RETEAUA KOHALMI - Basescu, Udrea si doi arestati impart timpul cu fiica unei consiliere prezidentiale. Ioana Kohalmi isi etaleaza prietenii penali pe Facebook, alaturi de Basescu si Udrea. Kohalmi apare cand in bratele avocatului Daniel Trandafirescu, arestat in cazul lui Nan Gusan, cand in bratele lui Razvan Alexe, arestat in „Reteaua Pavaleanu,” cand imbratisata de Basescu si Udrea (Galerie foto)
Planeaza mari semne de intrebare in jurul familei prezidentiale si a deputatei Elena Udrea, lider al partidului prezidential Miscarea Populara. O blonda cu forme sculptate, fiica consilierei Luminita Doina Szabo Kohalmi, din Administratia Prezidentiala, isi duce veacul cand in cluburi, cand alaturi de Elena Udrea si Traian Basescu, fiind nelipsita de la sindrofiile acestora. Blonda Ioana Kohalmi a fost prezenta si la nunta Elenei Basescu (Eba), fiica presedintelui, iar mai nou si la sarbatorirea Craciunului din decembrie 2013 de catre familia prezidentiala, avand nenumarate fotografii cu cei de mai sus, pe care si le posteaza cu mandrie pe reteaua publica de socializare Facebook. Ioana Kohalmi are fotografi in tinute sexi, in bratele lui Traian Basescu (foto 1) si Elenei Udrea. In paralel insa, Ioana Kohalmi se etaleaza si in bratele unor inculpati, arestati in dosare extrem de complexe ale DNA si DIICOT, instrumentate cu ajutorul servicilor secrete. Ce legaturi exista intre interlopi si familia Basescu, este o intrebare legitima in raport de fotografiile alaturate pe Facebook? Chiar nu stie nimic Traian Basescu de aceste legaturi primejdioase?
Fotografiile cu familia si anturajul prezidentiale le puteti admira atasate la finalul articolului.
Iata cine sunt cei doi inculpati, arestati recent in dosare ale DNA si DIICOT:
- avocatul Daniel Trandafirescu (foto 2 - in care apare de gat cu Ioana Kohalmi) fost politist, fiul comisarului sef Ionel Trandafirescu si al judecatoarei Zinica Trandafirescu, a iesit in urma cu cateva luni din sediul DIICOT cu catuse la mâini. Procurorii l-au acuzat pe Trandafirescu ca era omul de legatura in România al lui Ion Gusan, liderul temutei retele de contrabanda cu tigari din Chisinau. Numele lui Gusan este legat si de asasinate la comanda. In martie 2012, Vitalie Proca – unul dintre locotenentii lui Gusan – a ratat un atentat la Londra impotriva fostului bancher German Gorbuntsov. Pe pagina sa de Facebook, Trandafirescu are zeci de poze cu interlopi, vedete si masini de lux de sute de mii de euro, bucata. Potrivit informatiilor noastre, Daniel Trandafirescu a ajuns in gruparea de interlopi specializata in contrabanda cu tigari cu ajutorul lui Razvan Alexe, alaturi de care fiica consilierului consilierului s-a pozat mandra in club. Unii spun ca Daniel Trandafirescu si Ioana Kohalmi ar fi mai mult decat prieteni.
- Razvan Alexe (foto 3 – in care o tine cu mana dreapta de mijloc pe Ioana Kohalmi) se afla in prezent in arest in dosarul „Reteaua Pavaleanu” in care acuzat de procurorii PCA Ploiesti, alaturi de fostul angajat al Secretariatului General al Guvernului, Marcel Pavaleanu, si altii ca in perioada 2012-2013, acestia s-ar fi folosit de un lant comercial fictiv, in care erau incluse aproximativ 60 de societati comerciale de pe raza judetului Prahova si a municipiului Bucuresti, simulând operatiuni comerciale de achizitie/livrare marfuri si servicii ce au avut ca rezultat diminuarea bazelor impozabile fiscale. Acest dosar este intrumentat in paralel si de DNA, pe partea unor acte de coruptie. Acelasi Razvan Alexe, este cunoscut presei dupa ce a fost implicat intr-un scandal in ianuarie 2000 la cazinoul Plaza din Bucuresti, cand a fost impuscat in umar de doi membri ai clanului Gemenii, Marian Ilie si Amet Metin.
Consiliera Luminita Doina Szabo Kohalmi, din Administratia Prezidentiala, o apropiata a Elenei Udrea
Luminita Doina Szabo Kohalmi (foto 4) este in prezent consiliera consilierului prezidential pe probleme de Siguranta Nationala, Iulian Fota. Luminita Doina Zsabo Kohalmi a avut o ascensiune fulminanta intr-o perioada destul de scurta. In urma cu aproape un an, in presa se dezvaluia ca Luminita Kohalmi s-a plimbat dupa cum a batut vantul prielnic, pe la mai multe institutii, pana cand a ajuns la Cotroceni. Mai exact, din 2005 pana in 2010, Kohalmi a stat la Ministerul Apararii, avand functia de consilier de imagine al mai multor ministri, pana in 2010 cand s-a alaturat echipei Elenei Udrea, pentru a-i fi consilier personal, la Ministerul Turismului. Tot in 2010, Luminita Kohalmi, prin sotul sau, ar fi preluat de la Romtelecom o statiune de patru stele, administrata anterior de MApN. Odata cu venirea Guvernului Ponta, Luminita Kohalmi s-a despartit de Executiv pentru a se retrage la Palatul Cotroceni pe postul de consilier al consilierului prezidential pe probleme de securitate nationala, Iulian Fota.
* Vizionati aici galeria de imagini a blondei din bratele lui Udrea si Basescu
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# unul din lumea cea mare 27 February 2014 16:52 +16
# marti la CSM ! 27 February 2014 16:58 +4
# justo 27 February 2014 20:27 +5
# avocat traditional 27 February 2014 21:15 -3
# justo 27 February 2014 22:08 +2
# oarecare 100 27 February 2014 22:15 0
# obiectiva 27 February 2014 17:00 +8
# ARGUS 27 February 2014 22:18 +5
# obiectiva 27 February 2014 22:46 +2
# Valeriu Mangu 27 February 2014 20:59 +1
# administrator site 27 February 2014 22:46 0
# avocat traditional 1 March 2014 22:34 0
# ioanide 1 March 2014 22:44 0
# justo 1 March 2014 22:53 0
# avocat traditional 2 March 2014 21:57 0
# avi an-alfa-beta 3 March 2014 08:07 0
# avi balba 3 March 2014 08:12 0
# obiectiva 27 February 2014 22:54 0
# ip restrictionat abuziv 27 February 2014 23:10 0
# obiectiva 27 February 2014 23:16 +6
# obiectiva 27 February 2014 23:18 +3
# nedumerit 28 February 2014 00:20 -3
# aiurea 28 February 2014 10:29 0
# cenzura 28 February 2014 10:49 0
# cris 28 February 2014 12:04 -3
# gelu 2 March 2014 11:34 +1