STOPATI ABUZURILE IMPOTRIVA AVOCATILOR – Avocatul Antonie Popescu cere UNBR sa reactioneze fata de practicile abuzive si ilegale ale politistilor si jandarmilor din parchete, care ii deposedeaza pe avocati de telefoane si tablete: “Ordinul intern al MAI are un caracter abuziv si nici nu poate fi prezentat in forma scrisa … Unii afirma ca ar fi doar un ordin verbal”
Avocatul Antonie Popescu (foto) din Baroul Bucuresti isi avertizeaza colegii avocati asupra masurilor abuzive si ilegale pe care politistii le aplica in cazul avocatilor, la intrarea in sediile parchetelor si sectiilor de politie, si cere conducerii Uniunii Nationale a Barourilor din Romania sa ia masuri urgente pentru inlaturarea acestor “obstacole de inspiratie cazona, abuziv ridicate in activitatea avocatului”. Semnalul de alarma fata de aceste practici a fost tras de avocatul Antonie Popescu in cadrul Congresului national al avocatilor “Avocatul si accesul la justitie”, organizat de UNBR la Bucuresti in perioada 23-25 martie 2017.
In apelul sau, avocatul Antonie Popescu a subliniat necesitate unei reactii din partea UNBR, in asa fel incat avocatii sa nu mai fie deposedati de telefoanele mobile, de tablete si de laptopuri, care raman in custodia jandarmilor sau politistilor de la intrarea in sediile parchetelor sau sectiilor de politie, intrucat gestul este nu doar inadmisibil, ci si ilegal, avand la baza un ordin de ministru care nu ar exista in forma scrisa, fiind doar verbal, care incalca atat Legea nr. 51/1995 privind organizarea si functionarea profesiei de avocat, cat si art. 6 din Conventia EDO privind dreptul la un proces echitabil.
Avocatul Antonie Popescu din Baroul Bucuresti a subliniat, pe de alta parte faptul ca, in urma reclamatiilor formulate de unii avocati, care au si refuzat sa isi lase la intrare telefoanele si tabletele, Procurorul General Augustin Lazar le-a transmis politistilor si jandarmilor de la intrarile Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatiei si Justitie sa permita accesul neingradit al avocatilor.
Acest lucru s-a intamplat insa acum cateva luni, caci in prezent, sustine avocatul Antonie Popescu, procedura a fost reluata, iar avocatii sunt din nou “obstructionati in acelasi mod".
Iata scrisoarea deschisa adresata Congresului UNBR de catre avocatul Antonie Popescu:
"Catre
Uniunea Nationala a Barourilor din Romania – UNBR
CONGRESUL NATIONAL AL AVOCATILOR
Stimate domnule Presedinte, domnilor Decani, stimati confrati delegati la Congres,
As dori sa aduc in atentia Congresului care se desfasoara la Bucuresti, de Bunavestire, urmatoarea problema care-i preocupa pe multi dintre confratii nostri. Va rog sa formulati un punct de vedere si o eventuala nota de protest fata de faptul ca, in prezent, la majoritatea parchetelor si sectiilor de politie, avocatii sunt deposedati de telefoanele mobile, de tablete si de laptopuri care raman in custodia jandarmilor sau politistilor de la intrarea in sediile acestor institutii publice. Expunerea si disconfortul au caracter extrem fata de colegii avocati care intra predominant in dosare penale, insa un asemenea tratament este inadmisibil in orice situatie, fata de oricare dintre confrati ca si fata de ceilalti juristi.
Intrebati despre temeiul legal al masurii restrictive, politistii au aratat ca ar fi in aplicare un ordin al ministrului de interne Gabriel Oprea.
O asemenea reglementare, facuta de politist sau de procuror este insa lipsita de temei legal, incalca Legea Avocaturii, nr.51/1995 si art.6 din Conventia EDO care consacra dreptul la un proces echitabil, fara masuri disproportionate ale agentilor Statului in timpul oricarei proceduri, si respectarea principiului egalitatii de arme si a principiului nediscriminarii.
Intrucat ordinul intern al MAI are un caracter abuziv si nici nu poate fi prezentat in forma scrisa iar unii afirma ca ar fi doar un ordin verbal - nu se stie de cine transmis, de cine primit si de cine e luat la cunostinta - va solicit sa interveniti pentru ca activitatea avocatului in asigurarea dreptului la aparare sa se poata desfasura neigradit si fara abuziva izolare de exterior, sub pretextul ca ar fi in "zona de informatii clasificate" sau ca "se evita favorizarea faptuitorilor prin trimiterea de informatii", in conditiile in care si procurorul si politistii au toate facilitatile la indemana si telefoanele mobile si comunica intre ei si cu exteriorul chiar in timpul realizarii de acte procedurale.
De remarcat, ca la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatiei si Justitie, fata de comentariile negative si refuzul unor avocati de a-si lasa la intrare telefoanele si tabletele, inclusiv procurorul general a admis ca accesul trebuie sa fie neingradit intrucat nu dispusese nici un astfel de ordin intern - adica in limbajul jandarmilor "acces cu procedura" sau "acces fara procedura" ! In urma cu cca cateva luni cand s-a intamplat respectiva reactie spontana "procedura" a fost suspendata, insa am aflat ca s-a revenit la situatia anterioara iar saptamana aceasta am constatat ca din nou avocatii erau obstructionati in aceslasi mod.
In asteptarea reactiei Uniunii Barourilor - UNBR si a Congresului National al Avocatilor, for pe care il conduceti, in favoarea inlaturarii acestor obstacole de inspiratie cazona, abuziv ridicate in activitatea avocatului,
Cordial,
Av. Antonie Popescu"
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Sorinel 26 March 2017 13:29 +5
# Luca 26 March 2017 16:04 +10
# ce mai avocati... 27 March 2017 00:15 0
# alex 28 March 2017 04:31 0