Uniunea Juristilor din Romania – condusa de reputatul avocat Ioan Chelaru (foto) – a sarbatorit miercuri, 29 iunie 2023, Ziua Justitiei din Romania.

La editia din acest an, au participat, pe langa presedintele UJR Ioan Chelaru, o serie de nume importante ale dreptului romanesc: prim-vicepresedintele UJR, profesorul Ovidiu Predescu; vicepresedintele UJR, notarul Bogdan Ciuca; presedinta Inaltei Curti de Casatie si Justitie, judecatoarea Corina Corbu; presedinta Camerei Notarilor Publici Bucuresti, Laura Badiu; avocatul Gheorghe Buta (fost judecator ICCJ), fostul Procuror General Bogdan Licu (in prezent judecator la Curtea Constitutionala a Romaniei) si presedintele CCR Marian Enache.

Festivitatea UJR a fost organizata cu anticipatie, in conditiile in care Ziua Justitiei se sarbatoreste in prima duminica a lunii iulie.

Aceasta zi a fost instituita prin HG nr. 364/1994, avand menirea de a marca importanta puterii judecatoresti, a partenerilor justitiei, precum si a tuturor specialistilor in incercarea de consolidare a statului de drept.

Lumea s-a inrobit de bunavoie inteligentei artificiale

In discursul sustinut la eveniment, presedintele UJR Ioan Chelaru a avertizat ca lumea se indreapta intr-o directie gresita, inrobindu-se singura, de bunavoie, pe altarul progresului tehnico-stiintific.

Mai exact, tinand cu tot dinadinsul sa inlocuim judecatorii-oameni cu judecatori-masini, vom ajunge niste simple inregistrari contabile in registrele inteligentei artificiale si niste detinuti ai noii puscarii digitale, justitia pe stil nou urmand sa nu mai tina seama de nuante si mai ales de specificitatile fiintei umane, a explicat maestrul Chelaru.

Redam intregul discurs sustinut de avocatul Ioan Chelaru:

„Mit si realitate in dreptul contemporan. Evolutie si perspective. Denuntul Ratiunii si Ideea fara purtator

'A fi liber nu inseamna sa poti face ce vrei, ci sa ai dreptul sa faci ceea ce trebuie' (Karol Wojtyla) (n.r. Papa Ioan Paul al II-lea)

Mi-am pastrat, de peste 50 de ani, obiceiul – nu stiu daca neaparat bun – de a lua pulsul stirilor la prima ora a zilei. Cand sunt in Bucuresti, ador sa frunzaresc ziarele, dar ma consolez din ce in ce mai des cu presa on-line. Recent mi-au cazut ochii pe un sondaj de opinie in care intrebarea esentiala era: 'Va profita Romania de Inteligenta Artificiala ca sa isi dea restart la educatie?' Asemenea sondaje consultative se fac pe diverse teme, dar surprinzator la acesta era maniera datului de fapt al chestiunii. Nici nu se punea problema oportunitatii inteligentei artificiale, ci doar daca vom sti sa profitam de ea. Din punctul meu de vedere, intrebarea ar fi fost corecta daca suna in modul urmator: 'Credeti ca este oportuna Inteligenta Artificiala pentru reforma educatiei?' Si ar fi venit abia in plan secund dupa chestiunea principala daca este necesara, in sine, reforma acestui domeniu fundamental.

Constructia manipulatorie consta in iritarea afectelor inaintea ratiunii. 'Sa vezi ca nu vom profita nici de asta, caci asa suntem noi...' este gandul primar care il viziteaza pe un cititor obisnuit. Variantele de raspuns indica acele categorii sociale care s-ar opune. Astfel, Inteligenta Artificiala, presupusa doar, este deja acceptata. Este rationamentul 'reductio ad absurdum' aplicat in mod pervers si necorect. O fila de presa on-line mi-a deschis, iata, o serie intreaga de deductii, pe care le fac publice acum, chiar la evenimentul generat astazi de Ziua Justitiei, privind realitatea lumii noastre sau fantasmele lumii actuale. Doar acest chestionar si analiza lui din perspectiva silogistica fac o radiografie a irationalului pe temeiul caruia se construieste ipotetica lume viitoare.

Am pomenit la debutul materialului pregatit pentru astazi despre (as zice: nu neaparat) acest incident media, pentru ca el contine in sine modalitatea prin care suntem mereu prinsi in firele unor capcane intelective, sub aparenta legitimitatii consultarilor si a valabilitatii opiniei publice. Este un procedeu lovit de viciu aici si o intrebare manipulatorie, iar variantele de raspuns au chiar un grad ingrijorator de cinism.

