Ne vom intoarce la o Justitie abuziva, cu condamnari date cu incalcarea legii si la comanda, sau vom avea o Justitie sanatoasa, in care respectarea drepturilor omului si a legii se vor afla in centrul actului de justitie? Raspunsul la aceasta intrebarea va veni de la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Mai exact, ICCJ va decide in viitorul apropiat daca va da sau nu liber la condamnari cu abuzive pe langa lege, dorite in special de aceasi judecatori care judecau in acest mod in perioada Binomului SRI-DNA si care dadeau solutii la comanda Sistemului de teroare care a condus Romania cu arma catuselor. Acesta va fi practic examenul suprem al Inaltei Curti, iar hotararea va fi cea care va caracteriza in final mandatul sefei ICCJ Corina Corbu, chiar daca aceasta nu este judecator de penal. Caci opinia publica isi va aminti fie ca in timpul Corinei Corbu ICCJ si implicit Justitia s-au intors la practicile odioase, fie in timpul Corinei Corbu ICCJ si Justitia s-au eliberat definitive de orice elemente securistice.

Dupa rusinoasa hotarare pronuntata judecatorii ICCJ Iulian Dragomir (foto 1) si Cristina Rotaru-Radu (foto 2), care au ales sa calce in picioare legea si Constitutia pentru a da prioritate toxicei hotarari CJUE pe prescriptie (care incita la nerespectarea deciziilor CCR si ICCJ pe prescriptie), o reactie de exceptie a venit dinspre tabara sanatoasa a Justitiei, cea care refuza sa pronunte hotarari cu incalcarea legii, a Consititutiei si deci cu nerespectarea drepturilor omului. Judecatoarele Andreea Ionescu si Adina Radu de la Curtea de Apel Bucuresti au sezizat joi, 1 februarie 2024, Inalta Curte de Casatie si Justitie in vederea pronuntarii unei dezlegari de drept prin care sa inchida definitiv discutiile privind aplicarea deciziilor CCR (297/2018 si 358/2022) si ICCJ (67/2022) referitoare la prescriptie, in contextul in care anumiti judecatori (e drept, nu multi) forteaza nerespectarea acestor hotarari pentru a da prioritate CJUE. Sesizarea ICCJ a fost facuta printr-o incheiere pronuntata in dosarul 48817/3/2017, avand ca obiect abuz in serviciu.

Motivare de exceptie: “Respectarea standardului cel mai inalt de protectie urmeaza a fi folosit ca singur element ce poate determina ordinea de prioritate in cazul unui concurs de reglementari obligatorii”

Motivarea judecatoarelor Andreea Ionescu si Adina Radu este una de senzatie. Explicand cele cinci intrebari trimise la Inalta Curte, cele doua argumenteaza pe larg si fara a putea fi combatute, in opinia noastra, de ce nerespectarea a deciziilor CCR si ICCJ pe prescriptie reprezinta o grava incalcare a drepturilor omului.

Astfel, Andreea Ionescu si Adina Radu arata ca lasarea neaplicata a deciziilor Curtii Constitutionale prin care s-a statuat lipsa de previzibilitate si claritate a intreruperii termenului de prescriptie a raspunderii penale (si a limitelor raspunderii penale), cu consecinta lipsirii de efecte a legislatiei nationale neconforme standardelor CEDO, ar conduce la crearea unui efect similar celui ce s-a urmarit a se inlatura, respectiv incalcarea drepturilor fundamentale ale omului, astfel cum au fost protejate de art. 7 din CEDO – “Nicio pedeapsa fara lege”.

De asemenea, judecatoarele Ionescu si Radu subliniaza ca prin valorificarea unor cauze de intrerupere a cursului prescriptiei raspunderii penale doar in materia coruptiei se creeaza premisele aplicarii diferite a tratamentului juridic al concursului de legi penale in timp, in functie de natura infractiunii. Iar a da o rezolvare diferita unui concurs de legi penale in timp, in considerarea naturii infractiunii, dar in absenta unei dispozitii legale care sa fie rodul unei politici penale a statului, inseamna a aplica jurisprudential un tratament juridic diferit unor destinatari ai legii aflati in situatii identice, precizeaza judecatoarele CAB.

