CIORDITORII PRESEI – Site-ul stiripesurse.ro fura sistematic articolele muncite de Lumeajustitiei.ro, pe care le prezinta ca stiri proprii, fara citarea sursei. Il avertizam pe Iosif Buble, proprietarul site-ului, ca hotia si concurenta neloiala vor fi pedepsite. Numeroase publicatii sunt scandalizate de ciorditorii de la stiripesurse.ro. E foarte usor sa faci presa cu doi oameni furand zilnic stirile bomba si anchetele din intreaga presa
Lumeajustitiei.ro denunta public un fenomen anticoncurential care se perpetueaza in presa romana, in care unele publicatii, care se pretind de mare tinuta, nu fac decat sa fure stiri prezentate in premiera de pe alte site-uri si sa le publice ca si cum ar fi ale lor, fara sa citeze sursa. Culmea, acest gen de hotie intelectuala aduce o adevarata prosperitate pentru cei care o practica, acestia ajungand la trafic ridicat si implicit la incasari substantiale de publicitate, pacalind cititorii ca ei produc continut publicistic de valoare, cand in realitate angajatii acestor publicatii nu-si merita numele de jurnalisti. Pentru ca un jurnalist nu fura munca altuia si apoi si-o atribuie. Evident, ca fenomenul constituie o practica anticoncurentiala, pedepsita de lege, intrucat o publicatie serioasa trebuie sa angajeze jurnalisti numerosi si cu salarii bune, in timp ce o publicatie specializata pe ciordeala e suficient sa aiba doi furaciosi de pe internet, care sa monitorizeze permanent marile site-uri si sa copieze la minut tot ce e mai valoros ca informatie.
Lumeajustitiei.ro denunta public practicile site-ului stiripesurse.ro, detinut de Iosif Buble, care, in ciuda avertismentelor noastre publice, continua sa ne fure materialele de valoare, care la noi fac zeci de mii de citiri si sa le publice ca si cand ar fi productie proprie. Ultima hotie s-a intamplat chiar ieri, 9 mai 2017, dupa ce Lumeajustitiei.ro a publicat o informatie obtinuta exclusiv prin mijloace specifice, privind destituirea sefului SRI Prahova (click aici pentru a citi) si pe care stiripesurse.ro a inhatat-o fara sa ne citeze, copiind integral fraze intregi (facsimil 1).
Se mai intamplase si cu alte ocazii cand site-ul lui Buble a ciordit de pe Lumeajustitiei.ro. Spre exemplu, tot o furaciune a facut sitirpesurse.ro in cazul in care Lumeajustitiei.ro a anuntat decizia Curtii de Apel Alba privind dezincriminarea abuzului in serviciu. Atunci, l-am avertizat pe Buble (click aici pentru a citi), dar vedem ca nu s-a potolit. Tot o ciordeala a facut stiripesurse.ro cand am anuntat reactia lui Victor Ponta dupa ce Sebastian Ghita a dezvaluit ca ar fi fost santajat de generalul Florian Coldea (facsimil 2 si 3).
Nu suntem singurii care se plang de hotia intelectuala practicata de stiripesurse.ro. In continuarea acestui articol aveti dovada ca multi jurnalisti de prestigiu acuza ceea ce face publicatia lui Iosif Buble. Il avertizam pe acesta ca daca stiripesurse.ro nu-si cere scuze public si nu inceteaza furaciunile, vom actiona publicatia si detinatorul ei in judecata, pentru ca nesimtirea nu poate dura la nesfarsit. Noi traim din munca cinstita si nu ne permitem sa ne punem bannere stradale pe Kiseleff (vezi foto). Puneti mana si munciti, baieti, si nu va mai pacaliti cititorii ca aveti surse si ca afla primii ce au trudit altii.
