Avocatii Razvan Doseanu (foto stanga) si Cosmin Buta (foto dreapta) solicita public Procurorului General promovarea unui recurs in interesul legii care sa duca la unificarea practicii judiciare in materie de constatare, de catre instante, a nulitatilor constand in lipsa autorizarii speciale a colaboratorului si investigatorului de a efectua inregistrari, in baza hotararii prealabile nr. 64/2023 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Amintim ca prin respectiva dezlegare de drept, ICCJ a stabilit ca procurorii nu pot folosi colaboratori fara a exista mandat de la judecator fix pentru aceasta procedura, chiar daca in cauza e fost emis deja un mandat de supraveghere tehnica (click aici pentru a citi).

In analiza trimisa Lumea Justitiei, avocatii Doseanu si Buta arata ca exista o practica neunitara in aceasta privinta, unele instante considerand ca situatia reprezinta o nulitate absoluta (si deci poate fi invocata in orice moment al procesului penal), in timp ce altele o califica drept nulitate relativa (consecinta fiind posibilitatea de invocare doar in camera preliminara).

In cazul in care aceasta practica neunitara persista, statul roman risca sa fie condamnat de CEDO in numeroase dosare, avertizeaza Razvan Doseanu si Cosmin Buta.

Inainte de a va lasa sa cititi analiza, amintim ca Lumea Justitiei a scris despre aceasta problema zilele trecute, dupa ce Curtea de Apel Timisoara a pastrat in dosarul unui om de afaceri inregistrarile facute de colaboratorul DNA fara mandat de la judecator, desi ICCJ a decis prin HP 64/2023 ca pentru a autoriza folosirea unui investigator sub acoperire procurorul are nevoie de mandat de la judecator, chiar daca in cauza exista emis deja un mandat de supraveghere tehnica. Mai exact, CA Timisoara a pretins ca nulitatea invocata este relativa si, deci, ar fi trebuit invocata doar in camera preliminara (click aici pentru a citi).

Redam intreaga analiza a avocatilor Razvan Doseanu si Cosmin Buta:

„Sanctiunea si momentul pana la care poate fi invocata lipsa autorizarii speciale a colaboratorului si investigatorului de a efectua inregistrari conform Deciziei 64/02.10.2023 a ICCJ

Prin Decizia nr. 64/02.10.2023 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a fost admisa sesizarea formulata de Curtea de Apel Bacau – Sectia penala si pentru cauze cu minori si de familie in dosarul nr. 3556/103/2022/a1, prin care se solicita pronuntarea unei hotarari prealabile pentru dezlegarea urmatoarelor chestiuni de drept:

„Daca in procedura prevazuta de articolul 148 alin. (3) din Codul de procedura penala, precum si de articolul 150 alin. (5) din Codul de procedura penala, sesizarea judecatorului de drepturi si libertati in vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnica este obligatorie in cazul in care procurorul apreciaza ca este necesar ca investigatorul sa poata folosi dispozitive tehnice de inregistrare, aceste dispozitii legale instituind o procedura speciala derogatorie de la dispozitiile art.139 din Codul de procedura penala, in cauza existand un mandat de supraveghere tehnica, emis anterior in temeiul acestor din urma dispozitii” si stabileste urmatoarele:

In procedura prevazuta de articolul 148 alin. (3) din Codul de procedura penala, precum si de articolul 150 alin. (5) din Codul de procedura penala, sesizarea judecatorului de drepturi si libertati in vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnica este obligatorie in cazul in care procurorul apreciaza ca este necesar ca investigatorul sa poata folosi dispozitive tehnice de inregistrare, chiar daca exista un mandat de supraveghere tehnica de aceeasi natura emis anterior, aceste dispozitii legale instituind o procedura speciala, derogatorie de la prevederile art.139 din Codul de procedura penala”.

Astfel, Inalta Curte de Casatie si Justitie a stabilit faptul ca un colaborator autorizat nu poate fi investit sa poarte tehnica de inregistrare si sa efectueze inregistrari sub indrumarea organelor de urmarire penala, decat atunci cand in prealabil, se obtiune un mandat special din partea judecatorului de drepturi si libertati in conformitate cu dispozitiile art. 148 alin. (3) cod proc.pen. si art. 150 alin. (5) cod proc.pen.

In acest sens, art. 148 alin. (3) cod proc.pen. prevede faptul ca „in cazul in care procurorul apreciaza ca este necesar ca investigatorul sub acoperire sa poata folosi dispozitive tehnice pentru a obtine fotografii sau inregistrari audio si video, sesiseaza judecatorul de drepturi si libertati in vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnica. Dispozitiile art. 141 se aplica in mod corespunzator”.

Art. 150 alin. (5) cod proc.pen. prevede faptul ca „punerea in executare a acestor masuri se consemneaza intr-un proces verbal care contine: datele la care masura a inceput si s-a incheiat, date cu privire la persoanele care au desfasurat activitatile autorizate, descrierea dispozitivelor tehnice utilizate in cazul in care s-a autorizat de catre judecatorul de drepturi si libertati, folosirea mijloacelor tehnice de supraveghere, identitatea persoanelor cu privire la care a fost pusa in aplicare masura”.

Daca acest lucru este suficient de inteligibil pentru toti cei carora aceasta norma li se adreseaza, totusi, efectele juridice care se produc in cauzele in care o astfel de autorizare din partea judecatorului de drepturi si libertati lipseste sunt extrem de diferite.

Astfel, in practica judiciara, am identificat 5 situatii juridice, dintre care 4 sunt total diferite, dupa cum urmeaza:

1. Incheierea penala a Curtii de Apel Bucuresti, din 20.12.2023 in dosar 17640/3/2022/a1 s-a retinut ca „in cauza procurorul nu a urmat procedura speciala instituita prin dispozitiile art. 148 alin. (3) cod proc.pen. se va retine ca inregistrarile ambientale efectuate de catre colaboratori cu excluderea examenului de proportionalitate si subsidiaritate efectuat de judecatorul de drepturi si libertati si in lipsa autorizarii acestuia, sunt nule absolut, autorizarea fiind data de catre procuror care nu avea aceasta competenta legala, deci de catre un organ necompetent. Or, potrivit art. 281 alin. (1) lit. „b” ind. 1 cod proc.pen., determina intotdeauna aplicarea nulitatii incalcarea dispozitiilor privind competenta materiala si competenta dupa calitatea persoanei a organului de urmarire penala”.

2. Incheierea penala cu nr. 1800/111/2020/a1 a Tribunalului Bihor din 04.12.2020 s-a retinut ca „activitatea colaboratorului realizata cu depasirea acestora are un caracter nelegal, nelegalitate sanctionabila cu nulitate absoluta in conditiile in care, competenta de a autoriza efectuarea de inregistrari audio, apartinea exclusiv judecatorului de drepturi si libertati. In cauza de fata, lipseste acest act de dispozitie, nefiind aplicabile dispozitiile art. 102 alin. (3) cod proc.pen. care reglementeaza nulitatea actului prin care s-a autorizat obtinerea de probe, actul de autorizare fiind inexistent, situatie in raport de care se apreciaza ca sunt incidente doar dispozitiile art. 102 alin. (2) privind excluderea probelor obtinute nelegal, nelegalitate derivand din lipsa actului de autorizare ce ar fi treubit sa emane doar de la judecatorul de drepturi si libertati. Drept urmare, in baza art. 102 alin. (2) cod proc.pen. raportat la art. 280 si 282 cod proc.pen. vor fi excluse ca nelegal obtinute prin raportare la art. 148 alin. (10) si (3) cod proc.pen. urmatoarele mijloace de proba”.

3. Intr-o alta nota, prin incheierea penala din 21.12.2023 pronuntata in dosarul cu nr. 2138/30/2022, Curtea de Apel Timisoara a retinut ca „natura juridica a nulitatii care intervine ca urmare a nerespectarii de catre procuror a dispozitiilor art. 148 alin. (3) cod proc.pen., Curtea analizand dispozitiile legale incidente in cauza, respectiv dispozitiile art. 281, art. 282 cod proc.pen., coroborat cu dispozitiile art. 140, art. 148 alin. (3) cod proc.pen., constata ca este incident un caz de nulitate relativa”.

4. Incheierea Curtii de Apel Bacau, prin care s-a admis pe 15 noiembrie 2023 aceeasi exceptie intr-o alta cauza, dispunandu-se:

„in baza art. 281 alin. 1 lit b Cprpen constata nulitatea absoluta a dispozitiei procurorului de la pct. 4 din dispozitivul Ordonantei din data de 16.12.2021(dup vol. VII, fl. 7, pag. 8 a ordonantei), precum si a considerentelor din aceasta ordonanta ce contin referiri la inregistrari ambientale. In baza art. 281 alin. 1 lit b C.pr.pen. constata nulitatea absoluta a inregistrarilor ambientale audio (atat a procedeelor probatorii, cat si a mijloacelor de proba administrate) realizate de investigatorul sub acoperire in baza Ordonantei din data de 16.12.2021, in lipsa mandatului de supraveghere tehnica emis de judecatorul de drepturi si libertati conform art. 148 alin 3 Cprpen. In baza art. 102 alin. 2 si 3 C.p.p. dispune excluderea de la dosar a inregistrarilor ambientale audio (suporti optici si procese verbale de redare in forma scrisa a convorbirilor inregistrate ambiental, si a proceselor verbale intocmite in baza art. 150 alin 5 Cprpen ) realizate la: – data de 17.12.2021 – procese verbale aflate la fl. 12-13, 19-21 vol VII dup nr. 1056/P/2022; si suport optic DVD -R nr.4/D.G.A.-C1/2022, (proba digitala) – data de 18.12.2021 – procese verbale aflate la fl. 14-15, 22-26 vol VII dup nr. 1056/P/2022; si suport optic DVD -R nr. 5/D.G.A.-C1/2022, (proba digitala) – data de 20.12.2021 – procese verbale aflate la fl. 16-17, 27-37 vol VII dup nr. 1056/P/2022; si suporti optici DVD -R nr. 6/D.G.A.-C1/2022 si DVD -R nr. 7/D.G.A.-C1/2022 (probe digitale) *”.

5. Incheierea nr. 6/CP din 11 ianuarie 2023 in dosar 760/110/2021/a1 pronuntata de Curtea de Apel Bacau unde s-a retinut faptul ca „pentru toate aceste motive, constatand ca in cauza procurorul nu a urmat procedura speciala instituita prin dispozitiile art. 148 alin. (10) Cod proc.pen., rap. la art. 148 alin. (3) Cod proc.pen., va retine ca inregistrarile ambientale audio efectuate de catre colaboratorul Carlan Andrei, cu eludarea examenului de proportionalitate si subsidiaritate efectuat de judecatorul de drepturi si libertati, si in lipsa autorizarii acestuia, sunt nule absolut, autorizarea fiind data de catre procuror in baza unui mandat de supraveghere tehnica emis anterior de catre judecatorul de drepturi si libertati conform art. 139 cod proc.pen., procuror care nu avea aceasta competenta legala, deci de catre un organ necompetent.

Or, potrivit art. 281 alin. (1) lit. „b” cod proc.pen., „determina intotdeauna aplicarea nulitatii incalcarea dispozitiilor privind (b) competenta materiala si competenta personala a instantelor judecatoresti, atunci cand judecata a fost efectuata de o instanta inferioara celei legal competente”.

Astfel, vom observa ca aceasta chestiune a fost transata de catre cele cinci instante in patru modalitati diferite. Practic, doar in doua situatii s-a apreciat ca in cauza ar fi vorba de o cauza de nulitate absoluta prin raportare la normele de competenta care reglementeaza activitatea organului de urmarire penala, respectiv art. 281 alin. (1) lit. „b/1” cod proc.pen.

In acest context, trebuie punctat faptul ca o astfel de nulitate poate fi invocata doar pana la inchiderea procedurii de camera preliminara conform art. 281 alin. (4) lit. „a” cod proc.pen.[1] Or, in situatia de fata, exista cauze pendinte care se afla trecute de aceasta faza procesuala, Decizia nr. 64 din 2 oct. 2023 publicata in M.Of. surprinzand diferite cauze in stadii procesuale mult avansate.

Consideram ca din aceasta perspectiva dispozitiile art. 281 alin. (1) lit. „b/1” cod proc.pen. rap. la art. 281 alin. (4) lit. „a” cod proc.pen. sunt neconstitutionale in masura in care nu permit invocarea si constatarea nulitatii absolute in conditiile incalcarii de catre organul de urmarire penala a normelor de competenta functionala, materiala si personala, in orice stare a procesului.

Cu alte cuvinte, alti inculpati care au sansa ca procesul lor sa se afle la momentul publicarii Deciziei nr. 64/2023 in faza procedurii de camera preliminara pot obtine inlaturarea acestor consecinte nelegale, insa cei care au depasit acest moment nu mai pot obtine corijarea situatiei lor juridice. Astfel, intre cetatenii aflati in situatii juridice identice, se naste o inechitate evidenta, in conditiile in care invocarea cazului de nulitate absoluta grefat pe dispozitiile art. 281 alin. (1) lit. „b/1” cod proc.pen. depinde de faza procesuala in care s-au aflat, la momentul publicarii Deciziei nr. 64/02.10.2023 pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie.

In opinia noastra, acest lucru aduce atingere dreptului constitutional care reglementeaza egalitatea in fata legii pentru toti cetatenii aflati in situatii juridice identice (art. 16 din Constitutia Romaniei), mai ales in prezenta ipoteza in care elementul esential este legat de invocarea unei cauze de nulitate absoluta (practic, o cauza de nulitate menita sa garanteze si sa ocroteasca un drept / interes public).

O astfel de diferenta de tratament juridic a fost evidentiata de Curtea Constitutionala si prin Decizia nr. 222/2023 referitoare la neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 159 alin. 3 teza finala Cod penal si ale art. 386 alin. (2) Cod penal, la paragraful 29 aratandu-se ca „daca partile din prima situatie au dreptul la impacare, partile din a doua situatie nu mai au acest drept, pentru ca a fost depasit momentul citirii actului de sesizare a instantei. In consecinta, parti ale aceleiasi infractiuni au mai multe drepturi in prima situatie si mai putine in cea de-a doua. Avand in vedere si greutatea efectelor unei impacari in aceste cazuri, mai ales cu privire la incetarea procesului penal, gravitatea situatiei si a echivocului nu pot trece neobservate”.

In continuare, aceeasi decizie surpinde la paragraful 27 faptul ca „o noua situatie juridica ia nastere si astfel se activeaza noi drepturi pentru parti, inexistente pana la acel moment procesual”. Cu alte cuvinte, lucrurile stau la fel si in actuala ipoteza in care Decizia nr. 64/02.10.2023 traseaza aceasta cauza de nulitate absoluta, insa factorul de invocare si de constatare este aleatoriu pentru cetatenii aflati in situatia identica de a le fi fost incalcat dreptul conventional privind protectia vietii private, astfel ca doar cei care inca se mai afla in procedura de camera preliminara mai pot invoca cu succes o astfel de exceptie intemeiata pe dispozitiile art. 281 alin. (1) lit. „b/1” cod proc.pen. Cei trecuti de aceasta procedura, desi se constata ca au fost inregistrati „fara mandat” din partea unui judecator, risca sa fie condamnati pe probele obtine prin incalcarea unui drept fundamental, respectiv dreptul la viata privata si de familie prev. de art. 8 din Conventie.

Curtea Constitutionala a constatat vicii de neconstitutionalitate si in Decizia nr. 573/2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitatate a dispozitiilor art. 74 ind. 1 din VCP, unde s-a retinut faptul ca „Curtea constata ca prin instituirea momentului procesual ales in textul legal criticat se creeaza premisele unei discriminari intre cetateni, care, desi se gasesc in situatii obiective identice, beneficiaza de un tratament juridic diferit, ceea ce contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea Fundamentala”. S-a aratat faptul ca „in ceea ce priveste modul de acordare a beneficiului reglementat de art. 74 ind 1 alin. 1 cod penal, se observa existenta unui tratament distinct aplicat invinuitilor sau inculpatilor cercetati pentru aceleasi infractiuni, care se incadreaza in ipoteza normei de incriminare si care pot fi chiar coautori, in functie de pronuntarea sau nu de catre instanta de judecata pe fondul cauzei. Instituirea acestui tratament diferit in functie de momentul in care instanta de judecata a solutionat cauza in prima instanta nu are o justificare obiectiva si rezonabila... Tratamentul juridic diferentiat in functie de acest moment procesual afecteaza drepturile invinuitilor sau inculpatilor fata de care s-a pronuntat deja o hotarare judecatoreasca pe fond, fiind discriminati in raport cu cei care se afla in faza de urmarire penala ori in faza de judecata in prima instanta, cu toate ca ambele categorii se afla in aceeasi situatie juridica fiind cercetati pentru infractiuni de prejudiciu identice, comise in aceeasi perioada”.