In maniera nebunului care arunca piatra in apa, devenita metoda consecventa, ne-am vazut deseori in situatia de a analiza personalitatea elefantului Happy, casatoria dintre un om si o papusa, paradoxurile de legalitate si paternitate ivite din libertatea alegerii genului etc. Intre timp, Europa a emis deja o 'Carta Etica Europeana in privinta utilizarii inteligentei artificiale in sistemele judiciare si domeniile adiacente' si ne putem astepta cat de curand ca acest al doilea creier nascut de inventivitatea umana sa devina decident in problematica noastra comportamentala din punct de vedere juridic si judiciar.

Aceste consternante problematici care ni se pun in fata, fara prealabila verificare de oportunitate si necesitate logica, ne canalizeaza energia analitica si se pare ca nu mai avem forta de a influenta in vreun fel mersul lucrurilor, ba chiar intarim indaratnicia acelor foruri de decizie care insista in schimbarea lumii si a omului. Mie cel putin imi devine din ce in ce mai limpede credinta ca revolutiile tehnologice, ca si multiplele idei progresiste ce vor sa captureze nevoia spirituala a omului, nu vor mai putea fi controlate sau limitate dupa vreun tabel de valori etice. Nu vor fi limitate inovatiile IT, intrucat domeniul este aproape exclusiv al noii generatii, care se regaseste profund in aceste procesoare ubicue si necesare activitatilor si setei sale de nou tehnologic. Daca insa vreo minte sau vreo grupare diabolica confisca idealitatea inventivitatii tineresti in domeniul tehnic, avem cu adevarat o mare problema de etica sau chiar de supravietuire a modelului uman asa cum a fost creat la Facerea Lumii si nu e o gluma.

Trebuie sa marturisesc ca anterior studiului dreptului (caruia mi-am dedicat cea mai mare parte din viata) am iubit istoria si am functionat ca profesor de istorie, iar acest imperiu al povestilor despre marire si decadere a ramas printre pasiunile mele intelectuale majore. M-au preocupat momentele de rascruce ale lumii, am fost fascinat de anumite personalitati profetice, am invatat sa caut structuri conceptuale si ideatice care au generat razboaie si revolutii in cunoastere, am fost fascinat de coagularea unor ideologii politice, ca sa nu mai spun de atractia irezistibila pentru modalitatea unica in care au rezistat institutiile fundamentale ale stiintei dreptului, mereu suple si adaptabile, dar neschimbate in esenta.

Or, iata ce se petrece cu adevarat grav la acest moment istoric cu ideologia, cu logica juridica consacrata, cu modul de analiza juridica si cu modul de legalizare. O spun cu ceva dificultate, dar o spun cu deplina asumare: DREPTUL sau cel mai maret edificiu umanist al genialitatii gandirii europene / mondiale este atacat in fundamentul constructiei sale, in logica aristotelica, tomista si carteziana care sunt moduri consacrate ale gandirii argumentative recunoscute pana in acest veac. Niciodata, dar niciodata, nu au fost asediate logica juridica si dreptul principiilor in aceasta modalitate dispersiva. Pana si cele mai autoritare societati ivite din ideologii absolutiste si schizoide au lasat constructia juridica a lumii neatinsa. Legile au fost uneori aberante, dar dreptul niciodata.

Sarpele irationalului s-a strecurat in limbajul si logica noastra prin abandonul categoriilor gandirii antice. Daca renuntam la gen si apoi la diferenta specifica dintre indivizi ori comunitati, dintre fiinte rationale, renuntam la categoria esentiala a individului, si asta este colosal. Schimbam limbajul, schimbam esenta legii, deci schimbam viata. Nu ne putem da seama de aceasta realitate decat daca avem subtilitate si rabdare de a vedea cum se produce schimbarea vietii prin numele pe care il dam lucrurilor sau prin numele pe care nu mai avem voie sa le dam pentru identificarea diferentelor specifice: negru, alb, femeie, mama, handicap etc. Ma intreb cine a numit aceasta aberatie drept corectitudine politica si ce se vrea spus prin aceasta sintagma. Mie imi sugereaza o stranie apetenta pentru absurd cu incidenta dirimanta, adica absurdul obligatoriu.

