CONDAMNARI CU COPY-PASTE – Judecatorul CAB Bogdan Voinescu a ratat promovarea la ICCJ dupa ce comisia a descoperit condamnari definitive copiate de la instantele de fond: „Argumentatia lipseste. E substituita prin fraze-sablon. Se reda o situatie preluata din considerentele primei instante... Se concluzioneaza ca situatia intruneste elementele infractiunii pentru care s-a dispus condamnarea... Aportul consta in modificarea timpului verbelor dupa preluarea copy-paste a sentintelor”
Lumea Justitiei prezinta stupefiantul caz al judecatorului Bogdan-Florin Voinescu (foto) de la Curtea de Apel Bucuresti, pe care Consiliul Superior al Magistraturii l-a demascat ca a pronuntat condamnari definitive luate cu copy-paste de la instantele de fond. Nu putem sti daca acele condamnari au avut in vedere amenzi penale ori inchisoarea cu suspendare sau daca – mai grav – ele au trimis efectiv oameni in spatele gratiilor.
CSM a facut aceasta descoperire dupa ce magistratul CAB a participat la concursul de promovare la Inalta Curte de Casatie si Justitie pe care Consiliul l-a organizat in perioada septembrie 2024 – ianuarie 2025, Voinescu (care urmarea sa promoveze la Sectia penala a ICCJ) avand codul de candidat 1017. Art. 116 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecatorilor si procurorilor prevede ca orice competitor sa fie evaluat pe baza a 30 de hotarari motivate de-a lungul timpului in calitate de magistrat de curte de apel si selectate aleatoriu de catre comisiile de evaluare.
Cele 30 de hotarari ale lui Voinescu au fost pronuntate in urmatoarele tipuri de dosare:
- 15 dosare de apel;
- 4 cauze de masuri preventive (in faza de fond sau in cea de contestatie);
- 3 cauze de contestatii in anulare;
- 4 dosare de contestatii la executarea pedepselor;
- 2 dosare de cooperare judiciara penala internationala (Legea 302/2004);
- 1 cauza privind atacarea unei clasari;
- 1 cauza privind contestarea unui sechestru.
Doar minutele le-a scris bine
La aceasta proba constand in evaluarea hotararilor, judecatorul Voinescu a obtinut numai 67 de puncte, sub pragul de 70 necesar pentru a merge la urmatoarea proba (cea a interviului). Dintre cele zece criterii de evaluare, candidatul a primit punctaj maxim doar la cel privind minutele hotararilor. Este vorba despre criteriul denumit „Redactarea dispozitivului intr-o forma clara, concisa, apta de a fi pusa in executare”. In rest, la celelalte noua criterii, Bogdan Voinescu a primit intre 5 si 7 puncte.
Spoiala lui Voinescu: a modificat timpii verbelor
In esenta, comisia de evaluare ii reproseaza magistratului CAB faptul ca a umplut motivarile cu copy-paste nu doar din argumentele instantelor de fond, ci si cu pasaje inutile din actele intocmite de catre parchete inca din faza de urmarire penala.
De asemenea, comisia remarca o smecherie facuta de Voinescu: ca sa nu bata la ochi copierea argumentelor de la instanta de fond, judecatorul CAB a schimbat timpii verbelor.
Jurisprudenta citata prea rar
Cat priveste criteriul privind jurisprudenta CCR, ICCJ, CEDO si CJUE, comisia constata ca Bogdan-Florin Voinescu o respecta, insa o citeaza intr-un numar prea mic de hotarari. De aceea, candidatul a obtinut doar 7 din 10 puncte pe acest palier de evaluare.
Redam cele mai importante fragmente din raportul de evaluare:
„IV. Criteriile de evaluare si punctajele acordate
a) Capacitatea de analiza si sinteza
Punctaj acordat: 5 puncte
Motivare:
Referitor la capacitatea de sinteza, Comisia de evaluare constata ca in considerentele hotararilor pronuntate in caile de atac, sentintele si incheierile primei instante, in marea lor majoritate, sunt preluate nesintetizat. (...)
Astfel, in calea de atac a apelului candidatul expune corespunzator celor retinute de instanta de fond, situatia de fapt, incadrarea juridica, intreaga analiza a materialului probator, uneori cu redarea continutului declaratiilor martorilor, dar si a concluziilor rapoartelor de expertiza si a continutului adreselor emise de alte institutii si se expune, pe larg, procesul argumentativ al instantei de fond. Practic, aportul candidatului consta in modificarea timpului verbelor dupa preluarea copy-paste a sentintelor.
