A DAT OK LA AUTOSTRADA SI A FOST INCATUSAT – Presedintele CJ Prahova Mircea Cosma a fost retinut de DNA la 6 zile dupa ce a emis certificatele de urbanism pentru autostrada Comarnic-Brasov. Sebastian Ghita il avertizase sa nu se bage ca se opun “sefi mari”. Ghita despre seful SRI: “In februarie 2015 i-am reprosat lui Coldea ca blocheaza Romania. Mi-a raspuns ca europenii vor autostrada Pitesti-Sibiu. A plecat foarte suparat si dupa doua saptamani atat Ponta, cat si eu ne-am trezit cu dosar”
Iata un nou martor care poate intari in fata Comisiei de control a activitatii SRI sustinerile fostului deputat Sebastian Ghita, cel care a declarat intr-unul din celebrele sale filme de dezvaluiri ca a fost vizitat pe data de 1 februarie 2015, la o vila a sa din Cheia, de seful operativ al SRI generalul Florian Coldea (trecut recent in rezerva). Sebastian Ghita a declarat ca "Unul dintre conflictele majore pe care le-am avut cu Florian Coldea tinea de discutia despre dezvoltarea Romaniei, despre faptul ca sunt blocate proiectele, ca frica genereaza lipsa de fonduri europene, de faptul ca functionarilor le este teama sa mai ia orice decizie. Ponta isi dorea sa continue proiectul Comarnic - Brasov, insa Coldea nu a fost de acord niciodata cu acest proiect. L-a amenintat de fata cu mine ca il va aresta si pe el si pe functionarii CNADNR care indraznesc sa avanseze cu acest proiect. Il va aresta daca va semna contractul. In februarie 2015 i-am reprosat lui Coldea ca blocheaza Romania si nu numai. Mi-a raspuns nervos ca europenii vor autostrada Pitesti-Sibiu, pentru ca acolo e definit culoarul european, iar restul de bani trebuie sa ii pastram pentru armament. I-am spus ca Pitesti Sibiu costa 7 miliarde, iar Comarnic-Brasov sub un miliard si o putem face in maxim 3 ani. A fost ultima mea discutie pe 1 februarie 2015. A plecat foarte suparat si dupa doua saptamani atat fostul premier, Ponta cat si eu ne-am trezit cu dosar".
Mircea Cosma a fost impachetat de DNA Ploiesti la cateva zile dupa ce a emis certificatele de urbanism. Coincidenta sau mana criminala?
Coincidenta sau nu, la inceputul lunii februarie 2014, presedintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma (vicepresedinte al PSD la acea data), a fost chemat la DNA Ploiesti si, dupa ce presa a fost chemata la poarta, a fost scos in catuse (vezi foto) ca sa fie vazut de intreaga tara. Prin ordonanta nr. 183/P/2013 din 11.02.2014, DNA – Ploiesti a dispus retinerea lui Mircea Cosma pentru 24 de ore (vezi facsimil) si a solicitat a doua zi Inaltei Curti sa se incuviinteze arestarea acestuia. La 12.02.2014, ICCJ a respins propunerea de arestare preventiva si a dispus fata de Mircea Cosma luarea masurii controlului judiciar.
Incatusarea lui Mircea Cosma s-a produs la fix 6 zile dupa ce acesta a demarat la nivelul Consiliului Judetean Prahova procedurile de demarare a construirii autostrazii Bucuresti – Brasov, in zona Comarnic, si a emis la data de 5.02.2014 o serie de certificate de urbanism pentru diverse portiuni ale autostrazii – (vezi facsimil)
Avem informatii ca la inceputul lunii ianuarie 2014, Mircea Cosma a avut o intalnire cu deputatul Sebastian Ghita, care l-a avertizat sa nu prevada in planurile judetene alocarea de fonduri pentru tronsonul de autostrada Comarnic – Brasov, intrucat se opun”sefi foarte mari”. Mircea Cosma nu a tinut cont de avertizare. A sfarsit prin a fi incatusat de procurorii DNA Ploiesti, care in numai doua luni de la retinere i-au fabricat un rechizitoriu pentru presupuse fapte de coruptie.
Amintim ca insusi Victor Ponta, fost premier al Romaniei, a declarat public ca a fost santajat ca daca va demara procedurile de construire a autostrazii Bucuresti – Brasov (tronsonul Comarnic – Brasov) va fi arestat. Victor Ponta va fi audiat de Comisia parlamentara de control a SRI, alaturi de alte persoane, printre care credem ca si Mircea Cosma poate fi un martor demn de luat in seama de respectiva comisie.
Va prezentam in continuare cateva certificate de urbanism emise de Mircea Cosma, cu 6 zile inainte de a fi defilat in catuse de procurorii DNA Ploiesti:
Extras din rechizitoriul fabricat lui Mircea Cosma
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# de retinut 26 January 2017 17:51 0
# pulsul 26 January 2017 20:10 -2
# floarea-soarelui 28 January 2017 16:55 +1