Vorbe de fumoar – 19.07.2021 – Sistemul nu se lasa: Dragnea, sub control judiciar
* O lege initiata de catre fostul presedinte al PSD Liviu Dragnea in legislatura trecuta si votata deja de catre Senat risca sa se faca praf in Camera Deputatilor doar din cauza obtuzitatii politice a actualei majoritati PNL-USR-PLUS-UDMR din Legislativ. Click aici ca sa vedeti cat bine le va aduce romanilor aceasta lege odata intrata in vigoare si mai ales in ce fel au sabotat-o liberalii si pluseristii!
* V-am prezentat in ultimele zile o serie de informatii primite din partea unor surse politico-judiciare extrem de avizate in legatura cu un plan prin care s-ar urmari reincarcerarea lui Liviu Dragnea. Pionul principal ar fi judecatoarea #rezist Andrea Chis din CSM, care asmute Consiliul impotriva lui Liviu Dragnea astfel incat acesta sa fie acuzat de incalcarea independentei autoritatii judecatoresti, incalcare care sa fie folosita apoi de DNA in fortarea revocarii liberarii conditonate (click aici si aici pentru a citi). Planul exista, dar totusi este greu de crezut ca se va reusi punerea sa in practica, intrucat vorbim de un abuz. Drept urmare, cica ar exista o varianta de rezerva. Auzim ca in laboratoarele Sistemului ticalos se ia in calcul folosirea cererii facute de Andrea Chis, in cazul in care ea va fi adoptata de CSM, pentru punerea sub control judiciar al lui Liviu Dragnea in mizeria de dosar privind vizita la Donald Trump. Mai exact, DNA ar urma sa acuze ca Liviu Dragnea prin declaratiile sale pune presiune pe judecatori, invocand ca proba in acest sens o eventuala decizie a CSM prin care s-a constatat ca fostul lider PSD a incalcat independenta autoritatii judecatoresti. Iar in aceste conditii, DNA ar urma sa sustina ca singura solutie pentru ca judecatorii care solutioneaza dosarul vizitei la Trump sa nu fie presati si intimidati de declaratiile lui Liviu Dragnea ar fi plasarea fostului lider PSD sub control judiciar, cu o serie de interdictii, printre care aceea de a comenta dosarele sale in curs. Va dati seama ce ticalosi?
* Ati vazut deja ca de ani intregi incoace, presedintele Klaus Iohannis insista pana la greata ca oricine s-ar afla la guvernare, sa nu cumva sa incalce angajamentul luat fata de SUA, de a-i aloca Apararii cel putin 2% din PIB. Ei bine, gura lumii vorbeste ca nu degeaba a tras Werner atat de tare, astfel incat Romania sa devina a doua tara din Europa in materie de alocari militare (fiind depasita in UE doar Grecia: 2,8% fata de 2,3%, cat dam noi). Mai exact, primul scamator imobiliar al Romaniei s-ar cam uita cu jind la postul de secretar general al NATO si de aceea se face luntre si punte ca sa-l bage americanii in seama. Va lasam sa cititi intregul scenariu pe Inpolitics.ro. Noi o singura curiozitate avem: daca va ajunge Iohannis seful NATO si va face o conferinta de presa comuna cu Mircea Geoana (adjunctul aliantei militare), acesta din urma va scoate din nou pe gura o perla de genul: „Nici noi nu mai stim cati suntem” (vezi video)?
Nota: Informatiile din aceasta rubrica trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele facand parte din categoria zvonurilor sau a pamfletului. Luati-le ca atare!
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii