Eliminarea din legile justitiei a abaterii disciplinare constand in nerespectarea deciziilor Curtii Constitutionale de catre judecatori si procurori va insemna pur si simplu desfiintarea suveranitatii Romaniei. Europarlamentarul PNTCD Cristian Terhes (foto) a trimis o sesizare amicus curiae la CCR marti, 8 noiembrie 2022, in care cere mentinerea in noua Lege privind statutul judecatorilor si procurorilor a sanctiunii pentru magistratii care nu respecta deciziile CCR.

Este vorba despre o sesizare in sprijinul obiectiilor de neconstitutionalitate formulate de catre AUR, USR si Avocatul Poporului Renate Weber.

Dupa cum veti citi mai jos, Terhes ii avertizeaza pe judecatorii constitutionali ca in Romania Constitutia este legea fundamentala, iar asa-zisul „primat al dreptului european” vanturat de ministrul Justitiei Catalin Predoiu nu doar ca nu are nicio justifiicare, dar el nu poate fi implementat nici macar dupa revizuirea Constitutiei Romaniei. In caz contrar, ar fi anulata suveranitatea Romaniei, in toate componentele ei: independenta, unitatea si indivizibilitatea statului.

De altfel, suprematia Constitutiei a fost afirmata deja de catre CCR, in Decizia nr. 148/2003 (emisa cu ocazia revizuirii legii fundamentale). Cu acel prilej, Curtea sublinia ca putem discuta despre prioritatea dreptului european in fata celui romanesc doar la nivel de legi, nu si de Constitutie. Deci doar la nivel infraconstitutional.

In plus, mai arata Chris Terhes, nu doar in Romania, ci si in alte state UE curtile constitutionale au statuat suprematia constitutiilor respective, mentioneaza Terhes, dand ca exemple Germania, Italia, Franta, Irlanda, Danemarca, Spania, Ungaria, Cehia si Polonia.

Patru texte constitutionale incalcate

In drept, europarlamentarul taranist arata ca eliminarea abaterii disciplinare continute acum la art. 99 lit. ș) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor incalca urmatoarele pasaje din Constitutia Romaniei:

- art. 1 alin. (5): „In Romania, respectarea Constitutiei, a suprematiei sale si a legilor este obligatorie”;

- art. 124 alin. (3): „Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii”;

- art. 126 alin. (3): „Inalta Curte de Casatie si Justitie asigura interpretarea si aplicarea unitara a legii de catre celelalte instante judecatoresti, potrivit competentei sale”;

- art. 147 alin. (4): „Deciziile Curtii Constitutionale se publica in Monitorul Oficial al Romaniei. De la data publicarii, deciziile sunt general obligatorii si au putere numai pentru viitor”.

Redam sesizarea amicus curiae a eurodeputatului Cristian Terhes:

„1. Incalcarea art. 1 alin. (5) din Constitutie, vizand respectarea Constitutiei si a suprematiei sale

Din expunerea de motive semnata de premierul Nicolae Ciuca ce insoteste proiectul de lege, precum si din declaratii publice ale initiatorului proiectului de lege, respectiv ministrul justitiei Catalin Predoiu, rezulta ca scopul urmarit prin eliminarea abaterii disciplinare pentru magistrati ca urmare a nerespectarii deciziilor obligatorii ale Curtii Constitutionale a Romaniei si ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie este acela al asigurarii primatului dreptului Uniunii Europene nu doar asupra “legislatiei interne”, ci chiar si asupra Constitutiei, cu incalcarea evidenta a suprematiei Constitutiei in Romania si, implicit, subminarea Romaniei ca stat suveran constitutional.

Or, o modificare legislativa pentru asemenea motive nu ar fi posibila nici macar in urma revizuirii Constitutiei, pentru ca suprematia Constitutiei, ca lege fundamentala intr-un stat, tine de esenta suveranitatii sale, componenta a independentei nationale, aspecte sub care Constitutia Romaniei nu poate fi revizuita.

O Constitutie ce nu mai este legea fundamentala si suprema a unui stat nu mai are caracteristicile esentiale ale unei Constitutii, aceasta devenind o lege cu o forta juridica inferioara unor alte acte normative, ce devin, de facto, supra-constitutii europene, consecinta ce nu a fost admisa de nicio Curte Constitutionala a vreunui stat membru al UE.

De partea cealalta, a se admite de catre Curtea Constitutionala – care “este garantul suprematiei Constitutiei” – ca in Romania nu mai exista suprematia Constitutiei ar reprezenta nu doar o incalcare a propriilor atributii stabilite prin Constitutie, ci si ca Romania ca stat si-ar pierde caracteristica de stat suveran, fiind amenintate, pe cale de consecinta, insele independenta, unitatea si indivizibilitatea sa.

Este important de subliniat ca, desi nu exista prevazut explicit in vreun tratat, principiul preeminentei dreptului european a fost dezvoltat la nivel jurisprudential de Curtea de Justitie a Uniunii Europene inca din primii ani ai infiintarii sale, pentru a asigura aplicarea uniforma a dreptului comunitar (actualmente dreptul european) in toate statele membre, precum si caracterul efectiv al acestor norme.

Ca atare, nici macar sub acest aspect nu este pertinenta trimiterea facuta in expunerea de motive a legii la jurisprudenta asa-zis “recenta” a CJUE din hotararea pronuntata in data de 21 decembrie 2021, in cauzele conexate C-357/19, C-379/19, C-547/19, C-811/19 si C-840/19, Euro Box Promotion si altii. Aceasta hotarare a CJUE sustine in principiu suprematia dreptului european inclusiv peste constitutiile nationale ale statelor membre, lasand insa la latitudinea fiecarui judecator daca si cand sa inlature de la aplicare o decizie a Curtii Constitutionale.

Aceasta viziune a CJUE privind prioritatea dreptului european chiar si asupra normelor Constitutionale este, insa, contrara celei acceptate de ordinea constitutionala interna a statelor membre ale UE.

In analiza obiectiei de neconstitutionalitate ce face obiectul acestui dosar, Curtea Constitutionala a Romaniei trebuie sa se raporteze la cadrul constitutional intern, fata de rolul sau constitutional de a asigura suprematia Constitutiei in Romania, si nu a altor norme externe.

De altfel, Curtile Constitutionale ale statelor membre ale UE au refuzat constant sa accepte primatul legislatiei europene peste Constitutiile nationale, jurisprudenta cea mai extinsa si mai aprofundata in domeniu apartinand Curtii Federale Constitutionale a Germaniei (BverfG / CFCG). In esenta, CFCG a subliniat ca nu va abdica de la competenta de a decide asupra compatibilitatii dreptului comunitar cu drepturile fundamentale din Constitutia Germaniei si va continua sa-si exercite competenta de control asupra sferei competentei comunitare.

In analiza facuta in cauza Bruner / Tratatul privind Uniunea Europeana, (1994) 1 CMLR 57, CFCG a subliniat ca “chiar si dupa intrarea in vigoare a Tratatului privind Uniunea, Republica Federala Germana ramane membra a unei confederatii de state a carei autoritate comuna este conferita de statele membre si care nu poate produce efecte obligatorii in cadrul sferei de suveranitate germana decat in temeiul conditiei germane ca dreptul sau sa fie aplicabil”.

In acest mod, a subliniat Curtea Constitutionala federala, “Germania pastreaza calitatea de stat suveran cu propriul sau drept”.

Aceste principii au fost consolidate si dezvoltate printr-o jurisprudenta ulterioara, fiind urmate si de restul Curtilor Constitutionale. Ne vom referi la acestea pe parcursul prezentului amicus, insa in acest moment este important de retinut ca, mutatis mutandis, aceste considerente sunt pe deplin aplicabile in cazul tuturor statelor membre, inclusiv Romania.

De altfel, Curtea Constitutionala a Romaniei are o jurisprudenta constanta in acest sens, in interpretarea data art. 147 din Constitutiei.

Prin Decizia 148/2003, pronuntata cu ocazia analizei a priori a legii de revizuire a Constitutiei, Curtea Constitutionala a Romaniei a stabilit limitele si modalitatea integrarii dreptului comunitar / european in dreptul intern, impunand unele modificari care sa asigure respectarea suprematiei Constitutiei si dupa integrarea Romaniei in UE.

In acest sens, in Decizia 148/2003, Curtea Constitutionala a Romaniei a aratat ca:

“In ceea ce priveste textul propus la art. 145^1, Curtea observa ca acesta are in vedere crearea unui cadru constitutional adecvat integrarii Romaniei in Uniunea Europeana. Calitatea de membru al acestei Uniuni presupune transferul unor atributii ce tin de suveranitatea statului catre Uniunea Europeana. Crearea acestui cadru constitutional se impune cu necesitate, la momentul actual, avand in vedere obiectivele strategice ale Romaniei, obiective care se bucura de o larga sustinere populara.

Prima dintre aceste consecinte impune integrarea in dreptul intern a acquisului comunitar, precum si determinarea raportului dintre actele normative comunitare si legea interna. Solutia propusa de autorii initiativei de revizuire are in vedere implementarea dreptului comunitar in spatiul national si stabilirea regulii aplicarii prioritare a dreptului comunitar fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

Consecinta aderarii pleaca de la faptul ca statele membre ale Uniunii Europene au inteles sa situeze acquisul comunitar – tratatele constitutive ale Uniunii Europene si reglementarile derivate din acestea – pe o pozitie intermediara intre Constitutie si celelalte legi, atunci cand este vorba de acte normative europene obligatorii. Curtea Constitutionala constata ca aceasta dispozitie, cuprinsa in art. 145^1, nu aduce atingere prevederilor constitutionale privitoare la limitele revizuirii si nici altor dispozitii ale Legii fundamentale, fiind o aplicatie particulara a dispozitiilor actualului art. 11 alin. (2) din Constitutie, potrivit caruia 'Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern'.

Totodata, Curtea observa ca, in scopul integrarii in Constitutia Romaniei a acestei conceptii europene, se impune completarea dispozitiilor art. 11 cu un nou alineat, scop in care se prevede expres in propunerea legislativa de revizuire ca 'In cazul in care un tratat la care Romania urmeaza sa devina parte contine dispozitii contrare Constitutiei, ratificarea lui poate avea loc numai dupa revizuirea Constitutiei'. Pentru a i se asigura acestei prevederi constitutionale un caracter operational, se propune introducerea unei alte dispozitii, cuprinsa la art. 144 lit. a^1), potrivit careia Curtea Constitutionala 'se pronunta asupra constitutionalitatii tratatelor sau altor acorduri internationale, la sesizarea unuia dintre presedintii celor doua Camere, a unui numar de cel putin 50 de deputati sau de cel putin 25 de senatori'”.

Ca atare, inca din momentul revizuirii Constitutiei Romaniei in vederea aderarii acesteia la Uniunea Europeana, Curtea Constitutionala a transat limitele aplicarii principiului prioritatii dreptului european ca fiind infraconstitutional, asa cum era recunoscut, de altfel, si in restul statelor membre UE.

Mai mult, pentru a evita situatia in care Tratatele UE ar fi modificate intr-un sens ce ar contraveni Constitutiei Romaniei, a fost introdusa prevederea ca ratificarea unui tratat sa poata avea loc numai dupa revizuirea Constitutiei, CCR dobandind competenta de a se pronunta asupra constitutionalitatii tratatelor sau altor acorduri internationale.

Asadar, in sistemul juridic constitutional roman, Constitutia este si ramane legea fundamentala si, implicit, suprema, Curtea Constitutionala avand competenta de a verifica inclusiv constitutionalitatea tratatelor internationale adoptate de Romania, fara exceptie.

Ulterior, prin Decizia 80/2014, Curtea Constitutionala a constat ca fiind neconstitutionala prevederea modificarii art. 148 alin. (2) din Constitutie, in sensul ca: “Romania asigura respectarea, in cadrul ordinii juridice nationale, a dreptului Uniunii Europene, conform obligatiilor asumate prin actul de aderare si prin celelalte tratate semnate in cadrul Uniunii”.

