22 December 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

DNA TRADEAZA ROMANIA? - Traian Basescu arunca in aer anticoruptia: „Ma tem ca zonele in care sunt implicate mari companii din state care ne mai decoreaza, sunt intangibile... Deci Microsoft nu are nicio treaba... Gata, s-a stins, ca nu vrem sa ajungem la Microsoft”. Recomandare pentru Kovesi: „Sa duca lucrurile pana la capat, nu ca la Microsoft, unde le-a lasat agatate la cativa traficanti de influenta, dar nu s-a atins de etajul politic”

Scris de: George TARATA | pdf | print

25 November 2015 15:15
Vizualizari: 6289

Fostul presedinte al Romaniei, Traian Basescu, face noi afirmatii extrem de interesante, ce arunca in aer un iz de tradare nationala. Dupa ce in urma cu aproximativ doua saptamani a acuzat „pulverizarea firmelor romanesti” si inlocuirea capitalului autohton de companiile straine, inlocuire ce se produce cu ajutorul institutiilor de forta din Romania, Traian Basescu a continuat pe aceeasi linie, vorbind despre companiile internationale care sunt ocolite de procurorii romani.

Invitat la o emisiune realizata de jurnalista Andreea Cretulescu de la Romania TV, Traian Basescu a dat exemplul cazului Microsoft, acolo unde DNA-ul condus de Laura Codruta Kovesi a trimis in judecata doar cativa traficanti de influenta, fata sa se atinga insa de compania americana. Mai mult, fostul presedinte sustine ca nu se doreste sa se ajunga la Microsoft.


In acest context, Basescu acuza ca, desi exista foarte multe sesizari care au ajuns inclusiv la organele de ancheta, zonele in care sunt implicate companii ale unor state „care ne mai decoreaza” sunt intangibile. Evident, credem noi, Traian Basescu face trimitere la decoratiile primite de la alte state de catre prim-adjunctul SRI, generalul Florian Coldea, si sefa DNA, Laura Codruta Kovesi.

Remarca lui Basescu vine dupa ce, in urma cu doua saptamani, fostul presedinte atacase fix pe aceeasi tema, explicand ca „ridicarea in slavi a celor care zdrobesc pur si simplu economia romaneasca si antreprenoriatul romanesc devine pentru mine un semn de intrebare, pentru ca ii decorezi pe cei care iti aduc servicii”.

Pe de alta parte, intrebat fiind daca ar mai propune-o pe Laura Codruta Kovesi pentru inca un mandat in fruntea DNA, Traian Basescu a raspuns afirmativ. Fostul presedinte al Romaniei are insa o recomandare pentru Kovesi: sa duca lucrurile pana la capat: „Sa duca lucrurile pana la capat, nu ca la Microsoft, unde le-a lasat agatate la cativa traficanti de influenta, dar nu s-a atins de etajul politic”.

Iata dialogul dintre Traian Basescu si jurnalista Andreea Cretulescu:

Andreea Cretulescu: Ati mai taia pensii si salarii ca prim-ministru?

Traian Basescu: Nu as mai face asta decat daca o situatie de criza ar impune acest lucru. Doamna, stiti cum e? Esti cu o nava si obiectivul tau e sa aduci echipau la cheu.

Andreea Cretulescu: Si daca moare de foame echipajul?

Traian Basescu: Stati putin ca nu a murit. Aduceti-va aminte ce spuneam in plina criza, 2009-2010: 'Imi asum responsabilitatea sa duc nava Romania la cheu linistit'. Asta va spun si acum. Ca sa salvezi echipajul, degeaba te rogi la Dumnezeu sa salvezi echipajul daca nu esti suficient de priceput sa salvezi nava. Deci primul lucru care trebuie salvat in situatii de criza, ca e pe mare, ca e criza economica a tarilor, sa salvezi tara. Daca salvezi tara, ti-ai salvat si poporul. Daca nu salvezi tara, il scufunzi in saracie lucie si in umilinta, orice ai face. Uitati-va cata umilinta la tarile care nu si-au respectat programele de redresare, fie ca vorbim de Grecia, fie ca vorbim de Portugalia, unde acum se taie pensii si salarii, fie ca vorbim de Spania.

Andreea Cretulescu: Dar nu stiu daca in Grecia, in Spania sau in Portugalia, in paralel cu momentul in care se faceau economii, adica era austeritate, aveam in Romania o institutie ca ANRP-ul unde vedem ca unii s-au imbogatit cu miliarde, pe nedrept.

Traian Basescu: Doamna, acum le-a luat pamanturile inapoi, le-a luat banii.

Andreea Cretulescu: Nu le-a luat, ca au denuntat unii. Au luat-o pe doamna Bica, au luat-o pe Ingrid Zaarour de pe vremea lui Tariceanu, dar Stelu e bine mersi, de exemplu.

Traian Basescu: Uite, o sa va spun o poveste europeana traita de mine, da? O tara europeana care nu are MCV, nu are nimic, a venit la Comisia Europeana pentru ca la unii, cum e la noi, se subventioneaza hectarul, la capul de animal, la altii se subventioneaza cati maslini pui. si cand s-a socotit numarul de maslini, s-a constatat ca era mai mare decat suprafata Greciei, da? Si s-a spus: baieti, ne dati o jumatate de miliard inapoi, ca la atatia maslini cati ati pus voi ar trebui sa aveti si pe acropole maslini. Deci lucrurile acestea se intampla, coruptia exista si in alte parti si e mai subtila decat la noi. Daca vreti sa imi spuneti ca afacerea Volkswagen nu este o afacere… inselatoria Volkswagen, cu 11 milioane de masini, cu autoritatea statului german care certifica falsul, cu un consiliu de administratie in care au alternat socialisti si crestin-democrati.

Andreea Cretulescu: Cu siguranta si in Germania sunt campanii electorale.

Traian Basescu: Ce ma surprinde pe mine este ca parca am vrea sa ne auto-umilim intr-una. Ne recunoastem… stiti ce e bine in Romania?

Andreea Cretulescu: Dar ati vazut dosarele acelea, la noi spagile sunt cam mari. Vorbeau de 1 milion, de 5 milioane.

Traian Basescu: Doamna, stiti ce e bine in Romania? Ca noi ne recunoastem problema. Si atunci institutiile pot sa lupte. A cazut Lehman Brothers in Statele Unite, a generat marea criza a anului 2008 care s-a rasfrant in Romania in 2009 si 2010, ati auzit de vreun bancher arestat?

Andreea Cretulescu: Nu, am auzit ca isi dadusera niste prime.

Traian Basescu: Si-au luat pensii mari si au plecat frumos. Deci e de discutat. Problema e ca noi ne recunoastem problemele, iar altii inca nu si le recunosc. Dar va trebui sa ne punem noi la punct, sa le aratam noi problemele. Daca mie imi spune cineva ca povestea Volkswagen nu e un lucru de coruptie pana la varful statului german, inseamna ca ma considera naiv. Atata timp cat in consiliul de administratie au fost oameni politici de la varf, si de la socialisti si de la centru dreapta, de la crestin-democrati. Sau daca cineva vrea sa imi spuna ca in Romania s-au dat comisioane de cat spunea DNA-ul, circa 60 de milioane de dolari la Microsoft, iar conducerea Microsoft nu a stiut nimic…

Andreea Cretulescu: Dosarul Microsoft e fara Microsoft, nu avem pe nimeni retinut. Avem un denuntator de la Microsoft.

Traian Basescu: Deci Microsoft nu are nicio treaba. Ba mai mult, s-au luat cativa traficanti de influenta si atunci erau pe lista, numai eu am dat aviz la vreo 6 ministri sa inceapa urmarirea penala. Gata, s-a stins, ca nu vrem sa ajungem la Microsoft. Doamna, nu se pot da 60…

Andreea Cretulescu: Pai cine nu vrem? Doamna Kovesi?

Traian Basescu: Noi, statul roman. Nu stiu cine ar trebui sa ajunga, dar sa incepi cu 18 ministri, cu Microsoft pus pe tapet si dintr-o data sa se stinga tot, ba cei care au luat cei mai multi bani au si ramas cu ei ca au fost denuntatori. Nu mi se pare ca e cea mai buna solutie. Dar daca de fapt voiam sa subliniez, daca cineva imi spune ca Microsoft pana la varful lui nu a stiut ca in Romania se dau circa 60 de milioane spaga, ori ma crede copil, ori ne crede pe toti naivi.

Andreea Cretulescu: Anul viitor poate ca Romania are sansa sa imbunatateasca si mai mult zona asta anticoruptie, se vor face nominalizari pentru DNA, pentru Parchetul General, pe actuala conducere, tehnocrata, Iohannis. Credeti ca mandatele actuale vor fi reinnoite?

