UNDE E REPARTIZAREA ALEATORIE? - Intr-un complet ce judeca recursul introdus la ICCJ pe un litigiu privitor la un imobil din Cotroceni, apare judecatoarea Doina Popescu, magistrat care s-a mai pronuntat de doua ori in aceasta cauza! Desi sesizata, Inspectia Judiciara continua sa fie pasiva fata de astfel de situatii in care recuzarea motivata, la Inalta Curte, nu functioneaza! (Rezolutia)
Familia Ene a devenit proprietarul casei in care locuia de o gramada de vreme abia in octombrie 1996, prin contractul de vanzare-cumparare nr. 40754 semnat cu Primaria Capitalei prin mandatar SC Cotroceni SA. Practic, e vorba de un apartament din imobilul situat in str. Dr.Lister. Din 1996 si pana azi, litigiul cu persoane care revendica apartamentul nu s-a incheiat. De altfel, exista deja o ”istorie” a acestui proces, dar ceea ce atrage atentia asupra acestei ultime batalii care se da intre cele doua familii la Inalta Curte de Casatie si Justitie este faptul ca in completul de judecata, nu stim prin ce repartizare asa-zisa aleatorie, apare o judecatoare care s-a mai pronuntat de doua ori in cauza, in anumite faze ale acestui proces. E vorba de Doina Popescu. Cu toate ca familia Ene a recuzat-o pe buna dreptate, intrucat judecatoarea nu s-a abtinut desi avea cunostinta ca a mai facut parte din complete ulterioare care s-au pronuntat, in interiorul acestui litigiu, in anumite faze ale judecatii, colegii de la Inalta Curte au respins aceasta cerere de recuzare. Inspectia Judiciara condusa de Rica Vasiliu Cravelos (foto), sesizata cu privire la acest aspect, s-a spalat pe maini, clasand lucrarea cu concluzia aiuritoare ca analiza asupra modului in care a fost data solutia pe cererea de recuzare a judecatoarei Doina Popescu ”excede competentelor” ce-i sunt atribuite.
Istoria litigiului Ene-Cearicu este extrem de complicata, si asta pentru ca cei care revendica acest apartament din casa situata pe strada Dr. Lister-Cotroceni nu au acte doveditoare clare privitoare la statutul lor de mostenitori ai fostului proprietar. Insasi povestea numelui fostului proprietar nu a fost lamurita pe deplin, ba l-a chemat Niculescu, ba Niculescu-Cearicu, ba e trecut in acte, la nationalizare, cu numele Radu Niculescu, desi pe actul de deces din 1951 este trecut numele de Radu Cearicu. Mai mult, este foarte important de mentionat ca in aceasta cauza, instanta Judecatoriei Sector 4, ca urmare a actiunii Parchetului Judecatoriei Sector 4, a anulat in 2001 un certificat de nastere, eliberat la cererea primei revendicatoare a imobilului din str. Dr Lister, Craciunescu Rodica, de catre un angajat de la Starea civila din comuna Plosca-Teleorman, care a intocmit in fals acest act pe numele fostului proprietar, Cearicu Radu. In 2003, Tribunalul Bucuresti a anulat, prin Decizia nr.1263 A, si certificatul de mostenitor care a stat la baza revendicarii imobilului de catre Rodica Craciunescu.
De 16 ani, familia Ene, care a cumparat acest imobil in 1996, se judeca cu pretinsi mostenitori aparuti, rand pe rand, in acest dosar. Ca sa va faceti o idee ce traseu a avut acest litigiu in instantele de la Bucuresti, este nevoie sa trecem, in rezumat, prin toate fazele procesuale.
Istoria unui proces care cuprinde 16 ani de nervi si chin
Totul a inceput cu actiunea in revendicare introdusa de o anume Victoria Craciunescu, care a sustinut ca este ruda a fostului proprietar decedat. Judecatoria Sector 5 a respins aceasta actiune in revendicare ca inadmisibila.
In septembrie 1996, Tribunalul Bucuresti a admis apelul declarat de Craciunescu, a casat sentinta primei instante si a trimis cauza spre rejudecare la Sectorul 5. In timpul acestei rejudecari, apar ca intervenienti, pentru prima data, fratii Rodica si Nicolae Cearicu, acestia revendicand proprietatea din Dr. Lister si solicitand constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare dintre familia Ene si Primaria Municipiului Bucuresti. Familia Ene a facut cerere de interventie, cum era firesc, in interes propriu. Prin sentinta civila nr. 5966 din 16.09.1999, Judecatoria Sector 5 a admis actiunea formulata de Craciunescu Victoria, precum si cererile de interventie ale fratilor Cearicu, dar a respins cererea de interventie a familiei Ene, care locuia in acel apartament ca actual proprietar. Prin aceeasi sentinta a Judecatoriei Sector 5 a fost constatata si nulitatea contractului de vanzare-cumparare, obligand PMB si familia Ene sa lase in deplina proprietate si linistita posesie apartamentul nr.2 sus-mentionat.
Instanta ierarhic superioara, Tribunalul Bucuresti a schimbat, mai tarziu, in tot, aceasta sentinta, dupa ce a admis apelurile formulate de familia Ene si de Primaria Capitalei. Desi Craciunescu si Cearicu au atacat cu recurs aceasta hotarare, Curtea de Apel Bucuresti au respins actiunea lor ca nefondata (Decizia civila nr.2213/22.06.2000 din dosarul 1734/2000). Craciunescu si cei doi Cearicu nu s-au oprit aici, formuland contestatie in anulare.
Judecarea cererii contestatiei in anulare la Curtea de Apel Bucuresti este faza din proces in care apare pentru prima data numele judecatoarei Doina Popescu. Completul Sectiei a III-a Civila a CAB, care s-a pronuntat in acest dosar ce a purtat numarul 4305/2000, si care a admis contestatia in anulare formulata de Cearicu si Craciunescu in 29.01.2001, a fost format din urmatorii judecatori: Lavinia Curelea, Irinia Luminita Chiran si Doina Popescu. Considerentele admiterii contestatiei in anulare au fost strict de natura pocedurala.
Aceeasi judecatoare, Doina Popescu, precum si colega acesteia, Lavinia Curelea, apar alaturi de Victoria Vladeanu in completul care s-a pronuntat doua luni mai tarziu, tot la Sectia a III-a Civila a CAB (faza in care s-a rejudecat recursul declarat de Craciunescu si cei doi Cearicu impotriva deciziei civile 342 A/08.02.2000 data de Tribunalul Bucuresti). Acest complet a dat din nou o decizie favorabila lui Craciunescu si Cearicu, adica a casat decizia TMB si, rejudecand apelurile formulate de sotii Ene Danilea si Ene Luciana si Consiliul General al Municipiului Bucuresti, le-au respins ca nefondate. Deci, in doua complete in care a judecat Doina Popescu, Craciunescu si Cearicu au avut castig de cauza.
In cauza apare si Procurorul General al Romaniei, care si-a exercitat calea extraordinara de atac legala in acea perioada, cea a recursului in anulare impotriva Deciziei nr. 832/26.03.2001 din dosarul nr.4305/2000. Astfel, prin Decizia Civila nr.1305/17.02.2004, Inalta Curte de Casatie si Justitie-Sectia civila a admis recursul in anulare declarat de Procurorul General al Romaniei si a retrimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucuresti. Curtea de Apel a rejudecat si, in 2004, prin Decizia nr. 1126 a respins recursurile formulate de Craciunescu Victoria si Cearicu Rodica si Nicolae.
”Contorsiunile” procesuale din 2006 pana in prezent
Brusc, in 2006, litigiul e continuat de alti Cearicu (Mircea si Victor), copiii primilor revendicatori pe nume Cearicu, acestia solicitand TMB sa constate preluarea abuziva a imobilului litigios de catre stat si sa procedeze la compararea de titluri, la constatarea nulitatii contractului de vanzare-cumparare dintre PMB si familia Ene si obligarea la lasarea in linistita posesie si proprietate a imobilului sus-mentionat. In 18.01.2007, Tribunalul Bucuresti a solutionat acest dosar. Prin Sentinta civila nr.109, Judecatorii TMB au admis exceptia lipsei de interes a lui Victor si Mircea Cearicu si a respins actiunea in revendicare a acestora, cu motivarea existentei autoritatii de lucru judecat, prin raportare la Decizia Civila nr.342A/08.02.2000 a Tribunalului Bucuresti.
Credeti ca se opreste aici litigiul? Nu. Nemultumiti, Mircea si Victor Cearicu au formulat apel. Apel care le-a fost admis de Curtea de Apel Bucuresti, aceeasi Sectie a III-a Civila unde mai avusesera succes si in trecut. De doua ori.
Astfel, prin Decizia nr.590A/01.10.2007, aceasta instanta decide desfiintarea sentintei apelate si trimite cauza spre rejudecare la prima instanta pentru solutionarea ei pe fond. Aceasta decizie a ramas irevocabila prin decizia ICCJ din 30.01.2009 prin care s-au respins recursurile familiei Ene si a recursului declarat de Primaria Municipiului Bucuresti. Cauza a fost retrimisa la TMB si inregistrata sub numarul de dosar 7214/3/2006. Rasturnare de situatie la TMB, unde in acest dosar, prin sentinta civila nr.18926 din 10.11.2011, instanta a admis actiunea formulata de Victor si Mircea Cearicu (desi nici acum nu e lamurita pe deplin relatia de rudenie intre ei si fostul proprietar al imobilului din str. Dr. Lister), obligand familia Ene sa lase in deplina proprietate si posesie acest imobil. Toti cei implicati ca parti in acest dosar au formulat apel impotriva acestei sentinte, inclusiv Statul Roman, prin Ministerul Finantelor. Prin Decizia Civila nr.333A/05.10.2012 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de Cearicu Mircea si Victor si Ministerul Finantelor, fiind admise apelurile formulate de familia Ene si PMB. Prin aceeasi decizie, CAB a schimbat in parte sentinta apelata in sensul ca a respins actiunea in intregime ca neintemeiata. Calvarul a continuat intrucat Victor si Mircea Cearicu au facut recurs. Acest recurs este pe rol, sub numarul de dosar 3599/2/2012.
Inspectia Judiciara sustine ca analiza solutiei unei cereri de recuzare excede competentelor ei, desi judecatorul a mai dat decizii in interiorul aceluiasi litigiu!
Satui si imbolnaviti din cauza acestor sicane la care au fost supusi atatia amar de ani, sotii Ene au mai avut un soc, recent, la Inalta Curte de Casatie si Justitie, unde nu se stiu prin ce ”magie” aleatorie, in completul care judeca acest litigiu apare aceeasi judecatoare care s-a mai pronuntat in cauza favorabil celor doi Cearicu. E vorba de magistratul ICCJ Doina Popescu. In data de 9 aprilie 2013, sotii Ene au sesizat Consiliul Superior al Magistraturii-Inspectia Judiciara cu privire la acest aspect, aratand ca pentru termenul din acea zi, completul era constituit din judecatorii Doina Popescu (presedinte), Nina Ecaterina Grigoras si Crsitina Luzescu. La dosar era atasata o cerere a judecatoarei Grigoras prin care aceasta sustinea imposibilitatea prezentarii, din cauze medicale. Judecatoarea Grigoras a fost inlocuita cu judecatoarea de permanenta din acea zi, Mihaela Tabarca, doar ca sa se judece cat mai rapid cauza.
Inspectia Judiciara a fost sesizata si cu faptul ca judecatoarea Doina Popescu nu s-a abtinut sa intre in acest dosar, in conditiile in care se mai pronuntase de doua ori in acest litigiu, pe vremea cand era la Curtea de Apel Bucuresti, deciziile fiind favorabile celor doi Cearicu. Desi familia Ene a facut cerere de recuzare, aceasta le-a fost respinsa, cum se intampla in 99,99 la suta din cererile de recuzare formulate de justitiabili. Inspectia Judiciara a clasat lucrarea, concluzionand, in ce priveste solutia pronuntata cu privire la cererea de recuzare, ca ”magistratul recuzat a facut parte din completul de judecata care a solutionat o contestatie in anulare si a rejudecat recursul declarat intr-o alta cauza”, desi este vorba – culmea, de acelasi litigiu, in faze de judecare diferite - si ca ”analiza acesteia sub aspectul legalitatii si temeiniciei excede competentelor atribuite Inspectiei Judiciare”.
* Cititi aici fragmentele cele mai importante din Rezolutia Inspectiei Judiciare data in 10 mai 2013
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# ildiko 31 May 2013 22:15 +7
# vuvu 31 May 2013 22:17 +10
# geo34 31 May 2013 22:17 +4
# unul din lumea cea mare 31 May 2013 22:35 +5
# unul din lumea cea mare 31 May 2013 22:40 +4
# Parata 31 May 2013 23:20 +5
# manifest 1 June 2013 08:48 +4
# Parata 1 June 2013 15:01 +3
# pt parata 1 June 2013 16:21 0
# Parata 1 June 2013 17:23 0
# Gica 1 June 2013 17:34 0
# Parata 1 June 2013 17:36 +2
# pt parata 1 June 2013 17:45 0
# Parata 1 June 2013 18:24 0
# Parata 1 June 2013 17:39 0
# claudia 1 June 2013 09:05 +5
# IOAN DUSCAS 1 June 2013 11:04 +2