Statul roman – prin Ministerul Finantelor Publice (MFP) – a incercat sa recupereze de la fostul judecator Horia Valentin Selaru (foto 1) de la Inalta Curte de Casatie si Justitie cei 6.000 de euro pe care MFP a fost obligat sa li-i plateasca magistratilor Alexandru Serban (foto 2) si sotiei acestuia, judecatoarea Mirela Serban, ambii de la Curtea de Apel Brasov. Motivul l-a constituit faptul ca sotii Serban au fost interceptati si filati abuziv de catre DNA Brasov, in baza unui mandat de supraveghere tehnica emis de Selaru in perioada in care Alexandru Serban era membru in Consiliul Superior al Magistraturii, dosarul Directiei Nationale Anticoruptie sfarsind prin clasare.

Subliniem ca, in tot intervalul octombrie 2018 – octombrie 2022, Horia Selaru a fost singurul magistrat impotriva caruia statul roman s-a indreptat cu actiune in regres, asa cum a dezvaluit Ministerul Finantelor Publice in exclusivitate pentru Lumea Justitiei (chiar daca MFP nu a mentionat numele fostului judecator ICCJ).

Revenind la Alexandru si Mirela Serban: cei 6.000 de euro (cate 3.000 pentru fiecare sot) au fost platiti, in cele din urma, de catre noi toti, contribuabilii romani, intrucat doua instante au respins actiunea in regres a statului (prin Ministerul Finantelor Publice) impotriva lui Horia Selaru.

Etapa I: procesul de daune al sotilor Serban

Nu vom insista asupra abuzului comis de catre Directia Nationala Anticoruptie impotriva judecatorilor Serban, intrucat Lumea Justitiei a prezentat detaliile spetei in ordonanta de clasare publicata in exclusivitate in august 2018 (click aici pentru a citi). Ne limitam sa spunem ca pe baza acelei ordonante, sotii Alexandru si Mirela Serban au introdus actiune la Tribunalul Bucuresti, solicitand daune morale de 200.000 de euro (cate o suta de mii de fiecare).

La 9 mai 2019, judecatoarea Andreea-Cristina Banica-Tudor de la Tribunalul Bucuresti a respins actiunea.

Iata minuta sentintei TMB nr. 95/2019 din dosarul nr. 9841/3/2018:

„Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de catre parat prin intampinare, ca neintemeiata.

Respinge in rest cererea ca neintemeiata. Cu drept de apel in termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bucuresti. Pronuntata prin punerea solutiei la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei, azi 09.05.2019”.

Pe de alta parte, sotii Serban au castigat in apel, magistratele Mihaela Glodeanu si Elena Aneta Popa de la Curtea de Apel Bucuresti admitandu-le partial actiunea si acordandu-i fiecaruia 3.000 de euro.

Redam minuta hotararii CAB nr. 671/2020:

„Admite apelul. Schimba in parte sentinta apelata.

Admite, in parte, actiunea. Obliga paratul la plata catre fiecare reclamant a sumei de 3000 euro, in echivalent lei la data platii, cu titlu de daune morale, precum si dobanda legala calculata de la data ramanerii definitive a hotararii si pana la data platii efective.

Mentine dispozitia privind solutionarea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive. Obliga intimatul la plata catre fiecare apelant a sumei de 50 lei cheltuieli de judecata in apel, reprezentand taxa de timbru. Cu recurs in termen de 30 de zile de la comunicare. Pusa la dispozitia partilor prin mijlocirea grefei azi 06.07.2020”.

Decizia CAB a fost mentinuta in recurs la 18 mai 2021, de catre judecatoarele Andreia-Liana Constanda, Carmen-Georgeta Negrila si Elena-Carmen Popoiag de la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Prezentam minuta deciziei ICCJ nr. 1080/2021:

„Constata nul recursul declarat de paratul Statul Roman prin Ministerul Finantelor Publice reprezentat de Directia Generala Regionala a Finantelor Publice impotriva deciziei civile nr. 671A din data de 6 iulie 2020 a Curtii de Apel Bucuresti, Sectia a III-a civila si pentru cauze cu minori si de familie.

Fara cale de atac”.

Etapa a II-a: actiunea in regres a statului contra lui Selaru

In 8 septembrie 2021, judecatorii Alexandru si Mirela Serban au primit banii cuveniti de la statul roman. Pasul urmator a fost ca statul – prin Ministerul Finantelor Publice – sa incerce a recupera cei 6.000 de euro de la judecatorul ICCJ Horia-Valentin Selaru (pensionat intre timp, la 1 februarie 2021, si apoi intrat in avocatura).

Actiunea in regres a fost depusa la Curtea de Apel Brasov. Aici, in 19 aprilie 2022, judecatoarea Ionela Lita a respins actiunea MFP, sustinand (asa cum veti citi in motivarea de mai jos) ca nu exista niciun document care sa dovedeasca reaua-credinta sau grava culpa a judecatorului Selaru, chiar daca interceptarile si filajele incuviintate de acesta au fost dovedite ca nelegale si, pe cale de consecinta, inlaturate din dosarul DNA. Simpla desfiintare a unei masuri in calea de atac nu poate constitui in sine o dovada ca magistratul care a dispus acea masura trebuie sa fie obligat la plata de despagubiri, a continuat Ionela Lita.

Prezentam minuta sentintei CA Brasov nr. 2/2022 din cauza nr. 27/64/2022:

„Respinge actiunea formulata de catre reclamantul Statul Roman, prin Ministerul Finantelor, cu sediul in Bucuresti, str. Libertatii nr. 16, sector 5, cod fiscal nr. 4221306, in contradictoriu cu paratul Selaru Horia Valentin. Obliga reclamantul Statul Roman, prin Ministerul Finantelor, la plata in favoarea paratului Selaru Horia Valentin, a sumei de 5.000 lei, reprezentand cheltuieli de judecata – onorariu de avocat. Cu drept de recurs in termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Brasov. Pronuntata, azi, 19.04.2022, in conditiile art. 396 alin.2 C. proc. civ”.

Totul s-a sfarsit la Inalta Curte de Casatie si Justitie in 10 noiembrie 2022, cand magistratele supreme Simona-Lala Cristescu, Mirela Visan si Mihaela Tabarca au respins recursul statului roman impotriva sentintei CA Brasov.

Redam minuta deciziei ICCJ nr. 2202/2022:

„Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Statul Roman, prin Ministerul Finantelor impotriva deciziei civile nr.2/F din 19 aprilie 2022, pronuntate de Curtea de Apel Brasov – Sectia civila.

Obliga pe recurent la plata sumei de 5000 lei catre intimat, cu titlu de cheltuieli de judecata. Definitiva”.

Prezentam principalul pasaj din motivarea prin care CA Brasov a respins actiunea in regres a MFP impotriva lui Selaru:

„Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

1. Prin incheierea nr.###/31.08.2015 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, in dosarul nr. 49/2015, completul compus din parat, in calitate de judecator, s-a admis cererea formulata de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie – Serviciului Teritorial Brasov, in dosarul penal nr. 77/P/2015 si s-a dispus autorizarea pentru o perioada de 30 de zile, de la data de 31.08.2015 si pana la data de 29.09.2015, inclusiv, a masurilor de supraveghere tehnica constand in: interceptarea comunicatiilor realizate de catre numitii Serban Alexandru si Serban Mirela, supravegherea video audio sau prin fotografiere in mediul ambiental in spatii publice a acestora, localizarea sau urmarirea lor prin mijloace tehnice.

Totodata, s-a retinut ca numitii Serban Alexandru si Serban Mirela nu figureaza in vreo calitate in dosarul penal nr. 77/P/2015.

Impotriva acestei incheieri, au formulat contestatii cele doua persoane mentionate fata de care s-a dispus luarea masurii supravegherii tehnice, solutionate in cadrul dosarului nr. 4821/1/2015.

Prin incheierea din data de 26.04.2016 pronuntata in cadrul acestui dosar, ICCJ – Sectia penala, a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 140 alin.7 din Codul de procedura penala ridicata de Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie.

Prin Decizia nr. 244/06.04.2017, Curtea Constitutionala a admis exceptia de neconstitutionalitate si a constatat ca solutia legislativa cuprinsa in dispozitiile art. 145 din Codul de procedura penala, care nu permite contestarea legalitatii masurii supravegherii tehnice de catre persoana vizata de aceasta, care nu are calitatea de inculpat, este neconstitutionala.

Forul constitutional a statuat cu efect obligatoriu potrivit paragrafului 66 si urm. ca 'in cadrul procesului penal posibilitatea contestarii legalitatii masurii supravegherii tehnice este circumstantiata de legiuitor numai in ceea ce priveste persoana inculpatului, in cadrul procedurii de camera preliminara, dupa trimiterea in judecata, precum si in cadrul procedurii de camera preliminara atunci cand se solutioneaza plangerea impotriva solutiei de clasare, daca in cauza a fost pusa in miscare actiunea penala. Astfel, Curtea constata ca reglementarea expresa a modalitatii de contestare a legalitatii masurii supravegherii tehnice determina excluderea celorlalte persoane, care nu au nicio calitate in dosarul penal sau calitatea de suspect, de la posibilitatea accederii la o instanta de judecata care sa poata analiza acest aspect. Asa fiind, Curtea observa ca inclusiv petentii din dosarul in care a fost ridicata prezenta exceptie de neconstitutionalitate, neavand nicio calitate in dosarul penal in care au fost autorizate masurile de supraveghere tehnica, nu s-au putut adresa instantei de judecata in cadrul unui recurs efectiv pentru a fi analizata legalitatea masurii dispuse'.

Ca efect al acestei decizii, prin Incheierea nr.##/C din 17.10.2017 pronuntata in dosarul nr. 4821/1/2015, ICCJ – Sectia penala a respins exceptiile de inadmisibilitate a contestatiilor petentilor Serban Alexandru si Serban Mirela, a admis contestatiile formulate de petenti (reclamanti in cauza nr. 9841/3/2018) impotriva incheierii nr.###/31.08.2015 pronuntate de parat, in calitate de judecator de drepturi si libertati de la ICCJ – Sectia penala, in dosarul nr.49/2015; a desfiintat in parte incheierea atacata si rejudecand a respins cererea formulata de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie – Serviciul Teritorial Brasov in dosarul nr. 77/P/2015, in ceea ce-i priveste pe numitii Serban Alexandru si Serban Mirela. De asemenea, a dispus distrugerea probelor obtinute in temeiul masurilor de supraveghere tehnica autorizate in ceea ce ii priveste pe acestia.

Cele doua persoane mentionate, Serban Mirela si Serban Alexandru, in calitate de reclamanti, au formulat o cerere in pretentii, inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti sub nr. 9841/3/2018, prin care au solicitat sa se dispuna obligarea paratului, reclamantul din cauza de fata, Statul Roman, la plata sumei de 200.000 euro (cate 100.000 euro pentru fiecare reclamant) prin echivalent in lei la cursul BNR din ziua platii, reprezentand daune morale si dobanda legala pana la data platii efective si la plata cheltuielilor de judecata aferente, ca urmare a incalcarii dreptului lor fundamental la respectarea vietii private si de familie, prevazut de art.8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si de art.26 din Constitutie.

Prin decizia civila nr. 671A/2020, pronuntata in dosarul nr. 9841/3/2018, definitiva, Curtea de Apel Bucuresti a admis apelul formulat de apelantii reclamanti Serban Alexandru si Serban Mirela impotriva sentintei civile nr. 955/2019 pronuntate de Tribunalul Bucuresti, a schimbat in parte sentinta apelata si a admis in parte actiunea, dispunand obligarea paratului la plata catre fiecare reclamant a sumei de 3.000 euro, in echivalent lei la data platii, cu titlu de daune morale, precum si dobanda legala de la data ramanerii definitive a hotararii si pana la data platii efective, precum si la plata catre fiecare apelant a sumei de 50 lei, cheltuieli de judecata in apel, reprezentand taxa de timbru.

La data de 08.09.2021, Ministerul Finantelor a pus in executare decizia civila mentionata, efectuand plata sumei de 29,692 lei reprezentand echivalentul in lei al sumei de 6.000 euro cu titlu de daune morale cu OP nr.9647/08.09.2021 si OP.nr.9649/08.09.2021, a sumei de 101,68 lei reprezentand dobanda legala de la data ramanerii definitive a hotararii nr.671A/2020, pronuntate in dosarul nr. 9841/3/2018 si pana la data platii efective a daunelor morale cu OP nr. 9648/08.09.2021 si OP nr. 9641/08.09.2021 si a sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli de judecata cu OP nr. 9646/08.09.2021 si OP nr. 9650/08.09.2021, catre creditorii Serban Alexandru si Serban Mirela.

Drept urmare, prin cererea introductiva de instanta dedusa judecatii de fata, reclamantul Statul Roman a solicitat atragerea raspunderii civile delictuale a paratului Selaru Valentin Horia, fapta ilicita imputata acestuia constand in savarsirea unei erori judiciare, cu ocazia pronuntarii incheierii nr. ###/31.08.2015, eroare determinata de aplicarea gresita a dispoz. art. 139 al. 1 lit. a C.p.penala., in baza carora a dispus autorizarea, pe o perioada de 30 de zile, in dosarul penal nr. 77/P/2015, a interceptarii comunicatiilor realizate de catre numitii Serban Mirela si Serban Alexandru, supravegherea lor video, audio sau prin fotografiere in mediul ambiental in spatii publice, respectiv localizarea sau urmarirea lor prin mijloace tehnice.

Cauza juridica a cererii, invocata de catre reclamant, este reprezentata de dispoz. art. 221-224 C.civil, art. 94 si 96 din Legea nr. 303/2004, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

Raportat la data faptei pretins ilicite, 31.08.2015, paratul a invocat cu prioritate exceptia inadmisibilitatii cererii de chemare in judecata, in sustinerea sa, evidentiind, in esenta, faptul ca legea in vigoare in momentul respectiv, respectiv art. 96 si 98 din Legea 303/2004 si art. 538 C.p.penala aveau un alt continut legal decat cel in vigoare la data formularii cererii ce face obiectul dosarului de fata, astfel incat reclamantul a invocat o forma a acestor dispozitii legale care a fost adoptata ulterior savarsirii faptei, contrar principiului constitutional tempus regit actum.

La termenul din data de 12.04.2022, instanta a calificat aceasta exceptie ca fiind o aparare de fond, pentru considerentele expuse in incheierea de sedinta de la termenul mentionat, care se impune a fi analizata, insa, cu prioritate dat fiind faptul ca, in raport cu justa sa dezlegare, se poate determina caracterul ilicit al faptei savarsite de parat, ca prima conditie ce se impune a fi indeplinita, in mod cumulativ, pentru a putea fi atrasa raspunderea civila delictuala.

Curtea considera ca aceasta aparare este fondata pentru considerentele care succed.

Conform art. 15 al. 2 din Constitutie, legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile, fiind consacrat, astfel, principiul neretroactivitatii legii.

Acest principiu constitutional a fost transpus in legislatia de drept civil, prin art. 6 din noul C.civil, prevazandu-se in mod expres, fara nicio exceptie, ca legea civila este aplicabila cat timp este in vigoare, neavand putere retroactiva.

Asadar, tinand seama si de dispoz. art. 78 din Constitutie, legea civila se aplica numai in intervalul de timp cuprins intre data intrarii in vigoare si data iesirii sale din vigoare, fiind logic ca trecutul 'sa scape' aplicarii legii civile noi, intrucat, prin esenta sa, legea trasand o anumita conduita obligatorie, nu poate impune ca un fapt sa aiba loc in conformitate cu dispozitiile ei decat dupa ce a fost adoptata.

In acest sens, data fiind dificultatea practica de delimitare si aplicare concreta a acestui principiu constitutional, instanta retine ca se impune a se face o distinctie clara intre notiunea de 'facta praeterita', care presupune ca legea noua nu se aplica in privinta unor situatii juridice realizate in intregime anterior intrarii sale in vigoare si 'facta pendentia', care presupune ca situatiile juridice sunt in curs de nastere, modificare sau stingere la data intrarii in vigoare a legii noi. Distinctia teoretica mentionata este deosebit de relevanta, dat fiind faptul ca, daca in cazul situatiilor implinite, stinse anterior intrarii in vigoare a unei legi noi (facta preterita), se aplica in mod univoc legea veche, in cazul celei de-a doua categorii (a situatiilor in curs de desfasurare) este aplicabila legea civila noua, conform principiului aplicarii imediate a legii civile noi.

Or, fata de aceasta distinctie, se poate determina legea aplicabila in timp, potrivit principiului neretroactivitatii legii civile, asa cum este reglementat in cadrul prevederilor art. 6 alin. (1), (2) si (5) din Codul civil.