In considerentele deciziei, CCR reitereaza fara echivoc limitele principiului preeminentei dreptului european:

“453. Curtea retine ca dispozitiile constitutionale nu au un caracter declarativ, ci constituie norme constitutionale obligatorii, fara de care nu se poate concepe existenta statului de drept, prevazuta prin art. 1 alin. (3) din Constitutie. Totodata, Legea fundamentala reprezinta cadrul si masura in care legiuitorul si celelalte autoritati pot actiona; astfel si interpretarile care se pot aduce normei juridice trebuie sa tina cont de aceasta exigenta de ordin constitutional cuprinsa chiar in art. 1 alin. (5) din Legea fundamentala, potrivit caruia in Romania respectarea Constitutiei si a suprematiei sale este obligatorie.

454. De asemenea, prin Decizia nr. 668 din 18 mai 2011, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 487 din 8 iulie 2011, a stabilit ca actele obligatorii ale Uniunii Europene sunt norme interpuse in cadrul controlului de constitutionalitate.

455. Stabilind ca dreptul Uniunii Europene se aplica fara nicio circumstantiere in cadrul ordinii juridice nationale, nedistingand intre Constitutie si celelalte legi interne, echivaleaza cu plasarea Legii fundamentale intr-un plan secund fata de ordinea juridica a Uniunii Europene.

456. Din aceasta perspectiva, Curtea retine ca Legea fundamentala a statului – Constitutia – este expresia vointei poporului, ceea ce inseamna ca aceasta nu isi poate pierde forta obligatorie doar prin existenta unei neconcordante intre prevederile sale si cele europene. De asemenea, aderarea la Uniunea Europeana nu poate afecta suprematia Constitutiei asupra intregii ordini juridice (a se vedea in acelasi sens Hotararea din 11 mai 2005, K 18/04, pronuntata de Tribunalul Constitutional al Republicii Polonia).

457. Totodata, Curtea constata ca instantele de contencios constitutional 'beneficiaza de o competenta prin atribuire, dar au plenitudine de jurisdictie in privinta atributiilor stabilite. Curtea Constitutionala a Romaniei se supune numai Constitutiei si legii ei organice de organizare si functionare nr. 47/1992, competenta sa fiind stabilita de art. 146 din Legea fundamentala si de Legea nr. 47/1992' (a se vedea in acest sens Decizia nr. 302 din 27 martie 2012, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 361 din 29 mai 2012).

458. Asadar, a accepta noua formulare propusa la art. 148 alin. (2) ar echivala cu crearea premiselor necesare limitarii competentei Curtii Constitutionale, in sensul ca doar actele normative care sunt adoptate in domenii ce nu fac obiectul transferului de competente catre Uniunea Europeana ar mai putea face obiectul controlului de constitutionalitate, in timp ce actele normative care reglementeaza, din punct de vedere material, in domeniile partajate s-ar supune in mod exclusiv ordinii juridice a Uniunii Europene, fiind exclus controlul de constitutionalitate asupra acestora. Or, indiferent de domeniul in care actele normative reglementeaza, ele trebuie sa respecte suprematia Constitutiei Romaniei, potrivit art. 1 alin. (5).

459. Astfel, Curtea constata ca o asemenea modificare s-ar constitui intr-o limitare a dreptului cetatenilor de a se adresa justitiei constitutionale pentru apararea unor valori, reguli si principii constitutionale, adica suprimarea unei garantii a acestor valori, reguli si principii, care includ si sfera drepturilor si a libertatilor fundamentale.460. Asa fiind, Curtea, cu unanimitate de voturi, constata ca modificarea adusa dispozitiilor art. 148 alin. (2) este neconstitutionala, intrucat incalca limitele revizuirii prevazute de art. 152 alin. (2) din Constitutie”.

Asadar, suprematia Constitutiei Romaniei in Romania nu poate fi limitata doar la dreptul intern, ea cuprinzand si normele europene ce, prin ratificare, devin integrate dreptului intern. Ca atare, un tratat constatat ca fiind neconstitutional nu poate fi ratificat decat daca Constitutia este revizuita anterior ratificarii, pentru ca noua lege fundamentala sa permita asimilarea in dreptul intern a tratatului respectiv.

