psdolt
25 November 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

psdolt psdolt psd

ANCHETE SUB SANTAJ – Smulgerea denunturilor sub amenintarea catuselor a devenit marca inregistrata DNA: „Mi-a zis ca mai bine colaborez cu ei, ca pot sa ajung din martor, inculpat... M-au determinat sa fac denunt. L-am scris la sugestia lor, a fost conceput de ei... Daca acceptati sa il dati pe Voiculescu, s-ar putea sa fie mult mai bine... Am initiat demersuri pentru a stopa cercetarea penala impotriva mea, ceea ce nu s-a intamplat... Mi-a zis ca ma aresteaza 15 ani”

Scris de: George TARATA | pdf | print

31 July 2016 12:23
Vizualizari: 23036

De curand, Lumeajustitiei.ro a dezvaluit cazul fostului ministru de Interne Gabriel Berca, arestat in baza unui denunt retractat ulterior in instanta, acolo unde denuntatorul a recunoscut ca a fost fortat de procurori sa faca declaratii impotriva demnitarului. Denuntatorul a explicat ca a spus adevarul in prima declaratie data la DNA, dar ca imediat dupa ce procurorii l-au retinut si apoi au obtinut arestarea sa a fost determinat sa il incrimineze pe fostul ministru de Interne printr-o alta declaratie. Cazul este unul extrem de grav, dar nu singular. Tot mai multe astfel de situatii sunt devoalate in instanta. Totusi, aceste practici staliniste nu sunt de ieri, de azi. Ele reprezinta o metoda de lucru inca de pe vremea lui Daniel Morar (foto stanga), continuata sub mandatul Laurei Kovesi (foto dreapta). Iar asta nu o spunem noi, ci rezulta din relatarile celor care au avut de-a face cu parchetul anticoruptie si carora li s-a cerut sa toarne persoane aflate in atentia procurorilor.

In cele ce urmeaza, vom readuce in actualitate doar cateva dintre cazurile in care de-a lungul timpului oameni ajunsi la DNA au dezvaluit discutiile purtate cu procurorii si cum acestia i-au fortat sa dea declaratiile pe care si le doreau, amenintandu-i ca altfel vor fi pusi sub acuzare sau arestati. Sunt dosare celebre in care vizati sunt politicieni de marca din Romania sau magistrati de la cel mai inalt nivel.


Un procuror mai ras in cap, despre care am aflat din discutiile dintre ei ca se numeste Papici, care se rastea la mine si incerca sa ma oblige sa dau un denunt impotriva nasului meu”

Unul dintre dosarele in care practicile DNA au iesit la suprafata a fost cel privind examenelor fraudate de la INM, in care a fost condamnata printr-o decizie extrem de controversata Gabriela Ghita, fost Procuror General adjunct al Romaniei. La Inalta Curte, Ionel Trandafir, unul dintre martorii audiati a dezvaluit cum ar fi fost amenintat de vestitul procuror Lucian Papici (foto 2), care i-ar fi cerut sa faca denunt impotriva nasului sau de cununie, fostul procuror Gheorghe Dumitru, inculpat in cauza. Trandafir a relatat Papici l-ar fi amenintat ca risca sa fie transformat din martor in inculpat:

Un procuror mai ras in cap, despre care am aflat din discutiile dintre ei ca se numeste Papici, care se rastea la mine si incerca sa ma oblige sa dau un denunt impotriva nasului meu. Mi-a zis ca mai bine colaborez cu ei, ca sa am grija ce declar, ca pot sa ajung din martor, inculpat. Si ma tot intreba daca sunt sigur ca pentru nunta mi-a cerut banii nasul meu, sau pentru alte probleme. Eu am tot zis ca pentru nunta, pentru ca mie asa mi-a spus, Papici s-a rastit la mine si mi-a zis ca eu as fi facut in urma cu mai multi ani un denunt impotriva nasului meu. Eu am negat, ca stiam ca nu am facut asa ceva, si atunci Papici mi-a zis ca o sa imi demonstreze el mie ca am facut denunt, si a iesit din camera ca sa mearga sa imi aduca denuntul meu. Si nu s-a mai intors”.

Ma amenintau cand unul, cand altul”

O alta marturie cutremuratoare din acelasi dosar al examenelor fraudate de la INM ii apartine chiar fostului procurorului Gheorghe Dumitru. Intr-un interviu acordat cu ani in urma ziarului Jurnalul National, acesta dezvaluit ca procurorii DNA Lucian Papici si Elena Botezan (foto 3), aceasta din urma in prezent judecatoare la CA Cluj, l-au determinat sa semneze un denunt pe care chiar ei il concepusera. Fostul procuror Gheorghe Dumitru a relatat, de asemenea, ca in momentul in care a refuzat sa poarte tehnica de inregistrare, explicand ca este sub demnitatea sa de magistrat sa foloseasca astfel de metode prin care se obtin probe in mod nelegal, Lucian Papici a replicat „Lasati, domnul procuror, legea” si l-a amenintat ca „atunci schimbam placa”.

Iata dezvaluirile fostului procuror Gheorghe Dumitru:

M-au tinut acolo de pe la 12 pana pe la 7 seara. Mi-au inchis telefonul, nu am putut lua legatura cu nicio persoana. Nu aveam la mine nici medicamentul si sunt bolnav de inima. Iau un medicament care nu se gaseste in Romania. In aceste conditii, cei doi procurori, Lucian Papici si Elena Botezan, m-au determinat sa fac un denunt. L-am scris la sugestia lor, a fost conceput de ei”.

Am fost pus intr-o situatie dificila, inchipuiti-va ca eram intr-o stare de teroare, ma amenintau cand unul, cand altul, nu aveam medicamentele la mine, mi-au aratat si acea asa zisa declaratie. Au folosit tot felul de tertipuri. In aceste conditii, am facut acel denunt, conceput de ei, dar de a doua zi mi-am vazut de treaba mea”.

Eu eram plecat la Valcea cu soferul procuraturii si m-a sunat Papici pe la 8.30 – 9: 'Domnu procuror, unde sunteti?' I-am zis ca am plecat pana la Valcea si m-a intrebat daca nu pot sa vin pana la Bucuresti. I-am zis ca nu pot, pentru ca am ordin de serviciu, dar ca vin maine. A insistat, iar cand i-am zis ca nu pot, a zis: 'Daca dvs. nu puteti, venim noi dupa dvs'. Eu am mers la Parchetul Valcea si in jurul pranzului m-a sunat sa ma intrebe unde ne vedem. I-am zis ca sunt la procuratura si sa vina aici, iar el mi-a zis: 'Nu, nu, iesiti din barlogul ala'. Atunci i-am indicat soseaua care merge catre Oltchim, am asteptat intr-o parcare. Ei au venit cu masina politiei, care era ascunsa pe o straduta laturalnica, ca sa nu am eu martori, ca eram cu soferul procuraturii. In masina lor era Elena Botezan, soferul, Papici si inca un ofiter care venise la mine pe data de 29 noiembrie. M-au dus intr-un Peco spre Valcea. Am baut un suc sau o apa plata. Au vrut sa puna tehnica pe mine. Bineinteles ca am refuzat si le-am spus ca e sub demnitatea mea de magistrat sa folosesc asemenea metode, sa obtin probe prin asemenea metode ilegale, fiind interzise de lege. 'Lasati, domnu procuror, legea', mi-a zis procurorul Papici. Am refuzat sa port tehnica pe mine. Si in acel moment mi-a spus ca schimbam foaia. Si de aici a pornit tot calvarul”.

S-au facut presiuni asupra martorilor din dosar, intrau cand Papici, cand Botezan. Le spuneau martorilor ce anume sa declare”.

Ca sa incheiem cu acest caz, trebuie sa amintim ca sunt celebre discutiile pe care procurorul Gheorghe Dumitru le-a avut cu Lucian Papici si Elena Botezan, care il amenintau ca va avea de suferit daca nu colaboreaza cu ei:

Lucian Papici: Se pare ca nu sunteti suficient de serios, trebuie sa veniti pana la noi. V-am rugat ceva ieri, nu? Am consimtit cu colega sa mergem pe o anumita varianta, am facut un demers, ati facut un denunt, ati facut un denunt. Sunteti serios pana la capat sau nu?

Gheorghe Dumitru: Pai ce-am facut ?

Lucian Papici: Pai ce-ati facut? Pai uite ca ati facut unele lucruri care nu concorda cu ce gandim noi aicea. Pare ca vreti sa optati pentru alta situatie a dumneavoastra.

(...)

Elena Botezan: Auziti, daca aveti de gand sa mergeti in dosarul asta pe doua cai, ati luat hotararea gresita va spun sigur. Deci daca nu ramane cum am convenit ieri, dupa cum s-au facut ieri actele sa stiti ca nu-i bine.

Gheorghe Dumitru: Auziti, sa facem altceva. Inchid telefonul si cu asta basta. Ca sa nu mai avem dubii, asa ma mai suna ala si...

Elena Botezan: Nu, nu, nu, nu, nu, asta nu-i absolut deloc bine, deci ii vorba doar de optiunea dumneavoastra, nu ca trebuie sa inchideti telefonul, ca dincolo de telefon faceti absolut ce vreti, oricum ii optiunea dumneavoastra, numai ca eu va spun, daca mergeti pe doua variante, alegeti gresit. Daca ramane cum am convenit ieri, ati ales lozul castigator.

Gheorghe Dumitru: Da doamna, stati linistita.

Elena Botezan: Eu nu sunt nelinistita, nelinistea la dumneavoastra trebuie sa fie nu la mine, intelegeti?

(...)

Lucian Papici: Nu va tracasam pentru tampenii. Va rog sa fiti serios pana la capat ca-i pana la urma soarta dumneavoastra si profesionala si totala in joc. Nu?”.

Am fost amenintat iarasi ca voi infunda puscaria si eu si multi altii

Un alt dosar celebru in care am avut parte de aceleasi metode de lucru a fost „Telepatia”, in care vizat era Dan Voiculescu. Si aici am avut parte de amenintari si presiuni, precum in cazul prezentat mai sus. Diferenta este ca locul lui Lucian Papici si Elena Botezan a fost luat de Emilian Eva (foto 4), procuror care a ajuns sa fie aruncat dupa gratii chiar de catre DNA.

Fostul sef al Administratiei Domeniilor Statului, Corneliu Popa, condamnat in dosarul ”Telepatia” la 8 ani de inchisoare, a oferit detalii incredibile despre modul in care s-a derulat ancheta si despre comportamentul lui Emilian Eva. Popa a facut o plangere impotriva lui Eva la fostul Procuror General al Romaniei, Tiberiu Nitu, si la sefa DNA Laura Kovesi, insa demersul a ramas fara urmari, caci un eventual dosar deschis procurorului din dosarul „Telepatia” pentru cercetare abuziva, santaj si amenintare ar putea sa arunce in aer intreaga cauza in care a fost executat Voiculescu.

Iata un fragment din plangerea lui Corneliu Popa, in care sunt devoalate amenintarile si presiunile procurorului Emilian Eva:

Procuror Eva: De unde il cunoasteti pe Dan Voiculescu?

Popa Corneliu: Nu l-am cunoscut in viata mea pe Dan Voiculescu

Procuror Eva: Atunci de ce i-ati dat ICA pe bani de nimic?

Popa Corneliu: Din cate imi amintesc ICA nu a fost cumparata de Dan Voiculescu

Procuror Eva: Si HG prin care a trecut la ADS, de ce ati facut-o?

Popa Corneliu: Cand a fost adoptata aceasta HG eu nu eram la ADS si din cate cunosc, acesta HG a fost initiata de Ministerul Agriculturii

Procuror Eva: Domnule Popa, vad ca nu vreti sa cooperati cu mine, sa stiti ca eu cunosc mai multe despre ceea ce s-a intamplat si cred ca ar fi bine sa va schimbati comportamentul si sa spuneti tot ce stiti despre Dan Voiculescu. Eu stiu ca dumneavoastra ati fost un pion in aceasta chestiune in care ati fost folosit si daca acceptati sa il dati pe Dan Voiculescu s-ar putea sa fie mult mai bine, astfel suportati consecintele si dumneavoastra si altii.

(...)

Procuror Eva: Domule Popa nu vreti sa cooperati, eu stiu ca dumneavoastra nu aveti nici o vina, dar daca continuati asa nu am ce sa va fac, stiu ca ati fost la momentul nepotrivit in locul nepotrivit. Am verificat si am vazut ca nu ati beneficiat de pe urma acestei privatizari ca si altii (aici mi-a aratat pe calculator niste bilete de avion pe numele lui Catalin Sandu si Flavius Pop), dar va spun inca odata ca daca continuati asa, o sa aveti de suferit.

(...)

La sfarsitul audierii am fost amenintat iarasi ca voi infunda puscaria si eu si multi altii, amenintari care s-au concretizat prin rechizitoriu in dosarul ICA, iar dupa ce a fost mutat procurorul Eva la Iasi a deschis un dosar penal in care l-a inchis si pe fratele meu (in calitate de evaluator la o societate), dosar care de la acea data pana acum a ramas tot la stadiul de cercetare, asta dupa ce a avut grija sa blocheze conturile firmei la care fratele meu era actionar.

In timpul audierii mele am fost amenintat de cel putin trei ori ca voi avea de suferit eu si altii, amenintari care s-au concretizat si prin acest dosar”.

Denunturile si declaratiile martorului Genica Boerica nu sunt credibile si le-a inlaturat”

Personajele principale ale cazului pe care il vom prezenta in continuare sunt Adrian Nastase, procurorul DNA Paul Silviu Dumitriu (foto 5), fostul sef al Sectiei a II-a DNA Doru Tulus (foto 6) si celebrul Genica Boerica. O situatie de o gravitate extrema a fost constatata chiar de Completul de 5 judecatori al Inaltei Curti, care a dispus achitarea lui Adrian Nastase. Mai exact, instanta suprema a stabilit ca parchetul anticoruptie a incercat sa il infunde pe Nastase pe un denunt mincinos. Cu toate acestea, nici procurorul Paul Silviu Dumitriu, autorul rechizitoriului, nici Doru Tulus, cel care a verificat si confirmat rechizitoriul, nu au fost trasi la raspundere si isi vad in continuare de treaba pe la DNA.

Prezentam cateva fragmente din decizia ICCJ care dovedesc faptul ca DNA a folosit un denunt mincinos pentru a incerca sa-l arunce la inchisoare pe Adrian Nastase:

In consecinta, in mod corect, prima instanta a apreciat ca denunturile si declaratiile martorului Genica Boerica nu sunt credibile si le-a inlaturat, in conditiile in care acesta avea un interes direct in a beneficia de dispozitiile legii pentru a obtine atenuarea pedepselor in cauzele in care era cercetat in acel moment.

(...)

Analizand actele si lucrarile dosarului, Inalta Curte constata ca ambii martori nu au perceput aspectele relatate in mod direct, ci le cunosc tot din informatiile primite de la denuntator.

(…)

In critica adusa solutiei primei instante, parchetul, prin motivele de recurs, a pornit de la premisa gresita potrivit careia declaratiile martorului denuntator Genica Boerica sunt reale si credibile.

(…)

Din declaratiile date de martorul Genica Boerica, in cursul urmaririi penale si al cercetarii judecatoresti rezulta ca acesta nici macar nu cunostea amplasamentul biroului inculpatului Nastase Adrian, fata de amplasamentul biroului inculpatului Ristea Briboi, in cadrul cladirii Parlamantului Romaniei, aspect care dovedeste ca martorul Genica Boerica nu a fost niciodata in biroul inculpatului Adrian Nastase, cu atat mai putin exista probabilitatea ca acesta sa fi asistat la vreo presupusa discutie dintre toti inculpatii, insa asa cum s-a aratat mai sus, veridicitatea acestor intalniri nu s-a putut proba cu certitudine”.

Principala proba a acuzarii o constituie declaratia martorului Genica Boerica, insa credibilitatea acestuia poate fi pusa la indoiala, intrucat denuntul acestuia a intervenit in cursul anului 2006, cand martorul era arestat in alta cauza, iar testarea poligraf a acestuia a indicat note specifice comportamentului simulat, cel putin in conditiile analizate in considerentele deja expuse.

Prima instanta a apreciat ca, desi declaratiile martorilor au avut acelasi continut in fata instantei ca si cele date in cursul urmaririi penale, procurorul de caz le-a dat o cu totul alta interpretare”.

In celalalt dosar penal, am initiat demersuri pentru a stopa cercetarea penala impotriva mea prin incheierea unui acord de recunoastere a vinovatiei, ceea ce nu s-a intamplat”

Ultimele doua cazuri pe care le vom prezenta – evident situatiile de acest gen sunt mult mai numeroase si au fost publicate pe larg de Lumeajustitiei.ro de-a lungul timpului – sunt de data mai recenta. Este vorba despre dosarul fostei sefe a DIICOT Alina Bica si cel al fostului premier Victor Ponta.

In ceea ce o priveste pe Alina Bica, ne vom referi la cel de-al treilea dosar deschis de parchetul lui Kovesi impotriva ei, cel in care ex-sefa DIICOT a fostr trimisa in judecata pentru o pretinsa luare de mita, de procurorul Gheorghe Popovici (foto 7), seful Sectiei I DNA. Un dosar bazat doar pe un denunt, dosar care s-a facut praf la Inalta Curte de Casatie si Justitie dupa ce chiar denuntatorul, in speta Ionut Mihailescu fost consilier al Alinei Bica, a recunoscut ca a dat declaratiile dorite de parchet doar pentru ca i-a s-a promis ca va fi scapat intr-un alt dosar, ceea ce nu s-a intamplat.

Iata declaratia lui Ionut Mihailescu data la ICCJ:

Mentionez ca, din punctul meu de vedere, nu am nicio relatie de dusmanie cu vreuna dintre partile cercetate in cauza.

Precizez ca aleg sa nu dau declaratie in cauza intrucat daca as face cea mai mica referire la doamna Alina Bica, acest lucru se poate rasfrange asupra mea in cadrul celuilalt proces penal in care atat eu, cat si Alina Bica avem calitate de coinculpati.

Am in vedere faptul ca orice afirmatie tendentioasa, nereala, pe care doamna Bica ar putea sa o faca pe parcursul cercetarii judecatoresti in cadrul celuilalt proces, ar afecta modalitatea de desfasurare a procesului in ceea ce ma priveste, tot in acea cauza. In celalalt dosar penal, am initiat demersuri pentru a stopa cercetarea penala impotriva mea prin incheierea unui acord de recunoastere a vinovatiei, ceea ce nu s-a intamplat”.

Marturia denuntatorului Ionut Mihailescu a rasturnat dosarul Alinei Bica, si asa unul extrem de subtire. Inalta Curte, in curprinsul incheierii prin care a revocat controlul judiciar al Alinei Bica, a stabilit ca nu mai sta in picioare nici macar suspiciunea ca fosta sefa DIICOT ar fi savarsit vreo infractiune:

Reevaluand situatia inculpatei Bica Alina Mihaela, in acest stadiu procesual, in raport cu pozitia procesuala exprimata, la acest termen de judecata, de martorul denuntator Mihailescu Ionut Florentin, de refuz de a da declaratie in fata instantei, Inalta Curte considera ca aceasta este de natura a aduce atingere rezonabilitatii suspiciunii ca inculpata Bica Alina Mihaela a savarsit o infractiune, depozitia martorului denuntator fiind importanta in economia mijloacelor de proba administrate in cauza”.

M-a intrebat ce stiu de intelegerea dintre Ciurel, Ponta, Sova si cati bani au luat fiecare. Mi-a zis ca ma aresteaza 15 ani”.

Si in dosarul fostului premier Victor Ponta, trimis in judecata alaturi de senatorul PSD Dan Sova, de procurorul DNA Jean Uncheselu (foto 8) exista o marturie care devoaleaza abuzurile si presiunile parchetului anticoruptie. Dezvaluirea ii apartine lui Laurentiu Octavian Graure, fost director economic al Complexului Energetic Turceni, inculpat in acest dosar, si a fost facuta tot la Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Graure a relatat cum ar fi fost santajat si presat procurorul Jean Uncheselu, care i-ar fi cerut sa il toarne pe Victor Ponta. Laurentiu Octavian Graure a dezvaluit ca ar fi fost chemat la o discutie de Uncheselu, discutie care ar fi durat circa 3 ore, ocazie cu care procurorul DNA i-ar fi solicitat sa declare ca are cunostinta despre o intelegere intre Dan Sova, Laurentiu Dan Ciurel, fost director general al CE Turceni, si Victor Ponta. Graure a sustinut ca in momentul in care i-ar fi spus ca nu are cunostinta despre o asemenea intelegere, Jean Uncheselu l-ar fi amenintat ca il va aresta si arunca 15 ani in puscarie: “M-a intrebat ce stiu de intelegerea dintre Ciurel, Ponta, Sova si cati bani au luat fiecare. Mi-a zis ca ma aresteaza 15 ani”.

Graure a dezvaluit ca, ulterior, Uncheselu l-ar fi transformat in suspect, inmanandu-i un proces verbal in acest sens, dupa care l-ar fi dat afara din birou.

Comentarii

# Goe date 31 July 2016 12:49 +30

Daca tot au platit atat pe tehica de interceptare de ce procurorii nu inregistreaza interogatoriile? Poate atunci ar disparea aceste practici!

# avocat traditional date 31 July 2016 22:21 +7

Goe,meiri un car de cartonase verzi.Mai trebuie sa explicam de ce nu se inregistreaza audierile?

# 'stim noi' date 2 August 2016 11:19 0

„Eu i-as da afara pe toti cei care au cerut aparatura si bani in plus... Niste bugetari care vor sa acumuleze putere. Cine are informatia, se duce in fata unui politician si ii spune: 'hehe, domnul, stim noi'. Cum faceau securistii... Vrea acel ranjet, 'stim noi'” - T. BASESCU

# Cristi Lavin date 31 July 2016 14:39 +16

Grav nu mi se pare că acești procurori folosesc metode ilegale, cum ar fi amenințarea, deoarece orice avocat pe care îl plătești din banii tăi îți poate spune exact același lucru, respectiv pentru această faptă riști să fii arestat 15 ani -- iar în acest caz nu e arestare, ci consultație avocațială și e în beneficiul clientului. Grav mi se pare că procurorii sunt atât de incompetenți că nu pot strânge nici măcar 1% din materialul probatoriu și atunci recurg la metode suprarealiste, care, însă, lor li se par mai facile. Nu că ameninți un hoț că-l arestezi că a furat mi se pare știrea colosală, ci faptul că nu poți să găsești nici o dovadă în acest sens (martori, corp delict, respectiv penele de la găină). Amenințarea asta e menită să nu-l scoată din birou pe procuror și să-l scutească de munca de teren. Dacă și-ar fi făcut treaba cu sârguință ar fi depistat măcar 10 dovezi și nu mai trebuiau să se cramponeze de una debilă din start! Lenea parchetului e problema, nu tortura psihologică!

# dima c. date 2 August 2016 16:11 0

Lenea si incompetenta procurorilor este un lucru grav. Dar mult mai grav este ca judecatorii judeca si dau sentinte copy-paste, dupa rechizitoriul procurorului. Campul tactic si dubla comanda sunt acte deliberate ale institutiilor de forta, care lovesc grav in democratie si in statul de drept. Ei transforma romania in stat de "drepti".

# avocat traditional date 31 July 2016 15:55 +25

Mai multe probleme:1.Trebuie schimbata toata conducerea DNA(procuror sef,adjuncti,sefii de sectii si de birouri,alti procurori dovediti abuzivi) nu se va face justitie adevarata in Romania.2.pana factorii de decizie vor lasa sa curga abuzurile DNA ,nu se va face justitie adevarata in Romania.3.Pana nu se schimba con cetia gresita a procurorilor ca ei sunt puternicii ,nu se va face justitie adevarata in Romania.4.Pana cand judecatorii vor fi santajabili nu se va face justitie adevarata in Romania.5.De coruptie(cea adevarata si nu ******ul din legea 78 cu mizerii de asa zis infractiuni) nu vom scapa in veci.dar macar sa se lucreze corect in dosarele de coruptie.Abia atunci vom putea spune ca in Romania se face justitie adevarata.PS Aceasta postare se adreseaza si urmatorilor:Lazar Augustin,Pruna Raluca,KW Johannis,Dacian Ciolos si intregului Parlament.

