ICCJ TAIE ELANUL PE PENSIILE MAGISTRATILOR – Inalta Curte a stabilit ca judecatorii si procurorii nu pot cere retroactiv indemnizatia egala cu sapte salarii la care au avut dreptul in momentul pensionarii in perioada 2011-2023. Indemnizatia a fost suspendata prin Legea salarizarii unitare 285/2010 si prin noua ordonante de urgenta. Desi recunoaste ca suspendarea a incetat in 2022, odata cu abrogarea Legii 303/2004, ICCJ pretinde ca dreptul la indemnizatie nu a redevenit actual (Minuta)
Inalta Curte de Casatie si Justitie – condusa de judecatoarea Corina Corbu (foto) – a pronuntat luni, 20 mai 2024, o noua dezlegare de drept de natura sa inflameze magistratura romana.
Instanta suprema a stabilit ca judecatorii si procurorii care au iesit la pensie cu minimum 20 de ani vechime nu pot cere retroactiv indemnizatia egala cu sapte salarii la care au avut dreptul in momentul pensionarii in perioada 2011-2023, conform art. 81 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor. Amintim ca plata acestei indemnizatii a fost suspendata timp de 12 ani atat prin Legea salarizarii unitare nr. 285/2010, cat si prin numeroase ordonante de urgenta (noua la numar, mai precis), apoi a fost abrogata in 2022, odata cu intrarea in vigoare a noului statut (Legea nr. 303/20222), care l-a abrogat pe cel vechi (Legea 303/2004). Ei bine, speranta magistratilor ar fi fost ca abrogarea legii sa opereze si asupra suspendarii, iar dreptul la indemnizatie sa redevina actual. Altfel spus: judecatorii si procurorii care s-au pensionat intre 2011 si 2023 sperau sa poata solicita retroactiv acea indemnizatie in instanta. Din pacate pentru ei, Inalta Curte le-a retezat elanul. Cel putin deocamdata, intrucat auzim ca deja au inceput sa fie redactate exceptii de neconstitutionalitate cu privire la hotararea prealabila de luni.
De asemenea, amintim ca ICCJ a pronuntat aceasta dezlegare de drept fiind sesizata in doua dosare: unul de la Curtea de Apel Cluj, iar celalalt de la CA Timisoara.
Redam minuta HP nr. 22/2024 din cauza nr. 232/1/2024:
„Admite sesizarile conexate formulate de Curtea de Apel Timisoara – Sectia litigii de munca si asigurari sociale, in dosarul nr. 5663/30/2022 si de Curtea de Apel Cluj – Sectia a IV-a pentru litigii de munca si asigurari sociale, in dosarul nr. 2914/100/2022, pentru pronuntarea unei hotarari prealabile si, in consecinta, stabileste ca:
Prevederile art. 13 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice, cu modificarile si completarile ulterioare, art. 9 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor masuri financiare in domeniul bugetar, precum si pentru instituirea altor masuri financiare in domeniul bugetar, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 283/2011, art. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar in anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum si unele masuri fiscal-bugetare, aprobata prin Legea nr. 36/2014, cu modificarile ulterioare, art. 10 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2014, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice, aprobata cu completari prin Legea nr. 28/2014, cu modificarile si completarile ulterioare, art. 9 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2015, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 71/2015, cu modificarile si completarile ulterioare, art. 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2016, prorogarea unor termene, precum si unele masuri fiscal-bugetare, cu modificarile si completarile ulterioare, art. 1 alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 9/2017 privind unele masuri bugetare in anul 2017, prorogarea unor termene, precum si modificarea si completarea unor acte normative, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 115/2017, cu modificarile ulterioare, art. 11 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 90/2017 privind unele masuri fiscal-bugetare, modificarea si completarea unor acte normative si prorogarea unor termene, aprobata cu completari prin Legea nr. 80/2018, cu modificarile si completarile ulterioare, art. 41 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor masuri in domeniul investitiilor publice si a unor masuri fiscal-bugetare, modificarea si completarea unor acte normative si prorogarea unor termene, cu modificarile si completarile ulterioare, art. VII alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 130/2021 privind unele masuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, cu modificarile si completarile ulterioare, prin care s-a dispus, in mod succesiv, neacordarea indemnizatiei de pensionare prevazuta de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, prin raportare la dispozitiile art. 294 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecatorilor si procurorilor, cu modificarile si completarile ulterioare, au avut un efect de suspendare a exercitiului acestui drept, fara ca dreptul subiectiv sa fi redevenit actual.
Masura prevazuta de dispozitiile art. VII alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 130/2021 si art. VII alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 168/2022 privind unele masuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, cu modificarile si completarile ulterioare, cu referire la indemnizatia de pensionare prevazuta de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, a incetat la data abrogarii Legii nr. 303/2004, fara ca dreptul la acordarea indemnizatiei de pensionare sa redevina actual incepand cu data incetarii oricarei cauze de suspendare ori de neaplicare a dispozitiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.
Obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedura civila. Pronuntata in sedinta publica astazi, 20 mai 2024”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Un cetatean 20 May 2024 16:16 +9
# maxtor 20 May 2024 16:34 -1
# maxtor 20 May 2024 16:51 0
# BNR scrie 20 May 2024 18:49 0
# roata 20 May 2024 18:53 +1
# Iulius Laurențiu 20 May 2024 22:34 +32
# Cetateanul 20 May 2024 22:39 -2
# Indignat 21 May 2024 06:21 +4
# Indignatule 21 May 2024 09:57 -5
# Indignat 21 May 2024 13:54 0
# Indignatule 22 May 2024 01:11 0
# Indignat 22 May 2024 13:31 0