Garantiile procesuale-rolul si functiile avocatului-partener si participant direct la infaptuirea justitiei

Intotdeauna am avut convingerea ca starea justitiei la un moment dat reflecta nivelul evolutiei sau, dupa caz, al involutiei culturii unui popor. Daca aruncam o privire in Pandectele Romane din perioade de maxima inflorire culturala, cum a fost cea interbelica, vom fi entuziasmati imediat de rigoarea rationamentelor si eleganta stilului din hotararile judecatoresti sau pledoariile avocatilor.

Acum justitia parca se zbuciuma gata sa sucombe, parca nu-si mai gaseste locul in statul democratic, sau post-democratic, in (dez)echilibrul de forte. Si, mai mult, isi pierde reperele valorice, dar nici nu le mai cauta in traditie si cultura, ci doar in modele globale.

Departe de mine ideea de a incerca sa dau vina pe integrarea in Uniunea Europeana, in contextul in care tema generala a acestei conferinte este „Starea justitiei in Romania dupa aderarea la UE”. De la bun inceput trebuie sa va spun ca sunt un unionist convins si cred cu tarie ca toate problemele majore cu care se confrunta, fara exceptie statele, sunt probleme globale, care nu mai pot fi rezolvate in mod separat.

Ar fi de ajuns sa ne gandim la terorism, la spalarea banilor si crima organizata, incalzirea globala, pentru a ne convinge ca este nevoie de aceasta Uniune de forte pentru a le combate si pentru a identifica solutii viabile.

Obiectivul Uniunii Europene este cooperarea pentru promovarea pacii, a valorilor europene si si a bunastarii cetatenilor sai, sa ofere libertate, securitate si justitie fara frontiere interne si sa asigure o dezvoltare durabila bazata pe o crestere economica echilibrata. Lumea este din ce in ce mai interconectata astfel ca, izolarea nu poate aduce nimic bun. Insa, e destul de greu uneori sa pastrezi identitatea nationala, in special in domeniul legilor si al justitiei. Se produc transformari destul de mari si dureaza ceva timp pentru a fi cunoscute si apoi pentru a fi asimilate.

Dezradacinarea justitiei in fata globalizarii

Tendintele de concentrare a justitiei la nivel european, concomitent cu principiul mai vechi al prioritatii dreptului european fata de cel national ar putea avea ca efect o slabire a autoritatii justitiei nationale. Justitia europeana este invocata tot mai des in procese, in locul jurisprudentei nationale, care de altfel este considerata deja depasita intr-o masura foarte mare prin inlocuirea in urma cu cativa ani a Codurilor fundamentale.

Or, acele Coduri, au dainuit decenii si chiar secole, fiind adanc incrustate in constiinta poporului roman, in reperele sale valorice, in cultura sa, in material didactic, in jurisprudenta.

Iata, acum discutam despre procurorul european si va fi interesant de urmarit parcursul acestei institutii in raport cu Parchetele din statele europene. Marturisesc in fata dvs, distinsi auditori, ca nu inteleg spre exemplu, de ce Europa a ales modelul romanesc de lupta anticoruptie. Li s-a parut eficient, sa fie oare chiar asa asta?

Asa cum observau Julie Allard si Antoine Garapon in recenta si relativ cunoscuta lucrare ”Judecatorii si globalizarea. Noua revolutie a dreptului”, ”dreptul a devenit materie de schimb. El depaseste frontierele ca un produs de export. Se infiltreaza fara viza dintr-o sfera nationala in alta.”

Sigur ca aceste ”infiltrari” sunt si pozitive, pentru ca ne ajuta sa facem fata amenintarilor globale, noii economii digitale si in general transformarilor legate de globalizare. Este evident, insa, ca tendintele de supra-reglementare la nivel central afecteaza sistemele de drept nationale, din ce in ce mai confuze, in parte si datorita pierderii reperelor culturale traditionale.

De aceea, nu as lega problemele actuale ale sistemelor de justitie numai de integrarea in Uniunea Europeana, chiar daca este evident ca acestea determina schimbari, genereaza reforme. Asa cum spuneam de la inceput, eu cred ca toate aceste schimbari reflecta, de fapt, noua cultura globala, afectata de postmodernitate, care, din pacate, a adus mult prea mult in derizoriu adevarul si rationalul.

Putem vorbi de post-justitie?

Vorbim tot mai des de post-umanism, de post-adevar, de o era in care perceptia faptelor ne este alterata si adevarul factual isi pierde valoarea in fata celui virtual. Si cum adevarul are, cred, o legatura speciala cu justitia, mi-e teama ca putem vorbi deja si de post justitie. Dar daca aceasta devine relativa, unde isi mai cauta omul dreptatea?

De aceea, revin la ce spuneam in introducere, legat de credinta mea ca justitia reflecta cultura unui popor, cu o rectificare de actualitate: Justitia reflecta astazi si o cultura globala, cu toate tarele legate de disparitia treptata a gandirii critice.

Pentru tot ce se intampla cu justitia suntem tentati, si nu fara temei uneori, sa dam vina pe cei care vor sa-si mentina sau sa preia puterea. Pe cei care vor sa exercite controlul cu orice pret. Dar sunt ei singurii vinovati?

Si, din acest punct, voi incerca sa implic tema propusa: ” Garantiile procesuale- rolul si functiile avocatului- partener si participant direct la infaptuirea justitiei”.

Ma intreb si va intreb, ce garantii procesuale mai are avocatul in contextul luptei internationale impotriva terorismului si a crimei organizate, in conditiile in care globalizarea a avut ca efect o dezradacinare a principiilor de drept, o relativizare a constantelor dreptului, un amestec de drept continental cu drept anglo saxon, o indepartare de la adevarul factual si o evolutie sub imperiul emotiilor publice, in detrimental rationalului?

Avocatii prinsi in vartejul reformelor majore ale justitiei nationale, europene si mondiale

Nu numai in Romania, ci in toata Europa si in intreaga lume se petrec reforme majore ale sistemelor de justitie. Cert este ca nicaieri aceste transformari nu curg lin. Polonia, Ungaria, Romania, Franta intampina blocaje puternice in adoptarea legilor justitiei. Societatea e polarizata la extrem, peste tot. in general, aceste reforme ale legilor justitiei au niste elemente comune si exprima necesitatea unor noi garantii pentru independenta judecatorilor si a procurorilor, dar si a avocatilor, in fata presiunilor politice si chiar ale strazii, intrucat tot mai multi lideri populisti isi aroga branduri de luptator anticoruptie, profitand de publicitatea exagerata oferita de spectacolul judiciar.

De asemenea, tendintele de intarire a independentei parchetelor fata de executiv, concomitent cu cele de amplificare a rolului ministrilor de justitie se manifesta in mai multe tari. Alte chestiuni ce provoaca multe controverse politice in cadrul acestor reforme se refera la numirea magistratilor de rang inalt, raspunderea judecatorilor si pensionarea acestora inainte de o deplina si reala maturitate (pentru a face loc altora). Sigur ca nici avocatii n-au scapat de aceste transformari, ca parteneri indispensabili ai justitiei, dar am impresia si ca sa fiu sincer, chiar cred ca, ei au suferit cel mai mult.

De ce se revolta avocatii?

In toata Europa, avocatii se revolta cam pentru aceleasi motive: slabirea rolului apararii in procesul penal, chiar si in civil, incalcarea dreptului la aparare prin noile norme procedurale, tergiversarea reinterpretarii onorariilor pentru avocatii din oficiu sau a ajutor public judiciar etc.

Stim cu totii prin ce au trecut in ultimii ani avocatii romani, cu perchezitiile abuzive la sediile profesionale, cu atacuri la imaginea acestora folosindu-se sintagma ”superimunitatii” avocatilor sau prin generalizarea unor cazuri izolate de avocati care cu adevarat au incalcat legea.

Conducerea UNBR a exprimat recent prin vocea presedintelui sau, in contextul unor sedinte la nivelul profesiei de avocat, opinii clare si realiste despre o lista a problemelor care s-au aflat in permanenta pe agenda UNBR si a barourilor. O parte dintre aspectele pe care le voi semnala au fost partial sau total, temporar sau definitiv rezolvate, insa ele rabufnesc iar si iar, sub alte forme.

Voi aminti cateva din aceste probleme:

-Atentate repetate la temelia profesiei prin distorsionarea principiului fundamental privind secretul profesional,

-Incercari repetate de a insera in diverse acte normative posibilitatea crearii unor brese in secretul profesional,

-Interpretari abuzive ale obligatiei de raportare izvorata din legislatia privind infractiunea de spalare a banilor,

-Obtinerea unor probe prin santajarea directa, deschisa, a avocatilor, pentru a- determina sa faca denunturi,

-Perchezitii ilegale sau la limita legii la sediile avocatilor, acompaniate spumos de campanii televizate de denigrare a profesiei,

-Tendinta, chiar presiunea altor profesii juridice sau chiar nejuridice de a intra tot mai mult pe domeniul rezervat avocaturii,

-Anularea obligativitatii reprezentarii prin avocat in recurs;

-Promovarea avocaturii paralele si firesc ilegale, chiar de catre cei care ar trebui sa lupte pentru eliminarea acesteia si chiar din interiorul profesiei;

-Tendinte tot mai puternice de dereglementare a profesiei de avocat;

-Pauperizarea profesiei, fie prin interpretari eronate sau abuzive a normelor fiscale, fie prin tergiversarea continua a reinterpretarii onorariilor pentru oficii si a ajutorului public judiciar.

Lista ar putea continua, insa ar trebui sa ne punem intrebarea fireasca: de ce se intampla toate aceste lucruri? Care sunt mizele acestor eforturi de a slabi atat prestigiul, cat si rolul avocatului in cadrul sistemelor de justitie?

Aceste probleme nu dispar cu totul de pe aceste liste deoarece pe masura ce se rezolva prin interventii legislative ori prin hotarari judecatoresti sau ale Curtii Constitutionale, ele reapar sub alte forme mutante. Ceea ce inseamna ca tratam doar simptomele, nu si cauzele reale. Sa nu uitam prin ce ”chinuri” a trecut ultimul proiect pentru modificarea legii avocaturii, al carei scop nu a fost altul decat intarirea garantiior apararii.

Avocatii au fost atacati prin ample campanii de dezinformare ca vor ”superimunitate”, s-au confruntat cu un mediu ostil atat din partea mass media, instigata de politicieni de rea credinta, dar chiar si din partea altor actori ai justitiei, care dadeau comunicate in masura sa alimenteze pozitiile extremiste.

Intr-un final tensionat, creat artificial la nivelul societatii, judecatorii CCR au fost cei care au inteles ca apararea cetateanului, a drepturilor si libertatilor acestuia, ca si garantiile respective, trebuie respectata cu sfintenie, si desigur, intarita continuu in fata unor atacuri inexistente alta data. Ulterior, chiar si judecatorii constitutionali au inceput sa fie atacati, ori de cate ori sustin dreptul la aparare si nu acuzarea. Stimati invitati, justitia este pentru cetatean si n-ar trebui sa fie tarata in arena politica, sa fie parazitata de politicieni care isi aroga merite inexistente in lupta anticoruptie si care, de fapt, urmaresc sa controleze justitia. De aceea eu spun, cu riscul de a gresi si de a fi contrazis, ca aceste cauze tin si de decaderea culturala, de deriva in care se afla adevarul astazi.

Lipsa de Drept sau privatizarea justitiei

Pe de alta parte, virtualitatea tot mai accentuata a lumii contemporane se manifesta in tendintele de dejudiciarizare (privatizare a justitiei, cum ii spun francezii), adica tendinte de indreptare a litigiilor catre actori privati: mediatori, platforme online de solutionare a conflictelor, (tot mai multe) sub motivul, parte si acesta intemeiat, al degrevarii incarcaturii instantelor. Citeam de curand un articol despre reformele justitiei in Franta, in care decanul baroului Paris, dna Marie-Aimée Peyron, spunea ca ”Ne indreptam catre o justitie fara judecator, fara avocat si fara cetatean”. Este vorba de dezechilibrarea rolurilor participantilor la actul de justitie in detrimentul cetateanului. Sistemul nostru de drept nu prevedere existenta jduecatorului de instructie, dar dispozitiile privind procedurile in camera preliminara au fost desfiintate in mare parte datorita lipsei contradictorialitatii, intrucat, de cele mai multe ori nu era citat si avocatul. Tendinta altor profesii juridice sau chiar nejuridice de a intra tot mai mult pe domeniul rezervat avocaturii, sub impactul extinderii profesiilor juridice si conexe, a atenuarii granitelor intre profesiile juridice, a inter-profesionalizarii si nu in ultimul rand al dejudiciarizarii prin amplificarea mijloacelor alternative de solutionare a conflictelor, sub pretextul degrevarii necesare, cum spuneam, a unor instante supraincarcate, nu fac decat sa stirbeasca atat identitatea profesionala a judecatorilor, cat si pe cea a avocatilor.

Mai avem vreo sansa fata discursului securitizarii

Asa numitul ”discurs al securitizarii” este desigur, vinovat in mare masura de bresele actuale ce vizeaza reglementarile necesare pentru protectia secretului profesional al avocatului.

Acest discurs al securitizarii in fata coruptiei, terorismului si a crimei organizate are drept consecinta erodarea principiului secretului profesional al avocatului concomitent cu erodarea drepturilor fundamentale, in special a dreptului la viata privata al cetatenilor. Deci, apararea este in pericol, drepturile noastre la fel, dar acceptam, chiar daca uneori tacit, pentru ca asa credem ca putem supravietui amenintarilor actuale. Nu observam ca orice astfel de discurs este precedat de o stare de teroare, de frica fata de atentate criminale sau spectrul unor noi crize economice mondiale. Fricile contemporane sunt exacerbate prin noile platforme de comunicare in masa, determinandu-i pe oameni sa renunte direct sau indirect la drepturi fundamentale, doar pentru a se sti in siguranta. si aici cred ca exista un punct de plecare pentru intarirea rolului institutiilor acuzatoriale, concomitant cu o slabire a rolului apararii.

Tendinta reprezentantilor Parchetelor de a-si intari pozitia se manifesta peste tot. Si in Franta au fost recent controverse privind independenta totala parchetelor fata de Ministerul Justitiei. Acolo, spre exemplu, avocatii se lupta de ceva vreme pentru eliminarea custilor in care sunt inchisi detinutii in sala de judecata. Da, sunt custi inchise, nu boxe, ca la noi. Dar ei nu sunt aratati cu degetul in Europa pentru asta.

Daca gandim prin prisma drepturilor fundamentale este greu de inteles de ce a fost, spre exemplu, nevoie de atata opozitie din partea parchetelor si a altor autoritati, in ce priveste reglementarile referitoare la pozitia egala a procurorului si a avocatului in sala de judecata. A fost un punct extrem de controversat in legile de organizare si functionare a justitiei, atacat chiar la Curtea Constitutionala. Au pierdut cei care voiau podium special, insa ramane ideea ca din pacate, nu avem aceeasi viziune privind egalitatea armelor ca principiu fundamental si unii vor sa fie ”mai egali decat altii”. Despre modul in care sunt administrate probele, despre protocoale si plicuri sau biletele galbene, inaccesibile apararii, si desigur inacceptabile, nici nu mai vorbesc.

Departe de mine gandul sau macar ideea de a ma transforma in acuzator al acuzarii, insa este, cred, momentul sa reanalizam rolul avocatului si al procurorului in proces, prin prisma dimensiunilor actuale ale principiului egalitatii de arme.

Toate chestiunile ce privesc justitia, inclusiv avocatii, sunt tarate in centrul controverselor politice, reprezentand parghii intr-o lupta acerba pentru control institutional si nu pot avea ca efect decat distrugerea increderii in avocatura si in justitie.

Atentie, insa, pentru ca in toate statele in care exista sau se tinde la instaurarea autoritarismului si la preluarea controlului institutiilor statului de drept, avocatii sunt primele victime. Am aflat despre persecutiile avocatilor in Turcia sau China, insa nici in Europa se pare ca nu mai sunt in siguranta. Acest aspect a devenit un motiv de ingrijorare serioasa inclusiv pentru forurile europene: La 19 februarie anul curent, Parlamentul European a organizat o audiere publica, pe tema "Atacuri privind profesia juridica si avocatii care apara drepturile omului". Audierea a evidentiat diferitele tipuri de persecutii la care sunt supusi avocatii in diferite tari, constatand o tendinta ingrijoratoare in acest sens si necesitatea stringenta a unei Conventii europene a profesiei de avocat. In timpul sedintei, presedintele subcomisiei Parlamentului European pentru drepturile omului, eurodeputatul Pier Antonio Panzeri, constatand o realitate “europeana” a spus:

"Orice atac asupra avocatilor sau a profesiei de avocat este un atac asupra justitiei a statului de drept."