O altfel de interpretare ar conduce, asa cum argumenta profesorul Ion Deleanu, “sa admitem ce nu poate fi admis”.

Acesta a explicat consecintele inadmisibile ale unei interpretari care ar pune Constitutia Romaniei intr-o pozitie inferioara dreptului european:

“Astfel ar trebui sa admitem ceea ce nu este de admis – ca dreptul Uniunii, atunci cand se afla in contradictie cu normele Constitutiei, implica el insusi o revizuire a legii fundamentale – o revizuire implicita – contrar celor prevazute de art. 150-152 din Constitutie si mai ales ignorand dreptul poporului, prin corpul sau referendar, de a definitiva revizuirea prin referendum. (…) Revizuirea Constitutiei, in limitele materiale prevazute de art. 152 alin.1 si alin.3 nu poate fi opera unor institutii internationale, nici macar a celor ale Uniunii Europene. Ea este si trebuie sa fie expresia suveranitatii nationale, care apartine poporului roman, fiind exercitata inclusiv prin referendum. Suprimarea suveranitatii sub acest aspect ar echivala cu suprimarea identitatii statului roman si disolutia lui ca entitate”.

Concluzionand, suprematia Constitutiei Romaniei nu poate fi pusa in discutie nici macar in cazul unui revizuiri a Constitutiei, suprematia acesteia tinand de esenta existentei Romaniei ca stat.

Dreptul Uniunii Europene are forta juridica recunoscuta de Constitutia Romaniei, prin urmare este infra-constitutional, si nicidecum supra-constitutional, impus pe cale pretoriana de jurisprudenta CJUE.

De altfel, asa cum am aratat deja, toate Curtile Constitutionale ale statelor membre UE urmeaza aceleasi principii fundamentale: prioritatea dreptului european are ca sursa nu jurisprudenta CJUE, ci propriile norme constitutionale ce recunosc aceasta forta juridica a dreptului european peste legilor lor interne; prioritatea dreptului european nu poate fi, insa, recunoscuta peste suprematia Constitutiei nationale.

Cu nuantele inerente, specifice identitatii fiecarui stat, Curtile Constitutionale europene au recunoscut, incepand cu anii 1970, primatul dreptului european in raport cu legislatia lor interna in limitele prevazute de propriile constitutii, si nu peste ele.

Jurisprudenta Curtii Constitutionale federale a Germaniei este constanta in a garanta suprematia Constitutiei Germane si, in ciuda angajamentelor luate la nivel politic, Curtea Constitutionala Germana nu a abdicat niciodata de la principiile exprimate prin hotararile sale.

Incepand cu cauza Frontini si ulterior, in cauza Fragd, Curtea Constitutionala din Italia a refuzat sa accepte prioritatea dreptului UE asupra Constitutiei italiene si si-a retinut, similar Curtii Constitutionale din Germania, autoritatea finala asupra determinarii faptului daca dreptul UE incalca drepturile fundamentale aparate de Constitutia italiana.

Franta, atat prin Consiliul Constitutional, cat si prin jurisprudenta Curtii de Casatie, a recunoscut prioritatea dreptului european in raport cu normele interne, dar caracterul inferior al acestuia in raport de normele constitutionale.

Similar, Irlanda, Danemarca, Spania, Ungaria, Republica Ceha, Polonia au recunoscut ca principiu prioritatea dreptului european in dreptul intern, insa in limitele constitutionale.

Fara pretentia unei analize exhaustive a dreptului comparat, subliniem insa ca jurisprudenta Curtii Constitutionale a Romaniei este similara liniei jurisprudentiale constitutionale din restul statelor membre, ce nu poate fi abandonata, fara a se abandona insusi caracterul de stat suveran al Statului Roman.

Cu alte cuvinte, suprematia dreptului UE fata de “legile interne” nu este neconditionata, ci depinde de conformitatea legislatiei relevante a UE cu principiile de baza ale Constitutiei nationale.

In consecinta, niciun stat membru al UE nu accepta in mod neconditionat principiul suprematiei dreptului UE, nefiind permis nici Curtii Constitutionale a Romaniei sa o faca.

Or, asa cum am aratat, atat in expunerea de motive, cat si ulterior, in sustinerea acestui proiect de lege, initiatorul a aratat fara echivoc ca scopul abrogarii acestei abateri disciplinare este acela de a asigura primatul dreptului european peste suprematia Constitutiei, cu incalcarea flagranta a normelor constitutionale analizate.

In consecinta, va solicitam sa constatati ca abrogarea abaterii disciplinare pentru judecatori si procurori constand in incalcarea deciziilor CCR aduce atingere art. 1 alin. (3) din Constitutie, sub aspectul caracterului obligatoriu al respectarii Constitutiei si suprematiei sale.

2. Incalcarea art. 124 alin. (3) din Constitutie, sub aspectul eliminarii raspunderii judecatorilor ca element inerent al principiului independentei acestora

Prin Decizia 2/2012, Curtea Constitutionala a Romaniei a statuat ca:

“Curtea constata ca principiile care guverneaza infaptuirea justitiei trebuie interpretate in corelatie cu dispozitiile constitutionale care consacra rolul si competentele celorlalte puteri, cu respectarea principiilor statului de drept, enuntate de art. 1 din Legea fundamentala. Un cadru legislativ care ar permite ignorarea, eludarea sau cenzurarea de catre instantele judecatoresti a deciziilor pe care Inalta Curte de Casatie si Justitie ori Curtea Constitutionala le pronunta in exercitarea competentelor lor constitutionale nu este compatibil cu aceste principii”.

“(…) dispozitiilor art. 124 alin. (3) din Constitutie, potrivit carora "Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii", Curtea constata ca se impun unele precizari de principiu cu privire la semnificatia acestui text constitutional. Curtea retine ca legiuitorul constituant a consacrat independenta judecatorului pentru a-l apara pe acesta de influenta autoritatilor politice si, in special, a puterii executive; aceasta garantie nu poate fi insa interpretata ca fiind de natura sa determine lipsa responsabilitatii judecatorului.

Legea fundamentala nu confera numai prerogative – care, in textul mentionat, se circumscriu conceptului de "independenta" -, ci stabileste si limite pentru exercitarea acestora – care, in acest caz, se circumscriu sintagmei "se supun numai legii". Institutionalizarea unor forme de raspundere a judecatorilor da expresie acestor limite, in concordanta cu exigentele principiului separatiei si echilibrului puterilor in stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constitutie. Una dintre formele raspunderii juridice, personale si directe a judecatorului este raspunderea disciplinara, care deriva din obligatia de fidelitate a acestuia fata de rolul si functia sa, precum si din exigenta pe care trebuie sa o dovedeasca in indeplinirea obligatiilor fata de justitiabili si fata de stat”.

Rezulta asadar ca instituirea raspunderii disciplinarea a judecatorilor in caz de nerespectare a Constitutiei Romaniei da expresie principiului independetei judecatorilor, in componenta ce impune supunerea acestora fata de lege.

Similar, Curtea de Justitie a Uniunii Europene prin hotararea pronuntata in Cauzele conexate C#357/19, C#379/19, C#547/19, C#811/19 si C#840/19 din 21 decembrie 2021, retine ca:

“238. In ceea ce priveste, pe de alta parte, raspunderea disciplinara la care risca sa se expuna judecatorii de drept comun, potrivit reglementarii nationale in discutie, in ipoteza nerespectarii deciziilor Curtii Constitutionale, este adevarat ca salvgardarea independentei instantelor nu poate avea printre altele drept consecinta excluderea totala a posibilitatii ca raspunderea disciplinara a unui judecator sa fie angajata, in anumite cazuri cu totul exceptionale, ca urmare a hotararilor judecatoresti adoptate de acesta. Astfel, este evident ca o asemenea cerinta de independenta nu are scopul de a cautiona eventuale comportamente grave si total impardonabile din partea judecatorilor, care ar consta, de exemplu, in incalcarea deliberata si cu rea#credinta sau dintr#o neglijenta deosebit de grava si de grosiera a normelor de drept national si de drept al Uniunii a caror respectare trebuie sa o asigure sau in caderea in arbitrariu ori in denegare de dreptate, in conditiile in care ei sunt chemati, in calitate de detinatori ai functiei de a judeca, sa se pronunte asupra litigiilor cu care sunt sesizati de catre justitiabili [Hotararea din 15 iulie 2021, Comisia/Polonia (Regimul disciplinar al judecatorilor), C#791/19, EU:C:2021:596, punctul 137]”.

Ca atare, inclusiv CJUE arata ca legiuitorul are obligatia de a legifera raspunderea magistratilor astfel incat sa evite caderea acestora in abuz si arbitrariu, pastrand echilibrul necesar intre asigurarea independentei acesora in luarea deciziilor si prezervarea principiului legalitatii si a supunerii judecatorilor fata de lege.

Or, prin abrogarea cu totul a abaterii disciplinare constand in nerespectarea deciziilor Curtii Constitutionale si ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, legiuitorul a EXCLUS TOTAL posibilitatea angajarii raspunderii disciplinare a judecatorului sau procurorului in cazul incalcarii sau refuzului de aplicare de catre acesta a deciziilor obligatorii ale CCR sau ICCJ, incalcand in mod flagrant principiile constitutionale si europene precitate.

Tot prin Decizia 2/2012, Curtea Constitutionala a aratat ca: “Toate considerentele enuntate conduc la concluzia ca principiul constitutional al independentei judecatorilor implica, in mod necesar, un alt principiu, cel al responsabilitatii”.

Principiul responsabilitatii judecatorilor are, asadar, un rang constitutional, iar legiuitorul are obligatia de a “realiza echilibrul necesar intre independenta si responsabilitatea judecatorilor”, asa cum CCR a aratat in mod expres in decizia precitata.

Or, abrogarea cu totul a abaterii disciplinare incalca in mod evident acest echilibru, principiul raspunderii disparand cu totul din aceasta ecuatie constitutionala, cu incalcarea art. 124 alin. (3) din Constitutie.

3. Abrogarea acestei abateri disciplinare lipseste de efecte normele constitutionale ce instituie rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie in asigurarea practicii unitare, precum si caracterul obligatoriu al deciziilor Curtii Constitutionale

Prin Decizia 2/2012, Curtea Constitutionala a Romaniei a aratat ca:

“In ceea ce priveste dispozitiile art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, modificata, care reglementeaza ca abatere disciplinara "nerespectarea deciziilor Curtii Constitutionale ori a deciziilor pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie in solutionarea recursurilor in interesul legii", Curtea constata ca acestea dau expresie si eficienta prevederilor art. 126 alin. (3), respectiv celor ale art. 147 alin. (4) din Constitutie”.

Per a contrario, abrogarea pur si simplu a acestor abateri goleste de expresie si eficienta prevederile art. 126 alin. (3), respectiv celor ale art. 147 alin. (4) din Constitutie.

Astfel, tot prin Decizia precitata, Curtea Constitutionala a transat foarte clar faptul ca:

“Curtea constata ca principiile care guverneaza infaptuirea justitiei trebuie interpretate in corelatie cu dispozitiile constitutionale care consacra rolul si competentele celorlalte puteri, cu respectarea principiilor statului de drept, enuntate de art. 1 din Legea fundamentala. Un cadru legislativ care ar permite ignorarea, eludarea sau cenzurarea de catre instantele judecatoresti a deciziilor pe care Inalta Curte de Casatie si Justitie ori Curtea Constitutionala le pronunta in exercitarea competentelor lor constitutionale nu este compatibil cu aceste principii”.

Or, modificarea cadrului legislativ in sensul aratat are ca si scop declarat exact permiterea ignorarii, eludarii sau cenzurarii de catre judecatori si procurori a deciziilor pe care Inalta Curte de Casatie si Justitie si Curtea Constitutionala le pronunta in exercitarea prerogativelor lor constitutionale.

Consecinta evidenta a eliminarii acestei abateri va fi o lipsa totala de disciplina jurisdictionala, fiecare judecator fiind liber sa inlature de la aplicare decizii ale CCR si ICCJ, fara riscul real al vreunei sanctiuni.

Aplicarea arbitrara a deciziilor CJUE de catre judecatorii nationali a condus deja la o jurisprudenta neunitara, fiind necesara sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie pentru a readuce predictibilitatea actului de justitie.

Prin Decizia 15/2022, Inalta Curte de Casatie si Justitie a retinut riscul aparitiei unei practici neunitare in procedura de aplicare prioritara a dreptului Uniunii Europene, aratand ca:

“38. (…) riscul aparitiei unei jurisprudente neunitare, reliefata deja in paragraful 35 din prezenta decizie, rezulta implicit chiar din solutia si considerentele de la paragrafele 200-203 din Hotararea CJUE din 18 mai 2021, sintetizate in par. 206 al hotararii, in care se afirma expres ca, finalmente, “Revine instantei de trimitere sarcina de a verifica, tinand seama de ansamblul elementelor pertinente ale contextului de fapt si de drept national, daca reglementarea nationala in discutie in litigiul principal a avut ca efect sa confere guvernului national o competenta directa de numire in aceste functii si daca a putut da nastere unor indoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor si a functiilor Inspectiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activitatii judecatorilor si a procurorilor sau de control politic al acestei activitati”.

39. Asadar, pentru ca revine oricareia dintre instantele nationale in fata carora se invoca dreptul Uniunii sa analizeze daca, in concret, legislatia nationala in discutie respecta standardele impuse de normele europene prin prisma elementelor de interpretare oferite de CJUE, devine inevitabila pronuntarea unor hotarari contradictorii, in functie de aprecierea fiecarei instante.

40. Or, in acest context si in prezenta interpretarilor deja divergente mentionate in paragraful 35 din prezenta decizie, rezulta cu evidenta ca suntem in prezenta unei iminente aparitii a unei practici judiciare neunitare care ar avea un impact negativ semnificativ asupra sistemului judiciar atat timp cat ar da nastere unor indoieli asupra legalitatii exercitarii functiilor de conducere de inspector-sef si inspector-sef adjunct ale Inspectiei Judiciare, cu consecinte asupra procedurilor disciplinare derulate in perioada asigurarii interimatului acestor functii in temeiul dispozitiilor art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 77/2018.

41. In aceste conditii, functia mecanismului hotararii prealabile de a preintampina aparitia unei practici neunitare (control a priori) se poate realiza in acest stadiu, neexistand niciun exemplu de jurisprudenta definitiva prin care sa se fi statuat cu privire la chestiunile de drept in discutie si care sa permita deci conturarea unei practici stabile a instantelor de judecata, fiind indeplinite atat conditia “noutatii”, cat si “scopul” mecanismului procedural”.

Acest exemplu este cu deosebire relevant, pentru ca arata importanta deosebita a rolului Inaltei Curti de Casatie si Justitie in exercitarea obligatiei sale constitutionale de unificarea a jurisprudentei, chiar si atunci cand aceasta practica este generata tocmai de aplicarea de catre judecatori a unor decizii CJUE.

Acest risc a fost, de altfel, subliniat si de Curtea Constitutionala, prin Decizia 390/2021, in care a aratat ca:

“86. Nu in ultimul rand, Curtea mentioneaza ca principiul statului de drept presupune securitate juridica, respectiv increderea legitima a destinatarilor in efectele dispozitiilor legale in vigoare si in modul de aplicare al acestora, astfel incat orice subiect de drept sa-si determine in mod previzibil conduita. Or, in masura in care unele instante judecatoresti lasa neaplicate din oficiu dispozitii nationale pe care le considera ca fiind contrare dreptului european, in vreme ce altele aplica aceleasi reglementari nationale, considerandu-le conforme dreptului european, standardul de previzibilitate al normei ar fi puternic afectat, ceea ce ar genera o grava insecuritate juridica si, implicit, incalcarea principiului statului de drept”.

In consecinta, abrogarea abaterii disciplinare constand in nerespectarea deciziilor Curtii Constitutionale si pe cele ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, goleste de continut forta obligatorie derivand din Constitutia Romaniei a acestor decizii, cu incalcarea vadita a prevederilor art. 126 alin. (3) si art. 147 alin. (4) din Constitutie”.

* Cititi aici intreaga sesizare amicus curiae a lui Cristian Terhes