Expunerea prezentata de prima instanta este dublata, sub toate aspectele, de prezentarea nesintetizata si a actului de sesizare al instantei.
In unele decizii, se preia de catre candidat activitatea desfasurata de instanta, de parti si de ceilalti subiecti procesuali la diferite termene de judecata, cererile formulate de acestia, precum si dispozitiile instantei de fond corespunzator procedurii in fata acesteia.
Candidatul preia inclusiv aspecte referitoare la data la care a fost inregistrat dosarul pe rolul instantei de fond.
Totodata, s-a observat ca in unele decizii sunt referiri si la ordonantele procurorului prin care s-a dispus retinerea si la incheierile instantei de fond prin care s-a dispus cu privire la masurile preventive. (…)
Comisia de evaluare a constatat ca, de regula, candidatul prezinta sintetic motivele cailor de atac, preluand doar aspectele semnificative, cu trimitere la dispozitiile legale apreciate ca incidente si la materialul probator invocat prin redarea aspectelor relevante.
In ceea ce priveste manifestarea capacitatii de analiza, s-a constatat, intr-un numar mare de cauze, pronuntate in calea de atac a apelului, lipsa de preocupare a candidatului in a realiza o analiza proprie, concisa, riguroasa, aprofundata a apararilor / criticilor / cererilor formulate sau invocate de parti, motivarile fiind incomplete, lapidare si cu un caracter concluziv. In considerentele majoritatii hotararilor, nu exista o dezbatere reala a materialului probator, candidatul recurgand fie la enuntarea mijloacelor de proba, fie face trimitere la probele administrate de instanta de fond ori expune procesul argumentativ al primei instante. Nu se analizeaza elementele constitutive ale infractiunilor, aratandu-se, tot concluziv, ca situatia de fapt intruneste conditiile de tipicitate ale infractiunilor pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului. (…)
La stabilirea punctajului, comisia de evaluare va lua in considerare ca deficientele reliefate s-au constatat in raport de majoritatea hotararilor pronuntate in calea de atac a apelului, dar si in materia masurilor preventive (atat pe fond, cat si in caile de atac); practic, pe toate segmentele activitatii judiciare specifice gradului de judecator de Curte de Apel.
b) Coerenta in exprimare
Punctaj acordat: 6 puncte
Motivare:
Marea majoritate din hotararile supuse evaluarii nu prezinta o structura coerenta de natura sa faciliteze parcurgerea acestora: astfel, deciziile pronuntate in apel incep cu redarea, de regula integrala, a rechizitoriului si a sentintei primei instante, enumerarea probelor administrate in cursul urmarii penale, a ordonantelor procurorului, inregistrarea dosarului de urmarire penala la prima instanta, desfasurarea cercetarii judecatoresti, cererile partilor formulate la diferite termene de judecata si dispozitiile instantei de fond in cursul procedurii, redarea integrala a depozitiilor de martori si a declaratiilor inculpatilor, citarea textelor de lege si prezentarea intregului proces argumentativ al judecatorului fondului.
Comisia de evaluare apreciaza ca absenta unui proces real de sintetizare, conjugata cu lipsa de preocupare a candidatului in a realiza o analiza proprie, concisa, riguroasa, aprofundata a apararilor / criticilor / cererilor formulate sau invocate de parti, cu consecinta unor motivari incomplete, lapidare si concluzive, afecteaza in substanta caracterul inteligibil al considerentelor. (...)
La stabilirea punctajului, comisia de evaluare va lua in considerare ca deficientele reliefate s-au constatat in raport de majoritatea hotararilor pronuntate in calea de atac a apelului dar si in materia masurilor preventive, atat pe fond cat si in caile de atac dar si in alte materii, practic pe toate segmentele activitatii judiciare specifice gradului de judecator de Curte de Apel.
c) Argumentatia din punctul de vedere al claritatii si logicii
Punctaj acordat: 7 puncte
Motivare:
Comisia de evaluare constata ca in marea majoritate a cauzelor argumentatia candidatului lipseste, aceasta fiind substituita prin fraze-sablon, in sensul ca se reda o situatie de fapt, si aceea preluata, de multe ori, din considerentele sentintei primei instante, se enumera probele administrate in cursul urmaririi penale, se concluzioneaza ca situatia de fapt astfel cum a fost retinuta intruneste elementele constitutive ale infractiunii pentru care s-a dispus condamnarea. De asemenea, candidatul utilizeaza, in cele mai multe cazuri, tot o sintagma concluziva pentru a evidentia solutionarea corecta si a celorlalte aspecte ale cauzei. (…)
La stabilirea punctajului, comisia de evaluare va lua in considerare ca deficientele reliefate s-au constatat in raport de majoritatea hotararilor pronuntate in calea de atac a apelului, dar si in materia masurilor preventive, atat pe fond cat si in caile de atac, dar si in alte materii, practic pe majoritatea segmentelor activitatii judiciare specifice gradului de judecator de Curte de Apel.