# avocat adevarat date 31 July 2016 17:33 -6

:P :P :P

# Steluta date 31 July 2016 16:22 +18

Mai oameni nuni ... chiar nu nu intelegeti ca fanariotul Johannis insista ca suntem "stat de drept" si ca el continua basismul fara Basescu cu aceleasi instrumete securiste si personaje odioase . Daca atitudinea lui Johannis in privinta campului tactic si in cazul Rarinca nu a fost clar , macar investirea Liviei Stanciu la CCR sper sa va convinga ca serviciile si-au pus marioneta la Cotroceni si traim o dictatura securista fanariota girata de ambasade si PPE

# RESETARE... 1 bob zabava date 2 August 2016 11:13 0

Codruța Kovesi a fost un stîlp al Regimului Traian Băsescu. Dacă acest regim se vrea prezentat drept Mafiot, așa cum se desprinde din valul de dosare îndreptat împotriva celor care au fost stîlpii Regimului trecut, atunci și Codruța Kovesi e responsabilă nu numai moral, dar și penal de corupția din fostul Regim. Îngînînd papagalicește ce i-au zis să zică Structurile, Klaus Iohannis a declarat că el va reseta sistemul politic românesc. A reseta înseamnă a o lua de la zero. Păi cum s-o iei de la zero tot cu Codruța Kovesi? evz.ro

# Ciolannis i-a recuperat pe Morar&Ko date 2 August 2016 11:16 0

"DNA a fost o instituție foarte performantă a ultimilor ani, începând cu mandatul lui Daniel Morar și continuând cu mandatul actualului procuror-șef", a spus Klaus Iohannis, 26.11.2014

# pelin date 31 July 2016 17:14 +18

Acesta este stilul de lucru.Cand odata ti s-a pus gand rau,se declanseaza o campanie de presa de tip bolsevic.Devizia Presa Binomului SRI-DNA,politia politica prezedentiala primeste un document de la DNA,care nu informeaza,nu analizeza,nu explica,nu radiografiaza,ci cer dimisia,daca refuza incepe calvarul.Dupa ce faci treburi murdare,Baietii iti dau un picior in fund suficent de puternic pt.a zbura din fotoliul de stab,direct la puscarie!A se vedea insasi cazul Bica.Pana si T.Nitu fost PG,a fost lichidat urmare unei Rafuieli politico-mafioate!!!!!!!!

# vin pelin date 31 July 2016 19:44 -9

pelin scrie ca doi militieni.... :cry: :cry: :cry: "rafuieli politico-MAFIOATE".....la scoala adunarea...... :lol: :lol: :lol:

# Ia pleonasmu, neamule! date 2 August 2016 10:38 0

Pildă "campanie de presă" "defăimătoare şi denigratoare" (pleonasm drag 1/4doctei Macovei): "Potrivit DNA, Florica Roman ar fi cerut bani şi diverse bunuri ca să intervină la colegii magistraţi de la Tribunalul Bihor în favoarea unui infractor.", digi24.ro. Ușoară omisiune a DNA: dosar extrem de subțire care de altfel a și picat la ÎCCJ.

# stefania olteanca date 31 July 2016 18:51 +11

nu pricep de ce SENATUL nu dizolva acest instrument de tortura DNA . Nu se stie ca SENATUL este suveran, este alesul poporului ? Vai de el senat. Unde ati mai vazut in lume ca un procuror sa ancheteze senatul si alesii.

# Pt desteapta din Olt date 1 August 2016 18:21 +2

Da cine sa anchrteze senatorul corupt tanti stefsnia?daca nu procurorul?

# AndreiV date 31 July 2016 19:17 +15

Patesc ceva?Nu!!!.Cu cat sunt mai multe dovezi impotriva lor cu atat sunt mai duri si mai abuzivi.Nu le pasa de nimic.Stiu ca au spate asigurat in primul rand in afara tarii la a carei dezmembrare contribuie cu toate fortel,dar si in interiorul ei.Avem si acum un presedinte penal care nu are nici rusine nici bun simt si care pentru a-si apara privilegiile de sef,pentru a putea dispune in folosul personal de banii tarii,in timp ce copii si batrani si nu namai,mor de foame.Lux si distractii e specialitatea lui.Asa ca daca tacem si nu ne trezim vom disparea ca natie.

# stefania.olteanca date 31 July 2016 22:01 +7

Hitler a avut 51-53 la suta in vremea lui buna si a facut ce a vrut.PONTA a avut peste 70 la suta in parlament si a facut pe el in fata unui maidanez ca Basescu. Trebuie sa vina unul care sa nu-i sufle nimeni in ciorba , nu un Cazanciuc.

# AndreiV date 1 August 2016 07:42 +6

Da,sunt de acord.In actualele conditii ar fi nevoie de un astfel de conducator,insa fara sprijinul nostru direct,AL ROMANILOR CARE ISI IUBESC TARA SI NEAMUL,nu va putea face nimeni nimic.Va fi decapitat urgent.Nu va fi pe placul ambasedelor sua,franta,germania etc si nici pe placul ppe si a conducerii lor.Asa ca il vor ataca,ca si sacalii si il vor extermina imidiat ce va aparea.

# vin de putregai date 31 July 2016 22:01 +6

Pt,vin pelin FILOZOFUL.Dealungul timpurilor atributia de-a veghea la ordinea publica a fost realizata prin organe de specialitate ca:pircalabi,privighetori,polocovnici de potera,seimeni,armasi,zapaci sau strajieri(anii 1734 si mai incoace).La 05.01.1933 a aparut Departamentul Vorniciei din Launtru.A urmat politistul orasului format din dorobanti,pt.asig.linistii publice.De militie se poate vorbi doar din anul 1949.In ian.1990 a aparut Politia iar pe percurs aceste organe pot primi si alte denumiri.Din toate aceste organe tu cunosti doar Militia,care sigur ti-a dat multa bataie de cap,probabil ai meritat.Cum au fost si cum sa-u numit nu are importanta,ei au fost romanii nostri de care nu ai voie sa razi,asa cum faci cu multi dintre comentatori,balacarindu-i pe unul si altul.Un om cu tiglele pe casa nu-si permite asa/ceva,iar luju nu este un cazinou pe scena caruia sa-ti permiti circ si tot felul de spectacole!!!!!!!!!

# vin pelin date 1 August 2016 00:10 -5

pelin scrie ca un militian turmentat .... :zzz :zzz "s-au = sa-u" ...la scoala adunarea..... :-x :-x :-x

# Gramaticus date 1 August 2016 00:14 -1

De-a lungul nu dealungul comentatorule

# TITULESCU date 31 July 2016 23:30 +2

IAR VENITI CU STIRI VECHI. TOATA LUMEA STIE SI ACCEPTA ASTA ALTFEL ROMANIA AR FI IN STRADA NU LA COADA LA IMPOZITE CA SA AIBE SALARII ACEASTA SPECIE CARE ACTIONEAZA in numele legii DAR PRIN SFIDAREA LEGII. CA SA VORBIM DE JUSTITIE IN ROMANIA TREBUIE DATI AFARA TOTI JUDECATORII SI PROCURORII SI PERSONALUL AUXILIAR SI APOI ACTUL DE JUSTIE E ACT DE JUSTITIE .Cum spunea o MARE AVOCATA despre MAJORITATEA MAGISTRATILOR,, Astia sunt mai infractori decat infractorii pe care-i judeca'' SI A MURIT DESTEAPTA SI SARACA PENTRU CA NU A A ACCEPTAT SA FACA TABLA IMPARTIRII adica CHEIA SUCCESULUI IN AVOCATURA.

# Gramaticus date 1 August 2016 01:57 -1

OCTAVIENE, te-am prins, tu chiar ai fost militian... :eek:

# santinela date 1 August 2016 08:23 +2

Tulus,Papici,Eva,Popovici,Morar,Kovessi si altii, "figuri" SINISTRE ale justitiei romanesti,executanti de ordine si care la tupeul lor se simt chiar foarte bine si nu sint deranjati de nimeni. Acusica insa se va intoarce roata !!

# EROII JUSTITIEI ROMANE date 1 August 2016 11:14 -5

Tot în stadiul de morulă cea „statuie pentru EROII JUSTITIEI ROMANE ? Laura Codruta Kovesi, Livia Stanciu , Monica Macovei ,Daniel Morar, Oana Haineala, Horia Georgescu, Ionut Matei ,Ghica, Danilet,Tulusi, Papici,Mariana Alexandru, medicul legist Mihai Onciu, etc si ultimul pe lista cu voia dumneavoastra TRAIAN BASESCU , fara de care Romania probabil ca ajungea in Uniunea Euroasiatica .”? O statuie impunătoare, cu Ko pe post de ATLAS susținîndu-i pe toți în spate!

# ex-răkan-kolonel KAPPA date 1 August 2016 13:25 +3

Din păcate Ko nu poate poza că nu are coloană vertebrală. De avea îl punea la punct pe tov-ul ce făcea cadou grade de kolonel de parcă ARMATA ROMÂNĂ fuse încartiruită pe tîrla strămoșilor lui.

# livia date 1 August 2016 09:10 +2

Legea raspunderiii magistratului este rezolvarea.

# pt stefania.olteanca date 1 August 2016 10:49 0

1. din comentariile tale inteleg: ponta = hitler (total de accord :roll: :roll: ). 2. senatul are multi membri semianalfabeti, infractori, ignoranti...si cum mai vrei tu ... PESTE TOT IN LUME INFRACTORII SUNT CERCETATI, indifferent de faptul ca sunt "alesi ai neamului" sau nu, da' probabil tu ai trait intr-o grota pana acum ... :-* :-* :-* pfiii!!!!

# pt av traditional date 1 August 2016 16:55 -5

"4.Pana cand judecatorii vor fi santajabili nu se va face justitie adevarata in Romania". lipseste un NU din fraza de mai sus pe care am plagiat-o? nu de alta, da' sa integelem si noi ce vrei sa spui matale .... 8) 8) 8)

# avocat traditional date 1 August 2016 17:44 +3

Esti rau,dar vorba bancului,,se poate si asa si asa,,.Daca judecatorii sunt santajabili,nu se va face justitie.Per a contrario,cand nu vor fi santajabili,se va face justitie.Fraza mea este corecta.Roaga-l pe Gramaticus sa iti explice!

# pt av traditional date 2 August 2016 09:40 0

ai o logica pe care o intelegi doar matale? da' asta e ... fiecare cum poate ... grav e insa ca dak profesei e vai de clientii pe care ii prostesti sa iti plateasca onorariu :-* :-* :-*

# gramaticus 2 - pt av traditional date 2 August 2016 09:52 -1

mai citeste o data fraza in discutie ... poate intelegi si reformulezi ... o eroare poate fi inteteasa de toata lumea ... dar a persista in aceeasi eroare deja e altceva :P :P

# avocat traditional date 2 August 2016 19:32 +2

Reformulez pentru cei rai si nestiutori:pana cand judecatorii nu vor fi santajabili,se va face justitie in Romania.Per a contrario?Mai smecherilor,eu stiu CINE ESTI asa ca inapoi la scoala primara!