In acelasi repertoriu se afla si Decizia Curtii Constitutionale nr. 1470/2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 320 ind. 1 cod proc.pen.

Mai departe, intr-o alta opinie s-a retinut faptul ca inexistenta autorizatiei din partea judecatorului de drepturi si libertati ar constitui o cauza de excludere automata a probei in temeiul art. 102 alin. (2) cod proc.pen[2].

Nu in ultimul rand, s-a aratat ca lipsa unei astfel de autorizatii din partea judecatorului de drepturi si libertati ar constitui doar o cauza de nulitate relative, intrucat nu regasim situatia juridica pliabila pe ipotezele expres prev. de art. 281 alin. (1) cod proc.pen[3].

Avem mari rezerve in ceea ce priveste aceasta ultima orientare jurisprudentiala, in conditiile in care urmarea incalcarii normei de procedura duce implicit la lezarea unei drept conventional prev. de art. 8 din CEDO (dreptul la viata privata si de familie).

In acest sens, am putea aprecia in aceeasi masura ca procurorul poate sa efectueze o perchezitie domiciliara fara mandat din partea judecatorului de drepturi si libertati, ipoteza subsumandu-se doar unei cauze de nulitate relativa (cu regimul sau specfic de invocare si constatare a acesteia, in raport de cauzele de nulitate absoluta), ceea ce este evident absurd.

Or, indiferent de situatie, este necesar a asigura justitiabilului calea de acces la justitie care sa ii permita obtinerea inlaturarii efectelor unei astfel de incalcari a drepturilor sale fundamentale in orice stare a procedurii.

De altfel, la nivelul practicii Curtii de Justitie Europene s-a stabilit ca indiferent de faza procesuala in care se afla justitiabilul atunci cand se invoca si se constata incalcarea unui drept fundamental (precum dreptul la informare cu privire la o acuzatie completa, fara carente si lacune), legislatia trebuie sa permita acele resorturi procesuale prin care aceste nelegalitati sa fie remediate efectiv.

Astfel s-a retinut ca indiferent daca s-a trecut de faza camerei preliminare, cauza fiind chiar in faza procesuala a apelului, este obligatoriu a se constata neregularitatea rechizitoriului, cu consecinta trimiterii cauzei la parchet pentru formularea unor acuzatii clare, precise, care sa nu influenteze limitele si obiectul judecatii.

In cauza C 282/20 aflata pe rolul CJUE, s-a stabilit prin decizia CJUE din 21 octombrie 2021 faptul ca:

„1) Articolul 6 alineatul (3) din Directiva 2012/13/UE a Parlamentului European si a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare in cadrul procedurilor penale si articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate in sensul ca se opun unei legislatii nationale care nu prevede o cale procedurala ce permite sa se remedieze dupa sedinta preliminara intr o cauza penala neclaritatile si lacunele din continutul rechizitoriului care aduc atingere dreptului persoanei acuzate de a i se comunica informatii detaliate cu privire la acuzare.

2) Articolul 6 alineatul (3) din Directiva 2012/13 si articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate in sensul ca instanta de trimitere este obligata sa efectueze, in masura posibilului, o interpretare conforma a legislatiei nationale privind modificarea acuzarii care sa permita procurorului sa remedieze neclaritatile si lacunele din continutul rechizitoriului in cadrul sedintei de judecata, protejand in acelasi timp in mod activ si real dreptul la aparare al persoanei acuzate. Numai in cazul in care considera ca o interpretare conforma in acest sens nu este posibila, instanta de trimitere trebuie sa lase neaplicata dispozitia nationala care interzice suspendarea procedurii judiciare si trimiterea cauzei la procuror pentru ca acesta sa intocmeasca un nou rechizitoriu”.

