Lumeajustitiei.ro va prezinta Raportul pe Justitie redactat in aceasta luna de „Asociatia pentru Monitorizarea Justitiei” - ONG infiintat relativ recent, in 2010, in care activeaza avocati si specialisti ai dreptului preocupati de bunul mers al sistemului judiciar. Diferit de raportul Comisiei Europene, unde realitatea apare mult cosmetizata si chiar politizata, Raportul AMJ spune lucrurilor pe nume. Si anume: CSM, instantele si parchetele (cu o singura exceptie Curtea de Apel Bucuresti) sunt departe de a fi transparente in relatiile cu justitiabilii. Exista grave suspiciuni privind sistemul de repartizare aleatorie a dosarelor. Exista mari probleme cu verificabilitatea sedintelor de judecata, din pricina absentei inregistrarilor audio-video a sedintelor. Deosebit de ingrijorator, CSM, in loc sa ia masuri care sa contribuie la cresterea increderii in actul de justitie, s-a tranformat intr-un for de aparat reputatii pentru magistrati, in acest sens, raportul retinand: ”La nivelul societatii civile se contesta din ce in ce mai mult solutiile date de catre instante, pentru ca efectul generalizat sa fie o contestare a insasi imaginii de justitie si a reprezentantilor acesteia. Ca raspuns la aceasta situatie, reprezentantii Consiliului Superior al Magistraturii au sustinut ca proiectia mass-media a acestei nemultumiri sunt doar incercari de a aduce atingere independentei magistratilor, iar in anumite situatii punctuale, Plenul CSM a adoptat hotarari de aparare a reputatiei unor magistrati.” Publicam in continuare, integral, raportul AMJ:

Justitia – transparenta sistemului judiciar din Romania si raportul dintre Justitie si celelalte institutii ale Statului

“Asociatia pentru Monitorizarea Justitiei” s-a nascut ca urmare fireasca a nevoii de concetrare si analiza a unui sistem care are un rol hotarator in viata sociala si politica a Romaniei, dar care reuseste sa scape intelesului multora, pe de o parte, datorita caracterului extrem de tehnic al subiectelor, pe de alta parte, datorita birocratiei excesive si, de cele mai multe ori, intentionat creata, pentru a nu mai fi observat acul in carul cu fan.“Asociatia pentru Monitorizarea Justitiei” (AMJ) este un demers comun a mai multor avocati si persoane din societatea civila care isi propun sa transparentizeze si sa critice intr-un mod constructiv sistemul judiciar din Romania, si sa supuna atentiei opiniei publice si societatii civile in general, mecanisme absconse si tehnici legislative si judiciare discutabile sub aspectul corectitudinii. Incercam astfel sa trimitem impulsuri spre o societate civila imobila, a carei pasivitate stimuleaza fenomenul coruptiei si sa o determinam sa reactioneze atunci cand cele mai elementare valori ale unei societati democratice sunt amenintate, asa cum se intampla in prezent. Chemam societatea civila sa reactioneze impotriva unui sistem inchistat, corupt, birocratic si obedient si speram ca demersului nostru sa se alature cat mai multi nemultumiti, pentru ca doar prin critica se poate naste ceva mai bun. Deoarece AMJ nu exista decat din anul 2010, in elaborarea acestui raport am folosit atat constatarile facute in urma demersurilor asociatiei, cat si corespondenta si relatarile membrilor sai si ale tertilor, care au avut dorinta sa aduca la cunostinta AMJ experientele pe care le-au avut in raporturile cu Justitia, inteleasa ca Ministerul Justitiei, Consiliul Superior al Magistraturii, instante de judecata, parchete, politie judiciara, servicii de siguranta si informatii, in masura in care acestea din urma sunt implicate vizibil sau nu in procesul de justitie, ca si cu administratia centrala sau locala in ce priveste raporturile cu justitia. Am monitorizat aceste institutii din perspectiva respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale si a obligatiilor asumate de Romania prin tratatele internationale si conventiilor la care este parte. Raportul este redactat la persoana I plural, pentru usurinta lecturarii.

I. Accesul la informatiile publice

Potrivit art.1 din legea 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public: “Accesul liber si neingradit al persoanei la orice informaţii de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relaţiilor dintre persoane si autoritaţile publice, in conformitate cu Constitutia Romaniei si cu documentele internaţionale ratificate de Parlamentul Romaniei”. Am formulat cereri de informatii publice in legatura cu modul de repartizare a dosarelor, modalitatea de stabilire a componentei completelor de judecata, motivele de schimbare a componentei completelor de judecata, hotararile judecatoresti pronuntate, declaratiile pe care magistratii sunt obligati sa le dea in temeiul legii 303/2004, date si informatii publice din dosarul profesional in legatura cu magistratii, cereri de comunicare a stadiului unor dosare penale, informatii in legatura cu dosare penale

Metodologia proiectului

Modalitatea de transmitere a solicitarilor a fost diferita, in functie de fiecare adresant, de necesitatea raspunsului, de viteza de reactie a adresantului unei anumit tip de cereri. S-au facut cereri in scris si verbal, cele in scris fiind comunicate direct la registratura, prin posta, prin fax sau prin email. in cazul in care nu se primea nici un raspuns in termenul legal sau raspunsul era incomplet sau neconcludent, se revenea solicitandu-se un raspuns complet sau noi precizari. S-au formulat cereri mai ales instantelor si parchetelor din Bucuresti si Brasov, ca si Inaltei Curti de Casatie si Justitie. La Bucuresti cererile au fost adresate cu precadere Curtii de Apel Bucuresti, Tribunalului Bucuresti, Judecatoriei sectorului 1, la Brasov – Judecatoriei Brasov, Tribunalului Brasov si Curtii de Apel Brasov.

Reactia adresantilor

Din reactia adresantilor, din raspunsurile sau lipsa raspunsurilor, am putut trage urmatoarele concluzii in ce priveste pozitionarea institutiilor judiciare si conexe fata de legea informatiilor publice: a) Institutiile judiciare din Romania sunt neobisnuite cu solicitarile de informatii publice; b) Exista o practica neunitara atat intre diferitele institutii, cat si in interiorul aceleiasi institutii, chiar si din partea aceleiasi persoane, in functie de informatia care se solicita; c) Exista o vadita opozitie si reactie de respingere cu privire la orice solicitare care are legatura cu institutia, prin raspunsuri incercandu-se a se da cat mai putine informatii, cat mai trunchiate si mai fara legatura cu intrebarea, incercandu-se a se preveni folosirea informatiilor; d) Raspunsurile difera calitativ si cantitativ in functie de identitatea persoanei care solicita informatia – mass-media, justitiabil, avocat, alta institutie; e) Se incearca gasirea de texte legale, derogatorii, care sa conduca la refuzul furnizarii de informatii publice; f) In ce priveste corecta aplicare a legii 544/2001, nu exista nici un fel de mecanism de control administrativ, atat Ministerul Justitiei, cat si Consiliul Superior al Magistraturii sau instantele superioare declinandu-si orice competenta si autoritate de control si gestionare, si refuzand orice implicare, fie si prin obtinerea in nume propriu de la autoritatile subordonate administrativ.

Tipurile de raspuns primite:

S-au primit urmatoarele tipuri de raspuns:

a) Refuz, afirmandu-se concis ca informatia solicitata nu este publica, fara dezvoltarea raspunsului b) Refuz, afirmandu-se ca informatia nu ar fi publica c) Informatii incomplete, fara a se justifica de ce se raspunde doar la o parte din intrebari d) Informatii incomplete, justificate de caracterul nepublic al unor informatii

Lipsa de omogenitate in raspunsuri privind aceleasi tipuri de intrebari:

Cand au fost solicitate hotarari judecatoresti in care solicitantul nu era parte, instantele de judecata au avut urmatoarele tipuri de raspunsuri:

a) Au fost refuzate informatiile, invocandu-se faptul ca solicitantul nu este parte in dosar; b) Au fost comunicate informatiile dupa ce au fost anonimizate numele partilor

Singura instanta care a fost constanta in a comunica, fara discriminare, hotararile solicitate, a fost Curtea de Apel Bucuresti. Tribunalul Bucuresti a avut o conduita lipsita de constanta, alternand raspunsurile favorabile cu cele defavorabile, acestea din urma fiind preponderente. In acest caz, cu toate ca semnatar al raspunsurilor era aceeasi persoana, vicepresedintele Laura Andrei, din continutul lor rezultau pozitionari diferite cu privire la aplicarea sau nu a legii 544/2001 hotararilor judecatoresti. Judecatoria Sectorului 1 a refuzat in mod constant sa furnizeze hotararile solicitate, considerand ca nu sunt informatii publice. Consiliul Superior al Magistraturii si-a declinat competenta, afirmand ca poate sa furnizeze informatii publice doar cu privire la propriile acte si activitati.

Cand au fost solicitate decizii ale Colegiilor de conducere ale instantelor, acestea au refuzat, in mod invariabil, invocand faptul ca acestea nu ar fi publice.

Tipuri de informatii si raspunsuri

Cand au fost solicitate informatii in legatura cu repartizarea aleatorie a dosarelor sau cu modalitatea de numire sau schimbare a componentei completelor de judecata sau cu deciziile Colegiilor de conducere ale instantelor, au fost refuzate informatiile solicitate, fara nici o exceptie, considerandu-se astfel de informatii ca nefiind publice. Cu privire la declaratiile pe care magistratii sunt obligati potrivit legii 303/2004 sa le dea (de avere, de interese si potrivit art.5 alin.3) si care nu se regasesc pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii, in urma demersurilor facute pe langa Consiliul Superior al Magistraturii, acesta a comunicat in copie aceste declaratii, recunoscand ca ele nu sunt incarcate pe site, deoarece nu ar mai fi necesare sau din cauza numarului foarte mare de declaratii. Dosarele profesionale ale magistratilor sunt un subiect extrem de sensibil, datele si informatiile din aceste dosare fiind considerate strict confidentiale, fara a se face nicio distinctie in ce priveste categoria de inscrisuri care se regasesc in acesta. Reticenta CSM in a comunica date si informatii care se regasesc in dosarul profesional s-a manifestat si in legatura cu documente cum ar fi CV-ul magistratilor. in acelasi timp, nu exista nici o reglementare care sa interzica comunicarea datelor din dosarul profesional, nicio reglementare legala, cu exceptia datelor personale (adresa de domiciliu, CNP), care insa pot fi usor anonimizate. Printr-o astfel de practica anumite incompatibilitati sau probleme profesionale ale magistratilor sunt mascate, cu acceptul tacit al CSM, astfel incat pentru justitiabili, cu foarte putinele exceptii ale celor care obtin astfel de date si informatii din alte surse sau pe alte cai, procesul decizional este foarte putin predictibil si, in acelasi timp, magistratii pot fi foarte usor tinta presiunilor si influentelor de orice natura. In acest registru, am identificat magistrati care, anterior intrarii in magistratura au fost consilieri juridici la primarii, in cadrul unitatilor participasera la procesul decizional prevazut in baza legii 112/1995, dupa care judecau procese in care tocmai acest proces decizional era atacat. Dosarele de cercetare penala, atat in faza procedurilor premergatoare, cat si dupa inceperea urmaririi penale sunt considerate de catre organele de cercetare penala si de parchete ca nefiind accesibile decat acestora, partile, indiferent de calitatea lor, neputand sa isi consulte propriul dosar pana cand acesta este trimis in judecata. in mod paradoxal, alte persoane, care nu au calitate nici de magistrati, nici de agenti de politie judiciara, cum ar fi expertii, pot sa consulte dosarul, iar informatii din dosare sunt comunicate in mod intentionat catre presa, opinia publica fiind astfel manipulata in sensul dorit. Cu toate ca, in mai multe cauze, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat asupra dreptului persoanelor cercetate de a consulta dosarul penal, in orice moment si in orice stadiu, organele de cercetare penala ignora in mod voit si sistematic, dezvoltand chiar strategii in scopul incalcarii dreptului la aparare al persoanelor cercetate, cu mentinerea aparentei de legalitate. Astfel, inculpati au fost audiati la ore foarte inaintate sau au fost adusi spre audiere intr-un termen foarte scurt, pentru a nu da posibilitatea avocatilor alesi de a fi prezenti la audiere si a forta astfel persoanele cercetate sa apeleze la serviciile avocatilor din oficiu, agreati de magistrati/politisti. Aparent, dreptul la aparare nu este incalcat, insa, principial, da.

III. Repartizarea aleatorie a cauzelor

Potrivit dispozitiilor legii 303/2004, instantele sunt datoare sa aiba un mecanism transparent de repartizare aleatorie a cauzelor la momentul inregistrarii acestora la fiecare instanta.in acest scop, Ministerul Justitiei a achizitionat servicii informatice de la firme private care s-au concretizat intr-un program numit “ecris” implementat la nivel national si care este o baza de date informatica ce permite atat stocarea, cat si operarea datelor introduse de catre personalul auxiliar din cadrul instantelor de judecata. Cu toate ca aceste sistem a fost conceput special tocmai pentru transparentizarea procesului de repartizare a cauzelor si pentru a nu mai exista posibilitatea determinarii completului care judeca un anumit dosar ca urmare a unor fapte de coruptie, fie datorita unor vicii ale sistemului, care permite manipularea sa, fie datorita refuzului de a-l pune in aplicare, scopul care a fost urmarit, practic nu a fost atins. In primul rand, modalitatea de repartizare a dosarelor, atat a celor depuse direct de catre justitiabili, cat si cele venite in cai de atac sau casare, nu este absolut deloc transparenta. Instantele nu permit justitiabilului sa fie martor la introducerea dosarului in sistem si la completarea campurilor pe care acest program le are, intreaga procedura fiind manuala, astfel incat, exista cel putin suspiciunea de manipulare a programului informatic, intarita de faptul ca justitiabilului nu i se comunica de la data inregistrarii cererii a completului caruia i-a fost repartizat dosarul, acesta fiindu-i facut cunoscut ulterior, prin citatie. Nu exista nici o explicatie logica sau procedurala pentru care completul si termenul de judecata sa nu fie cunoscute de la data introducerii cererii, cand se presupune ca toate campurile programului ecris au fost completate. in al doilea rand, cu toate ca, potrivit principiului continuitatii, completul determinat prin intermediul programului ecris ar trebui sa se mentina pana la pronuntare, iar art.98 din legea 303/2004 prevede ca schimbarea completului de judecata pe parcursul procesului se poate face doar in cazuri exceptionale si motivate, cum ar fi boala, concediu, avansare in profesie, completele de judecata se schimba chiar de mai multe ori pe parcursul procesului, fara ca decizia de schimbare sa fie transparenta si adusa la cunostinta justitiabililor. Se ajunge astfel la situatia ca dosarul sa fie judecat de alte persoane decat cele care se presupune ca ar fi fost determinate aleatoriu la data introducerii cererii. Schimbarea componentei completelor de judecata nu se face prin rerepartizare aleatorie de catre programul informatic, ci prin decizia Colegiului de Conducere al instantelor de judecata. La baza deciziei Colegiului de Conducere sunt considerente care nu sunt publice si care nu pot crea, astfel, garantia independentei si impartialitatii actului de justitie.

IV. Raporturile justitiabililor cu Minsterul Justitiei

Practic, intre Ministerul Justitiei si justitiabili nu exista nici un raport. Sesizarile Ministerului Justiei sunt redirectionate sau respinse, fara analiza fondului petitiei, raspunzandu-se ca Ministerul nu are competente proprii de supraveghere a instantelor si parchetelor si ca ar insemna o imixtiune nelegala in treburile Justitiei. In acelasi timp, cu toate ca Ministrul Justitiei este membru de drept al Consiliului Superior al Magistraturii, el nu preia sesizarile pentru a le transmite mai departe, in aceasta calitate, Inspectiei Judiciare si nici nu solicita explicatii de la Consiliu. in acelasi timp, Ministerul Justitiei prin Ministrul Justitiei sau prin aparat au facut propuneri legislative si declaratii publice cu privire la aspecte care tin de administrarea Justitiei, fiind acuzat de CSM si de magistrati de imixtiune si de incercari de limitare a independetei Justitiei.

V. Raporturile justitiabililor cu Consiliul Superior al Magistraturii

Sesizarile justitiabililor sunt preluate si transmise exclusiv catre Serviciul de Inspectie Judiciara, chiar daca destinatarul este nominalizat si este o alta persoana din cadrul CSM. Serviciul de Inspectie Judiciara este format din judecatori, respectiv procurori. Sesizarile inaintate Serviciului de Inspectie Judiciara sunt “analizate”, in cadrul unei proceduri netransparente si necontradictorii, hotarandu-se daca este cazul sau nu sa dea curs sesizarii iar aceasta sa fie transmisa Comisiei de Disciplina. Justitiabilii care fac plangerile nu sunt audiati si nu pot proba altfel decat cu inscrisurile depuse odata cu plangerea, cele sustinute in memorii. In foarte putinele cazuri in care Serviciul sesizeaza Comisia de Disciplina, aceasta, de asemenea in cadrul unei proceduri netransparente, analizeaza sesizarile, acestea fiind, in proportie 99,5%, respinse) fara ascultarea petentilor, fara a exista posibilitatea sustinerii si probarii sustinerilor, din Comisie facind parte doar judecatori, respectiv procurori. Conform Raportului CSM pe anul 2010, din 2973 de petitii cu care a fost sesizat Serviciul de Inspectie Judiciara pentru judecatori din cadrul CSM, au fost inaintate Comisiei de disciplina din cadrul CSM un numar de 246, (adica 8,2%), dintre acestea fiind admise un numar de 15, adica 0,5%. Din analiza sanctiunilor aplicate de catre CSM, rezulta ca acestea s-au dispus cu precadere in cazul unor sesizari din oficiu, ca urmare a unor scandaluri publice.

VI. Raporturile justitiabililor cu Instantele de Judecata

Exista doua tipuri de raporturi cu instantele de judecata: cele rezultind din activitatea jurisdictionala a instantelor de judecata si cele rezultind din activitatea administrativa a instantelor de judecata.

VI. 1 Activitatea jurisdictionala

In ultimul timp se poate observa o nemultumire generalizat cu privire la justitie. Nemultumirea priveste atat rezultatul actului de justitie, cat si modaliatea in care se infaptuieste justitia. Procese lungi, hotarari contradictorii in diferitele grade jurisdictionale, magistrati controversati, atat din punct de vedere profesional, cat si al pozitiei in societate, cercetari penale nefinalizate in cazul unor dosare de coruptie sau care au centru persoane publice, masuri privative de libertate revocate de catre instante dupa ce cazul este intens mediatizat. O sensibiliate generala la nivel jurisdictional si administrativ-jurisdictional in relatiile cu mass-media. La nivelul societatii civile se contesta din ce in ce mai mult solutiile date de catre instante, pentru ca efectul generalizat sa fie o contestare a insasi imaginii de justitie si a reprezentantilor acesteia. Ca raspuns la aceasta situatie, reprezentantii Consiliului Superior al Magistraturii au sustinut ca proiectia mass-media a acestei nemultumiri sunt doar incercari de a aduce atingere independentei magistratilor, iar in anumite situatii punctuale, Plenul CSM a adoptat hotarari de aparare a reputatiei unor magistrati. Nu s-a facut nici o incercare de imbunatatire a sistemului judiciar, cel putin din punct de vedere administrativ, cum ar fi inregistrarea sedintelor de judecata prin mijloace proprii, la instantele unde deja exista aceasta posibilitate, pentru a se putea verifica sustinerile justitiabililor si avocatilor, au existat proteste sustinute si luari de pozitii ale reprezentantilor asociatilor de magistrati si ai CSM prin care se respingeau modificarile legislative privind raspunderea magistratilor si cresterea rolului Ministerului Justitiei in cercetarea disciplinara, in continuare sesizarile Inspectiei Judiciare au fost respinse intr-o proportie covarsitoare, atat cand se invocau nereguli administrative, cat si atunci cand era in discutie comportamente abuzive sau lipsa de profesionalism. In putinele cazuri in care neregulile au fost constatate si de catre Inspectia Judiciara, magistratul nu a fost sanctionat considerandu-se abaterea prea mica. Concluzia este ca, in raport cu justitiabilii, Consiliul Superior al Magistraturii s-a dovedit ineficient, fie invocandu-se lipsa parghiilor decizionale sau sanctionatorii, fie prin respingerea sesizarilor, fara a se da posibiliatea petentilor sa isi probeze sustinerile. O alta cauza de nemultumire intalnita in petitii este deprofesionalizarea magistratilor si cresterea incidentei sindromului de putere in randul acestora. Justitiabilul are din ce in ce mai putin senzatia ca Judecatorul incearca sa afle adevarul, sau sa faca dreptate, sentimentul fiind de totala nesiguranta in ce priveste rezultatul final si lipsa de consistenta a actului de justitie. Din ce in ce mai multe persoane termina judecata cu convingerea ferma ca au fost nedrepatiti, ca magistratul nu a inteles si nu a vrut sa inteleaga speta, ca magistratii sunt deschisi unor compromisuri de natura sa altereze actul de justitie. Cea mai contestata instanta este de departe Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe de o parte datorita unor scandaluri de coruptie care au implicat mai multi judecatori de la Inalta Curte, pe de alta parte, din cauza modalitatii de promovare si selectie clientelar.

Justitia si actul de justitie sunt tinute in mod deliberat intr-o penumbra totala prin mecanisme bine puse la punct, astfel incat justitiabilul, societatea civila, mass media si opinia publica sa aiba cat mai putine informatii cu privire la judecatori si conducerea administrativa a instantelor. Sub pretextul si lozinca independentei Justitiei, se trec sub tacere sau se refuza informatii care ar trebui sa fie publice si care au o importanta covarsitoare cu privire la judecata propriu-zisa, cum ar fi modul de repartizare a dosarelor, mecanismul de alcatuire a completelor de judecata, modul de functionare al platformei ecris, dosarul profesional al magistratilor.

VI.2 Activitatea administrativa

Practic nu exista nici un raport intre conducerea administrativa a instantelor si justitiabili. In cea mai mare parte a instantelor, programul de audienta care permitea justitiabilului sa discute direct cu presedintele sau vicepresedintele instatei sau sectiei a fost anulat, iar departamentul de relatii cu publicul nu face decat sa preia petitiile si sa dea raspuns in scris, raspunsurile fiind cel mai adesea tarzii, incomplete, de refuz sau de declinare de competenta. Cu aceeasi problema se confrunta si mass media care, in ciuda faptului ca ar trebui sa primeasca raspunsuri pe loc, verbal sau in scris, la solicitarile de informatii publice, de cele mai multe ori sunt ignorati sau raspunsurile sunt incomplete. Cu toate ca prin Legea 247/2005 a devenit obligatorie inregistrarea sedintelor de judecata, acest lucru se realizeaza doar in sedintele de penal, Guvernul prorogand succesiv prin Ordonante de urgenta termenul in care sistemul de inregistrare trebuia implementat, sub pretextul ca nu ar exista suficienti bani la buget pentru achizitionarea echipamentului necesar. Cu toate acestea, in majoritatea salilor din instantele superioare, si o parte din Judecatorii si Tribunale, echipamentul de inregistrare este pe pozitie, nefiind insa pus in functiune. De asemenea, unele sali de judecata sunt monitorizate audio si video prin echipament propriu, fara insa ca inregistrarile sa fie puse si la dispozitia partilor din dosare.

Acelasi lucru se intampla si cu restul spatiilor din interiorul instantelor, acestea fiind monitorizate audio si video permanent, inregistrariile nefiind publice, neputand fi consultate sau administrate de justitiabili in cazul unor reclamatii cu privire la fapte care s-au derulat in incinta acestor spatii, nu exista nici o informare publica cu privire la inregistrarile facute, ele derulindu-se fara acceptul sau incunostintarea in nici un fel a persoanelor din afara institutiei care sunt inregistrate. Instantele de judecata sunt permanent pazite de catre Jandarmi, in baza unui Protocol incheiat intre Minsterul Justitiei si Jandarmeria Romana. Teoretic, scopul pentru care jandarmeria se afla in instante este acela de a proteja ordinea si linistea publica. Se poate constata insa ca jandarmii sunt folositi de instante, inclusiv personalul auxiliar al acestora ca angajati interni, portari, paznici, facand diferite activitati printre care ordonarea cozilor de justitiabili, blocarea accesului acestora in spatiile publice ale institutiei, copierea de dosare si transportul dosarelor dintr-o sala in alta, aplicarea, impotriva justitiabililor a fortei, la ordinul grefierilor sau magistratilor cand acestia nu mai doresc sa fie deranjati sau doresc sa intre in pauza de masa, etc.

Dosarele de instanta nu sunt considerate a fi publice, cu privire la hotararile pronuntate in acestea, asa cum am aratat mai sus, parerile fiind impartite. Cu toate acestea, este paradoxal faptul ca la dosare, implicit la toate informatiile si documentele aflate in acestea au acces persoane care nu sunt nici parti in dosare, si nici membri ai completului de judecata. in categoria celor care au acces la dosare fara a avea un drept in acest sens, intra, asa cum am aratat mai sus, jandarmii si comerciantii care presteaza servicii de fotocopiere in incinta instantelor, carora dosare le sunt incredintate in mod discretionar, nepazit, nesupravegheat si pe perioada nedeterminata.

VII. Raporturile justitiabililor cu Parchetele si cu organele de cercetare penala

Parchetele, procurorii si organele de cercetare penala au cea mai slaba comunicare, atat cu justitiabilii, cat si cu mass media. Unei persoane cercetate nu i se permite accesul la dosar pana la momentul la care este trimisa in judecata, incalcandu-se astfel dreptul sau la aparare. Cu toate ca, in mai multe randuri, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a condamnat Romania deoarece a fost incalcat dreptul la aparare si a obligat Statul la plata de daune morale, nu numai ca aceasta procedura cutumiara nu a fost schimbata, ba chiar Ministerul Justitiei a initiat acte normative prin care sa limiteze si mai mult accesul persoanelor cercetate la dosarele de cercetare. Se observa cresterea ingrijoratoare a cercetarilor facute exclusiv sau preponderent pe baza inregistrarilor ambientale sau interceptarilor telefonice, in conditiile in care, in acest moment, nu exista inca in Romania un cadrul legal care sa permita culegerea de informatii si date prin aceste procedee. Este un alt motiv pentru care Romania a fost condamnata in mai multe randuri de catre CEDO, considerandu-se ca “legislatia referitoare la strangerea si arhivarea datelor nu continea garantiile necesare dreptului la viata privata a indivizilor; nu se indica indeajuns de clar extinderea si modalitatile exercitarii puterii de apreciere de catre autoritati, in domeniul respectiv. Ori, in ciuda, in special a unei Rezolutii interimare a Comitetului de Ministrii a Consiliului Europei 4, Rezolutie care chema la remedierea urgenta si in intregime a acestor carente, executarea acestei decizii este inca in curs si astazi. In plus, cum de asemeni Curtea a constatat in 2007, in ciuda amendamentelor facute in 2003 si 2006 Codului de Procedura Penala, masurile de supraveghere in cazurile de atingere presupusa a sigurantei nationale, astazi inca pot fi ordonate conform procedurii prevazute de catre Legea nr.51/1991, care nu a fost abrogata”.

VIII.Raporturile magistratatilor cu Statul si unitatile acestuia

In Romania, salariile judecatorilor sunt platite de la bugetul de Stat, prin intermediul Ministerul Justitiei, ca ordonantor de credite principal si al inalte Curti de Casatie si Justitie, in calitate de ordonator de credite secundar. In ultimii ani se poate observa o tensiune crescuta derivind din aceste raporturi, magistratii solicitand drepturi salariale pe care Ministerul Justitiei si Guvernul nu le recunosc, consecinta fiind o lupta publica sau surda intre puterea judecatoreasca si puterea executiva. Folosindu-se de pozitia pe care o au, magistratii au pronuntat mii de decizii prin care si-au acordat unii altora drepturile salariale pe care le solicitau si care nu le erau recunoscute, iar Executivul a adoptat acte normative de suspendare a platilor acestor drepturi salariale si a promovat recursuri in interesul legii prin care plata acestora sa fie blocata. In paralel, informal, Executivul a oferit magistratilor garantia platii drepturilor salariale pretinse in schimbul refuzului din partea acestora de acordare de drepturi banesti unor altor categorii sociale, cum ar fi cele din cadrul litigiilor de dreptul muncii in care este Statul parte, despagubirile solicitate de proprietarii deposedati abuziv de catre regimul comunist, drepturile solicitate de fostii detinuti politici. in consecinta, se poate observa unificarea practicii instantelor in sensul respingerii solicitarilor materiale, in care Statul sau institutii ale Statului au calitatea de debitor, si promovarea mai multor recursuri in interesul legii care au acelasi scop – obligarea instantelor in mod formal la pronuntarea unor astfel de hotarari.”