Modificarile zilnice pe care le intalnim in sistemele legislative, in valorile care statueaza schimbarea scolii in general, a sistemelor de sanatate, a luptei anticoruptie, a habitatelor umane ar trebui sa aiba in spate o ideologie. Schimbam lumea pentru atingerea unui scop. Socialismul insusi avea creionat scopul cu tusa groasa a comunismului de aur. Fascismul, si el, vedea sublimarea modelului arian pur intr-o comunitate perfecta. Ce finalitate se doreste prin toate aceste schimbari? Nu gasesc, oricat am cautat (si am facut-o cu asiduitate), ideologia din spatele acestor insistente eforturi de schimbare a lumii cu orice pret. Se uziteaza formula neomarxismului, dar ar fi poate necesara o dezbatere serioasa asupra operei ganditorului german si asupra posibilitatii de insusire terminologica pentru comportamentele actuale din campul inovatiei sociale si lingvistice. Asadar, neomarxism, progresism, LGBT-ism sunt nume fara corp ideatic coerent si fara un program la vedere, desi toti acestia au chiar mai multe teorii si curente quasi-ideologice, dezlanari ale unui veac concupiscent si deja in van, superficial. Nu avem ce si pe cine sa combatem sau cu cine sa ne asezam la o negociere coerenta, luptam, deja in van, cu niste umbre social-media.

Care sunt pana la urma termenii de fundament pentru noua lume bazata pe stiinta, pe inovatie, pe inteligenta artificiala, pe discreditarea gandirii clasice, spre ce ne indreptam, cum va fi omul in aceasta ecuatie a necesitatii schimbarii? Acestea sunt intrebari la care ar trebui sa ne raspunda ideologii schimbarii, dar cine sunt ei? Nu spun nicio noutate cand afirm ca orice ideologie este umbra prelungita a unor personalitati istorice.

Cine este artizanul de azi al acestor controversate emancipari si revendicari terminologice? Platon, Toma din Aquino, Rousseau, Montesquieu, Kant, Hegel, Marx au creat sisteme teoretice filosofice, devenite ulterior ideologii confirmate apoi in praxis si acestora le recunoastem inca influenta in constructiile politice si juridice si astazi. Dar ei, fiecare, au identificat dreptatea si dreptatea sociala ca scop nedisimulat. Toate miscarile de idei ale istoriei au imbratisat 'pietroaiele' gandirii etice care sunt Binele, Adevarul, Dreptatea si Frumosul. Ideologiile mari, toate, au in spate sisteme de gandire filosofica. Si cand spunem sistem filosofic, spunem coerenta conceptuala, disciplina a sensului terminologic, spunem cunoastere si rafinament, spunem totodata ontologie, gnoseologie, estetica, etica, pedagogie, drept si educatie.

'Devenirea Spiritului' a lui Hegel isi va incheia oare demersul prin ev cu absoluta inteligenta artificiala care ar tinde, astfel, sa se subroge lui Dumnezeu? Mai bine sa tacem, sa nu dam idei revolutionare acestor baieti-fete care sa incerce a face imposibilul posibil, adica sa faca pe Om creatorul lui Dumnezeu. Ar fi o excelenta teorie post-adevar care si-ar gasi adepti cu nemiluita si repede. Vidul ideologic poate da nastere unor muguri noi pentru 'capetele fiarei'.

Azi, spuneam, miscarea aceasta noua nu are purtatori de drapel ideatic si nu isi descrie finalitatea, nu are un manifest explicit, programatic. Ca atare, cu masinatiunile media bine unse, oricine poate capta un intreg capital de solidaritate neconditionata pentru a confisca, printr-o miscare bine tintita, domenii-cheie pentru vreun interes abil strecurat. Iar daca ne ajutam de lectura istoriei, ni se releva azi fapte care atesta schimbarea polilor de putere ai lumii, dupa esecul sistemelor democratice, dupa fragilizarea temeiurilor lumii asa cum o stim noi.

Subiectul abordat, desi pare ca intra greu in tema generica dedicata Zilei Justitiei, apreciez ca este foarte actual. Asta pentru ca nu polii de putere ai lumii ne preocupa, ci destinul Dreptului si destinul dreptatii din sala de judecata, care sunt in zona noastra de acuitate si interes. Daca ne pierdem vigilenta critica, dreptul clasic va sucomba sub privirile noastre cand absurdul va fi fost acceptat ca functie logica asimilata in corpul legilor, iar exceptiile vor capata greutatea regulilor, substituindu-le.

Cat despre vigilenta critica, aceasta se pierde la fel de usor ca in cazul acelui chestionar despre care vorbeam in debutul acestui 'cuvant' dedicat Zilei Justitiei. Daca treci cu lejeritate peste consternarea creata de tema ca atare si dai unul dintre raspunsurile propuse, deja ai consimtit absurdului, chiar daca optiunea ta este cu totul in afara orizontului de dezbatere propus, orizont creat in maniera 'ochi de iglita' prin variantele perfide de raspuns.

Am adus discutia intr-un punct dureros, iar abordarea mea din cadrul temei 'Provocarile dreptului in lumea contemporana' se doreste a fi dedicata mitului si realitatii in dreptul contemporan. Se pare ca abia acum iesim cu totii din MIT, din povestea incredibila si perpetua a dreptatii clasice, umaniste, parasim razboiul argumentativ, retorica, iesim din arena cutremuratoare a confruntarii cu arma clasica a logicii si persuasiunii, pentru a ne supune analiticii programative a unor algoritmi. Simt si chiar cred ca ceea ce se intrevede acum va fi repede deja realitate. Stim cu totii, de fapt, incotro se duce lumea. Lumea asta si-a pus geniul in serviciul propriei capcane, propriei temnite. In mod liber, si-a regizat nelibertatea. Pygmalion, nebunul indragostit de creatia proprie, el este acum lumea toata. Din iubirea lui cu Galateea s-a nascut suferinta, Pathos, din atasamentul omului fata de procesor se va ivi scrasnetul sclaviei inteligentei individuale.

Deunazi incercam sa imi imaginez cum ar fi sa fiu judecat de un asemenea sistem de justitie in care se pronunta Inteligenta Artificiala. Tot ce s-ar sti despre mine si va fi lasat vreo urma in sistemul scriptelor informatizate, totul, de la lecturi preferate la fise medicale si link-uri accidentale, ar intra sub analitica unui program pregatit eventual sa aprecieze inclusiv dinamica afectelor dupa receptorii batailor de inima. Totul, de la coeficientul de inteligenta la posibilitatea de reabilitare sau de recidiva, va fi ulterior contabilizat ca o pecete in fisa mea personala dintr-un server aflat mereu la dispozitia sistemului impersonal.

Poate o asemenea realitate sa fie usor acceptata de aceia care se nasc astazi, dar pentru unul ca mine, care am carari nenumarate batute pe drumul instantelor si am avut insomnii cand eroarea umana a condus la o judecata gresita, dar supusa cailor de atac, care am simtit gheara mustrarii de constiinta si exaltarea succesului, acestea toate nu sunt de suportat. De o mie de ori imi este mai draga posibilitatea erorii fata de cinismul deciziei algoritmice si as alege bucuros cucuta in locul unei atari judecati. Suntem, cred, multi cei care traim un frison la gandul unei asemenea posibile justitii, unei posibile asemenea lumi. Chiar si asa, in preajma dreptatii imperfecte cu care am crescut, am fost mereu in preajma Vietii, a vietii reale, si a Majestatii Sale, Omul.

Sunt doar cativa ani de cand la pupitrul unor manifestari stintifice ale Uniunii Juristilor din Romania spuneam si avertizam ca ni se schimba lumea, si iata: suntem pe pragul schimbarii. Viata si timpul ne obliga sa trecem acest prag si sa privim lucizi unde am ajuns, fara regrete, pentru ca am fost si noi vii si toate s-au petrecut sub ochii nostri si cu asentimentul nostru expres sau tacit. Zi de zi am achiesat la 'ochiul iglitei' prin care s-a tesut plasa captivitatii noastre. Macar noi suntem constienti ca rostim si incantam prohodul varstei de aur a umanismului.

Sa contemplam cu drag si reverenta arhitectura de neegalat a Dreptului la care au pus umarul cei mai mari oameni de cultura ai ultimelor doua milenii de istorie! Sa dam lauda buna lui Dumnezeu ca am atins si mangaiat paginile celor mai vii tratate de drept civil, ca l-am lecturat pe Cesare Beccaria, ca am fost epigoni ai lui Cicero, care a invatat retorica cu pietricica sub limba si pleda privindu-se in apa Tibrului, in vreme ce noi, urmasii sai, ne infoiam in robe in fata oglinzii declamand prin casa, patrunsi de importanta viselor noastre de tinerete si invatand de la cei mai buni; ca ne-am bucurat cu Gaius si Justinian de codex-uri, ca am deprins logica din dreptul canonic, ca am reflectat adanc la rezolvarea unor spete semnificative pentru jurisprudenta, ca am cunoscut titani ai judecatii si apararii, ca ne-am contrat in lupta egala, sau nu, cu cei mai subtili acuzatori!

Iata, asadar, cum vad eu MITUL si Realitatea dreptului contemporan. Parasim mitul si iata realitatea: cea mai ireala, mai abstracta si mai algebrica dintre toate posibilele realitati, creatia geniului uman lipsit de dimensiunea harului si a iubirii pentru oameni, dar preocupat de control si coercitie, de exactitatea fara cusur a perfectiunii.

Dar daca in toata aceasta creatie inteligenta va exista si cea mai mica fisura, pe acolo va patrunde LUMINA. Va multumesc”.