Vorbe de fumoar – 4.04.2021 – Judecatorul cu grad mai mare
* In sfarsit am putea avea o lege adevarata de sanctionare a operatorilor comerciali care refuza sa puna in aplicare hotararile judecatoresti. Si stiti doar, situatiile de acest gen sunt extrem de numeroase. Dar va lasam sa aflati de aici mai multe detalii in legatura cu ce se pregateste.
* Cica la o importanta instanta din Bucuresti a avut loc un conflict intre doi importanti magistrati. Un “el” si o “ea”, ambii cu zeci de ani de experienta, ambii controversati, ambii cu sentinte grele. Ce anume a privit scandalul nu e important. Altceva e important, si anume modul in care judecatorii incep sa se recunoasca dupa grade. Mai exact, din ce ni s-a relatat, judecatorul din povestea noastra s-ar fi exprimat in urma conflictului despre colega sa ca nu stie cu cine se pune intrucat el e mai mare in grad. Evident, se referea la gradul din servicii, cel mai probabil din SRI, asa cum banuieste lumea. Nasoala treaba, inclusiv pentru SRI, care are o mare problema daca acoperitii sai din Justitie ajung sa se cunoasca intre ei.
* Telenovela Epure continua in CSM. Ne referim la blocajul din Sectia pentru judecatori a CSM care de vreo luna se chinuie sa dea o decizie in cazul sefului Curtii de Apel Constanta Marius Epure. Judecatorii din CSM trebuie sa stabileasca daca lui Epure i-a fost afectata impartialitatea, asa cum a stabilit Inspectia Judiciara, dupa ce acesta a fost atacat de gruparile #rezist pe motiv ca a dispus achitarea definitiva a ex-primarului din Constanta Radu Mazare, desi detine o vila construita intr-un cartier dezvoltat pe un teren vizat in dosarul Retrocedarilor in care Radu Mazare a fost condamnat, un dosar diferit decat cel in care Epure a dat solutia de achitare. Ei bine, de saptamani intregi judecatorii din CSM nu ajung la un consens. Spre exemplu, la ultima sedinta, cea din 1 aprilie 2021, in cazul aprobarii raportului Inspectiei Judiciare privind afectarea impartialitatii judecatorului Epure au fost inregistrate 4 voturi “pentru”, 3 “impotriva” si 3 nule, fara sa se fi intrunit o majoritate. Suntem tare curiosi sa vedem cat o pot tine asa cei din CSM cu aceata problema… E distractiv, oricum.
* Este sub orice critica ministrul Sanatatii Vlad Voiculescu. Fara incredere in randul romanilor, contestat chiar din interiorul coalitiei de guvernare si incapabail sa managerieze sistemul de sanatate, Vlad Voiculescu da dovada de un tupeu incredibil. Ce sa vedeti, acesta s-a apucat sa dea vina pe romani pentru explozia cazurilor Covid. Deci nu guvernantii sunt de vina, desi de un an de zile impun restrictii peste restrictii care mai de care mai abuzive, ci romanii care i-au votat si care ii platesc. Praful se alege pe zi ce trece de acesti neomarxisti de la USR-PLUS, iar faptul ca au ajuns la guvernare e un lucru bun, intrucat oamenii pot vedea cat sunt de lipsiti de competenta.
Iata declaratia ministrului Sanatatii Vlad Voiculescu, citat de stiripesurse.ro:
“Aceste cifre nu sunt in responsabilitatea sistemului medical. Sistemul medicale nu le poate influenta, tin de responsabilitatea si solidaritatea fiecaruia dintre noi. Numarul de internari si numarul de internari cu forme grave nu depind de sistemul medical. Fac un apel la responsabilitate fata de ceilalti. Multi dintre pacientii care ajung la ATI vin tarziu la spital”.
Nota: Informatiile din aceasta rubrica trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele facand parte din categoria zvonurilor sau a pamfletului. Luati-le ca atare!
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# maxtor 4 April 2021 21:18 -1
# he, he, he, he! Ordnung und Disziplin, Kameraden! 5 April 2021 15:33 +1
# Sankta Simplicitas 5 April 2021 15:40 +3
# cineva 11 April 2021 05:25 0