Mai departe, apreciem ca nu trebuie pierdut din vedere nici abordarea referitoare la incalcarea normelor de competenta functionala atunci cand, practic, organul de urmarire penala deturneaza oarecum scopul si functia judiciara a judecatorului de drepturi si libertati (care este singurul in masura sa autorizeze o astfel de masura de supraveghere), situatie in care ne-am afla in ipoteza unei nulitati absolute cu referire la normele de competenta care reglementeaza activitatea instantei de judecata (si implict a celorlalte functii judiciare, cu exceptia functiei de urmarire penala), conform art. 281 alin. (1) lit. „b” cod proc.pen. Aceasta opinie a fost impartasita de catre Curtea de Apel Bacau in incheierea expusa la pct. 5 aferentă situatiilor juridice regasite in practica judiciara pana in acest moment[4].

In opinia noastra, efectul generat prin Decizia nr. 64 din 2 oct. 2023, in situatiile in care colaboratorii sau investigatorii sub acoperire au exercitat activitati specifice art. 148 alin. (3) Cod proc.pen. in lipsa mandatului special emis de catre judecatorul de drepturi si libertati, este reprezentat de incidenta unei cauze de nulitate absoluta a procedeului probatoriu, prin raportare la normele de competenta functionala.

Astfel, in primul rand trebuie acceptat faptul ca nulitatile absolute, in sistemul nostru de drept procesual penal, sunt prevazute la art. 281 alin. (1) Cod proc.pen., fara insa a exclude de plano existenta unor nulitati absolute virtuale. Practica judiciara a fost constanta in a sanctiona cu nulitate absoluta situatii juridice care intrau in totala contradictie cu drepturile fundamentale, ipoteza care se contureaza si cu privire la punerea in executare a unor masuri de supraveghere in lipsa unui mandat din partea judecatorului de drepturi si libertati.

Se arata in doctrina faptul ca „nulitatea absoluta este indeobste privita ca o suprema garantie a drepturilor procesuale”. Finalitatea cauzei de nulitate absoluta este aceea de „protejare a unui interes public, si nu a unuia particular[5]”.

ASTFEL, lipsa autorizatiei speciale in virtutea art. 148 alin. 3 rap. la art. 150 alin. 5 cod proc.pen., ce intra in atributia functionala a judecatorului de drepturi si libertati, face ca acest demers sa fie subsumat unei cauze de nulitate absoluta, intrucat a fost nesocotita competenta functionala a judecatorului de drepturi si libertati, procurorul considerand ca nu este necesar sa obtina o astfel de autorizare, desi avea obligatia de a sesiza in acest sens judecatorul de drepturi si libertati. Practic, se substituie mecanismului de functionare a justitiei, alocandu-si drepturi de judecator.

Chiar daca dispozitiile art. 281 alin. (1) lit. „a” si „b” mentioneaza ca incidenta nulitatii absolute se refera la incalcari ale normelor de competenta referitoare la „instanta de judecata”, totusi se accepta unanim, in practica judiciara si doctrina, faptul ca in notiunea de „instanta” se cuprind si functiile adiacente, exercitate de judecatorul de camera preliminara sau cel de drepturi si libertati[6].

In acest sens, la art. 53 Cod proc.pen. este reglementata competenta functionala (atributiile procesuale) ale judecatorului de drepturi si libertati, intre care la lit. „e” se arata ca acesta solutioneaza „cererile de incuviintare a perchezitiilor, a folosirii metodelor si tehnicilor speciale de supraveghere sau cercetare ori a altor procedee probatorii potrivit legii”.

Tot doctrina a aratat faptul ca „acest caz de nulitate absoluta (281 alin. 1 lit „b” cod proc.pen.) este incident in caz de nerespectare a normelor de competenta functionala ale primei instante, ori ale instantei de control judiciar, judecatorului de drepturi si libertati sau de camera preliminara, respectiv a organelor de urmarire penala[7]”.

Efectele juridice generate de interpretarea sanctiunii in discutie sunt extrem de importante, intrucat in functie de aceasta se stabileste regimul de invocare si constatare, precum si efectele pe care le genereaza.

Astfel, in masura in care am aprecia ca in cauza este vorba de o nulitate absoluta in raport de necompetenta judecatorului de drepturi si libertati, sanctiunea poate fi invocata in orice stare a procesului[8]. Daca am considera ca este o cauza de nulitate absoluta in raport de necompetenta organului de urmarire penala, atunci aceasta nulitate ar putea fi invocata doar pana la finalizarea procedurii de camera preliminara[9], iar daca am considera ca efectul este subsumat unei cauze de nulitate relative, atunci termenul de invocare ar fi pana la solutionarea cererilor si exceptiior in primul ciclu procesual[10].

Cea mai importanta si delicata parte a acestei chestiuni juridice este faptul ca incalcarea unei astfel de norme procesuale duce implicit la incalcarea drepturilor fundamentale, situatia juridica creata materializandu-se efectiv intr-o incalcare a art. 8 din Conventie, care reglementeaza dreptul la viata privata, de familie si ocrotirea unui domiciliu.

Pe cale de consecinta, apreciem ca statul roman este dator sa trateze aceasta problematica cu cea mai mare seriozitate, in sens contrar putand fi condamnat de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului in mod sistematic, in cauzele in care se permite ca efectele juridice ale inregistrarilor efectuate fara mandat din partea unui judecator sa se produca in dauna justitiabililor.

Astfel, apreciem utila formularea unei sesizari catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, in vederea dezlegarii acestei chestiuni de drept in cauzele pendinte, ori promovarea de catre Procurorul General al Romaniei a unui recurs in interesul legii care sa unifice oarecum aceasta practica total neomogena”.

[1] Conform art. 281 alin. (4) lit. „a” cod proc.pen. „incalcarea dispozitiilor legale prev. la alin. (1) lit. „b1” poate fi invocata pana la incheierea procedurii de camera preliminara, daca incalcarea a intervenit in cursul urmaririi penale”.

[2] Incheierea penala cu nr. 1800/111/2020/a1 a Tribunalului Bihor din 04.12.2020;

[3] Incheierea penala din 21.12.2023 pronuntata in dosarul cu nr. 2138/30/2022 de catre Curtea de Apel Timisoara;

[4] Incheierea nr. 6/CP din 11 ianuarie 2023 in dosar 760/110/2021/a1 pronuntata de Curtea de Apel Bacau

[5] In acest sens a se vedea M. Udroiu s.a. Codul de procedura penala. Comentariu pe articole. Ed. 3, Ed. Ch Beck, Bucuresti, 2020, pag. 1658.

[6] In a acest sens, se arata la fila 1452 din Sinteze de drept penal. Partea Generala ed. 3 VOL I, M. Udroiu, CH Beck, Bucuresti 2022, (anexat) faptul ca „acest caz de nulitate absoluta (281 alin. 1 lit „a”) priveste nu numai hotararile pronuntate in faza de judecata de catre instanta, ci si pe cele pronuntate in faza de executare, ori incheierile pronuntate in cursul urmaririi penale de catre judecatorul de drepturi si libertati (de pilda, in materia supravegherii tehnice atunci cand judecatorul nu a intocmit sau semnat minuta hotararii prin care a fost autorizat procedeul probator) sau in faza camerei preliminare, de judecatorul de camera preliminara”;

[7] M. Udroiu Sinteze de drept penal. Partea Generala ed. 3 VOL II, M. Udroiu, CH Beck, Bucuresti 2022, fila 1459;

[8] Conform art. 281 alin. (3) cod proc.pen. „incalcarea dispozitiilor legale prev. la alin. (1) lit. b), c) si d) poate fi invocata in orice stare a procesului;

[9] Conform art. 281 alin. (4) lit. „a” cod proc.pen. „incalcarea dispozitiilor legale prev. la alin. (1) lit. „b1” poate fi invocata pana la incheierea procedurii de camera preliminara, daca incalcarea a intervenit in cursul urmaririi penale”.

[10] Conform art. 282 alin. (3) cod proc.pen. „nulitatea relativa se invoca in cursul sau imediat dupa efectuarea actului ori cel mai tarziu in termenele prev. la alin. (4)” respectiv „pana la inchiderea procedurii de camera preliminara daca incalcarea a intervenit in cursul urmaririi penale sau in aceasta procedura”.