Un judecator, un justitiabil, un avocat si un profesor au fost partenerii mei in cateva dialoguri avute in ultimele zile despre starea justitiei din Romania.

Perspectivele diferite ale celor patru interlocutori asupra unei realitati despre care milioane de romani pot relata cu naduf, in fiecare an cate ceva, au avut, totusi, un numitor comun: deznadejdea!

Nu am cautat neaparat sa fac o radiografie pentru ziua de azi cand se implinesc 30 de ani de cand, in prima duminica a lunii iulie, sarbatorim ziua justitiei, dar doua intrebari mi-au fost adresate in mod constant: cum de este posibil si ce este de facut?

Cum este posibil ca un proces in care ai fost tarat fara vina sa dureze sapte ani, iar dupa ce mai multi judecatori au constatat fara putinta de tagada ca nici nu trebuia pornit, sa pierzi fara sa stii de ce!?

Cum este posibil ca un proces in care furtul a fost filmat sa dureze cinci ani, iar dupa ce luni de zile a fost amanata pronuntarea si alte luni de zile motivarea, tu, partea pagubita, sa fii bun de plata!?

De ce trebuie ca un om nevinovat sau unul pagubit sa isi piarda sanatatea, sa se imprumute pentru a se apara impotriva nedreptatii in procese care dureaza ani si ani de zile!?

Nu poti aduce oamenilor dreptatea pe care o merita atunci cand ai de solutionat peste 1000 de dosare in fiecare an, imi spune cu acelasi naduf judecatorul constient de menirea lui.

Dom’le, zice avocatul, unii dintre magistrati nu sunt in locul potrivit nici pentru ei si nici pentru noi din spatele barei care, pur si simplu, nu le putem da un gram de incredere clientilor ca vor obtine solutia dreapta, in ciuda credintei noastre si a altor cazuri similare castigate, pentru ca totul este aleatoriu, orice este posibil.

Solutia profesorului este ca o sentinta rostita solemn: legea raspunderii magistratilor!

Pentru ca toata lumea pare sa aiba dreptate, trebuie sa avem grija ca ea sa nu ajunga doar la unii despre care se spune ca au mereu noroc.

Dar cine sa aiba aceasta grija, putem lasa totul in seama divinitatii!?

Dumnezeu ne-a daruit libertatea, dar cand noi am transformat-o in povara, ne-a dat si legi dupa care sa traim in armonie si respect unii fata de altii!

Intr-o societate fara de lege, oamenii vor cauta formule alternative de a pune capat faradelegilor sau vor alege calea exodului pentru a putea trai in pace.

De fiecare data cand auzim imperativul trebuie, urmat de verbul a face in diversele lui forme, multi dintre noi avem tendinta sa ne gandim ca actiunea lucrativa trebuie executata cu siguranta de altcineva, daca se poate de catre statul roman.

Sigur, statul are obligatia de a asigura legi clare astfel incat fiecare sa stie ce are de facut, si, mai ales, are obligatia de a veghea ca nerespectarea legii sa fie sanctionata de justitie in mod egal, indiferent de nume, pozitie sociala sau resurse si fara a abuza de pozitia dominanta in relatia cu cetateanul.

In Romania de astazi, justitia si parlamentul, doua dintre cele trei puteri care alcatuiesc arhitectura de institutii care fac ca o tara sa functioneze sunt, probabil, la cel mai scazut nivel de incredere al propriului popor.

Si, totusi, putem transforma deznadejdea in nadejdea ca stim macar ce e de facut?

Ne trebuie doar un mic efort de cunoastere si recunoastere pentru a intelege de ce am ajuns aici si, mai ales, pentru a stabili pasii de urmat, astfel incat pe viitor sa sarbatorim ziua justitiei nu doar prin discursuri oficiale, ci macar prin gandurile bune ale celor care, din ce in ce mai multi, au simtit ca li s-a facut dreptate.

Pentru mine este dezamagitor ca nu reusim sa punem justitia in slujba poporului pe masura nevoilor si asteptarilor sale, in conditiile in care stim ce e e de facut. Ne ramane doar sa reusim sa ii aducem impreuna pe acei oameni care au vocatia de a se pune in slujba semenilor lor.

Am intalnit in dialogurile de care vorbeam, la inceput, judecatori pe care as vrea sa ii intalnesc efectiv, judecatori care au luat decizii curajoase atunci cand legile erau in urma vietii, judecatori carora le era teama ca vor dezamagi din cauza volumului mare de lucru, procurori care mi-au spus ca nu marirea pedepselor este solutia pentru a controla fenomenul infractional, ci un proces derulat rapid si o solutie dreapta.

Pentru acesti oameni si pentru cele 3 milioane de romani care ajung anual in fata unui magistrat, parlamentul si guvernul au obligatia de a asigura legi bune si suficiente resurse pentru ca justitia, prin selectarea si promovarea oamenilor cu vocatie sa isi poata indeplini rolul de garant al drepturilor fundamentale.

Am fost si voi ramane un om al justitiei, nu doar prin prisma carierei profesionale, ci prin propria filosofie de viata, pe care am avut-o si pe care mi-am pastrat-o trecand prin toate cele trei puteri ale statului – judecatoreasca, executiva si legislativa. Poate ca asa am reusit sa observ si sa particip, direct sau indirect, la infaptuirea justitiei. Si de fiecare data mi-am ghidat faptele si gandurile pe ideea de dreptate, de echitate si de respect fata de tot ce presupune actul de justitie.

Ca ministru al justitiei, membru al puterii executive, am conceput proiecte care continua sa functioneze astazi, dupa 10 ani, cu succes si o reala functionalitate si utilitate. Dintre acestea, as remarca doua de care continui sa ma ocup si din calitatea de membru al puterii legislative – educatia juridica in scoli si Cartierul pentru Justitie. Acesta din urma incepe sa prinda contur si se bucura de o larga apreciere in randul tuturor celor care iau parte la actul de justitie – magistrati, avocati sau justitiabili. Iar „Constitutia pentru copii si tineri” pe care am lansat-o pe 1 Iunie, de ziua celor mici, este pentru mine o incununare a succesului avut de educatia juridica in scoli.

La multi ani justitiei romane!