d) Incuviintarea sau inlaturarea argumentata a cererilor partilor prin raportare la probe, principii si reguli de drept
Punctaj acordat 7 puncte
Motivare:
Comisia de evaluare constata ca in marea majoritate a hotararilor selectate de comisie, pronuntate in calea de atac a apelului, candidatul se axeaza pe afirmarea caracterului temeinic al sentintei atacate, mai putin pe motivele concrete de apel cu care a fost sesizat, pe care nu le inlatura motivat, ci doar le respinge, ori le constata incidenta fara a argumenta in fapt sau in drept, decat cu caracter concluziv, solutia fiind, in acest mod, impusa.
Totodata, comisia de evaluare reliefeaza ca absenta unui proces real de sintetizare, coroborat cu modul deficitar in care se prezinta motivele de nelegalitate ori cererile sau sesizarile instantei conjugate cu lipsa de preocupare a candidatului in a realiza o analiza proprie, concisa, riguroasa, aprofundata a apararilor / criticilor / cererilor formulate sau invocate de parti, constatata in raport de criteriile anterioare de evaluare, se reflecta negativ si asupra argumentatiei in baza careia au fost incuviintate, insusite sau inlaturate cererile sau apararile subiectilor procesuali. (…)
La stabilirea punctajului, comisia de evaluare va lua in considerare ca deficiente s-au constatat in raport de marea majoritate a hotararilor supuse evaluarii.
e) argumentarea coerenta si corecta din punctul de vedere al logicii juridice
Punctaj acordat: 6 puncte
Motivare:
Comisia de evaluare constata ca, in cazul unui numar mare de hotarari pronuntate in calea de atac a apelului, candidatul intelege sa motiveze pe baza simplei aprecieri a indeplinirii conditiilor legale ori prin sintagma ca in mod corect sau judicios prima instanta a retinut starea de fapt, incadrarea juridica ori a individualizat pedeapsa aplicata. Urmare a acestei modalitati de redactare adoptate, candidatul nu indica legatura logico-juridica dintre probe si starea de fapt retinuta; in acelasi timp, nici interpretarea si nici coroborarea probelor nu este remarcata in considerentele acestor hotarari.
In sensul mentionat facem trimitere la cele retinute de comisia de evaluare la capitolul argumentatia din punctul de vedere al claritatii si logicii
f) Evitarea expunerii si detalierii aspectelor nerelevante in motivare
Punctaj acordat: 6 puncte
Motivare:
Comisia de evaluare constata ca, in principal, in considerentele hotararilor pronuntate in calea de atac a apelului sunt redate aspecte nerelevante, respectiv referiri la actele procesuale si procedurale dispuse de procuror in cursul urmaririi penale, activitatea organelor de politie cu ocazia descoperirii si constatarii infractiunilor, prezentarea integrala a declaratiilor subiectilor procesuali si ale martorilor, dar si a concluziilor rapoartelor de expertiza si a continutului adreselor emise de alte institutii, data la care a fost inregistrat dosarul pe rolul instantei de fond si numarul acestuia. Se reda procedura de camera preliminara, precum si istoricul dispozitiilor procurorului si instantei de fond cu privire la masurile preventive, cererile formulate de subiectii procesuali la diferite termene de judecata, dispozitiile instantei cu privire la cererile acestora si la alte aspecte corespunzatoare procedurii la instanta de fond.
g) Redactarea dispozitivului intr-o forma clara, concisa, apta de a fi pusa in executare
Punctaj acordat 10 puncte
Motivare:
Comisia de evaluare constata ca hotararile evaluate contin un dispozitiv clar si concis, apt de a fi pus in executare.
Nu au fost identificate hotarari al caror dispozitiv sa nu cuprinda toate mentiunile necesare din perspectiva dispozitiilor legale sau al obiectului cauzei.
h) Analiza si interpretarea probelor administrate
Punctaj acordat: 6 puncte
Motivare:
Comisia de evaluare constata ca, in considerentele unui numar mare de hotarari pronuntate in calea de atac a apelului, candidatul nu procedeaza la analiza materialului probator, rezumandu-se fie in a releva analiza efectuata de instanta de fond, fie de a expune, printr-o fraza-sablon, faptul ca instanta de fond a realizat o analiza coroborata a materialului probator din care ar rezulta intrunirea elementelor constitutive ale infractiunilor pentru care s-a dispus condamnarea, or de a enumera probele si mijloacele de proba administrate in cursul urmaririi penale. (…)
La stabilirea punctajului, comisia de evaluare va lua in considerare ca deficientele reliefate s-au constatat in raport de majoritatea hotararilor pronuntate in calea de atac a apelului dar si in materia masurilor preventive, atat pe fond cat si in caile de atac.
i) Modul in care a fost respectata jurisprudenta Curtii Constitutionale, a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, a Curtii Europene a Drepturilor Omului si a Curtii de Justitie a Uniunii Europene, atunci cand este cazul;
Punctaj acordat: 7 puncte
Motivare:
Comisia de evaluare constata ca hotararile evaluate respecta jurisprudenta Curtii Constitutionale, a Inaltei Curti de Casatie si Justitie si a Curtii Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, hotararile nr.3 si nr.8, pronuntate in materia executarii pedepselor, nr.12 si nr.19 pronuntate in contestatie in anulare, nr.24 pronuntata in calea de atac a apelului, identifica si fac trimitere la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, la Deciziile Curtii Constitutionale si ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie.
Comisia de evaluare remarca faptul ca intr-un numar redus de hotarari se face trimitere la jurisprudenta Curtii Constitutionale, a Inaltei Curti de Casatie si Justitie si a Curtii Europene a Drepturilor Omului, aspect care va fi avut in vedere la stabilirea punctajului.
j) respectarea termenelor rezonabile de solutionare a cauzelor si de redactare a hotararilor
Punctaj acordat: 7 puncte
Motivare:
Curtea de apel a inaintat comisiei datele statistice privind activitatea candidatului in perioada 01.09.2012 30.09.2024.
Comisia de evaluare constata ca au fost respectate termenele rezonabile de solutionare a cauzelor, in fiecare an din intervalul de referinta, perioada medie de solutionare a cauzelor de catre candidat fiind cuprinsa intre 0 si 6 luni.
Candidatul a participat la un numar de sedinte, cu exceptia anilor 2012, 2014, 2019, 2020, 2021, 2022, peste media sectiei, dupa cum si numarul cauzelor la judecata carora a participat se situeaza, pentru toti anii, peste media sectiei.
In ceea ce priveste numarul hotararilor redactate, cu exceptia anului 2018, acesta a fost sub numarul mediu de hotarari redactate de judecatorii sectiei.
Candidatul a inregistrat depasiri ale termenelor de redactare a hotararilor in anii 2013 (33), 2015 (24), 2016 (42), 2017 (36), 2018 (1), 2019 (5), 2020 (21) si 2021 (4), cu mentiunea ca, in ultimii 3 ani, acesta s-a incadrat in termenul de redactare.
S-a constatat ca pentru anii 2013, 2015, 2016 si 2017 numarul hotararilor neredactate in termen a fost semnificativ peste media sectiei.
Se va avea in vedere ca in anii mentionati, candidatul a avut un numar considerabil mai mare de cauze la judecarea carora a participat, fata de media sectiei, dar si faptul ca numarul mediu de zile cu care a fost depasit termenul de redactare, a fost, in aceiasi ani, relativ mare. Exemplificativ: 2015 (69,8), 2016 (23,5), 2017 (26,5), 2018 (26,7), 2019 (22,2), iar in anul 2020 de 106,8.
Comisia va tine seama la stabilirea punctajului aferent acestui criteriu de faptul ca in perioada de referinta 2018-2024 candidatul a indeplinit si alte functii, relevante fiind: judecator delegat cu executarea hotararilor penale (2013-2014), inlocuitor al presedintelui de sectie (2016-2022) si judecator cu atributii in coordonarea activitatii de repartizare aleatorie (2020-2022). Pentru anii 2023 si 2024, candidatul nu a avut alte atributii”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Cârcotaș
9 February 2025 16:55
+1
# sec
9 February 2025 16:56
+2
# cand destinul oamenilor devine carne de tun privit superfluu
9 February 2025 18:03
+10
# Csaba D
9 February 2025 19:37
+3
# ipocriti
9 February 2025 20:38
+4
# camelia
9 February 2025 22:29
-10
# Ciprian
10 February 2025 07:26
-16
# santinela
10 February 2025 13:30
+4
# avocat
11 February 2025 00:22
0