite, daca nu s-ar fi intersectat cu Daniel Morar si complicii sai de care astazi se dezice.

Sper ca simpla aparitie a cartii lui Morar si lectura ei sa ne convinga nu atat ca ar fi putut fi altfel, ci ca nu trebuie sa permitem sa mai fie la fel.