Articol de exceptie al prof.univ.dr. Viorel Ros (foto), avocat si presedinte al Curtii de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei. Avocatul Viorel Ros a sters pe jos cu statul politienesc instaurat in Romania si a facut o fidela radiografie a problemelor cu care se confrunta astazi Justitia.

In articolul intitulat „Avocatii la Congresul din 2015 sau despre ce am spus si despre ce nu am spus la Congres”, aparut pe site-ul juridice.ro, prof.univ.dr. Viorel Ros atrage atentia ca o tara in care Parlamentul si Guvernul nu exista, pentru ca sunt paralizate de spaima Parchetului, nu poate fi democratica. Asa cum nu poate fi democratica nici tara in care presedintele nu-si indeplineste rolul de mediator, in care nimeni nu mai ia nicio decizie, pentru ca ii este teama ca ar putea fi acuzat de abuz in serviciu, in care tacem de spaima, in care delatiunea este legiferata si a dobandit rang de virtute, in care rechizitoriile se bazeaza aproape in exclusivitate pe interceptari, in care nu se administreaza probele in aparare cerute de inculpati sau in care intre functiile procesului penal nu se afla si functia de aparare.

In acelasi articol, avocatul Viorel Ros avertizeaza ca acuzarea are de partea ei o putere naucitoare, de care abuzeaza de multe ori. Viorel Ros subliniaza ca acuzarea are catusele, politia, informatiile, are „specialistii” care executa orbeste dispozitiile, stiind pana si ceea ce „nu stim noi ca am facut”.

„Un vant rece sufla azi in ceafa tuturor politicienilor, iar zanganitul catuselor se aude pretutindeni! Nu conteaza ca sunteti vinovat ori nevinovat! Conteaza ca poate cineva sustine ca are suspiciuni rezonabile ca ati facut o fapta (grava fapta de a carti, de exemplu, pentru ca nu mi se pare ca e departe ziua in care si delictul de opinie va fi o fapta grava) ca sa fiti incatusat!”, atrage atentia profesorul Viorel Ros.

Acesta se refera si la cazul Mariana Rarinca, pensionara tinuta 6 luni in arest preventiv, in urma unei plangeri a sefei ICCJ Livia Stanciu, si achitata definitiv. Ros condamna modul in care judecatorii Damian Dolache si Risantea Gagescu de la CAB au fost linsati public, doar pentru ca au dat o solutie de achitare, precum si atitudinea judecatorului Cristi Vasilica Danilet, despre care considera ca ar trebui revocat din CSM.

Nu in ultimul rand, Viorel Ros condamna si lipsa de reactie a avocatilor fata de afirmatiile generalului Dumitru Dumbrava, seful Directiei Juridice din SRI, si le transmite colegilor sai ca trebuie sa iasa din starea de pasivitate, intrucat „daca vom tacea la nesfarsit, vom fi partasi la prabusirea noastra”.

Prezentam articolul profesorului Viorel Ros:

„Cu ani in urma, cand eram inca judecator la inceput de cariera, ma onora cu prietenia lui un avocat dintre aceia care isi justificau prin stiinta, tinuta, respect de sine si de ceilalti, prin lucrarile lor (pledoarii, note scrise, articole, studii, carti de o limpezime, originalitate si profunzime impresionante), prin puterea cuvantului lor, titlul cu care li se adresau nu doar confratii sai, ci si judecatorii, acela de „maestru”! Un om care impunea prin prestanta si prin atitudine, prin seriozitate si dedicatie. Numele lui: DORU COSMA!

Ne intorceam intr-o zi de iarna, impreuna, de la o cercetare la fata locului, iar prin fata Salii Dalles m-a surprins cu o afirmatie in fata careia am intrebat atunci mirat: „Domnule Cosma, doar nu credeti ca este mai importanta activitatea avocatului decat aceea a judecatorului?!” Mi-a raspuns cu vocea lui baritonala, inconfundabila, grava, serioasa, hotarata: „Ba bineinteles, domnule prezident!”