Traian Basescu: Vor trebui sa tina cont de vointa presedintelui pentru ca fara o intelegere cu presedintele nu se va ajunge nicaieri. Deocamdata ce avem cert este ca doamna presedinta Stanciu isi termina al doilea mandat. Nu stiu daca la anul. La anul doamna Stanciu?

Andreea Cretulescu: Primul a inceput in 2010 sigur.

Traian Basescu: Da, cred ca si doamna Stanciu isi termina mandatul la anul. si procurorul general, plus adjunctii. Ca tineti cont ca sunt si adjuncti. Vor fi optiunile presedintelui Iohannis.

Andreea Cretulescu: Dumneavoastra ati mai pune-o o data pe doamna Kovesi la DNA?

Traian Basescu: Da, i-as mai da un mandat, cu recomandarea sa duca lucrurile pana la capat, nu ca la Microsoft, unde le-a lasat agatate la cativa traficanti de influenta, dar nu s-a atins de etajul politic. Ba i-a mai lasat pe initiatorii traficului de influenta si cu milioanele in buzunar. Si de ministri nu am mai auzit nimic, s-a ingropat subiectul, iar de Microsoft si mai nimic. Ori romanii trebuie sa stie ca banii nu au venit din cer, banii care s-au traficat intre institutiile statului roman. Daca acel 60 de milioane este adevarat, cat a afirmat DNA-ul. Banii acestia s-au dat cu aprobarea cea mai inalta a Microsoft, pentru ca nu poti concepe intr-o multinationala de asemenea dimensiuni ca asemenea volume sunt platite spaga fara a se sti pana la nivelul presedintelui director general. 60 de milioane, deci nu vorbim de 60 de mii, ca astia ii da ala de la cimitire lui Oprescu, sau 20 de mii.

Andreea Cretulescu: 25 de mii parca.

Traian Basescu: Vorbim de 60 de milioane. Doamna…

Andreea Cretulescu: Dar la dosarul EADS parca vorbea de un prejudiciu similar sau poate chiar mai mare si nu am vazut sa se fi miscat ceva, desi doamna Kovesi si multe alte persoane importante au vorbit despre deschiderea lui.

Traian Basescu: Doamna, eu as vrea sa se deschida, pentru ca sesizari au fost foarte multe, de la structurile de securitate care s-au dus, au venit si la mine, s-au dus si la institutiile de ancheta. Ma tem ca zonele in care sunt implicate mari companii din state care ne mai decoreaza, sunt intangibile. Ceea ce nu e corect. Pentru ca ambasadorii lor ne dau lectii de dimineata pana seara cum e cu coruptia”.

Comentarii

# UNUL DIN LUMEA CEA MARE date 25 November 2015 15:27 +9

BAI BERLOGEA UITE/TI BRE DONTOLOGUL DE/L PUPAI PE VREMURI!!!!!!!

# Titi Berlogea date 25 November 2015 21:00 -5

Pe tine la ce categorie sa te pun dupa ce l-ai pupat pe Nastase cam asa "EXCELENTA VOASTRA,DLE PRIM MINISTRU,nu stiu daca am talentul dvs la scris dar,este impresionant si prestigios faptul ca v/ati slujit tara cu abnegatie si devotament,dealtfel va ,,banuiam sau suspectam,,de multa vreme de acest lucru(sper ca nu va deranjeaza nota de sarcasm al zilelor ce le traim, referire la epoca nazisto basista).intr/adevar actiunile personale de protocol diplomatic sint esenta relatiilor bune intre state si o spun ca unul care in tineretea mea am fost cel mai tinar sef de protocol intr/o intreprindere romaneasca de comert exterior.dle prim ministru sint convins ca o sa va folositi in continuare cultura si sharmul personal pentru a aduce beneficiiROMANIEI( chiar daca iese demolata dintr/o epoca de trista amintire).sper ca rindurile mele nu v/au dezamagit sau deranjat. Pe el nu l-ai deranjat, pe noi insa ne agasezi zilnic cu incultura si fixurile tale.

# unul din lumea cea mare date 26 November 2015 14:44 +2

ptr titi BIRLOG// bai dankh pe mine sa ma bagi in catgoria celor care STIU SA RECUNOASCA PATRIOTII,nu tradatorii de tara !!!!!si daca te/am deranjat pe tine CU ATIT MAI BINE!!!!!

# DODI date 25 November 2015 20:20 +13

Vă place cum știe să ne mintă în continuare ipochimenul? Nimeni nu îl întreabă de traficul de influență pentru Nana, de ALRO, LOKOIL, de milioanele de euro pentru campaniile sale electorale (și multe altele). Acest sfost (și probabil actual) securist ne vinde gogoși cu trădarea de țară. Ar trebui să se uite în CV său unde aceste cunvinte figurează dar nu are nimeni curajul să le ”citească”.

# REMEMBER date 28 November 2015 15:02 +2

Cazul ALRO s-a fisiit! Se pierdura cele 60-80 inregistrari, din dragoste pentru LEANTZA OT PLESKOY.

# Vladi Mir date 26 November 2015 07:26 +9

Se va gasi oare cineva care sa stavileasca puhoiul de laturi izvorate din mintea fiintei asteia  aparent umane? Si ma mai intreb, oare ce castiga cei care in loc sa-l pedepseasca macar cu uitarea, il cultiva cu vinovata perseverenta prin presa de toate felurile, ajutandu-l sa ne batjocoreasaca in continuarea bunul nostru simt si sa ne otraveasca speranta in zile mai bune?

# mulder, agentul mulder date 26 November 2015 09:16 +5

pe mine nu ma intereseaza cine spune, dar acum e corect mesajul: ce face dna (ma rog...) ko? unde e campul tactic al lui co si padurice? cum lasam justitia sa isi faca treaba pana la capat?!(pamatuful fara case)....cum s-a luat 60 milioane spaga si nu se poate dovedi unude sunt banii? o0m fi noi tampiti si prosti, dar mai sunt sclipiri de inteligenta, dese din nefericire pt astia, si de ce se tot plimba ambasadorul usa din usa in usa sa ne felicite? ca nu aratam ce corecta e "cosa nostra"? Mai tare mi se pare sosirea lui base (de 2 ori) la ghita "acasaTV"....spune ceva asta? mie imi suna a politica... :eek:

# mulder, agentul mulder date 26 November 2015 09:38 +3

pe mine nu ma intereseaza cine spune, dar acum e corect mesajul: ce face dna (ma rog...) ko? unde e campul tactic al lui co si padurice? cum lasam justitia sa isi faca treaba pana la capat?!(pamatuful fara case)....cum s-a luat 60 milioane spaga si nu se poate dovedi unude sunt banii? o0m fi noi tampiti si prosti, dar mai sunt sclipiri de inteligenta, dese din nefericire pt astia, si de ce se tot plimba ambasadorul usa din usa in usa sa ne felicite? ca nu aratam ce corecta e "cosa nostra"? Mai tare mi se pare sosirea lui base (de 2 ori) la ghita "acasaTV"....spune ceva asta? mie imi suna a politica... :eek:

# Camp tactic date 26 November 2015 11:35 +7

@Mulder- Credeai c-am murit, neica? Prin deciziile CSAT din 2004 a inceput filarea si indosarierea clasei politice si mediului de afaceri. Judecatorul Neacsu a dezvaluit partial. Ofiterul de intel fiind de origine rurala, o origine de altfel nobila si sanatoasa a inceput sa lichideze elemente burgheze care nu au inteles ca in Romania doar strainii si generalii au dreptul la profit. 

# mulder, agentul mulder date 26 November 2015 15:11 +5

mi-era frica ca ai murit si nu ne-am cunoscut mai bine. Pai si eu, la vedere cu ambasadorul meu, m-am plimbat pe la toate "casele" aservite noua si am observat ca ma simt ca acasa. Nu am simtit campul ..tau si ma minunam de puterea noului presedinte nejucator (am vazut ca joaca tare!! doar pe case, in rest nefiind interesat de nimeni si nimic, cu exceptia ....first lady,of course!). Chiar imi spunea omul ca, desi a venit de putin timp in Romania regreta ca nu a fost numit demult la post. Nu se gandea ca il pupa atata lume in c...ur in decurs de cateva zile. Acasa, la noi, nu a avut niciodata parte de un asemenea tratament niciodata si e si el cineva, nu doar un amarat de ambasador intr-o tara de ....2 lei (aproximativ 50 de centi..) :eek:

# livia date 26 November 2015 14:27 +4

Uite cine vorbeste si mai este si-0n libertate ,puscariasul ce ar trebui condamnat la moarte,Basescu Traian? Fara corupta Kovesi fara politia poolitica DNA Basescu Traian ar fi demult timp locatar intr-o mina d euraniu cu catuse la picioare.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 20.12.2024 – “Portocala” vrea sa paradeasca un primar

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva