15 December 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

FAPTA E PRESCRISA – Judecatorul Claudiu-Eduard Corobana de la Tribunalul Bucuresti a dispus incetarea procesului penal fata de fostul europarlamentar Petru Luhan, trimis in judecata de DNA pentru obtinerea pe nedrept de fonduri europene. Parlamentul European nu s-a constituit parte civila pentru pretinsul prejudiciu de 50.000 euro (Minuta)

Scris de: G.T. | pdf | print

17 March 2023 11:58
Vizualizari: 4272

Judecatorul Claudiu-Eduard Corobana de la Tribunalul Bucuresti a dispus incetarea procesului penal in dosarul fostului europarlamentar Petru Luhan (foto). Este vorba despre cauza in care DNA l-a trimis in judecata pe Petru Luhan pentru o pretinsa obtinere pe nedrept de fonduri europene.


 

Prin sentinta nr. 292 din 16 martie 2023, pronuntata in dosarul 10474/3/2019, magistratul de la Tribunalul Bucuresti a hotarat incetarea procesului penal fata de Luhan in temeiul art. 16 alin. 1 lit. f) din Codul de procedura penala. Mai exact, TMB a constatat intervenita prescriptia pentru fapta de care era acuzat Petru luhan, respectiv folosirea sau prezentarea cu rea-credinta de documente false, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene.

Petru Luhan a fost trimis in judecata in aprilie 2019, pentru o pretinsa fapta comisa in perioada 2010-2012, parchetul anticoruptie sustinand ca acesta ar fi obtinut pe nedrept peste 50.000 de euro prin rambursarea unor cheltuieli de transport bazate pe documente false. Important de precizat este ca Parlamentul European nu s-a constituit parte civila in dosar.


Prezentam minuta sentintei TMB nr. 292/2023 (dosar 10474/3/2019):


“In temeiul art. 396 alin. 1 si 6 C. proc. pen., raportat la art. 16 alin. 1 lit. f teza a II-a C. proc. pen., cu aplicarea art. 153 alin. 1 C. pen., art. 154 alin. 1 lit. c C. pen. si art. 5 C. pen., inceteaza procesul penal inceput faţa de inculpatul LUHAN PETRU-CONSTANTIN, pentru savarsirea infractiunii prevazute de art. 18/1 alin. 1 Legea nr. 78/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p., ca urmare a intervenirii prescriptiei raspunderii penale. Ia act ca persoana vatamata Parlamentul European (cu sediul in …), nu s-a constituit parte civila.

In baza art. 25 alin. 3 C. proc. pen., respinge, ca neintemeiata, cererea de restabilire a situatiei anterioare savarsirii infractiunii, prin anularea totala sau partiala a unor inscrisuri, formulata de Ministerul Public.

In baza art. 275 alin. 3 C. proc.pen., cheltuielile judiciare raman in sarcina statului.

Cu drept de apel, in termen de 10 zile de la comunicarea hotararii, pentru procuror, persoana vatamata si inculpat. Pronuntata in data de 16.03.2023, prin punerea la dispozitie a hotararii, prin mijlocirea grefei instantei.

Document: Hotarare 292/2023 16.03.2023”.


Iata comunicatul DNA din 9 aprilie 2019 privind trimiterea in judecata a fostului europarlamentar Petru Luhan:


“Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a infractiunilor asimilate infractiunilor de coruptie au dispus trimiterea in judecata, in stare de libertate, a inculpatului LUHAN PETRU-CONSTANTIN, la data faptei membru in Parlamentul European, pentru savarsirea infractiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinta de documente false, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene, in forma continuata.

In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:

in perioada 17 martie 2010 – 06 martie 2012, inculpatul Luhan Petru Constantin, in calitatea mentionata mai sus, cu rea-credinta, a depus la Parlamentul European 37 de cereri false prin care a solicitat rambursarea unor cheltuieli de transport.

La cererile respective, inculpatul a atasat mai multe documente justificative (facturi fiscale, chitante, bonuri de combustibil) avand acelasi caracter ilicit, prin care:

-s-au supraevaluat costurile unor bilete de avion,

-s-au atestat deplasari cu autoturismul intre localitatea de domiciliu a inculpatului si locul de munca, in principiu orasele Strasbourg sau Bruxelles, deplasari care, in realitate, erau efectuate cu avionul.

Ca urmare a acestor demersuri, inculpatul Luhan Petru Constantin a obtinut pe nedrept de la Parlamentul European suma 50.368 euro.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucuresti.

Facem precizarea ca aceasta etapa a procesului penal reprezinta, conform Codului de procedura penala, finalizarea anchetei penale si trimiterea rechizitoriului la instanta spre judecare, situatie care nu poate sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie”.

Comentarii

# santinela date 17 March 2023 15:30 +4

Deci chiar nu poti fi un "procuror" atit de plecat cu vaca incit sa trimiti un dosar in instanta fara sa ai un prejudiciu(mai ales pe o astfel de infractiune) ! Din pacate DNA-ul este plinde astfel de "magistrati cica ". Aceeasi parere si fata de "judecatorul ciumpalac" care nu a vazut in dosar asemenea ciudatenie .

# Dapo date 18 March 2023 17:57 +1

Sunt mulți ca cel care înaintea mea, care citesc și nu înțeleg nimic. PREJUDICIUL ESTE DE 50.368 EURO, cum nu este prejudiciu?

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 13.12.2024 – Surpriza judecatorului ICCJ Andrei Claudiu Rus

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva