SOLUTIILE LUI CIOLACU – Presedintele PSD Marcel Ciolacu, intalnire cu comisarul european pentru economie Paolo Gentiloni: “Am insistat asupra necesitatii relaxarii regulilor privind deficitul bugetar, a prelungirii cu inca un an a posibilitatii de absorbtie a banilor europeni aferenti exercitiului financiar 2014-2020, dar si in privinta flexibilizarii PNRR, pentru a face fata provocarilor actuale, in mod special pe componenta investitionala”
Liderul PSD Marcel Ciolacu (foto dreapta) propune relaxarea regulilor privind deficitul bugetar si prelungirea cu inca un an a posibilitatii de absorbtie a banilor europeni aferenti exercitiului financiar 2014-2020. Masurile au fost enuntate in cadrul unei intalniri pe care Marcel Ciolacu a avut-o luni, 28 martie 2022, cu comisarul european pentru economie Paolo Gentiloni (foto stanga).
Presedintele PSD a discutat cu oficialul UE inclusiv despre flexibilizarea PNRR, pentru a se putea face fata provocarilor actuale, in mod special pe componenta investitionala. Nu in ultimul rand, o alta problema dezbatuta a fost cea privind cheltuielile generate de fluxul de refugiati ucraineni, sprijinul umanitar si impactul sanctiunilor impuse Rusiei asupra economiilor.
Redam postarea de pe Facebook a presedintelui PSD Marcel Ciolacu:
“Masurile PSD pentru sustinerea romanilor cu venituri mici pentru cumpararea de alimente de baza si prevenirea abandonului scolar vor putea fi finantate din fonduri europene.
Asta am discutat astazi cu domnul Comisar european pentru economie, Paolo Gentiloni, caruia i-am transmis ca Romania are nevoie de sprijin si acces la programe de finantare europeana pentru a face fata crizelor multiple cu care ne confruntam.
In acest context, am insistat asupra necesitatii relaxarii regulilor privind deficitul bugetar, a prelungirii cu inca un an a posibilitatii de absorbtie a banilor europeni aferenti exercitiului financiar 2014-2020, dar si in privinta flexibilizarii PNRR, pentru a face fata provocarilor actuale, in mod special pe componenta investitionala.
De asemenea, mi-am exprimat increderea ca noile cheltuieli generate de fluxul de refugiati, sprijinul umanitar sau impactul sanctiunilor asupra economiilor vor fi luate in considerare in cadrul noilor orientari ale Comisiei privind politicile bugetare”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii