TRAGETI SINGURI CONCLUZIILE – Lumeajustitiei.ro prezinta in exclusivitate intregul rechizitoriu intocmit de procurorii DNA Florentina Mirica si Viorel Cerbu prin care a fost trimisa in judecata Veronica Cirstoiu de la Curtea de Apel Bucuresti. Judecatoarea sta de zece luni in arest preventiv ca urmare de discutiilor avocatelor denuntatoare Adriana Dascalu si Alina Ileana Raducan. Cititi inadvertentele din rechizitoriul DNA
In urma cu fix o saptamana Lumeajustitiei.ro a dezvaluit in exclusivitate numele judecatorilor de la TMM, CAB si ICCJ care au fost aruncate de-a valma in rechizitoriul procurorilor DNA Florentina Mirica (foto stanga) si Viorel Cerbu (foto dreapta), prin care judecatoarea Veronica Cirstoiu de la Curtea de Apel Bucuresti a fost trimisa in judecata pentru presupuse fapte de coruptie. S-a putut vedea cum judecatorii erau mentionati in discutii de doua avocate cu probleme penale, respectiv Adriana Dascalu si Alina Ileana Raducan, lipsite de orice fel de credibilitate, al caror unic scop era acela de a-si impresiona clientii cu presupusele legaturi in sistemul judiciar. Nu a existat nicio proba concreta fata de acesti judecatori, cu privire la aspectele relatate in rechizitoriu, dovada ca impotriva lor nu a fost dispusa nicio masura. Lucrurile stau la fel si in ceea ce o priveste pe judecatoarea Veronica Cirstoiu, si numele acesteia fiind amintit de cele doua avocate, in legatura cu diverse sume pe care le-ar fi primit, la fel ca si in cazul celorlalti judecatori neexistand nicio interceptare. Totusi, Cirstoiu, aflata de aproape un an in arest preventiv, a fost trimisa de procurorii DNA Florentina Mirica si Viorel Cerbu, acesta din urma transferandu-se intre timp la DIICOT. Astazi, 18 mai 2014, Lumeajustitiei.ro prezinta in exclusivitate integral rechizitoriul procurorilor Mirica si Cerbu.
Mari semne de intrebare!
Printr-o citire minutioasa a rechizitoriului din dosarul nr. 111/P/2013, din data de 15 noiembrie 2013, de la Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a coruptiei va fi lesne de remarcat ca exista mai multe aspecte care ridica mari semne de intrebare asupra presupuselor fapte de coruptie insirate de procurori cu scopul dovedirii vinovatiei Veronicai Cirstoiu. Toate pretinsele fapte au fost insirate intr-un rechizitoriu de 492 pagini, bazat in marea parte pe inregistrarile ambientale care suprind discutii intre avocatele Adriana Dascalu si Alina Ileana Raducan, in care sunt pronuntate numele unor judecatori cu greutate precum Sofica Dumitrascu, Antoaneta Nedelcu, Viorica Dinu, Antonela Anemary Costache, Stan Mustata, Elena Ursulescu, Vasile Bajan, Veronica Carmen Gaina, Niculae Stan, Mitu Stegaru, Ciuperca Liliana, Simona Nenita, Ana Maria Dascalu sau Cristina Arghir.
Inca din debutul rechizitoriului procurorii DNA au stabilit, referindu-se la momentul la care Veronica Cirstoiu a fost repartizata in Completul care urma sa solutioneze contestatia in anulare a afaceristului Dinel Staicu, ca avocata Adriana Dascalu a fost cea care a pretins, negociat si ulterior obtinut acordul omului de afaceri pentru remiterea sumei de 1.500.000 euro cu scopul solutionarii favorabile a cererii. Acest aspect se regaseste la pagina 9 din rechizitoriu.
De altfel, procurorii Mirica si Cerbu au dispus trimiterea in judecata a Veronicai Cirstoiu, cu toate ca in cuprinsul rechizitoriului s-a retinut ca nu au existat probe pe aspectul pretinderii vreunui folos material de catre aceasta, motiv pentru care nu s-a putut retine actul in sarcina judecatoarei. De altfel, organele de urmarire penala au stabilit si ca nu au existat probe care sa arate cuantumul sumei ce a facut obiectul infractiunii de luare de mita, dar cu toate acesta au stabilit ca s-a primit suma de "aproximativ 630.000 euro", fiind mentionate in acelasi timp in rechizitoriu si suma 650.000 euro, 1.000.000 euro sau 1.200.000 euro, totul fara nicio dovada.
Mai mult, chiar si avocata Adriana Dascalu s-a contrazis in declaratiile sale date la DNA, in prima sustinand ca a i-a dat Veronicai Cirstoiu, in apartamentul lui Florin Cergan fiului judecatoarei, suma de "aproximativ 630.000 euro" din cei 1.200.000 euro primiti, dupa care, la sase zile, intr-o alta declaratie a afirmat ca, desi nu mai retine exact, crede ca i-a pus Veronicai Cirstoiu intr-o sacosa suma de 1.000.000 euro. Ulterior, la cateva ore de la aceasta declaratie, Adriana Dascalu a sustinut intr-o alta declaratie ca a luat 630.000 euro sau 650.000 euro si i-a dat judecatoarei Cirstoiu.
In ce priveste numele judecatoarei ICCJ Sofica Dumitrascu, aruncat in delir in rechizitoriul DNA, chiar procurori Mirica si Cerbu au retinut ca initiativa realizarii actiunilor de traficare a influentei privind dosarul inculpatului Obeanu Gabriel Lucian, aflat pe rolul ICCJ, a apartinut in mod exclusiv avocatei Adriana Dascalu, stabilindu-se ca aceasta era implicata in acelasi timp in comiterea unor alte acte materiale de acelasi gen. Cu toate acestea, in contradictie cu cele retinute in rechizitoriu, procurororii au stabilit "un grad ridicat de periculozitate a inculpatei Cirstoiu Veronica", despre care s-a sustinut ca "a racolat clienti dornici de obtinerea unor hotarari judecatoresti favorabile" prin intermediul avocatei Dascalu.
Aceste aspecte, dar si multe altele le veti putea descoperi in rechizitoriul DNA intocmit de procurorii Mirica si Cerbu, pe care Lumeajustiei.ro il ataseaza la finalul articolului.
Amintim ca judecatoarea Veronica Cirstoiu de la Curtea de Apel Bucuresti retinuta si apoi arestata intr-un dosar de coruptie, in care este acuzata ca facea parte dintr-o retea care se ocupa cu traficarea dosarelor la Tribunalul Bucuresti, Curtea de Apel Bucuresti si chiar Inalta Curte de Casatie si Justitie. Totul se petrecea la doar cateva luni dupa ce doua colege de-ale sale de la Tribunalul Bucuresti, Viorica Dinu si Antonela Costache, erau inchise tot pentru fapte de coruptie. In acest dosar, au fost vehiculate sume uriase, de ordinul milioanelor de euro, in presa aparand informatii ca Veronica Cirstoiu a primit fie 1,2 milioane de euro, fie 1 milion de euro, fie 650.000 de euro, fie 630.000 de euro. Care este suma reala, in cazul in care aceasta exista, nu se stie nici pana acum.
*Cititi aici rechizitoriul DNA – Veronica Cirstoiu (I)
*Cititi aici rechizitoriul DNA – Veronica Cirstoiu (II)
*Cititi aici rechizitoriul DNA – Veronica Cirstoiu (III)
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Cat de prost credeti ca e poporul asta?Adica nici un milion 18 May 2014 12:17 -15
# unul din lumea cea mare 18 May 2014 13:02 +12
# BERCEA MONDIAL: ,, e manevra lu frații mieii........ 19 May 2014 07:32 +3
# Valeriu Mangu 18 May 2014 13:02 -18
# Valeriu Mangu 19 May 2014 07:20 -5
# dank 19 May 2014 12:09 -1
# visu 19 May 2014 12:57 0
# alex 21 May 2014 01:32 +1