In cauza de fata, instanta considera ca fapta imputata paratului a fost savarsita la data de 31.08.2015, data pronuntarii incheierii prin care a dispus luarea masurii supravegherii tehnice, fiind epuizata la data pronuntarii Incheierii nr. ##/C din data de 17.10.2017 de catre ICCJ, cand a ramas definitiva, prin admiterea contestatiei petentilor Serban Alexandru si Serban Mirela, fiind desfiintata in parte incheierea mentionata, iar ca urmare a rejudecarii, a fost respinsa cererea Parchetului de pe langa ICCJ – DNA – Serviciul Teritorial Brasov, avand ca obiect masura de supraveghere tehnica a interceptarii celor doua persoane, precum si distrugerea probelor obtinute.

Prin urmare, in raport cu aceste momente de referinta, se observa ca fapta imputata paratului se incadreaza in notiunea de 'facta praeterita', fiindu-i aplicabila legea veche, in forma in vigoare anterioara modificarilor dispozitiilor legale invocate ca si cauza juridica a cererii ce face obiectul dosarului de fata, conform considerentelor care succed.

Astfel, Curtea are in vedere faptul ca, potrivit art. 96 al. 3 din Legea 303/2004, in forma in vigoare atat la data de la data de 31.08.2015, cat si la data de 17.10.2017, 'Cazurile in care persoana vatamata are dreptul la repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare savarsite in procese penale sunt stabilite de Codul de procedura penala'.

Normele din C.p.penala la care face trimitere textul de lege mentionat, sunt art. 538 si 539, care determinau cazurile in care putea interveni raspunderea Statului ##### pentru eroare judiciara, respectiv privare de libertate in mod nelegal. Astfel, art. 538 al. 1 C.p.penala in forma in vigoare la data mentionata, statua in sensul ca 'Persoana care a fost condamnata definitiv, indiferent daca pedeapsa aplicata sau masura educativa privativa de libertate a fost sau nu pusa in executare, are dreptul la repararea de catre stat a pagubei suferite in cazul in care, in urma rejudecarii cauzei, dupa anularea sau desfiintarea hotararii de condamnare pentru un fapt nou sau recent descoperit care dovedeste ca s-a produs o eroare judiciara, s-a pronuntat o hotarare definitiva de achitare'.

Totodata, art. 539 al. 1 C.p.penala prevedea ca 'Are dreptul la repararea pagubei si persoana care, in cursul procesului penal, a fost privata nelegal de libertate'.

Art. 542 C.p.penala prevedea ca: 'In cazul in care repararea pagubei a fost acordata potrivit art. 541, precum si in situatia in care statul roman a fost condamnat de catre o instanta internationala pentru vreunul dintre cazurile prevazute la art. 538 si 539, actiunea in regres pentru recuperarea sumei achitate poate fi indreptata impotriva persoanei care, cu rea-credinta sau din culpa grava, a provocat situatia generatoare de daune sau impotriva institutiei la care aceasta este asigurata pentru despagubiri in caz de prejudicii provocate in exercitiul profesiunii.

(2) Statul trebuie sa dovedeasca in cadrul actiunii in regres, prin ordonanta procurorului sau hotarare penala definitiva, ca cel asigurat in conditiile alin. (1) a produs cu rea-credinta sau din culpa grava profesionala eroarea judiciara sau privarea nelegala de libertate cauzatoare de prejudicii'.

Din analiza logico-gramaticala coroborata a acestor texte de lege, rezulta faptul ca notiunea de eroare judiciara era circumscrisa numai cazului in care persoana condamnata definitiv este ulterior achitata ca urmare a unui fapt nou sau recent descoperit ori, ca situatie asimilata, in cazul privarii de libertate in mod nelegal, art. 542 C.p.penala impunand in mod similar art. 96 al. 7 din Legea 303/2004, in forma in vigoare la aceeasi data, conditia ca fapta sa fi fost savarsita de magistrat cu rea-credinta sau grava neglijenta.

Numai incepand cu data de 18.10.2018, notiunea de 'eroare judiciara' din cuprinsul art. 96 al. 3 din Legea 303/2004, astfel cum a fost modificata si completata prin Legea 242/2018, a beneficiat de o definitie legala, legiuitorul statuand in mod expres ca: 'Exista eroare judiciara atunci cand: a) s-a dispus in cadrul procesului efectuarea de acte procesuale cu incalcarea evidenta a dispozitiilor legale de drept material si procesual, prin care au fost incalcate grav drepturile, libertatile si interesele legitime ale persoanei, producandu-se o vatamare care nu a putut fi remediata printr-o cale de atac ordinara sau extraordinara'.

Aceste din urma dispozitii legale au fost invocate de catre reclamant ca si cauza juridica a actiunii introductive de instanta.

Or, in conditiile in care aceste norme legale nu erau in vigoare nici la data savarsirii faptei si nici la data epuizarii sale, nu pot fi aplicabile raportului juridic obligational dedus judecatii, conform principiului neretroactivitatii legii civile, nefiind vorba, asadar, despre o imediata aplicare a legii civile noi. Altfel spus, fapta care nu a putut determina constituirea sau stingerea unei situatii juridice, conform legii in vigoare la data cand a fost savarsita, epuizata, nu poate fi socotita de o lege ulterioara ca a produs aceste efecte sau, mai exact, legea noua nu poate atribui unui fapt trecut efecte pe care acest fapt nu le putea produce sub imperiul legii in vigoare in momentul realizarii faptului.

Asadar, Curtea apreciaza ca fapta imputata paratului nu se circumscrie notiunii de eroare judiciara, astfel cum aceasta era definita la data savarsirii, respectiv epuizarii sale, motiv pentru care apare ca nefiind indeplinita prima conditie pentru atragerea raspunderii civile delictuale a paratului Selaru Valentin Horia.

In ceea ce priveste apararea paratului privind intocmirea raportului de catre inspectorul judiciar, conform art. 74 ind. 1 din Legea 317/2014, Curtea retine ca nu este fondata, dat fiind ca aceste dispozitii legale reglementeaza aspecte care tin de procedura ce trebuie indeplinita in cazul unei actiuni in regres, cum este cea de fata, trasand rolul Inspectiei Judiciare in analiza caracterului faptei imputate magistratului ca fiind sau nu o eroare judiciara.

Asadar, fiind norme de procedura, iar nu de drept substantial, Curtea considera ca sunt de imediata aplicare, Inspectia Judiciara neavand, astfel, posibilitatea de a urma procedura ce se impune in cazul unei actiuni in regres, de a-si desfasura activitatea in raport cu norme anterioare, in prezent abrogate.

In aceste conditii, se apreciaza ca era necesara intocmirea raportului impus de normele legale mentionate pentru formularea actiunii deduse judecatii de fata, acest aspect, in sine, nefiind de natura a conduce la respingerea actiunii.

Ceea ce paratul tinde, de fapt, a sustine prin aceasta aparare este aceea ca inspectorul judiciar trebuia sa analizeze solicitarea reclamantului, din perspectiva dispozitiilor legale in vigoare la data savarsirii faptei, chestiune care a fost analizata anterior, constatandu-se temeinicia sa.

2. Pe de alta parte, se considera ca, si daca s-ar trece dincolo de aceste considerente care tin de legea aplicabila faptei imputate paratului si s-ar aprecia ca se impune aplicarea dispozitiilor legale in forma in vigoare in prezent, iar nu conform distinctiilor efectuate anterior, actiunea din cauza de fata ar fi deopotriva nefondata, conform considerentelor care vor fi prezentate in continuare.

In acest sens, relevante sunt dispozitiile art. 96 al. 1 lit. a din legea 304/2004, care prevad ca: 'Exista eroare judiciara atunci cand: a) s-a dispus in cadrul procesului efectuarea de acte procesuale cu incalcarea evidenta a dispozitiilor legale de drept material si procesual, prin care au fost incalcate grav drepturile, libertatile si interesele legitime ale persoanei, producandu-se o vatamare care nu a putut fi remediata printr-o cale de atac ordinara sau extraordinara'.

Pornind de la aceasta acceptiune legala a notiunii de eroare judiciara, se observa ca intrunirea elementelor sale constitutive presupune cu necesitate ca masura sa fi fost dispusa cu incalcarea 'evidenta' a dispozitiilor legale de drept material si/sau procesual.

In speta, din analiza incheierii nr. ##/C din 17.10.2017 pronuntate de ICCJ, prin care a fost desfiintata masura dispusa de parat (f.57-61), rezulta, in esenta, ca principalul considerent avut in vedere de instanta de control judiciar a constat in interpretarea notiunii de 'suspiciune rezonabila' prevazuta de art. 139 a. 1 lit. a C.p.penala. ICCJ a procedat la analiza mijloacelor de proba care au stat la baza solicitarii masurii supravegherii tehnice, apreciind in final ca, din interpretarea lor coroborata, masura nu se justifica, nefiind sustinuta de acest ansamblu probator administrat.

In aceste conditii, dincolo de evolutia jurisprudentiala referitoare la standardul de probatiune aferent notiunii de 'suspiciune rezonabila' afirmata de parat, care nu poate fi analizata in contextul cauzei de fata, nefiind prezentata o jurisprudenta relevanta pentru intervalul de timp cuprins intre data pronuntarii de catre parat a incheierii in discutie si desfiintarea sa partiala in cadrul caii de atac, se retine ca masura a fost desfiintata din considerente care tin de temeinicia sa, iar nu de nelegalitate, nefiind vorba asadar despre o 'incalcare evidenta a dispozitiilor de drept material si procesual'.

In aceste sens, se mai are in vedere ca, desi Curtea de Apel Bucuresti a facut referire in considerentele deciziei civile nr. 671A/2020 la 'constatarea caracterului nelegal al masurii', aceasta apreciere nu se impune in procesul de fata cu putere de lucru judecat, dat fiind faptul ca partile din litigiul de fata sunt altele decat cele din litigiul care a facut obiectul dosarului nr. 9841/3/2018, in care a fost pronuntata hotararea mentionata, nefiind indeplinita conditia prevazuta de art. 431 C.p.civ. Pe de alta parte, se apreciaza ca referirea acestei instante la nelegalitatea masurii a avut un caracter generic, pentru a se sublinia indreptatirea petentilor la repararea prejudiciului moral suferit, nereprezentand un considerent care sa reflecte o analiza a acestei chestiuni, din perspectiva textului de lege specificat.

Prin urmare, curtea retine ca masura a fost apreciata de instanta de control judiciar ca netemeinica, iar in aceste conditii, care tin de interpretarea probatoriului administrat intr-o cauza, potrivit convingerii intime a judecatorului, ea nu poate fi apreciata ca fiind dispusa cu o incalcare 'evidenta' a dispozitiilor de drept material si/sau procesual.

O astfel de cerinta esentiala impusa de textul de lege ar fi fost indeplinita, spre exemplu, in situatia in care dispozitiile de drept material / procesual evident incalcate ar fi prevazut anumite conditii exprese care sa nu fi fost indeplinite sau in situatia in care nu au fost cunoscute de catre magistrat, fiind, asadar, omise ori au fost ignorate sau in cazul in care solutia ar fi fost in contra lor si exemplele ar putea continua in acelasi sens.

In cauza, insa, niciuna dintre ipotezele expuse nu este incidenta, cata vreme paratul, in calitate de judecator de drepturi si libertati, a avut in vedere textul de lege aplicabil din C.p.penala, analizand in concret mijloacele de proba care au stat la baza solicitarii de catre unitatea de parchet a masurii, convingerea sa intima fiind in sensul temeiniciei sale.

In aceste conditii in care hotararea judecatoreasca a cuprins rationamentul logico-juridic al magistratului, fiind efectuata o analiza a textelor de lege aplicabile si a mijloacelor de proba administrate, in cadrul caii de atac exercitate, nefiind sesizata vreo deficienta sub acest aspect, curtea retine ca fapta sustinuta de reclamant prin cererea introductiva de instanta nu are un caracter ilicit, necircumscriindu-se notiunii de 'eroare judiciara'.

In ipoteza in care s-ar da o interpretare contrara, s-ar ajunge la situatia in care orice solutie nefavorabila pronuntata de un judecator, schimbata ulterior in calea de atac, s-ar circumscrie notiunii de eroare judiciara, ceea ce nu se poate intampla in cadrul sistemului de drept roman, textul de lege analizat impunand conditia esentiala ca incalcarea dispozitiilor legale de drept material / procedural sa fie 'evidenta'.

Faptul ca petentii Serban Mirela si Serban Alexandru au fost despagubiti pentru prejudiciul moral suferit nu determina prin el insusi o caracterizare a faptei paratului ca avand un caracter 'ilicit', cata vreme conditia mentionata nu a fost indeplinita in cauza.

De regula, simpla schimbare a solutiei pronuntate de o instanta inferioara in cadrul unei cai de atac nu da nastere unui drept de creanta in patrimoniul partii perdante initial, cata vreme legea prevede un remediu in acest sens, sub forma cailor ordinare si/sau extraordinare de atac.

Specificul in cauza de fata a fost determinat de faptul ca masura supravegherii tehnice este executorie, persoana supravegheata afland numai ulterior despre executarea sa, astfel ca orice vatamare putea fi invocata de aceasta numai in cadrul unei cai de atac si numai dupa ce aceasta a fost deja executata.

Deci si intr-un astfel de caz, chiar daca persoana prejudiciata a fost despagubita pentru prejudiciul moral suferit, vatamarea sa neputand fi inlaturata numai prin simpla admitere a caii de atac exercitate, cata vreme judecatorul nu a incalcat o dispozitie legala materiala / procesuala in mod flagrant, evident, atunci fapta imputata acestuia nu poate imbraca forma erorii judiciare.

Pe de alta parte, curtea retine ca, sub aspectul vinovatiei, art. 542 C.p. penala si art. 96 al. 8 din Legea nr. 303/2004 care reglementeaza actiunea in regres, prevad savarsirea faptei de catre magistrat cu rea-credinta sau culpa grava.

Daca cele doua notiuni impuse de normele legale mentionate nu se bucura de o definitie legala, aceasta este lesne de stabilit, ambele presupunand o conduita ilicita a magistratului, caracterizata sub aspectul laturii subiective, fie sub forma intentiei directe sau indirecte in pronuntarea unei solutii, fie sub forma culpei grave, nescuzabile, asimilate de legiuitor, sub aspectul analizat, formei de vinovatie a intentiei.

In cauza de fata, din analiza cererii de fata, rezulta ca reclamantul a invocat culpa grava a paratului, determinata de gresita aplicare a dispozitiilor art. 139 al. 1 C.p. penala, astfel cum a statuat ICCJ prin Incheierea nr. ##/17.10.2017.

Curtea apreciaza, insa, ca nu este incidenta o astfel de vinovatie, insusi reclamantul nespecificand care este elementul concret din care rezulta grava neglijenta. Or, in mod similar considerentelor prezentate cu ocazia analizei caracterului ilicit al faptei, simpla desfiintare a incheierii pronuntate de parat nu conduce prin ea insasi la retinerea savarsirii de catre acesta a unei fapte ilicite cu grava neglijenta. Grava neglijenta presupune fie ignorarea unor dispozitii legale in vigoare sau a unor decizii obligatorii pronuntate de ICCJ, CCR, CJUE, CEDO, fie interpretarea lor contrara, desi continutul lor este clar. Asadar, neobservarea acestora desi putea si trebuia sa le cunoasca si sa le aplice. Or, dupa cum s-a subliniat anterior, masura a fost desfiintata pentru considerente care au tinut de temeinicia masurii, astfel incat nu se poate vorbi despre o grava neglijenta a paratului pentru a fi atrasa raspunderea sa, in conditiile legii.

Conchizand, curtea, retinand ca aceste doua conditii cumulative nu sunt indeplinite pentru a fi atrasa raspunderea civila a magistratului, apreciaza ca nu se impune analiza celorlalte doua conditii privind prejudiciul si legatura de cauzalitate, o astfel de analiza aparand ca fiind superflua.

Fata de toate aceste considerente, curtea va respinge actiunea formulata de catre reclamantul Statul Roman, prin Ministerul Finantelor, in contradictoriu cu paratul Selaru Horia Valentin.

Fata de solutia care se va pronunta, constatand culpa procesuala a reclamantului ca parte cazuta in pretentii, conform art. 453 al. 1 C.p.civ., instanta va dispune obligarea sa la plata, in favoarea paratului Selaru Horia Valentin, a sumei de 5.000 lei, reprezentand cheltuieli de judecata, constand in onorariu de avocat, conform chitantei atasate la fila 187 din dosar”.

* Cititi aici intreaga sentinta prin care CA Brasov a respins actiunea in regres impotriva lui Horia Selaru (descarcata de pe Rejust.ro)