In plus, obligatia impusa de CJUE de a lasa neaplicate deciziile Curtii Constitutionale are ca efect concret, in legislatia nationala, introducerea unui element de diferentiere determinat de natura infractiunii - infractiuni care aduc atingere intereselor financiare al Uniunii ori coruptia in general si indeosebi coruptia la nivel inalt, in special in cadrul administratiei locale in situatii juridice identice din punct de vedere al dispozitiilor generale de tragere la raspundere penala, cu consecinta aplicarii unui tratament juridic diferit, iar introducerea unui astfel de element de distinctie prin raportare la notiunea de risc sistemic de impunitate doar pentru infractiunile de coruptie, care – in sine – prezinta dificultati in apreciere in cauze concrete, este de natura a fi in necorelare/neconcordanta cu principiul legalitatii incriminarii si a pedepsei.

Totodata, judecatoarele Andreea Ionescu si Adina Radu subliniaza ca dezideratul evitarii crearii unui risc sistemic de impunitate prin lasarea nesanctionata a unor categorii de infractiuni (domeniul de aplicare fiind, de asemenea, greu de stabilit, data fiind formularea folosita - infractiuni care aduc atingere intereselor financiare al Uniunii ori coruptia in general si indeosebi coruptia la nivel inalt, in special in cadrul administratiei locale) va da nastere la o incalcare sistemica a drepturilor fundamentale ale omului.

Concluzia judecatoarelor CAB Andreea Ionescu si Adina Radu este clara: respectarea Constitutiei Romaniei este principala obligatie a unui judecator, iar instantele trebuie sa acorde prioritate standardului cel mai favorabil de protectie, stabilit de Constitutia Romaniei. In acest sens, cele doua judecatoare amintesc prevederile din Constitutie potrivit carora daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile. “In concluzie, respectarea standardului cel mai inalt de protectie urmeaza a fi folosit ca singur element ce poate determina ordinea de prioritate in cazul unui concurs de reglementari obligatorii”, mentioneaza judecatoarele CAB.

Iata fragmente din incheierea judecatoarelor CAB Andreea Ionescu si Adina Radu privind sesizarea Inaltei Curti (atasata integral la finalul articolului):

“La momentul prezent, instantele de judecata se afla in fata situatiei legislative expuse anterior, fiind puse in ipoteza de a da prioritate uneia sau alteia dintre dispozitiile legale obligatorii ca urmare fie a dispozitiilor prevazute legea penala nationala, astfel cum au fost conformate cu standardul constitutional prin cele doua decizii ale Curtii Constitutionale amintite, dispozitii care au avut in vedere concordanta legislatiei nationale cu principiul previzibilitatii legii penale, protejat de art. 7 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, de principiul legalitatii incriminarii si pedepsei, protejat de art. 7 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, art. 49 din ##### Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, de principiul aplicarii legii penale mai favorabile, astfel cum este consacrat de art. 15 alin. (2) din Constitutia Romaniei, de principul separatiei puterilor in stat consacrat de art. 1 alin. (4) din Constitutia Romaniei dar si de principiul dreptului la un proces echitabil, astfel cum este protejat de art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului ori de a aprecia ca hotararile CJUE amintite reprezinta o dezlegare de principiu diferita de cea data de legiuitorul constitutional, a problematicii aplicarii prescriptiei raspunderii penale.

In acest sens, se impune a se lamuri, cu titlu preliminar, in ce masura exista un conflict ori o contradictie intre cele doua decizii pronuntate de Curtea Constitutionala in lumina principiilor fundamentale ale drepturilor omului cu privire la care chiar Constitutia Romaniei acorda un standard de protectie prioritar, in analiza instrumentelor juridice internationale opozabile Statului ##### (astfel cum este consacrat in articolul 20 din legea fundamentala) si Hotararea CJUE din 24.07.2023, respectiv Ordonanta CJUE din 09.01.2024.

Ulterior, in masura in care se apreciaza ca exista un astfel de conflict, in special cu privire la principiul constitutional al aplicarii legii penale mai favorabile, prin raportare la notiunile de ‘risc sistemic de impunitate’ si ‘numar semnificativ de cauze’ la care hotararile CJUE fac referire, care este instrumentul juridic care va avea o forta obligatorie ce se poate impune cu prioritate instantelor de judecata in cauze concrete in care acuzatia penala vizeaza infractiuni care aduc atingere intereselor financiare al Uniunii ori ‘coruptia in general si indeosebi coruptia la nivel inalt, in special in cadrul administratiei locale’.

Punctul de vedere motivat al completului de judecata

In ceea ce priveste prima intrebare, respectiv: ‘Daca lasarea neaplicata a unor dispozitii din dreptul intern care se circumscriu standardului national de protectie referitor la previzibilitatea legii penale este compatibila cu art. 7 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului’ Curtea observa ca, prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 358/2022, s-a constatat ca ansamblul normativ in vigoare nu ofera toate elementele legislative necesare aplicarii previzibile a normei sanctionate prin Decizia nr.297 din 26 aprilie 2018. Curtea a statuat, cu putere obligatorie pentru instantele nationale, potrivit art. 147 alin. (4) din legea fundamentala, ca a permite celui care interpreteaza si aplica legea penala, in absenta unei norme exprese (in situatia de fata, in tacerea legiuitorului), sa stabileasca el insusi regula dupa care urmeaza sa rezolve un caz, luand ca model o alta solutie pronuntata intr-un alt cadru reglementat, reprezinta o aplicare prin analogie a legii penale /(in materie penala). Or, potrivit jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului si a Curtii Constitutionale, art.7 paragraful 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, pe langa interzicerea, in mod special, a extinderii continutului infractiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infractiuni, se prevede si principiul potrivit caruia legea penala nu trebuie interpretata si aplicata extensiv in defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie. Jurisprudenta Curtii Constitutionale si a Curtii Europene a Drepturilor Omului in ceea ce priveste exigentele de claritate si previzibilitate ale legii este cunoscuta instantelor nationale, iar claritatea si previzibilitatea unui text de lege sunt conditii esentiale ale calitatii si constitutionalitatii normei juridice. In atare situatie juridica, lasarea neaplicata a deciziilor Curtii Constitutionale prin care s-a statuat lipsa de previzibilitate si claritate a intreruperii termenului de prescriptie a raspunderii penale (si a limitelor raspunderii penale), cu consecinta lipsirii de efecte a legislatiei nationale neconforme standardelor CEDO, ar conduce la crearea unui efect similar celui ce s-a urmarit a se inlatura, respectiv incalcarea drepturilor fundamentale ale omului, astfel cum au fost protejate de art. 7 din CEDO.

In ceea ce priveste a doua intrebare, respectiv: ‘Daca concursul de legi penale in timp este susceptibil de tratament juridic diferit, in functie de natura infractiunii, fara incalcarea legalitatii incriminarii, respectiv a art. 7 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, art. 49 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, art. 23 alin. (12) din Constitutia Romaniei, art. 15 alin. (2) din Constitutia Romaniei si fara incalcarea art. 14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului prin introducerea unui tratament discriminatoriu?’ In materie penala, principiul legalitatii incriminarii si a pedepsei, reglementat de Codul penal dar si protejat, ca drept fundamental, de CEDO si de Constitutia Romaniei, presupune ca niciun comportament sa nu fie incriminat si nicio pedeapsa sa nu fie stabilita sau aplicata in lipsa unei legi in vigoare la data actului de conduita. De aici, decurg doua idei fundamentale, respectiv obligativitatea existentei unei norme de incriminare (nulum crimen sine lege) si neretroactivitatea legii penale care incrimineaza ex novo. Legalitatea incriminarii este un principiu fundamental al dreptului penal, destinat legiuitorului si organelor judiciare, conform caruia numai faptele prevazute de legea penala in momentul savarsirii lor constituie infractiuni si pot fi sanctionate penal. Destinatarul legii este astfel obligat sa-si racordeze comportamentul sau la normele juridice in vigoare in momentul cand desfasoara conduita. Legalitatea infractiunii asigura, inclusiv prin descrierea clara si precisa a faptelor ce constituie infractiuni (nulum crimen sine lege certa) ca persoanele isi orienteaza comportamentele in functie de regulile juridice in vigoare la momentul cand desfasoara conduita. Nu se poate pretinde unui subiect de drept sa anticipeze incriminarile viitoare. Pe de alta parte, legalitatea incriminarii garanteaza ca, pentru cazuri similare, prin aplicarea legii penale nu se vor face discriminari sau inegalitati de tratament juridic. Instanta constata ca prin valorificarea unor cauze de intrerupere a cursului prescriptiei raspunderii penale doar in materia coruptiei se creeaza premisele aplicarii diferite a tratamentului juridic al concursului de legi penale in timp, in functie de natura infractiunii. Or, natura infractiunii este valorificata, din perspectiva ierarhiei valorilor sociale lezate si a gravitatii atingerii aduse acestora, prin normele dreptului penal substantial special, institutiile de drept penal general fiind comune tuturor infractiunilor, iar exceptiile de la aceasta regula sunt stabilite de legiuitor (de ex. imprescriptibilitatea anumitor infractiuni). A da o rezolvare diferita unui concurs de legi penale in timp, in considerarea naturii infractiunii, dar in absenta unei dispozitii legale care sa fie rodul unei politici penale a statului, inseamna a aplica jurisprudential un tratament juridic diferit unor destinatari ai legii aflati in situatii identice. ####, conform art. 14 din ####, unui cetatean trebuie sa i se asigure dreptul la un proces echitabil (protejat de art. 6 ####) si respectarea principiului legalitatii pedepsei (protejat de art. ####) indiferent de natura infractiunii comise. Curtea observa, astfel, ca obligatia impusa de CJUE de a lasa neaplicate deciziile Curtii Constitutionale are ca efect concret, in legislatia nationala, introducerea unui element de diferentiere determinat de natura infractiunii - infractiuni care aduc atingere intereselor financiare al Uniunii ori ‘coruptia in general si indeosebi coruptia la nivel inalt, in special in cadrul administratiei locale’ in situatii juridice identice din punct de vedere al dispozitiilor generale de tragere la raspundere penala, cu consecinta aplicarii unui tratament juridic diferit, cu incalcarea art. 14 CEDO, iar introducerea unui astfel de element de distinctie prin raportare la notiunea de ‘risc sistemic de impunitate’ doar pentru infractiunile de coruptie, care – in sine – prezinta dificultati in apreciere in cauze concrete, este de natura a fi in necorelare/neconcordanta cu principiul legalitatii incriminarii si a pedepsei astfel cum a fost protejat prin art. 7 ####, art. 49 din ##### DFUE si consfintit de art. 23 alin.(12) din Constitutie.

In ceea ce priveste a treia intrebare, respectiv: ‘Daca in absenta unor criterii prestabilite prin lege care sa defineasca notiunile de ‘risc sistemic de impunitate’, ‘numar semnificativ de cauze’, instanta de judecata poate statua incidenta acestora fara sa incalce principiul legalitatii incriminarii si pedepsei, astfel cum este protejat de art. 7 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului?’ Facand trimitere la consideratiile retinute anterior cu privire la principiul legalitatii incriminarii si pedepsei, Curtea retine ca, in conditiile in care destinatarul legii este obligat sa-si adapteze comportamentul sau la normele juridice in vigoare in momentul cand desfasoara conduita, legalitatea infractiunii reclama, in primul rand, necesitatea unei descrieri clare si precisa a faptelor ce constituie infractiuni, dar si a descrierii conditiilor in care se intrerupe prescriptia raspunderii penale prin dispozitiile legale ce se opun cu forta obligatorie oricarei persoane (care nu poate invoca, de altfel, necunoasterea legii penale). Prin urmare, cata vreme legea nu contine criterii prestabilite care sa defineasca notiunile de ‘risc sistemic de impunitate’, ‘numar semnificativ de cauze’ pe care hotararile CJUE le au in vedere ca situatie premisa a lasarii neaplicate a deciziilor Curtii Constitutionale, nu se permite in concret persoanei acuzate de savarsirea unei fapte penale sa cunoasca intinderea raspunderii sale penale, respectiv in ce conditii se intrerupe cursul prescriptiei acesteia, pentru simplul motiv ca, ante factum, cetateanul nu poate prevedea care este termenul de prescriptie al raspunderii penale, in cazul savarsirii unor anumite infractiuni. Aceste notiuni sunt, prin urmare, exterioare si ulterioare conduitei destinatarului normei si, in concret, nu i se poate imputa cetateanului pasivitatea a statului si vulnerabilitatea unui sistem si nici nu se poate oferi o interpretare a acestor notiuni in defavoarea persoanei acuzate. Determinarea acestor notiuni ce au efecte in planul intinderii raspunderii penale, trebuie realizata prin folosirea unui limbaj uzual si accesibil (atat pentru destinatarul normei cat si pentru instantele obligate sa o aplice), astfel incat sa se evite riscul extinderii legii prin analogie si gresita intelegere a normelor de incriminare ori de tragere la raspundere. In cazul in care sunt utilizati termeni tehnici sau cu sens diferit de cel comun, ori chiar suficient de vagi ori interpretabili in functie de elemente exterioare conduitei destinatarului ori puterii de apreciere a judecatorului cauzei intr-o cauza concreta, legiuitorul trebuie sa-i stabileasca intinderea. In lipsa acestor criterii care sa asigure standardul de ‘intelegere’ si previzibilitate a normei si a notiunilor obligatoriu a fi avute in vedere de instante, se constata, conform jurisprudentei constante ####, incalcarea art. 7 din Conventie.

In ceea ce priveste a patra intrebare, respectiv: ‘Daca, prin raportare la principiul separatiilor puterilor in stat consacrat de art. 1 alin. (4) din Constitutia Romaniei, evaluarea ‘riscului sistemic de impunitate’ este compatibila cu atributia de judecata ce revine unei instante investite cu solutionarea unei cauze concrete sau conduce la preluarea unor atributii ce apartin autoritatilor cu competente in domeniul de reglementare al politicilor penale?’ Curtea retine ca, potrivit art. 371 din Codul de procedura penala, judecata se margineste la faptele si la persoanele aratate in actul de sesizare a instantei. Notiunea de ‘fapte si persoane aratate in actul de sesizare’, nu include evaluarea unui risc sistemic de impunitate. Aceasta evaluare presupune accesul la date si informatii ce nu fac obiectul dosarului. Notiunea de ‘risc sistemic de impunitate’ poate presupune analiza potentialului pericol pe care o anume conduita a unui sistem juridic o poate prezenta pentru insusi sistemul, fiind astfel o notiune relativa, a carei intindere poate varia in functie de multipli factori, cum ar fi ‘numarul semnificativ de cauze’ sau evolutia pe o anumita perioada de timp a unei practici judiciare. Astfel privita, evaluarea notiunii de ‘risc sistemic de impunitate’, intr-o cauza concreta, excedeaza limitelor si obiectului sesizarii instantei de judecata iar conduita instantelor judecatoresti obligate a defini o astfel de notiune variabila si vaga, cu consecinta lasarii neaplicate a normelor instituite prin lege (cu privire, spre exemplu, la conditiile raspunderii penale si a prescriptiei acesteia) este, in opinia Curtii, in neconcordanta cu Constitutia, intrucat incalca principiul separatiei puterilor, consacrat in art.1 alin.(4) din Constitutia Romaniei, precum si prevederile art.61 alin.(1), in conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii. In virtutea Constitutiei, Parlamentul si, prin delegare legislativa, in conditiile art.115, Guvernul au competenta de a institui, modifica sau abroga norme juridice de aplicare generala. Instantele judecatoresti nu au o asemenea competenta, misiunea lor constitutionala fiind aceea de a realiza justitia - art.126 alin.(1) din Legea fundamentala -, adica de a solutiona, aplicand legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenta, intinderea si exercitarea drepturilor lor subiective.

In ceea ce priveste a cincea intrebare, respectiv: ‘Daca riscul sistemic de impunitate, apreciat ca atare, legitimeaza/justifica intreruperea cursului prescriptiei, de o maniera clandestina, prin acte care nu se comunica suspectului sau inculpatului, fara a se crea o stare de incertitudine perpetua data de imposibilitatea unei aprecieri a intervalului de timp in care poate fi tras la raspundere penala, cu incalcarea art. 7 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului?’ Raportand consideratiile derivate din practica Curtii EDO cu privire la dreptul la un proces echitabil, la problema supusa analizei, Curtea constata ca a aprecia ca a existat o cauza de intrerupere a cursului prescriptiei raspunderii penale ca urmare a riscului sistemic de impunitate, legitimarea intreruperii cursului prescriptiei prin actele care nu se comunica suspectului sau inculpatului conduce la crearea unei stari de incertitudine perpetua pentru destinatarul legii penale, data de imposibilitatea unei aprecieri rezonabile a intervalului de timp in care poate fi trasa la raspundere penala pentru faptele comise. Astfel, dezideratul evitarii crearii unui ‘risc sistemic de impunitate’ prin lasarea nesanctionata a unor categorii de infractiuni (domeniul de aplicare fiind, de asemenea, greu de stabilit, data fiind formularea folosita - infractiuni care aduc atingere intereselor financiare al Uniunii ori ‘coruptia in general si indeosebi coruptia la nivel inalt, in special in cadrul administratiei locale’) va conduce, in esenta, la crearea unui rezultat cert, si nu doar a unui risc, rezultatul constand intr-o incalcare sistemica a drepturilor fundamentale ale omului.

In final, se apreciaza ca se impune lamurirea chestiunilor de drept amintite, prin oferirea unui raspuns pentru toate intrebarile adresate, iar elementul comun al celor cinci intrebari il reprezinta, in opinia Curtii, rezolvarea urmatoarei chestiuni de drept: in masura in care se constata o incompatibilitate ori neconcordanta intre hotararile CJUE si #### (in maniera expusa anterior in extenso) si Constitutie, judecatorului ii revine sarcina de a stabili cui acorda prioritate, respectiv unuia dintre instrumentele internationale, asumate potrivit principiilor constitutionale, conform art. 20 (Tratatele internationale privind drepturile omului) si art. 148 (Integrarea in Uniunea Europeana) din Constitutia Romaniei sau Constitutiei Romaniei. In fata unei asemenea alegeri, in opinia Curtii, instantele vor trebui sa acorde prioritate standardului cel mai favorabil de protectie, conform legii fundamentale a statului, respectiv Constitutiei Romaniei, a carei respectare constituie principala obligatie a judecatorului national (obligatie de conformitate), lege fundamentala care, de altfel, creeaza cadrul pentru aderarea la diverse forme de cooperare internationala (in lipsa unei atare reglementari, instrumentele internationale nu s-ar putea impune cu putere obligatorie nici instantelor nationale). In acest sens, Constitutia Romaniei stabileste, potrivit art. 20 alin. (2) ca, daca exista neconcordante intre pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care ####### este parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile. In concluzie, respectarea standardului cel mai inalt de protectie urmeaza a fi folosit ca singur element ce poate determina ordinea de prioritate in cazul unui concurs de reglementari obligatorii”.

* Cititi aici integral incheierea prin care judecatoarele CAB Andreea Ionescu si Adina Radu au sesizat ICCJ