Sitripesurse.ro, denuntat pentru furt
Asadar, site-ul stiripesurse.ro este cunoscut in randul ziaristilor pentru practicile sale, pentru hotiile pe care le face. Dovada sunt reactiile pe care le-au avut de-a lungul timpului jurnalisti importanti din Romania la adresa site-ului condus de Iosif Buble. Spre exemplu, cunoscutul jurnalist Dan Andronic de la Evenimentul Zilei scria in 12 ianuarie 2017 urmatoarele, dupa ce publicatia lui Buble si-a insusit din nou ceea ce alti ziaristi aflasera (facsimil 4):
Mai mult, Evenimentul Zilei i-a dedicat un articol special lui Iosif Bulbe si site-ului sau stiripesurse.ro. Articolul a fost intitulat “FURT. Evenimentul zilei nu mai tolereaza hotii de presa” si a fost publicat in 24 ianuarie 2016:
“La numai o saptamana dupa ce au copiat in totalitate un articol exclusiv, publicat pe site-ul EVZ, despre cea de-a treia carte a lui Miron Mitrea, stiripesurse.ro ignora atentionarile EVZ si isi insuseste inca un articol. Este vorba de 'SCANDALUL OFITERILOR ACOPERITI IN JUSTITIE….', pe care site-ul Evenimentului zilei l-a publicat vineri, 22 ianuarie. O zi mai tarziu, materialul identic, doar cu titlul schimbat si sub alta semnatura, apare pe site-ul infiintat de jurnalistul Iosif Buble. Redactorul de la stiripesurse.ro nu a avut nicio discutie prealabila cu EVZ, iar pentru a mima deontologia citeaza sursa, dar la final. 'Autorul' ignora insa obligatia pe care o ai atunci cand 'citezi' o publicatie, de a te limita la stirea in sine (400-500 de semne), iar citarea sursei sa fie facuta chiar de la inceput”. (click aici pentru a citi intregul articol din Evenimentul Zilei)
La randul sau, jurnalistul Bodgan Tiberiu Iacob, apreciat pentru analizele pe care le face pe site-ul sau inplitics.ro, s-a plans de aceeasi publicatie detinuta de Iosif Buble. Si a facut-o nu o singura data. In 2 mai 2017, pe Facebook, Bogdan Tiberiu Iacob acuza (facsimil 5):
Iar in 31 martie 2017, Bogdan Tiberiu Iacob scria urmatoarele (facsimil 6):
De asemenea, cunoscuta ziarista Adriana Dutulescu, intr-o postare pe Facebook din 22 mai 2015, a acuzat stiripesurse.ro ca a furat un material de pe site-ul ei bn24.ro (facsimil 7):
Sceneta lacrimogena s-a fasait in instanta
In afara de asa-zisa presa pe care chipurile o face la stiripesurse.ro, acelasi Iosif Buble apare ca un bun specialist in punerea la cale a unor scenete lacrimogene. Un asemenea moment a avut loc in 2013, cand Buble a dezinformat cu buna stiinta, acuzand ca site-ul pesurse.ro i-ar fi fost furat, vezi Doamne, de actualii proprietari ai psnews.ro, aceasta din urma o publicatie recunoscuta pentru analizele politice pertinente pe care le face. Este vorba despre Anca Mireanu si Cosmin Ivanus, detinatorii firmei de consultanta Inventus Research, proprietara de drept a site-ului pesurse.ro.
Mizand pe faptul ca prea putini au catadixit sa verifice informatia, Iosif Buble a jucat rolul de victima. Asta desi in realitate, pesurse.ro a fost preluat in mod cat se poate de legal, in urma unei tranzactii comerciale, de catre firma de consultanta Inventus Research. Iar acest lucru a iesit la suprafata in instanta, acolo unde Buble a deschis actiuni impotriva firmei de consultanta Inventus Research. De curand, Tribunalul Bucuresti a respins actiunea lui Buble, dand castig de cauza astfel Inventus Research, reprezentata in instanta de avocatul Marius Arizan.
Dar, mai multe despre acest din urma caz va vom dezvalui intr-o editie viitoare.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Vlad 10 May 2017 16:53 -3
# ZZZ 10 May 2017 16:58 -2
# Edelweiss - Mofluz co-piratat de Bukowina 10 May 2017 17:39 +3
# DODI 10 May 2017 20:41 +2
# Charlie 11 May 2017 13:14 +3