Mi-am zis atunci, mandru si eu de ce faceam, dar respectandu-l cat si cum se cuvenea pe interlocutorul meu (mult, il salutam de departe spre a preveni sa o faca el primul, mi s-ar fi parut nepotrivit sa fiu salutat eu intai de domnia sa, dar si de altii la fel ca el), ca fiecare are dreptul sa creada ca este cel mai important om de pe Pamant si ca intr-un fel asa si trebuie sa fie! Ca pe mine marimea si importanta lui, asa cum si le vedea, nu ma fac mai mic, dupa cum, ceea ce cred eu despre munca mea de atunci, aceea de judecator, nu il poate face pe domnia sa sa scada in proprii sai ochi! Suntem, in fond, fiecare dintre noi atata cat vrem si putem sa fim!

De o vreme vad lucrurile din alta parte a barei si din alta roba. Si dintr-o lume din care lipseste Doru Cosma! Lipsesc Paul Vlachide, Constantin Visinescu, Constantin Parascu, Lazar Arjoca, Flavius Teodosiu, Ion Pora. O lume din care s-au retras si nu mai pledeaza Tilica Gal, Mircea Popescu, Constantin Amzuta (care ne manca sufletul cu Codul de procedura in fata, dar caruia i-as fi incredintat oricand un proces al meu, daca as fi avut). O lume de scoboratori din Delavrancea, Teodoreanu, Micesu, Danielopol, Dongoroz… si sa ma ierte neamintitii care se cuveneau a fi amintiti! Avocati pe care ii ascultam vrajit din scaunul de judecator, cu respect pentru ceea ce ei faceau, stiau, erau, spuneau! Asa cum o facea si presedinta mea, doamna Gabriela Gaspar (si de la care am invatat arta judecatii si faptul ca judecatorul trebuie sa judece fara ura si sa fie cumpatat in toate deciziile sale) si toti care slujeam, alaturi de avocati si nu adversari cu ei, in templul zeitei Themis! Oameni care se angajasera sa apere onoarea, averea si libertatea concetatenilor lor si o faceau intr-un fel fara de fel! Si care cereau cu incredere in judecatori sa hotarasca asupra onoarei, averii si libertatii semenilor lor.

Astazi stiu ca, de la contactul cu justitiabilul si problema lui (care este cea mai grava dintre toate problemele lumii pentru el!) si pana cand pui concluzii in fata judecatorilor, cel mai greu si mai important este sa fii avocat. Apoi, cel mai greu este sa fii judecator si sa spui dreptul! Cum cred ca roba ne-a fost data si noua avocatilor ca sa ne apropie de judecatori si de avocatii statului, iar nu ca sa ne faca vrasmasi! Sa puna, fie si numai formal, semnul egalitatii intre acuzare si aparare! Sa arate celor judecati ca apararea si acuzarea sunt la fel de importante in orice proces.

Era o vreme in care a vorbi cu avocatii despre o problema de drept, a vorbi cu ei daca ii intalneai in Sala Pasilor Pierduti, a merge impreuna la o aniversare, a te intalni la o petrecere, erau lucruri ce nu aveau nimic nefiresc! Era o vreme in care relatia judecator-avocat era una de respect reciproc si neconditionat! Era o relatie normala! Sau traiam eu intr-o lume ideala!? Nu cred! Cu nu foarte multi ani in urma o distinsa judecatoare m-a provocat la o discutie despre marci, spunandu-mi ca nu intelege un anume lucru. Mi-am dat cu parerea pe problema discutata. Dupa doua-trei saptamani mi-a spus ca a simtit nevoia sa vorbeasca despre problema aceea pentru ca avea un dosar in pronuntare si ca in urma discutiei s-a convins ca judecata ii era corecta si ca omul pe care il judeca in recurs trebuia achitat! Se poate deci si in zilele noastre! Iar acela care nu crede ca stie tot si are puterea de a intreba este judecator adevarat!

M-am intrebat adesea ce s-a intamplat si cum de aceasta relatie intre avocati si judecatori sau intre judecatori si avocati are azi nu doar accente stridente, ci aproape permanent conflictuale! Cine, unde si de ce greseste?

Afirmatia facuta de un invitat la Congres in sensul ca avocatura are azi „conotatii negative din cauza mediatizarii unor cazuri” imi pare de o gravitate extrema! Nu stiu daca afirmatia facuta reprezinta punctul de vedere oficial al celui mai inalt magistrat al tarii. Condamn apararile facute de catre avocati la televizor! Dar nici acuzatiile nu pot fi formulate la televizor! Condamn atacurile la adresa unor judecatori sau procurori! Dar condamn si iesirile lor publice, desi ei, mult mai mult decat noi, sunt obligati de lege sa taca! Imi pare, parafrazand pe doamna Daniela Panioglu, ca in tara noastra sunt mai multi Nero pregatiti sa dea foc cetatii cu legea transformata in torta, decat cei care vor sa cerceteze drept si cu legea in mana, sa judece cu dreapta masura, sa ajute la aflarea adevarului, la facerea dreptatii, la linistea cetatii.

Amintesc insa ca, pe presedintele in exercitiu, avocatii sunt aceia care l-au aparat in fata unei acuzatii nedrepte si ca avocatii au oferit judecatorilor argumentele solutiei care l-au salvat de la o infama condamnare (a nu se intelege ca vorbesc de o condamnare penala, iar avocatii si magistratii stiu ce spun!). Ca i s-a facut dreptate cu ajutorul avocatilor! Poate ca fara ajutorul lor solutia ar fi fost aceeasi! Sau poate nu! Dar pentru ca a fost victima a unei acuzatii nedrepte, pentru ca stie ce este nedreptatea si mai ales pentru ca este presedintele tuturor (vrea oare sa fie, ori este ca predecesorul domniei sale?!), ar fi trebuit sa aiba un cuvant si pentru cel nedrept acuzat, nu doar pentru cel care a generat nedreptatea!

Apropos de nedreptate! Le spuneam colegilor mei in ziua pronuntarii solutiei de achitare atat de mediatizate ca vom vedea curand un recurs in casatie (in sfarsit!) admis! Pentru ca va fi al Parchetului! Dar nu mi-am putut imagina ca s-ar putea formula o contestatie in anulare pentru motivul pentru care s-a formulat! Si ca judecatorii care au pronuntat hotararea de achitare ar putea fi supusi la ceea ce sunt supusi! De aceea, noi toti, purtatorii de robe (judecatori, procurori, avocati), dar si alesii si alegatorii, reclamantii si paratii, acuzatorii si acuzatii, avem azi obligatia de a face zid in jurul acestor oameni. De a-i apara! Pentru ca daca lor li se va intampla ceva pentru ca au pronuntat acea hotarare, oricui i se va putea intampla acelasi lucru, iar speranta noastra, care era convingere justificata pentru un biet morar a carui moara o voia imparatul sau, ca exista judecatori si la Bucuresti iar nu doar la Berlin, se va narui cu totul si pentru totdeauna!

Pot sa inteleg emotia si subiectivismul victimei care a formulat o plangere! Dar judecatorul trebuie sa fie deasupra emotiilor muritorilor de rand! Ii datoram respect profund judecatorului pentru ceea ce face si pentru ceea ce este in viata profesionala si il onoram si dupa ce se retrage din profesie pentru ca este deasupra noastra. Si trebuie sa fie mereu, in toate imprejurarile, astfel. E dreptul nostru sa-i cerem sa fie astfel pentru ca i-am dat puterea de a ne judeca si l-am investit cu increderea noastra! E obligatia lui sa fie astfel pentru a raspunde increderii ce i-am acordat!

Atacurile impotriva judecatorilor care au pronuntat hotararea au insa o singura ratiune, dar aceasta ar fi trebuit sa ramana departe de justitie. Am intrebat odata pe domnul Emil Boc (la vremea aceea doar parlamentar), in prezenta regretatului profesor Ion Deleanu, cum de a putut face o interpelare a ministrului justitiei, fara sa stie nimic despre judecatorul la care, in chip nedrept, se referea interpelarea. Mi-a raspuns stupefiant ca „asa este in politica” si ca problema lui politica este ministrul interpelat (al justitiei), iar nu judecatorul! Adica jocul politic poate avea orice victima daca interesul politic este atins! Azi insa, expunerea judecatorilor care au pronuntat decizia de achitare este mult mai perversa si expune unui grav pericol intregul corp al judecatorilor, iar nu doar pe cei doi.

Putem sa nu fim de acord cu hotararea lor de achitare, doar ca si dezacordul trebuie sa se manifeste civilizat! Desi nu inteleg de ce hotararile de condamnare nu pot fi comentate in spatiul public, iar cele de achitare trebuie blamate! Amintesc insa ca exista un serial de televiziune la noi in care hotararile de condamnare sunt comentate de catre acuzatori! Asta e drept?

Pentru aceia care nu sunt de acord cu deciziile de achitare exista solutia simpla a modificarii Codului de procedura penala: abrogati articolele 396 alin. (5) si 16 alin. (1) lit. a)-d). Dupa reactiile la propunerile de modificare (prea putine, prea de suprafata) a codurilor penale, s-ar putea sa avem surprize.

Atunci cand atacurile vin insa din partea unui judecator, membru al CSM, cu misiunea de a-i apara pe judecatori de toate nedreptatile din vorbele noastre, adica de a le apara reputatia (ca pana la proba contrarie, sunt judecatori si au dreptul la reputatie neintinata), lucrurile imi par de o gravitate extrema. Este adevarat ca, asa cum ne spune Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 196/2013, articolul 55 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, aceasta misiune este imprecisa si neclar formulata, dar lipsa de previzibilitate de care vorbeste aceeasi Curte, in aceeasi decizie, spre a declara neconstitutional textul, nu cred ca da dreptul alesului de a fi curand previzibil in forul care reprezinta garantul independentei justitiei. Mi-e teama ca domnul judecator si-a „condamnat” deja colegii si ca o noua procedura de revocare ar trebui sa fie degraba initiata. Din pacate, nu este posibila pentru ca Parlamentul nu s-a conformatart. 147 din Constitutie si nu a pus nici pana la aceasta data textul declarat neconstitutional in anul 2013 in acord cu Legea fundamentala, astfel ca astazi nici nu mai este posibila revocarea domniei sale, oricat si-ar dori acest lucru alegatorii sai. Zeita Themis are, precum se vede, copii vitregi si in Parlament!

Noi, avocatii nu avem de partea noastra decat arma cuvantului! Puterea noastra este doar in cuvintele noastre! Aceasta putere este astazi in pericol! Se spune (Alina Ionescu zice asta, dar nu foarte convinsa ca ar fi si adevarat) ca Napoleon Bonaparte ar fi afirmat ca atata timp cat are o spada la indemana ar putea taia limba oricarui avocat care s-ar servi de ea impotriva guvernului! Dar in Sala Pasilor Pierduti a Palatului de Justitie din capitala Frantei exista un monument ridicat in onoarea unui avocat care s-a distins aparandu-si semenii si salvandu-i pe multi. Merita vazuta statuia si merita ascultata istoria ei spusa de un judecator francez. Pentru ca este superba. O sa aflati, daca o sa vreti, si de ce in grupul statuar una dintre femei este in fundul gol!

In opozitie cu noi, acuzarea are de partea ei o putere naucitoare! O putere de care abuzeaza nu de putine ori! Are catusele, politia, informatiile. Are „specialistii” care executa orbeste dispozitiile care servesc acuzarii. Stiu tot ce vorbim! Stiu si ce nu stim noi ca am facut! Stiu si ce gandim ori cartim!

Mi-e teama de raul din noi, de raul care ne vine din interiorul profesiei noastre. si de adancimea acestui rau. Va propun o tema de cercetare! Nu stiu foarte bine cui trebuie sa o adresez! Ea nu priveste doar pe avocatii din Bucuresti! Cu siguranta, ii priveste pe toti avocatii. As spune, intemeindu-mi afirmatia pe lecturile privind starea avocaturii in Franta, ca si pe alte meleaguri se intampla ceva rau cu avocatura!

Tema de cercetare pe care v-o propun este un studiu serios asupra starii avocaturii in Romania! Ea nu poate exclude, nu poate fi separata, desigur, de starea justitiei! Un studiu care sa ne spuna unde suntem si de ce am ajuns unde am ajuns. si ce trebuie facut!

Mi-e teama ca noi, avocatii, am stat prea mult si am rabdat prea mult. Cred ca trebuie sa iesim din starea de pasivitate in relatia noastra cu justitia! Ca trebuie sa reactionam ori de cate ori constatam ca un atentat la adresa avocatilor se produce! Ca nu trebuie, ca in numele bunei cuviinte ori a sperantei ca tacand vom castiga bunavointa gresitilor nostri, sa tacem in fata nedreptatilor. Pentru ca daca vom tacea la nesfarsit, vom fi partasi la prabusirea noastra.

Noi nu am reactionat in niciun fel la atentatul la adresa DREPTATII, a JUSTITIEI insesi, atunci cand un inalt ofiter SRI a anuntat ca JUSTITIA din Romania este sub vizorul permanent al serviciului de informatii! Un fapt de o gravitate fara de egal si care ne aseaza mai degraba in randul tarilor conduse militar decat al celor democratice! Felicit pe judecatorii care au facut-o. Si daca sunt si avocati care au facut-o, lor le cer iertare ca nu am stiinta sa o fi facut!

Democratica am spus?! E o greseala! O tara in care Parlamentul si Guvernul nu exista, pentru ca sunt paralizate de spaima Parchetului, nu poate fi democratica! O tara in care presedintele nu observa aceasta stare si nu-si indeplineste rolul de mediator nu poate fi numita democratica! O tara in care nimeni nu mai ia nicio decizie, pentru ca ii este teama ca ar putea fi acuzat de abuz in serviciu, nu poate fi democratica! O tara in care tacem de spaima nu poate fi democratica! O tara in care delatiunea este legiferata si a dobandit rang de virtute nu poate fi democratica! O tara in care rechizitoriile se bazeaza aproape in exclusivitate pe interceptari nu poate fi democratica! O tara in care nu se administreaza probele in aparare cerute de inculpati nu poate fi democratica!

O tara in care intre functiile procesului penal nu se afla si functia de aparare nu poate fi democratica! Si am intrebat in Congres, cu obida: cum ati putut accepta asa ceva, Domnule Ministru?! Si adaug acum, cu si mai multa obida: cum ati putut accepta asa ceva, domnilor senatori si deputati?! Unii dintre dumneavoastra, avocati fiind, cum de nu ati observat?! Ca nu-mi imaginez ca ati fi putut fi de acord cu asa ceva! V-ati facut partasi la un rau pe care incepeti sa-l simtiti! Un vant rece sufla azi in ceafa tuturor politicienilor, iar zanganitul catuselor se aude pretutindeni! Nu conteaza ca sunteti vinovat ori nevinovat! Conteaza ca poate cineva sustine ca are suspiciuni rezonabile ca ati facut o fapta (grava fapta de a carti, de exemplu, pentru ca nu mi se pare ca e departe ziua in care si delictul de opinie va fi o fapta grava) ca sa fiti incatusat!

Si pentru ca a venit vorba de „rezonabilitate”: in care tara din lume se poate intampla ca oamenii sa fie condamnati de catre judecatorii aceleiasi instante (cea mai inalta in ierarhia stabilita de lege, pentru ca, altfel, in lumea civilizata, toti judecatorii, indiferent de instanta in care lucreaza, se bucura de pretuirea si de respectul cel mai inalt) cu votul a trei din opt judecatori, ori sa fie achitati cu votul a trei din opt judecatori! Si judecatorii acelei instante sa nu observe acest lucru, sa nu sesizeze anomalia, sa nu tipe ca asa ceva nu se poate intampla intr-o lume normala! De ce nu va uitati mai des oare la „12 oameni furiosi”! Este o admirabila lectie despre cum se poate preveni raul!

Dar Parlamentul, parlamentarii pe care i-am trimis sa faca legi in numele nostru, cum de nu au observat aceasta anomalie?! Cum pot ramane indiferenti la astfel de intamplari? Stiti ceva de Legea Mirinda, domnilor parlamentari? Stiti ca a fost suficient ca o greseala sa se fi produs, pentru ca in SUA o lege sa se schimbe si ca, de atunci, oricine are dreptul la tacere cand este acuzat? Incercati sa va exercitati acest drept in Romania! Si veti afla ca este socotit o sfidare la adresa anchetatorilor!

Iar pentru cei care formati pe viitorii acuzatori publici si pe viitorii judecatori, nu credeti ca ar avea de invatat si din experienta lui „cum nu se face? cum nu trebuie facut? cum nu trebuie sa te comporti?”. Si daca vi se pare ca viata transformata in film nu este adevarata si nu poate fi data ca exemplu si nu poate fi obiect de studiu (daca ganditi asa, va inselati, cu siguranta!), dati auditorilor sa citeasca cererile de recuzare si cele de stramutare! S-ar putea ca dupa lectura unora dintre acestea, unii sa spuna asemenea lui Michelangelo ca „daca s-ar putea muri de rusine, nu as mai fi in viata”!

Si tot de rezonabilitate vorbind: care este unitatea de masura a acesteia? Muribunda justitie de la Strasbourg ne vorbeste de observatorul obiectiv care ar fi in stare sa o masoare! Nu vreau sa spun lucruri de nespus din eleganta pentru cei care cred ca acolo se face cu adevarat dreptate! Dar Justitia din capitala Alsaciei este mult mai iluzorie decat justitiile tuturor statelor CEDO. Observatorul atent, chemat sa decida la noi ce este si daca este rezonabil, ar trebui sa traiasca pe Marte, sa coboare, sa judece si sa se intoarca apoi printre martieni, cum spune profesorul Viorel Ciobanu! Pe malul Dambovitei este exclus sa mai gasim un observator suficient de obiectiv! Televiziunile noastre au grija sa ne faca pe toti partiali! Adica de o parte sau alta a baricadei! Cei care vor sa stea deoparte sunt dusmanii si ai unora si ai altora. Iar cei de la Strasbourg nu ar intelege ce-i cu noi! In viata lor tihnita si cumpatata or putea fi obiectivi si observatori! In nebunia in care traim noi, toti ar fi descumpaniti!

Se pare, totusi, ca exista astfel de „observatori” si la noi! Si ca ii putem identifica prin salile de sedinta unde stau uneori la vedere si sunt cunoscuti pana si de femeile de serviciu care s-au obisnuit cu ei si unde ar trebui, in semn de respect, sa-i salutam cuviincios cu formula „Sa traiti!”. Ca asta se deduce din interviul inaltului oficial!

Repet: trebuie sa fim insa constienti de faptul ca in noi se afla cele mai multe cauze ale starii actuale a avocaturii! Am uneori impresia ca purtatorii de roba nu fac roba doar pe care o poarta de ras, ci fac si un rau imens celor pe care ii „apara”! Si ca ar trebui nu doar sa nu fie lasati sa imbrace roba, dar nici sa dea sfaturi justitiabililor, ori celor care au nevoie de alte servicii avocatiale!

Noi suntem vinovati ca nu reactionam in fata nedreptatii sau a abuzului ori de cate ori vedem, auzim, constatam ca se intampla! Incercati odata in sala de sedinta sa va solidarizati cu victima unui abuz. Repetati gestul de fiecare data cand se intampla! Iesiti din pasivitatea vinovata! Dar nu va solidarizati cu nestiutorul! Cu cel care face roba de ras! Nu acceptati ca un nepregatit sa faca profesia de ras! Profesia asta este a profesionistilor, nu a nepregatitilor!

Ca sa stim unde suntem cred ca trebuie sa facem cercetarea de care va vorbeam. Si sa propune apoi solutii! Masuri radicale! Chiar cu riscul de a deveni impopulari! Pe termen lung vom avea de castigat!

Palatul de Justitie din Bucuresti a fost dat in folosinta la 15 octombrie 1895! Atunci, cheia Palatului a fost inmanata presedintelui Inaltei Curti de catre Regele Carol I.

Si pentru ca sunt azi suma a ceea ce am facut in viata, pentru ca iubesc si respect justitia si pe judecatori, pentru ca eu cred ca avocatii sunt parte a justitiei si nu anexele neinsemnate ale acesteia, pentru ca Palatul de Justitie din Bucuresti este si al avocatilor nu doar al judecatorilor, pentru ca trebuie sa intindem mana cu respect si pentru cei care, asumandu-si riscul de a deveni impopulari, vor sa se indrepte nedreptatile, adica procurorilor, va invit pe toti sa organizam impreuna, daca vreti si ca pas de conciliere intre profesii, 120 de ani in Palatul de Justitie.

Am facut-o in anul 1995 ca presedinte al Tribunalului Bucuresti! Ii pot ajuta pe toti cei care ar vrea sa o faca! Sigur, pentru asta trebuie sa mai crezi in justitie! Iar eu cred! Cum cred in puterea ei de a fi buna si dreapta!

Plecand din justitie, nu am putut ramane departe de ea! De aceea sunt arbitru si sunt mandru sa conduc, chiar in vremuri grele ca acestea, Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei!

Va rog sa va intoarceti fata spre arbitraj cu incredere! Va asigur ca aveti de ce!

Avem, de un an, reguli de procedura dintre cele mai bune! Le vrem si mai bune! Si oricat s-ar supara unii pe termenul folosit de mine si oricat de mult tin la cel pe care cuvantul il supara, eu le vreau si mai flexibile decat sunt. Vreau ca natura contractuala a arbitrajului sa devina si mai pronuntata!

Cautam solutii pentru a judeca in arbitraj si litigiile in care sunt angajati cei care au dificultati de plata a taxelor.

Vreau sa facem arbitrajul mai atragator si prin taxele arbitrale!

Vreau sa-i extindem sfera! Sa solutionam in arbitraj toate litigiile care sunt arbitrabile!

Vrem solutii pentru a face arbitrajul mai atractiv!

Vreau ca arbitrii sa reprezinte cel mai select corp de juristi!

Vreau ca institutia noastra permanenta de arbitraj sa fie cunoscuta si respectata pretutindeni! Vreau ca litigii dintre entitati romane si straine sa se judece la Bucuresti.

Arbitrajul nu poate exista insa daca avocatii nu il vor! Oricat ne-am imagina ca oamenii de afaceri sunt cei care vor o alternativa la justitia statala, adevarul este ca avocatii sunt cauza existentei arbitrajului! Noi, arbitrii, institutiile permanente de arbitraj, suntem din dorinta lor!

Veniti spre noi! Alegeti alternativa unei judecati mai rapide, mai putin formaliste, intr-o atmosfera mai calda, mai cordiala, justitiei statale.

Colegiul de Conducere al Curtii va roaga, prin mine, sa formulati si sa trimiteti propunerile dumneavoastra pentru a face arbitrajul atragator, eficient, performant!

PS 1. Cand am vorbit despre tema de cercetare nu stiam ca figureaza in programul candidatilor la alegeri.

PS 2. Ii felicit pe cei care au castigat alegerile. Dar si pe cei care au pierdut. Candidaturile lor si proiectele lor ii obliga si mai mult pe alesi”.