Tot felul de nepregatiti lovesc in Romania actuala oameni de valoare. Un suplinitor dadea „lectii de drept” lui Tudorel Toader, un trepadus il voia plecat pe Raed Arafat, un subinginer fara slujba il elimina pe profesorul Streinu-Cercel, alt trepadus da sah unui sef de promotie, fost ministru la agricultura, cu pretul distrugerii ei. Lista este lunga. Se umplu ecranele cu „linia partidului si statului”, de parca au renascut Bobu si Postelnicu.

Aproape cotidian se prezinta „succesele” in campania Covit 19, cand sunt evidente trei fapte. Primul este acela ca, nefiind sugativa turistica si nici centru economic, Romania putea fi mai ferita de pandemie, macar precum tari vecine, dar a fost infectata mai larg ca urmare a obsesiilor „presedintelui”. Acesta a trecut peste nevoia examinarii medicale a diasporei la intoarcere, din socoteli meschine. Mai tarziu, i-a cerut sa nu mai vina, dar infectarea, cum se vede bine la Suceava si in alte locuri ce pot exploda oricand, era implinita. Al doilea fapt – insul a tergiversat testarea populatiei, care ar fi aratat proportiile dezastrului. Al treilea, acelasi compara efectivul de infectati din Romania cu tari cu populatii mari (Germania, Franta, Italia), in loc sa observe ca Romania este la urma Europei la testarea populatiei.

Ca cineva spune prostii, tine de cat il duce capul, dar ca ii ia de fraieri pe altii este chestiunea fiecaruia cat accepta. Cum ziaristii au observat, insul promite ca nu se va iesi din localitate nici dupa 15 mai a.c., dar el face naveta pe Valea Oltului, ignorand ceea ce semneaza! Frizeriile fiind inchise sub semnatura sa, el raspunde senin jurnalistilor ca s-a tuns acasa. Cu si fara probe, romanii trec uneori drept mincinosi. Acum se vede bine de unde incepe molima.

Din 2014 incoace, singura obsesie, intr-o Romanie pe care a umplut-o din nou de abuzuri si securism, sunt „alegerile” care sa dea neaparat „guvernul meu”. I s-au dat – prin incalcarea oricarei legitimari constitutionale – „guvernele lui” in 2016 si in 2019! Pesemne ca poti sa-i dai guverne pe viata, ca tot nu iese nimic. Din ce sa iasa?

Poate sa nu-ti placa un partid sau altul, dar atacarea suburbana a psd-ului, mai nou, si a udmr-ului, cand tu nu ai fost in stare sa faci ceva, tradeaza intelegerea primitiva a politicii. Si incompetenta si impostura!

Se poate vedea pe documente ca pana si cel care a creat in anii treizeci tactica lovirii fara scrupule a rivalului, Carl Schmitt, si cel care a inspirat-o, Hans Frank, sau aplicat-o, Hjalmar Schacht, au regretat-o ulterior. Nici chiar in politica ura nu poate inlocui priceperea. Cine o practica, in cazul de fata „diletantul (der Dilettant)”, cum titra exact presa germana, creeaza, insa, trebuie sa o spunem, handicapuri unei tari care are nevoie de democratie, de cultura si de schimbari ca de aer!

In orice caz, o mai rudimentara intelegere a politicii pe aceste meleaguri si cu efecte intinse nu a fost de la stalinism incoace! Si nici atatea incalcari ale legii fundamentale, oricare a fost aceasta! Aproape tot ce face „presedintele” nu este constitutional! Mai nimic nu este in regula! Nu intamplator, „Liberation” a semnalat deunazi confuzia in chestiuni simple, dupa ce din anturaj se semnala ca nu se intelege Constitutia, iar la „referendum” nu a putut explica ce a intrebat.

Consecintele acestei situatii sunt dezastruoase. Nu exista ceva pe care „presedintele” sa fi pus mana si sa nu se fi stricat. Nu se mai fac alegeri catusi de putin respectabile (adica fara Securitate si fara penibilitati!), statul este mai securist (infiltrand pana si partidele) ca oricand, economia se pune pe butuci (nu doar prin pandemie!), finantele esueaza in recorduri de indatorare, asistenta sociala se destrama, oamenii sunt impinsi la solutii disperate, relatiile externe s-au redus la excursii. Promovarea celor mai slabi („der Untersten”, cum spunea Thomas Mann) este fara precedent in istoria Romaniei. La ilegalitati si la coruptie (cum semnala si „Washington Post”) se sta tot mai bine! In plus, tocmai reprezentantii elevilor trebuie sa corecteze ineptiile decise pentru educatie. Romania nu mai are nici o discutie publica a propriei situatii, iar de dezbateri fuge chiar „seful”. Orice tara din jur vine cu o propunere, cu proiectia unor valori – Romania sta!

Neispravitii nu au raspunsuri la probleme, dar scot etichete. Cetatenii calificati, care spun lucrurilor pe nume, sunt ba „penali”, ba „securisti”, ba „informatori”, ba „neromani si vanduti”, ba ar tine de „guvernari proaste”, ba „vand Ardealul”. Mai dureaza inca aruncarea vinei pe „niste”. De la „niste evrei” s-a trecut la „niste psd-isti”, mai nou la „niste zilieri”, in ultimele zile la “niste straini”! Se debiteaza prostii, ca si cum se poate trai din atacarea competentei si a civismului!

Unde este meritocratie, pluralismul este viu, spiritul pulseaza, bogatia este prezenta. Unde nu este, vedem ceea ce avem in fata – nedreptati fara sfarsit, pervertirea a orice si, mai nou, vanzarea de oameni. Dupa vanzarea sasilor, a venit vanzarea de copii si de tinere, acum este vanzarea pentru munci ocolite de altii.

Am cautat mereu antonimul meritocratiei. M-au starnit, recunosc, trei fapte. M-a starnit anticiparea facuta de Habermas, in Parlamentul Spaniei, in 1984, ca Europa va fi confruntata cu o criza de lideri. Apoi analiza din Franta, care a dovedit declinul pregatirii celor care ajung in fruntea statului. M-a starnit un ziarist autohton, care a aratat ca in ultimii ani notele de 6-7 lovesc in Romania notele de 9-10.

Cautand antonimul, m-am multumit o vreme cu propunerea „mediocratiei”. Nietzsche (Asa grait-a Zarathustra, partea III) a vorbit aspru de „mediocritate (Mittelmassigkeit)”, care face ca unii sa-si ia „lasitatea” drept „virtute”, incat devin „cele mai bune animale de casa pentru altii”.

Preluare de pe Cotidianul.ro

Mai nou, „mediocratia” a fost echivalata cu partea slab calificata, dar descurcareata a societatii, care s-a strecurat la decizii. Astazi, mediocratia nu mai este compusa, precum in revolutiile socialiste ale anilor cincizeci, din „intelectuali autodidacti si buticari complexati, care se incearca laborios in cunostintele si artele rezervate altadata elitei”(Alain Deneault, La mediocratie, Lux, Quebec, 2015, p. 27). Intre timp, ea cuprinde nu „devotati”ai cauzelor, cat insi care fac „ceea ce se cere”. Ea generalizeaza „prostia functionala”.

Prolifereaza, ne spun analizele, mediocrul care zice ca nu pactizeaza cu ce este in jur, dar, lipsit de idei, face pe revoltatul pe la colturi. Il acompaniaza mediocrul care ia nota de propaganda, dar, ingrozit de ce vede in realitate, se refugiaza in narcotice. Vine apoi „mediocrul zelos”, care lupta pentru favorurile autoritatilor, convingerile fiindu-i indiferente. Nu lipseste mediocrul constient de degradare, dar care se gandeste ca are de platit rate, de aranjat rude si-si aplauda sefii. Urmatorul este „mediocrul care justifica ce fac sefii” si jubileaza cand acestia ii arunca din mers un favor.

Oricine mai poate adauga ceva la aceste tipuri, caci mediocritatea s-a diversificat. Se poate adauga, de pilda, mediocrul secatura – absolvent de valoare indoielnica, marginit, dar care s-a „aranjat” si se ploconeste in stanga si in dreapta.

Altceva mi se pare, insa, esential. Anume, exista ceva mai grav decat mediocratia. Este vorba de prostocratie, care constituie veritabilul antonim al meritocratiei.

Mediocratia se formeaza in jurul „respectului” legilor, in care, se stie, formalismul conteaza. Aici, reusita ajunge sa fie socotita merit, caci nu conteaza valoarea. Prostocratia este, in schimb, actiunea reusita a nepregatitilor de a acapara decizia in societate si, mai ales, de a impune prostii cu mijloacele statului.

Cine este, insa, autorul prostiilor? Clasicul in tema, Carlo M. Cippola (Allegro ma non troppo, 1988, text reluat in Whole Earth Review, 2013), ne-a dat un criteriu: „prostul este o persoana care cauzeaza pierderi altei persoane sau unui grup de persoane, in vreme ce el insusi nu deriva castig si nici macar nu-si poate compensa pierderile”. Se pot indica, insa – in Romania actuala in mod sigur – prosti care cauzeaza pierderi altora, in timp ce ei nu pierd decat ceea ce-i lasa reci, cum ar fi onoarea. Este plin de cei care au facut pagube celorlalti, dar si-au insusit case, fabrici, comenzi de la stat, posturi bugetate, rezerve din banci! De aceea, in opinia mea, prost este cel care lupta cu orice mijloc sa intre in functii publice, dar, fiind depasit, cauzeaza pierderi celorlalti.

Nu avem masuratori indiscutabile ale inteligentei. Ar fi de vazut, poate, care sunt notele scolaritatii si facultatii celui care vrea sa dicteze soarta altora. Oricum, in traditia in care traim, „nepriceperea”, „incapacitatea”, „incultura”, „lipsa de judecata adecvata”, „lipsa de bun simt” si „insensibilitatea” sunt indicii ale prostiei.

Azi stim ca prostia isi are legile ei. Carlo M.Cippola a gasit deja cinci.

Prima lege a prostiei este aceea ca “totdeauna si in mod inevitabil fiecare subestimeaza efectivul de prosti aflati in circulatie”. Nu face nimeni exceptie!

Potrivit celei de a doua legi, „probabilitatea ca cineva sa fie prost este independenta de orice alta caracteristica a persoanei respective”. Prostia nu are de a face cu clasa sociala, cu nationalitatea, cu studiile, cu sexul. Nici cu politica. Sunt destui prosti care se dau liberali sau aristocrati.

A treia lege spune ca exista o „putere a prostiei”. Adica, „persoanele esentialmente proaste sunt periculoase si daunatoare…. Cum spunea Schiller, ”. Iar exemplele abunda.

A patra lege este acea ca „oamenii care nu sunt prosti subestimeaza totdeauna puterea de a dauna a indivizilor prosti”. Intr-adevar, cel care nu este prost este tolerant, prostul da cu barda – pentru el pe lume este una, oabla!

Potrivit celei de a cincea legi, „un prost este cel mai periculos tip de persoana”. El nu este propriu doar societatilor in declin, ci si celor in urcare. Doar ca, in societatile cu slaba exigenta, se petrec doua fenomene: „ceilalti membri ai societatii permit prostilor sa preia conducerea, iar compozitia tipurilor umane lasa sa creasca ponderea prostilor”.

Oricine poate examina aceste legi. Este clar ca mediocrul poate avea diplome, dar in urma lui sunt compromisuri. Prostul are si el diplome, iar daca nu le are, le procura, fie si la schimb. El face excursii, „participa”. „M-ati votat, deci eu decid!”, spune prostul, chiar si atunci cand in urma lui sunt doar ocazii ratate sau daune.

Dar, sa coboram de la distinctii, pe pamantul realitatii. Cum se vede prea bine, Romania actuala se afunda in mediocratie si, mai ales, in prostocratie. In multe locuri din lume sunt erori si exagerari, poate gafe, dar mai putina prostie. Poate si pentru ca functioneaza pluralismul si controlul cetatenesc. In Romania actuala, avem ziua si prostia.

Prostia are atatea fete cate sunt directiile din care vine. Nu ai cum sa nu le vezi, oricat de moderat sau generos vrei sa fii.

Prima este nepriceperea. Ce poti spune cand in Constitutie se prevede „stat de drept democratic”, iar cineva o tine una si buna cu „stat de drept”, care, se stie, poate fi oricum? Cand Uniunea Europeana este in schimbare, dar ii ataca pe cei care cunosc situatia, ca „antieuropeni”? Cand in campania covit-19 rezultatele incep sa fie intrecute de pagubele deciziilor eronate?

A doua fata este incapacitatea de a articula o idee. Ce poti spune cand cineva vrea sa faca politica, dar nu intelege ca politica presupune sa te dedici celorlalti? Cand promite – „proiect de tara”, „proiect de educatie”, „guvernare buna” – dar toate vor fi doar daca le vor face altii? Cand nu a propus ceva si nu pricepe ca incitarile nu duc la liman?

A treia fata este incultura. A fost, de pilda, Centenarul tarii si al unor institutii. Nimic nu era mai obligativ decat sa aduci in discutie „democratia curata”, la care s-a aspirat cu ardoare acum un secol si care ar fi fost salutata de oricare cetatean matur. Ce poti spune cand Centenarul s-a transformat in suete cu papion si tinichele si atacarea de concetateni, in loc sa fie, ca in orice alta tara, ocazia unei relansari?

A patra fata este vizibila lipsa de judecata adecvata. Ce poti spune vazand aruncatul paltonului peste capota? Ce-ti spun disparitia in locuri exotice, ignorarea obligatiilor, exasperarea partenerilor cu lipsa de opinie, semnarea de documente oneroase, revendicarea de merite inexistente, ducerea ieftina de nas a populatiei cu ce nu au facut rivalii? Cand Papa vine la Bucuresti si pledeaza pentru fratietate, dar, cum pleaca avionul, se trimit militenii la porti?

A cincea fata este lipsa de bun simt. Ce poti spune cand se vede bine ca justitia nu merge, iar cineva o tine una si buna cu independenta justitiei, pe care nimeni nu o respinge?Cand vrea voturile unei diaspore rau informate, dar nu este in stare sa faca ceva pentru ea? Cand declara stare antipandemica si scoate armata prosteste pe strazi, dar rataceste revenirea la normal?

A sasea fata este insensibilitatea. Ce poti spune cand se crede justitie ar fi cea care este data de „protocoalele” lui Lazar si Kovesi? Cand la vanzarea de tinere s-a reactionat cu intoarcerea spatelui? Cand se trimit sute de mii de necajiti la munca in alte tari, in vreme ce in propria tara nelucrarea este la cote record?

Foarte multi concetateni spun ca „este vorba de niste prosti ajunsi sa decida si asta este!”Numai ca au fost in istorie prosti care nu au impiedicat dezvoltarea. De aceea, nu as inlatura explicatia ca este vorba si de un efort de sustragere durabila de la justitie – de la justitia justa. Cum s-a spus in patrunzatoarea presa germana, ar fi fost cazul ca „presedintele” sa ceara sa se examineze faptele de care l-au legat cei carora le-a cerut votul din Romania: averea obtinuta, contiguitatea cu comertul cu oameni, lipsa de reactie la devalizari de paduri, scindarea societatii in interes personal, incalcarea repetata a Constitutiei , etc.. Iar, acum, se adauga abuzurile ce au favorizat extinderea covit-19.

Desigur, ce face un ins tine de capul lui. Sistemul poate fi, in principiu, altul. Numai ca, in Romania actuala, s-a intrat intr-un cerc vicios: insi incapabili se agita si „aleg” un ins depasit de functie, care, la randul sau, abuzeaza de Constitutie si de institutii si da functii neispravitilor, care trompeteaza cat de „bun guvern” sunt, in vreme ce tara nu a realizat cu ei decat pierderi! Din nefericire, la aceasta ora, aici prostocratia a ajuns sistem.

In joc este oricum mai mult decat „diletantul”, „confuzionarul” si „necivilizatul”, semnalati de presa internationala. Iar la orizont se anunta costuri enorme, pe care le vor plati nu altii decat cetatenii Romaniei.