# DENUNNT RATAT date 2 August 2016 10:51 0

DNA ignoră denunțurile neasortate cu cei luați în colimator! Denunțul unei femei nepricepute: ”Bica a aflat ca la audierea procurorului DIICOT, fusese intrebat de ea... A mers la SRI si la Presedinte sa le spuna.. Kovesi a negat ca au fost puse intrebari legate de ea. Bica i-a cerut inregistrarea audierii. I-a promis in fata Presedintelui ca i-o va trimite.... Ponta nu voia sa o puna sefa la DNA, spunand ca este sub comanda SRI... Nicolae Dumitru este cel care urma sa cumpere sau a cumparat o vila pentru Coldea” - EGU

# Santaj in sala de judecata date 2 August 2016 10:57 0

Procurorul Marian Chiriac: „In contextul in care martorul se va razgandi pana la pronuntarea unei hotarari in ceea ce il priveste, va beneficia de o cauza de nepedepsire”. Cu alte cuvinte, daca Ionut Mihailescu va spune ceea ce doreste DNA, va scapa de acuzatiile de marturie mincinoasa si favorizare a faptuitorului. Ceea ce nu inseamna decat santaj si constrangerea denuntatorului sa isi sustina acuzatiile cu care DNA sa incerce sa o execute pe Alina Bica.

# Procurorii DNA celebri peste balta date 2 August 2016 11:04 0

New York Times condamna practica procurorilor DNA de a baga oameni in arest doar pe baza denunturilor: “E o obisnuinta ca suspectii sa fie presati sa dea nume”

# DOSAR FÎSÎIT date 2 August 2016 11:07 +1

Cererea DNA de arestare preventiva a jurnalistului JT respinsă - „Comportamentul denuntatorului poate fi interpretat si prin prisma dorintei de a se razbuna pe inculpat... Din probele administrate nu reiese cu claritate suspiciunea rezonabila ca inculpatul a savarsit infractiunea de santaj”.

# DNA = DENUNTA! NENOROCESTE! ARESTEAZA! date 2 August 2016 11:11 0

Sunt de notorietate cazurile în care numeroase personaje cercetate de DNA, și nu numai, pentru diverse infracțiuni, au formulat denunțuri împotriva altor persoane. Singurul motiv care generează asemenea gesturi, unul care nu are vreo legatură cu morala sau cu conștiința, este că o serie de legi speciale prevăd reducerea la jumătate a pedepsei prevăzute, în varianta în care o persoană aflată în fața perspectivei de a deveni infractor formulează un denunţ cu privire la săvârșirea unei fapte penale, oricare, de către o altă persoană, cea denunțată. Nu contează dacă denunțătorul a fost sau nu a fost martor la producerea acelei fapte, nu contează dacă ceea ce denunță este real sau nu, important este doar să spună că „X a comis fapta y”, X fiind, desigur, unul dintre trofeele răvnite de Poliția Politică numită și DNA. evz.ro

# DNA arestează date 2 August 2016 17:06 0

Ko trînti cu mucii în fasole fără jenă. Presa internationala stie in prezent ca DNA aresteaza! Acest lucru "se datoreaza" declaratiilor facute de Laura Codruta Kovesi in cadrul unui interviu acordat publicatiei austriece Der Standard unde a afirmat ca Directia Nationala Anticoruptie ar putea fi nevoita sa aresteze toti medicii si profesorii inainte de a se lua masuri impotriva coruptiei.

# NU arestează pe nimeni procurorii date 2 August 2016 17:10 +1

"NU arestează pe nimeni procurorii! Procurorii te duc la arest, după care judecătorul decide dacă vei rămâne în arest sau nu” - CTP. Tot procurorii sunt cei care aresteaza si pe judecatori, asa ca judecatorii au doar o sarcina de functionari cu manecute, adica sa copieze pe alte formulare ce au scris deja procurorii si, eventual, sa mai faca o munca de "cap limpede" adica sa mai corecteze niste virgule, vreun articol cu numarul citat gresit din graba, din astea! Nu "decid" ei nimic, treaba a fost analizata si decisa dinainte de cine trebuie, de la Organe.

# DNA are alergie la recomandări GRECO date 2 August 2016 17:03 +1

DNA ignora recomandarile GRECO si continua sa faca scapati denuntatorii care dezvaluie posibile acte de coruptie la care au fost parte. GRECO: “Aspectul ca fapta este raportata dupa mai multe luni sau ani de la comitere ridica serioase semne de intrebare asupra necesitatii acordarii imunitatii judiciare unei persoane care a contribuit la perpetuarea culturii infractionale... Este regretabil ca nu s-au luat masuri ulterioare pentru a revizui nepedepsirea automata”

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 21.11.2024 – ICCJ a lamurit cum ramane cu Sosoaca (Document)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva