Asociatia personalului din justitie ROJUST cere ca Inalta Curte de Casatie si Justitie sa constate ca dupa 2022, odata cu abrogarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, au incetat si efectele ordonantelor de urgenta care din 2011 pana in 2023 au amanat plata plata indemnizatiei egale cu sapte salarii la care magistratii au dreptul in momentul pensionarii.

Lumea Justitiei prezinta sesizarea amicus curiae pe care ROJUST – ONG condus de judecatoarea pensionara Mioara-Iolanda Grecu – a trimis-o luna trecuta la ICCJ in dosarele formate dupa ce instanta suprema a fost sesizata pentru pronuntarea unor hotarari prealabile de catre curtile de apel din Cluj si Timisoara.

Amintim ca sesizarea de la CA Cluj cere dezlegarea urmatoarei chestiuni de drept: refuzurile repetate din partea Executivului de a le plati magistratilor indemnizatia de pensionare la care aveau dreptul conform art. 81 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 (privind statutul judecatorilor si procurorilor) sunt sau nu de natura a afecta insasi existenta dreptului magistratilor la acea indemnizatie?

La randul ei, Curtea de Apel Timisoara a ridicat urmatoarea problema: abrogarea, in 2022, a Legii nr. 303/2004 a dus la lipsirea de efecte a interdictiei continute in OUG-urile 130/2021, din moment ce noul statut al judecatorilor si procurorilor (Legea 303/2022) nu mai face nicio referire la indemnizatia la care magistratii au dreptul in momentul pensionarii? Altfel spus: judecatorii si procurorii pensionati dupa 16 decembrie 2022 au dreptul la primirea indemnizatiei, din moment ce interdictiile din ordonantele succesive au vizat doar vechiul statut al magistratilor (Legea nr. 303/2004), abrogat de noul statut (Legea nr. 303/2022), intrat in vigoare la 16.12.2022 (click aici pentru a citi)?

ROJUST: „Dupa incetarea suspendarii, drepturile revin in aplicare”

Revenind la ROJUST: cu privire la sesizarea Curtii de Apel Cluj, asociatia Iolandei Grecu atrage atentia ca abrogarea Legii 303/2004 duce la ramanerea fara obiect a numeroaselor OUG-uri care au amanat plata indemnizatiei de pensionare in perioada 2011-2023. De aceea, judecatorii si procurorii care au iesit la pensie in acest interval au acum dreptul sa le fie platita respectiva indemnizatie, in mod retroactiv.

In ceea ce priveste sesizarea trimisa la ICCJ de catre CA Timisoara, ROJUST explica faptul ca amanarea nu mai poate opera dupa 2022, din moment ce a fost abrogata Legea 303/2004, iar noul statut al judecatorilor si procurorilor (Legea 303/2022) nu mai face nicio referire la indemnizatia platibila la momentul pensionarii.

„Dupa incetarea suspendarii, drepturile reglementate de acele prevederi revin in aplicare si pot fi exercitate din nou”, puncteaza organizatia neguvernamentala.

Exista jurisprudenta ICCJ

Totodata, ONG-ul face trimitere la Decizia de recurs in interesul legii nr. 23/2005. Prin respectivul RIL, Inalta Curte a stabilit ca suspendarea primei de concediu la care au dreptul magistratii si personalul auxiliar din justitie nu mai poate opera dupa abrogarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti. Foarte important: prin acelasi RIL, ICCJ a statuat ca odata cu incetarea suspendarii, dreptul privind prima de concediu redevine actual. Altfel spus: prima urma sa fie primita retroactiv.

Redam principalele pasaje din sesizarea amicus curiae redactata de ROJUST:

„I. Dosar nr. 447/1/2024 – sesizarea Curtii de Apel Cluj (...)

1. Asupra admisibilitatii sesizarii (...)

In speta, problema de drept a mai fost supusa interpretarii Inaltei Curti de Casatie si Justitie, care prin Decizia nr. 16/2015 privind examinarea sesizarii formulate de Curtea de Apel Pitesti – pronuntata in Dosarul nr. 3.036/109/2013 a admis sesizarea formulata de Curtea de Apel Pitesti – Sectia a II-a civila, de contencios administrativ si fiscal, prin Incheierea din 14 ianuarie 2015, pronuntata in Dosarul nr. 3.036/109/2013.

Sesizarea cu care a fost investita Inalta Curte de Casatie si Justitie, in temeiul art. 519 din Codul de procedura civila, in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile prin care sa dea o rezolvare de principiu, viza urmatoarea chestiune de drept:

'Interpretarea si determinarea efectelor dispozitiilor art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificarile si completarile ulterioare (Legea nr. 118/2010), dispozitie de principiu preluata si in art. 9 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor masuri financiare in domeniul bugetar, precum si pentru instituirea altor masuri financiare in domeniul bugetar, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 283/2011 (OUG nr. 80/2010), art. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar in anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum si unele masuri fiscal-bugetare, aprobata prin Legea nr. 36/2014 (OUG nr. 84/2012), art. 10 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2014, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice, aprobata cu completari prin Legea nr. 28/2014, cu modificarile si completarile ulterioare (OUG nr. 103/2013) si art. 9 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2015, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 71/2015 (OUG nr. 83/2014) raportat la pct. 2 din anexa nr. IV/2 la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice1 (Legea nr. 330/2009) si la art. 20 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice, cu modificarile si completarile ulterioare (Legea nr. 284/2010)'.

Interpretand dispozitiile legale enuntate anterior, Inalta Curte a statuat ca vointa legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de incetare a existentei dreptului la acordarea de ajutoare / indemnizatii, ci doar de suspendare a exercitiului acestui drept.

De asemenea, s-a mai retinut ca:

Ratiunea acestei interpretari este impusa si de succesiunea in timp a actelor normative prin care legiuitorul a dispus, cu caracter temporar, masura neaplicarii dispozitiilor legale privind ajutoarele / indemnizatiile in anii 2011-2015.

Sub acest aspect, relativ la masurile financiare instituite prin Legea nr. 283/2011 pentru anul 2012, Curtea Constitutionala a retinut ca aceste masuri nu aduc atingere insesi substantei drepturilor banesti vizate, ci doar amana acordarea ajutoarelor / indemnizatiilor pe o perioada limitata de timp, pentru a nu se crea o datorie bugetara imposibil de acoperit, in contextul unui echilibru financiar marcat de criza (deciziile nr. 1.576 din 7 decembrie 2011 si nr. 291 din 23 mai 2013).

Prin urmare, se impune a se retine ca efectele dispozitiilor art. 9 din Legea nr. 118/2010 au vizat exercitiul dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizatii, in sensul suspendarii acestuia in perioada 3 iulie-31 decembrie 2010, si nu existenta acestui drept.

Ca atare, printr-o decizie HP anterioara s-a statuat ca dispozitiile in discutie din perioada 2010-2015 vizeaza exercitiul dreptului la acordarea ajutoarelor sau, dupa caz, a indemnizatiilor, si nu existenta acestui drept. Aceasta decizie este obligatorie, potrivit dispozitiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedura civila.

De asemenea, Inalta Curte de Casatie si Justitie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a mai pronuntat ulterior acesteia si alte decizii prin care a lamurit problema de drept supusa dezlegarii prin prezenta sesizare.

Prin Decizia nr. 11 din 20 februarie 2017, Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibila, sesizarea in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea urmatoarelor chestiuni de drept: 'interpretarea dispozitiilor art. 10 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2014, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice, aprobata cu completari prin Legea nr. 28/2014, cu modificarile si completarile ulterioare, si art. 9 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2015, precum si alte masuri in domeniul cheltuielilor publice, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 71/2015, cu modificarile si completarile ulterioare, in sensul de a se stabili daca sintagmele «nu se acorda», respectiv «nu se aplica», cuprinse in textele legale mentionate, se refera la substanta dreptului la acordarea indemnizatiei la iesirea la pensie sau reprezinta doar o suspendare a acordarii acestei indemnizatii si, totodata, in eventualitatea in care cele doua sintagme vizeaza doar suspendarea exercitiului dreptului la indemnizatia la iesirea la pensie, daca aceasta suspendare se refera numai la perioada anului 2014, respectiv 2015, si numai la persoanele al caror drept la pensie s-a deschis in anul 2014, respectiv 2015, sau vizeaza toate persoanele care au vocatie la plata acestei indemnizatii, indiferent de data deschiderii dreptului la pensie pentru acestea; in conditiile in care interpretarea este in sensul ca cele doua sintagme mentionate anterior se refera doar la suspendarea exercitiului dreptului la indemnizatia la iesirea la pensie, care este data de la care persoanele cu vocatie la plata acestei indemnizatii pot solicita acordarea efectiva a dreptului lor'.

Prin aceasta decizie s-a retinut ca, in cauza, se constata ca problema de drept generata de aplicarea dispozitiilor legale invocate in sesizare nu este recenta, existand o hotarare a instantei supreme, pronuntata in cadrul mecanismului hotararii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, mentionata chiar de catre instanta de trimitere, in cuprinsul sesizarii, hotarare prin care problema de drept in discutie a fost dezlegata in interpretarea si aplicarea unei dispozitii legale anterioare cu continut similar, facandu-se trimitere la Decizia nr. 16/2015.

De asemenea, Inalta Curte de Casatie si Justitie, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 79/2017, pronuntata in dosar nr. 2168/1/2017, a respins, ca inadmisibila, sesizarea formulata de Curtea de Apel Cluj – Sectia a IV-a pentru litigii de munca si asigurari sociale, in Dosarul nr. 1984/112/2016, in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea urmatoarei chestiuni de drept: 'daca, avand in vedere considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 42/2014 si ale Deciziei nr. 16/2015 pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, suspendarea acordarii indemnizatiei de pensionare pentru magistrati prin acte normative temporare, pana in anul 2017, afecteaza caracterul previzibil al dispozitiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 si, implicit, substanta acestui drept'.

Motivul respingerii sesizarii a fost acela ca problema de drept care face obiectul sesizarii nu are caracter de noutate, in Decizia nr. 16/2015 fiind explicitat sensul interpretarii dispozitiilor legale de suspendare contestate si in litigiul pendinte.

Fata de considerentele aratate anterior, se constata ca problema interpretarii art. 9 din Legea nr. 118/2010, art. 13 din Legea nr. 285/2010, art. 9 din OUG nr. 80/2010, art. 2 din OUG nr. 84/2012, art. 10 alin. (1) din OUG nr. 103/2013 si art. 9 din OUG nr. 83/2014 (ale caror dispozitii au fost reluate si in actele normative anuale ulterioare prin care s-a dispus suspendarea exercitiului dreptului in discutie) a mai fost anterior analizata, atat in jurisprudenta instantelor judecatoresti, cat si prin decizii ale instantei supreme in procedurile de unificare a practicii judiciare, astfel ca nu are caracter de noutate in sensul dispozitiilor art. 519 din Codul de procedura civila si a mai facut obiectul statuarii Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

In ceea ce priveste temeiurile ulterioare perioadelor avute in vedere in cadrul acestor dezlegari, respectiv art. 11 din OUG nr. 57/2015, art. 10 din OUG nr. 99/2016, art. 11 din OUG nr. 90/2017, art. 41 din OUG nr. 114/2018, art. 7 din OUG nr. 130/2021, art. VII din OUG nr. 168/2022 si art. X din OUG nr. 115/2023, se poate observa ca au un continut similar cu cele ce au facut deja obiectul analizei Inaltei Curti de Casatie si Justitie, astfel incat nu mai pot reprezenta o problema de drept in intelesul art. 519 din Codul de procedura civila.

De altfel, pentru o parte din aceste temeiuri Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a pronuntat prin Decizia nr. 9/2018, prin care a fost respinsa ca inadmisibila sesizarea formulata de Curtea de Apel Craiova – Sectia contencios administrativ si fiscal in vederea pronuntarii unei hotarari prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, statuandu-se urmatoarele:

'65. Prin urmare, rationamentul evidentiat in considerentele Deciziei nr. 16 din 8 iunie 2015, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se transpune in interpretarea dispozitiilor legale din actele normative care reglementeaza salarizarea in sectorul bugetar in perioada 2011-2017, prin care s-a stipulat ca aceste prevederi care reglementeaza beneficiul ajutoarelor nu se aplica, respectiv ca aceste ajutoare nu se acorda, interpretarea de principiu data anterior pastrandu-si actualitatea.

66. Devine astfel evident ca, fata de Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, problema de drept care face obiectul sesizarii nu mai are caracter de noutate, cu consecinta inadmisibilitatii sesizarii.

67. In acest sens a statuat Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept si prin Decizia nr. 11 din 20 februarie 2017, pronuntata in Dosarul nr. 3.489/1/2016 si publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 204 din 24 martie 2017'.

Ca atare, solicitam respingerea ca inadmisibila a acestei sesizari, nefiind indeplinite conditiile expres si cumulativ prevazute de art. 519 din Codul de procedura civila.

2. Asupra fondului sesizarii, in situatia in care se va trece peste sustinerile privind inadmisibilitatea

Potrivit dispozitiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004: 'Judecatorii si procurorii cu vechime continua in magistratura de 20 de ani beneficiaza, la data pensionarii sau a eliberarii din functie pentru alte motive neimputabile, de o indemnizatie egala cu 7 indemnizatii de incadrare lunare brute, care se impoziteaza potrivit legii'.

Legea nr. 303/2004 a fost publicata in M. Of. nr. 576/29.06.2004 si a intrat in vigoare la data de 27.09.2004, conform art. 78 din Constitutie. Drept consecinta, dreptul magistratilor la acordarea indemnizatiei prevazute de art. 81 din Legea nr. 303/2004 s-a nascut efectiv in patrimoniul beneficiarilor avuti in vedere de catre legiuitor la data de 27.09.2004.

Ulterior, intre anii 2010 si 2024, legislatorul a intervenit in mod repetat prin acte normative succesive pentru a suspenda dreptul la plata indemnizatiilor la iesirea la pensie. Aceste interventii legislative sunt reflectate anual astfel: 2010 – art. 9 din Legea nr. 118/2010, 2011 – art. 13 din Legea nr. 285/2010, 2012 – art. II art. 9 din OUG nr. 80/2010, 2013 – art. 2 din OUG nr. 84/2012, 2014 – art. 10 alin. (1) din OUG nr. 103/2013, 2015 – art. 9 din OUG nr. 83/2014, 2016 – art. 11 din OUG nr. 57/2015, 2017 – art. 10 din OUG nr. 99/2016, 2018 – art. 11 din OUG nr. 90/2017, 2019 – 2021 – art. 41 din OUG nr. 114/2018, 2022 – art. 7 din OUG nr. 130/2021, 2023 – art. VII din OUG nr. 168/2022, 2024 – art. X din OUG nr. 115/2023.

Ca atare, la data intrarii in vigoare a Legii nr. 303/2004 dreptul s-a nascut in patrimoniul beneficiarilor care indeplinesc conditiile prevazute de legiuitor, iar in intervalul 17.09.2004 – 04.07.2010, magistratii care au fost eliberati din functie prin pensionare au incasat indemnizatia prevazuta de art. 81 din Legea nr. 303/2004. La data de 04.07.2010, prin art. 9 din Legea nr. 118/2010, a fost suspendat pentru prima data exercitiul dreptului la plata indemnizatiei prevazute de art. 81 din Legea nr. 303/2004.

Astfel, art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 impune, pentru a beneficia de aceasta indemnizatie, ca titularul sa indeplineasca, in mod cumulativ, doua conditii: sa fie pensionar sau eliberat din functie din motive neimputabile si sa aiba o vechime continua in magistratura de cel putin 20 de ani. Odata indeplinite aceste conditii, dreptul la indemnizatie ia nastere ope legis, in temeiul art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, direct in patrimoniul persoanei indreptatite, avand in vedere ca un drept, odata nascut, nu poate exista in afara patrimoniului titularului sau.

Nasterea dreptului la indemnizatie nu este supusa si altor conditii suplimentare, cum ar fi: manifestarea de vointa a titularului sau ori a debitorului angajator sau eventuala disponibilitate bugetara, iar faptul ca, in prezent, acordarea indemnizatiei este suspendata, nu inlatura acest drept din patrimoniul persoanelor indreptatite deoarece masura suspendarii acordarii indemnizatiei afecteaza doar exercitiul, iar nu si nasterea dreptului.

De altfel, prin Decizia nr. 16/2015, pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, s-a stabilit ca: 'Dispozitiile art. 9 din Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar, cu modificarile si completarile ulterioare, vizeaza exercitiul dreptului la acordarea ajutoarelor sau, dupa caz, indemnizatiilor, in sensul ca acesta este suspendat in perioada 3 iulie – 31 decembrie 2010, si nu existenta acestui drept'.

In considerentele acestei decizii Inalta Curte de Casatie si Justitie a statuat ca: 'Din interpretarea normelor legale enuntate rezulta ca vointa legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de incetare a existentei dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizatii, ci doar de suspendare a exercitiului acestui drept. (…) Sub acest aspect, relativ la masurile financiare instituite prin Legea nr. 283/2011 pentru anul 2012, Curtea Constitutionala a retinut ca aceste masuri nu aduc atingere insesi substantei drepturilor banesti vizate, ci doar amana acordarea ajutoarelor/indemnizatiilor pe o perioada limitata de timp, pentru a nu se crea o datorie bugetara imposibil de acoperit, in contextul unui echilibru financiar marcat de criza (deciziile nr. 1576 din 7 decembrie 2011 si nr. 291 din 23 mai 2013)'.

Din moment ce, printr-o lege anterioara, s-a conferit dreptul la o indemnizatie la eliberarea din functie prin pensionare, iar acesta a incetat sa mai fie prevazut dupa trecerea a 12 ani, in care s-a suspendat aplicarea lui, desi a fost acordat timp de 6 ani, nu se poate considera ca acel drept nu a existat in perioada respectiva, deoarece s-ar incalca principiul constitutional care garanteaza realizarea drepturilor acordate. Ca urmare, pentru ca un drept prevazut sa nu devina doar o obligatie lipsita de continut, redusa la nudum jus (n.r. „drept fara continut”), ceea ce ar constitui o ingradire nelegitima a exercitarii lui, un atare drept nu poate fi considerat ca nu a existat in perioada celor 12 ani, pentru care exercitiul lui a fost suspendat, iar nu inlaturat. De aceea, respectarea principiului increderii in statul de drept, care implica asigurarea aplicarii legilor adoptate in spiritul si litera lor, concomitent cu eliminarea oricarei tendinte de reglementare a unor situatii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute sa nu poata fi obstaculati de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada in care au fost prevazute de lege.

In concluzie, raspunsul la intrebarea ce face obiectul dosarului nr. 447/1/2024 ce vizeaza sesizarea Curtii de Apel Cluj este ca dispozitiile art. 13 din Legea nr. 285/2010, art. 9 din OUG nr. 80/2010, art. 2 din OUG nr. 84/2012, art. 10 din OUG nr. 103/2013, art. 9 din OUG nr. 83/2014, art. 11 din OUG nr. 57/2015, art. 1 alin. (3) din OUG nr. 9/2017, art. 11 alin. (1) din OUG nr. 90/2017, art. 41 alin. (1) din OUG nr. 114/2018, art. VII din OUG nr. 130/2021, prin care s-a dispus in mod succesiv, neacordarea indemnizatiei de pensionare prevazute de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, nu au afectat existenta dreptului, ci au avut doar un efect de amanare a exercitiului acestui drept.

II. Dosar nr. 232/1/2024 – sesizarea Curtii de Apel Timisoara (...)

1. Asupra admisibilitatii sesizarii (...)

Apreciem ca nu este indeplinita si cerinta noutatii si caracterului real, veritabil, al problemei de drept deduse dezlegarii, in masura in care completul investit cu prezenta sesizare va aprecia ca spetei de fata ii sunt aplicabile, mutatis mutandis dezlegarile din Decizia RIL nr. XXIII/2005.

Apreciem ca se impune, prin analogie, aplicarea acelorasi principii de interpretare a legii, ubi eadem ratio, ibi idem jus (n.r. „pentru aceeasi ratiune se impune aceeasi solutie”), si in sesizarea pendinte. Aceasta intrucat, in esenta, problema de drept in discutie este aceeasi in ambele situatii.

In prima situatie (analizata prin Decizia RIL nr. XXIII/2005), obiectul l-a constituit dreptul la prima pentru concediul de odihna acordat magistratilor si personalului auxiliar de specialitate, drept care, de asemenea, a fost suspendat si ulterior abrogat de legiuitor.

In sensul aplicarii analogiei pentru aceeasi problema de drept a argumentat Inalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr. 82/2017 privind examinarea sesizarii formulate de Curtea de Apel Iasi – Sectia de contencios administrativ si fiscal:

'47. Analogia, ca procedeu tehnico-juridic de interpretare a legii, este consacrata de Codul civil, fiind interzisa doar atunci cand textul analog contine o regula de principiu si de drept comun, adica o norma cu caracter general, iar nu special, de stricta interpretare.

48. Astfel, art. 10 din Codul civil, desi intitulat „Interzicerea analogiei”, nu interzice analogia, ci doar enumera cazurile in care aceasta nu poate fi folosita, si anume: in cazul legilor care deroga de la o dispozitie generala, al acelora care restrang exercitiul unor drepturi civile, precum si in cazul legilor care prevad sanctiuni civile.

49. Si Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, face trimitere la analogie, in art. 4 alin. (2), prin care prevede ca judecatorii nu pot refuza sa judece pe motiv ca legea nu prevede, este neclara sau incompleta. Acest text este reluat in art. 5 alin. (1) si (2) din Codul de procedura civila (reglementand acelasi principiu ca art. 3 din Codul civil de la 1864): „(1) Judecatorii au indatorirea sa primeasca si sa solutioneze orice cerere de competenta instantelor judecatoresti, potrivit legii. (2) Niciun judecator nu poate refuza sa judece pe motiv ca legea nu prevede, este neclara sau incompleta”'.

Prin Decizia RIL nr. XXIII/2005 (ale carei dezlegari sustinem ca se aplica mutatis mutandis si in speta de fata), Inalta Curte de Casatie si Justitie, analizand un demers legislativ similar (abrogarea prin art. 50 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 177/2002 a dispozitiei art. 41/1 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 care prevedea acordarea primei pentru concediul de odihna, dupa o perioada de suspendare a exercitarii dreptului prin art. III alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 33/2001, art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 si art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002) a stabilit urmatoarele:

'In raport cu aceasta situatie, (abrogarea prin art. 50 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 177/2002 a dispozitiei art. 41/1 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 n.n.) dreptul magistratilor si al celorlalte categorii de personal salarizate in baza Legii nr. 50/1996 a incetat sa mai subziste, nemaiputand sa fie pretins, cu incepere de la data de 1 ianuarie 2003.

Dar pentru perioada anterioara, chiar daca s-a dispus, prin art. III alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 33/2001, suspendarea aplicarii prevederilor art. 41/1 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, referitoare la acordarea primei pentru concediul de odihna, pana la data de 31 decembrie 2003, iar prin Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 si prin Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 s-a prelungit, succesiv, aplicarea prevederilor care se refera la prima pentru concediul de odihna, nu se poate considera totusi ca acel drept nu ar fi existat, cat timp abrogarea textului de lege care il prevedea a intervenit abia la 1 ianuarie 2003, cand a intrat in vigoare Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 177/2002.

Asa fiind si cum, in raport cu principiul neretroactivitatii legii civile, inscris in art. 15 din Constitutie si in art. 1 din Codul civil, dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 177/2002 nu au putere retroactiva, rezulta ca dreptul la prima pentru concediul de odihna acordat magistratilor si personalului auxiliar de specialitate prin art. 491 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, astfel cum a fost modificata si completata prin art. I pct. 38 din Ordonanta Guvernului nr. 83/2000, a existat in perioada anilor 2001-2002.

Or, dispozitiile art. 41/1 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, prin care s-a acordat dreptul in discutie, au fost in fiinta in intreaga perioada mentionata si, fiind conforme cu principiile inscrise in art. 38 alin. (2) din Constitutia anterioara [art. 41 alin. (2) din Constitutia revizuita in 2003], nu s-a constatat ca ar fi neconstitutionale.

Pe de alta parte, dispozitiile art. III alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 33/2001, prin care s-a suspendat pana la data de 31 decembrie 2003 aplicarea prevederilor art. 41/1 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, ca si cele ale art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001, prin care s-au prelungit pana la 31 decembrie 2002 termenele prevazute la art. III din ordonanta mentionata, necontinand vreo referire la eventualitatea desfiintarii dreptului la prima de concediu, ci doar la suspendarea exercitiului acestuia ori la prelungirea termenului de punere in aplicare, nu pot fi considerate nici ele ca ar inlatura insasi existenta lui.

Mai mult, suspendarea exercitiului dreptului nu echivaleaza cu insasi inlaturarea lui, cat timp prin nici o dispozitie legala nu i-a fost inlaturata existenta pentru anii 2001 si 2002.

Neprevederea in continuare a acestui drept recunoscut si garantat nu poate inlatura existenta lui anterioara, pentru ca s-ar contraveni atat art. 53 din Constitutia revizuita (art. 49 din Constitutia anterioara) privind cazurile cand se poate restrange exercitiul unui drept, cat si reglementarilor date prin art. 1 din Protocolul nr. 1 aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

Din moment ce printr-o lege anterioara s-a conferit dreptul la prima pentru concediul de odihna, iar acesta a incetat sa mai fie prevazut doar dupa trecerea a 2 ani, in care s-a suspendat aplicarea lui, nu se poate considera ca acel drept nu a existat in perioada respectiva, deoarece s-ar incalca principiul constitutional care garanteaza realizarea drepturilor acordate.

Ca urmare, pentru ca un drept prevazut sa nu devina doar o obligatie lipsita de continut, redusa la nudum jus, ceea ce ar constitui o ingradire nelegitima a exercitarii lui, un atare drept nu poate fi considerat ca nu a existat in perioada celor 2 ani, pentru care exercitiul lui a fost suspendat, iar nu inlaturat. Altfel, s-ar ajunge la situatia ca un drept patrimonial, a carui existenta este recunoscuta, sa fie vidat de substanta sa si, practic, sa devina lipsit de orice valoare.

De aceea, respectarea principiului increderii in statul de drept, care implica asigurarea aplicarii legilor adoptate in spiritul si litera lor, concomitent cu eliminarea oricarei tendinte de reglementare a unor situatii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute sa nu poata fi obstaculati de a se bucura efectiv de acestea pentru perioada in care au fost prevazute de lege.

In atare situatie, in mod corect au procedat instantele care au considerat ca dreptul la actiune pentru calculul si plata primei de concediu s-a nascut la data de 1 ianuarie 2003, cand a incetat orice cauza de suspendare ori de neaplicare a prevederilor art. 41/1 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, modificata si completata prin Ordonanta Guvernului nr. 83/2000.

Reiese deci ca se impune a se considera ca dispozitiile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 33/2001, astfel cum a fost aprobata prin Legea nr. 386/2001, precum si cele ale Legii nr. 743/2001 au intrerupt cursul prescriptiei dreptului la actiune pentru beneficiarii prevederii legale sus-mentionate, a carei punere in aplicare a fost suspendata sau amanata prin acte normative temporare, emise datorita unor conditii financiare deosebite.

Dar efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amanare a punerii in aplicare a dispozitiei legale referitoare la dreptul dobandit trebuie limitate numai la perioada cat a fost in vigoare actul normativ care a prevazut dreptul respectiv.

A considera altfel ar insemna sa se prelungeasca valabilitatea dispozitiei de suspendare a aplicarii unui text de lege si dupa abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput si inadmisibil.

De aceea, nu este posibil sa se aplice in prezent nici dispozitiile de prelungire succesiva a termenelor de punere in aplicare a art. 41/1 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, referitoare la prima de concediu de odihna pentru magistrati si personalul auxiliar, prin invocarea prevederilor legilor bugetului de stat pe anii 2003, 2004 si 2005 [art. 10 alin. (3) din Legea nr. 631/2002, art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003 si art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004], pentru ca s-ar contraveni principiului neretroactivitatii legii civile, prevazut in art. 15 alin. (2) din Constitutie si reglementat prin art. 1 din Codul civil.

Ca urmare, ordonatorilor principali de credite si, dupa caz, ordonatorilor de credite de rang inferior le revine obligatia sa plateasca magistratilor si personalului auxiliar de specialitate, pentru anii 2001 si 2002, primele de concediu de odihna cuvenite acestora in conformitate cu art. 41/1 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, care a fost in vigoare in cei 2 ani si a produs efecte pana la data de 1 ianuarie 2003'.

Ca atare, din studierea considerentelor acestei decizii, care se impun cu caracter obligatoriu, potrivit art. 521 din Codul de procedura civila, ele fiind atasate solutiei din dispozitiv, rezulta care este dezlegarea problemelor de drept supuse dezbaterii.

Astfel, se impune concluzia ca suspendarea exercitiului dreptului nu echivaleaza cu insasi inlaturarea lui, cat timp prin nicio dispozitie legala nu i-a fost inlaturata existenta, ca neprevederea in continuare a acestui drept recunoscut si garantat nu poate inlatura existenta lui anterioara, ca nu se poate considera ca acel drept nu a existat in perioada respectiva, deoarece s-ar incalca principiul constitutional care garanteaza realizarea drepturilor acordate.

Dreptul la actiune s-a nascut cand a incetat orice cauza de suspendare, efectele produse de aceste acte normative, de suspendare sau de amanare a punerii in aplicare a dispozitiei legale referitoare la dreptul dobandit, fiind limitate numai la perioada cat a fost in vigoare actul normativ care a prevazut dreptul respectiv.

A considera altfel ar insemna sa se prelungeasca valabilitatea dispozitiei de suspendare a aplicarii unui text de lege si dupa abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput si inadmisibil, nefiind posibil sa se aplice in prezent nici dispozitiile de prelungire succesiva a termenelor de punere in aplicare a dispozitiilor art. 81 din Legea nr. 303/2004, pentru ca s-ar contraveni principiului neretroactivitatii legii civile, prevazut in art. 15 alin. (2) din Constitutie si reglementat prin art. 1 din Codul civil.

Ca atare, dupa abrogarea art. 81 din Legea nr. 303/2004, efectele suspendarii exercitarii dreptului prevazut de aceste dispozitii au incetat, astfel ca dreptul redevine actual si trebuie acordat pentru toata perioada in care actul normativ care l-a prevazut a fost in vigoare, dar a fost suspendata acordarea lui.

In masura in care dezlegarile obligatorii ale instantei supreme intr-o cauza asemanatoare pot fi transpuse fara dificultate de judecatorul fondului si prezentei cauze, rezulta ca nu este indeplinita cerinta ca problema cu care completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost sesizat sa reprezinte o reala problema de drept.

Referitor la acest aspect al cerintei de admisibilitate a prezentei sesizari, s-a statuat in mod constant ca in sesizarea Inaltei Curti de Casatie si Justitie cu procedura pronuntarii unei hotarari prealabile trebuie sa fie identificata o problema de drept care necesita cu pregnanta a fi lamurita, care sa prezinte o dificultate suficient de mare, in masura sa reclame interventia instantei supreme in scopul rezolvarii de principiu a chestiunii de drept si a inlaturarii oricarei incertitudini care ar putea plana asupra securitatii raporturilor juridice deduse judecatii. In acest sens sunt Deciziile Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 24 din 29 iunie 2015, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016.

Ca atare, solicitam respingerea ca inadmisibila si a acestei sesizari, cu aceasta motivare.

Daca din analiza dispozitiilor legale a caror lamurire se solicita se observa ca, tinand cont de dezlegarile din Decizia RIL nr. XXIII/2005, exista totusi posibilitatea unor interpretari diferite ale acestora, generata de modificarile legislative succesive intervenite, in conditiile in care dispozitiile privind suspendarea drepturilor la iesirea la pensie au fost mentinute si ulterior abrogarii dreptului prevazut de Legea nr. 303/2004, fara a se face distinctie in privinta acestora, solicitam Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sa constate ca sunt indeplinite conditiile de admisibilitate prevazute de art. 519 din Codul de procedura civila si sa analizeze pe fond sesizarea cu care a fost investit.

2. Asupra fondului sesizarii

Legea nr. 303/2004 a fost abrogata prin Legea nr. 303/2022 publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 1102 din 16 noiembrie 2022 (data intrarii in vigoare a acesteia fiind 16.12.2022).

Prin art. 294 alin. (5) din Legea nr. 303/2022, s-a dispus abrogarea Legii nr. 303/2004, implicit a art. 81 alin. (1), care reglementa dreptul la indemnizatie acordat cu ocazia pensionarii magistratilor. Este de remarcat ca art. 294 alin. (5) din Legea nr. 303/2022 nu abroga dreptul la indemnizatia prevazuta de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 pentru perioada 04 iulie 2010 – 16.12.2022, ci doar ulterior datei de 16.12.2022, astfel incat se impune concluzia ca dreptul conferit anterior abrogarii a facut parte din sfera de asteptari a beneficiarilor.

Art. VII alin. (1) din OUG nr. 168/2022 privind unele masuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei nr. 1186 din 9 decembrie 2022, stabileste ca: 'In anul 2023 nu se acorda ajutoarele sau, dupa caz, indemnizatiile la iesirea la pensie, retragere, incetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea in rezerva'.

Art. X din OUG nr. 115/2023 privind unele masuri fiscal-bugetare in domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscala, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea si completarea unor acte normative, precum si pentru prorogarea unor termene, adoptata de asemenea ulterior abrogarii Legii nr. 303/2004, prevede ca: '(1) In anul 2024, institutiile si autoritatile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, si la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, indiferent de sistemul de finantare si de subordonare, nu acorda ajutoarele sau, dupa caz, indemnizatiile la iesirea la pensie, retragere, incetarea raporturilor de munca/serviciu ori la trecerea in rezerva. (2) Prevederile alin. (1) nu se aplica in situatia incetarii raporturilor de munca sau serviciu ca urmare a decesului angajatului'.

Dupa cum se poate lesne observa, textele care au dispus suspendarea in anii 2023 si 2024, ulterior abrogarii Legii nr. 303/2004, pot viza doar indemnizatiile acordate cu ocazia pensionarii pentru alte categorii profesionale in privinta carora legiuitorul nu a dispus abrogarea acestui drept.

Ca atare, concluzia logica ce se impune in mod rational este ca suspendarea acordarii drepturilor in discutie in anii 2023-2024, ulterior abrogarii Legii nr. 303/2004, nu vizeaza drepturile la indemnizatia in discutie acordate pensionarilor judecatori si procurori, ci numai cele acordate altor categorii in privinta carora temeiul acordarii este inca in vigoare.

Cu toate acestea, beneficiarii indemnizatiei de pensionare in baza Legii nr. 303/2004 au continuat sa fie supusi suspendarii si dupa abrogarea legii principale, deci in anii 2023 si 2024, iar autoritatile competente au aplicat aceasta masura in practica in mod abuziv, desi dupa abrogare inceteaza si suspendarea exercitarii dreptului, conform art. 58 din Legea nr. 24/2000, potrivit cu care un act normativ poate fi suspendat doar pe durata existentei sale.

Referitor la actele de suspendare a dreptului in perioada 2010-16.12.2022, sunt incidente dezlegarile obligatorii ale Inaltei Curti de Casatie si Justitie, din Deciziile HP nr. 16/2015, nr. 11/2017 si nr. 79/2017, care a statuat ca actele normative de suspendare a dreptului la acordarea unor indemnizatii / salarii cu ocazia pensionarii fac referire la suspendarea exercitarii dreptului si nu pot viza existenta acestuia.

Ca urmare a faptului ca in noua lege privind statutul judecatorilor si procurorilor, nr. 303/2022, nu mai este mentionat dreptul prevazut de art. 81 din Legea nr. 303/2004 si cum aceasta din urma a fost abrogata in intregime de art. 294 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 303/2022, rezulta ca, odata cu intrarea in vigoare a noii legi se abroga si dreptul judecatorilor si procurorilor eliberati din functie prin pensionare sau din motive neimputabile dupa data de 16.12.2022 de a beneficia de indemnizatia egala cu 7 indemnizatii de incadrare lunare brute.

Principiile generale ale dreptului si normele de tehnica legislativa, precum art. 58 si 66 din Legea nr. 24/2000, stabilesc insa ca abrogarea unei legi nu afecteaza drepturile dobandite in temeiul acelei legi, cu exceptia cazurilor expres prevazute de lege.

Sustinem ca indemnizatia de pensionare a devenit un drept dobandit pentru persoanele eliberate din functie prin pensionare sau pentru motive neimputabile in perioada 2004-2022, care supravietuieste abrogarii Legii nr. 303/2004, deoarece din niciun act normativ (de suspendare sau de abrogare) nu transpare dorinta legiuitorului de eliminare definitiva a lui in mod retroactiv, ci din interpretarea succesiva a actelor normative rezulta intentia legiuitorului de a mentine drepturile conferite de art. 81 din Legea nr. 303/2004.

De altfel, Curtea Constitutionala, prin decizia nr. 219/28.04.2022 (pct. 83), face trimitere la Decizia nr. 20 din 20 mai 2019 (paragrafele 76-80), pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, argumentele instantei supreme evidentiind ca intr-o astfel de situatie precum cea in discutie se impune cu necesitate aplicarea corecta a regulilor legale referitoare la succesiunea legilor in timp si la efectul pe care il are suspendarea sau abrogarea unor norme legale asupra drepturilor individuale.

Cu alte cuvinte, in timpul suspendarii aplicarii prevederilor legale, drepturile si beneficiile prevazute de acele prevederi nu pot fi obtinute sau exercitate, dar ele nu sunt eliminate definitiv sau inlaturate din sistemul juridic. Dupa incetarea suspendarii, drepturile reglementate de acele prevederi revin in aplicare si pot fi exercitate din nou.

Pentru a evidentia temeinicia juridica a acestor afirmatii, subliniem si faptul ca in conformitate cu principiul legalitatii, drepturile si obligatiile individuale trebuie sa fie reglementate in mod clar si expres prin lege. In absenta unei prevederi legale care sa stabileasca inlaturarea dreptului in sine pe durata suspendarii, acesta ramane valabil si nu poate fi eliminat din sistemul juridic.

In plus, in interpretarea legilor si a drepturilor individuale se aplica principiul interpretarii restrictive a restrangerilor de drepturi. Acest principiu prevede ca orice restrictie sau inlaturare a drepturilor individuale trebuie sa fie interpretata restrans si trebuie sa fie clar stabilita prin lege. In absenta unei dispozitii legale clare care sa prevada inlaturarea dreptului pe durata suspendarii, nu se poate presupune ca acest lucru se intampla.

Suspendarea aplicarii unor prevederi legale trebuie interpretata si in lumina principiului protejarii drepturilor individuale. Acest principiu presupune ca, in caz de incertitudine sau ambiguitate, interpretarea normei juridice trebuie sa fie in favoarea pastrarii si exercitarii drepturilor individuale. Astfel, in absenta unei dispozitii legale clare care sa prevada inlaturarea dreptului in sine pe durata suspendarii, drepturile individuale raman valabile, neputand fi eliminate.

Prin urmare, in lipsa unei prevederi legale explicite care sa stabileasca inlaturarea dreptului in sine pe perioada suspendarii, dreptul ramane valabil si nu este eliminat din sistemul juridic. Suspendarea aplicarii unor prevederi legale determina, in schimb, o incetare temporara a exercitarii acestor drepturi, fara a le elimina din modul de existenta juridica.

Cu titlu de exemplu, pentru a demonstra ca atunci cand a dorit inlaturarea dreptului legiuitorul a prevazut-o in mod expres, facem trimitere la dispozitiile art. 3 alin. (3) din OG nr. 33 din 26 februarie 2001 privind unele masuri referitoare la salarizarea functionarilor publici si a altor categorii de personal din sectorul bugetar, precum si a personalului din organele autoritatii judecatoresti, care prevad ca: 'Pe perioada suspendarii aplicarii prevederilor legale mentionate la alin. (1) si (2) redevin aplicabile dispozitiile legale in materie existente la data intrarii in vigoare a Legii nr. 188/1999, cu modificarile si completarile ulterioare, a Ordonantei Guvernului nr. 83/2000, precum si a Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 237/2000. Or, in cazul dreptului prevazut de art. 81 din Legea nr. 303/2004 nu a existat aceasta situatie.

Pe de alta parte, in ceea ce priveste dreptul suspendat pentru cei pensionati in perioada 3 iulie 2010 – 16 decembrie 2022, devin aplicabile, mutatis mutandis, asa cum s-a aratat in mod detaliat in capitolul privind admisibilitatea sesizarii, statuarile din decizia RIL nr. XXIII/2005 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, privind interpretarea art. 41/1 alin. (1) din Legea nr. 50/1996, care se referea la prima pentru concediul de odihna.

Prin Decizia RIL nr. XXIII/2005, Inalta Curte de Casatie si Justitie, analizand un demers legislativ similar (abrogarea dispozitiei legale care prevedea prima pentru concediul de odihna, dupa o perioada de suspendare a exercitarii dreptului de 2 ani), a stabilit urmatoarele: 'Din moment ce, printr-o lege anterioara, s-a conferit dreptul la prima pentru concediul de odihna, iar acesta a incetat sa mai fie prevazut dupa trecerea a 2 ani, in care s-a suspendat aplicarea lui, nu se poate considera ca acel drept nu a existat in perioada respectiva deoarece s-ar incalca principiul constitutional care garanteaza realizarea drepturilor acordate. Ca urmare, pentru ca un drept prevazut sa nu devina doar o obligatie lipsita de continut, redusa la nudum jus, ceea ce ar constitui o ingradire nelegitima a exercitarii lui, un atare drept nu poate fi considerat ca nu a existat in perioada celor 2 ani, pentru care exercitiul lui a fost suspendat, iar nu inlaturat'.

In ceea ce priveste efectele generate de actele normative care suspenda aplicarea dispozitiei legale referitoare la dreptul dobandit (in acest caz, dreptul in litigiu, dobandit de fiecare persoana la momentul pensionarii), se arata ca acestea 'trebuie limitate numai la perioada cat a fost in vigoare actul normativ care a prevazut dreptul respectiv. A considera altfel ar insemna sa se prelungeasca valabilitatea dispozitiei de suspendare a aplicarii unui text de lege si dupa abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput si inadmisibil'.

Situatia juridica privind abrogarea dreptului la indemnizatia pentru iesirea la pensie, care a fost suspendata anterior abrogarii, este similara cu cea privind prima de concediu pentru magistrati care a fost reglementata de art. 41/1 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului din organele autoritatii judecatoresti, introdus prin Ordonanta Guvernului nr. 83/2000 si care a fost suspendata in perioada cuprinsa intre data intrarii in vigoare si data abrogarii (1 ianuarie 2001 – 31 decembrie 2002). Prin urmare, asa cum a statuat in anul 2005 Inalta Curte de Casatie si Justitie, odata cu abrogarea dreptului, inceteaza si suspendarea exercitarii dreptului, astfel ca dreptul trebuie acordat dupa abrogare, pentru toata perioada in care a fost suspendata acordarea lui.

Ca atare, raportat la dezlegarile obligatorii din Decizia RIL nr. XXIII/2005, precum si la art. 58 din Legea nr. 24/2000 potrivit carora un act normativ poate fi suspendat doar pe durata existentei acestuia, articolul VII alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 168/2022, care prevede ca 'In anul 2023 nu se acorda ajutoarele sau, dupa caz, indemnizatiile la iesirea la pensie, retragere, incetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea in rezerva', si dispozitiile art. X din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 115/2023, ce stabilesc aceeasi regula pentru anul 2024, se pot referi exclusiv la drepturile din acte normative in vigoare in anii 2023/2024 si in niciun caz nu se pot referi la drepturile prevazute intr-o lege care era abrogata la data 01.01.2023, data de la care se aplica OUG nr. 168/2022.

Sub aspectul aplicarii in timp a normelor legale, ICCJ – Completul pentru dezlegare unor chestiuni de drept statueaza prin decizia nr. 20/2019, paragrafele 75-80:

'75. In privinta normelor abrogatoare, ele presupun incetarea eficacitatii dispozitiilor normative pentru viitor si pot dispune o abrogare directa sau expresa ori abrogarea tacita (cand actul normativ nou, fara a contine vreo dispozitie abrogatoare, contine doar dispozitii incompatibile cu cele cuprinse in actul normativ vechi).

76. Or, nicio dificultate de determinare a efectelor abrogarii nu exista cu referire la datele spetei deduse spre analiza in cadrul sesizarii prealabile, cata vreme prin art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017 s-a dispus abrogarea expresa a Legii-cadru nr. 284/2010, iar conform art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, 'abrogarea unei dispozitii sau a unui act normativ are caracter definitiv'.

77. De asemenea, faptul ca dispozitia din Legea-cadru nr. 284/2010 referitoare la drepturile de natura celor pretinse in cauza avusese efectele suspendate in timp, prin acte normative succesive, trebuie interpretat cu referire la art. 66 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, mentionata anterior, din care rezulta ca si astfel de norme pot face obiect al abrogarii.

78. Fata de consecintele pe care le produce un act normativ care scoate din circuitul juridic, pentru viitor, textele de lege care fac obiectul acestuia, trebuie observat in ce masura un act normativ ulterior (in speta, Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 90/2017) poate suspenda drepturi care faceau obiect de reglementare al actului abrogat (recte, Legea-cadru nr. 284/2010, abrogata prin Legea-cadru nr 153/2017).

79. Asadar, rezolvarea chestiunii de drept sesizate nu presupune decat aplicarea corecta a regulilor referitoare la succesiunea legilor in timp si la efectul suspensiv sau abrogator al unor norme, cu referire punctuala la masura in care abrogarea unor drepturi mai poate constitui temei ulterior pentru suspendarea exercitiului acelorasi drepturi.

80. In acest context, nicio dificultate nu poate fi identificata in legatura cu interpretarea vreunor dispozitii legale neclare sau imprecise ori in ce priveste determinarea si aplicarea corecta a principiilor care guverneaza aplicarea legii in timp, pentru a se considera ca este admisibila declansarea procedurii hotararii prealabile'.

Apreciem ca se impune a fi evaluata intentia legiutorului atunci cand a adoptat ordonantele de urgenta prin care s-a dispus suspendarea exercitiului dreptului la acordarea indemnizatiei la iesirea la pensie, pentru a stabili daca suspendarea a fost conceputa ca o masura temporara, care sa se aplice numai pe durata existentei Legii nr. 303/2004, sau a fost gandita ca o masura autonoma, aplicabila independent de existenta Legii nr. 303/2004, situatie in care aceasta continua sa produca efecte si dupa abrogarea legii principale.

De asemenea, trebuie luate in considerare scopul si obiectivele generale ale ordonantelor de urgenta adoptate in perioada 2010-2023. Observam ca aceste ordonante de urgenta au fost adoptate pentru a raspunde unor necesitati imediate in domeniul finantelor publice, ceea ce face ca suspendarea dreptului la plata indemnizatiei de pensionare sa fie o masura temporara si autonoma, nefiind strict legata de existenta Legii nr. 303/2004.

Ideea comuna a tuturor notelor de fundamentare ale actelor normative din anii 2010 – 2024 este ca adoptarea masurilor fiscale si bugetare, inclusiv suspendarea temporara a dreptului la indemnizatia de pensionare, a fost necesara pentru a raspunde unor urgente si necesitati imediate ale finantelor publice si pentru a asigura sustenabilitatea acestora in fata unor situatii specifice si de criza. Toate aceste masuri au fost justificate prin contextul economic, fiscal si bugetar al momentului, precum si prin necesitatea respectarii regulilor si angajamentelor asumate la nivel european si national. Astfel, caracterul temporar al acestor masuri a fost un element esential, ele fiind concepute sa raspunda unor provocari imediate si sa contribuie la restabilirea echilibrului fiscal si bugetar, fara a afecta in mod permanent drepturile beneficiarilor.

Suspendarea dreptului la indemnizatia de pensionare a fost o masura temporara si apreciata de legiuitor necesara, adoptata intr-un context de urgenta si conformitate cu reglementarile europene, pentru a gestiona presiunile financiare si pentru a asigura respectarea angajamentelor internationale ale Romaniei in materie de politica bugetara. Aceasta suspendare nu afecteaza in mod permanent drepturile pensionarilor, ci a fost conceputa pentru a fi implementata pe termen scurt, pana cand se gasesc solutii pe termen lung care sa permita revenirea la normalitate si respectarea integrala a drepturilor prevazute de lege.

Spre edificare, prezentam in sinteza nota de fundamentare a actelor normative de suspendare a exercitiului dreptului la plata indemnizatiei la eliberarea din functie prin pensionare:

Nota de fundamentare la OUG nr. 84/2012 subliniaza idea ca neadoptarea masurilor privind salarizarea in anul 2012 a personalului bugetar, care isi incetau aplicabilitatea la data de 31 decembrie 2012, ar fi avut un impact semnificativ asupra cheltuielilor bugetare si deficitului bugetar. Acest lucru ar fi afectat in mod considerabil sustenabilitatea finantelor publice, cu consecinte negative asupra stabilitatii economice si sociale a tarii.

Nota de fundamentare a OUG nr. 103/2013 subliniaza necesitatea adoptarii unui mix potrivit de politica macroeconomica pentru a respecta angajamentele asumate cu partenerii externi ai Romaniei si pentru a continua procesul de consolidare fiscal-bugetara, avand in vedere tinta de deficit de 2,2% din PIB pentru anul 2014 si reducerea arieratelor din sectorul bugetar, conform angajamentelor internationale si a Tratatului privind stabilitatea, coordonarea si guvernanta in cadrul Uniunii Economice si Monetare.

Nota de fundamentare a OUG nr. 83/2014 subliniaza necesitatea promovarii unor masuri legislative pentru stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar in anul 2015 si prelungirea unor masuri bugetare pentru utilizarea echilibrata a fondurilor publice conform Strategiei fiscal-bugetare.

Nota de fundamentare la OUG nr. 57/2015 subliniaza necesitatea respectarii unor constrangeri impuse de reglementarile europene privind deficitul bugetar. Se evidentiaza faptul ca politica bugetara trebuie sa se conformeze anumitor reguli, iar printre acestea se afla limitarea deficitului bugetar contabil conform metodologiei Sistemului European de Conturi (deficit ESA) la 3% din PIB. Este subliniata importanta acestei reguli, care este instituita prin Protocolul nr. 12, anexa la Tratatul privind functionarea Uniunii Europene, iar Romania a ratificat aceste tratate, angajandu-se sa respecte aceste reglementari in cadrul Uniunii Europene.

Nota de fundamentare a OUG nr. 99/2016 evidentiaza necesitatea prelungirii aplicarii unor masuri fiscale si bugetare pentru a asigura conformitatea cu politicile publice in domeniul fiscal-bugetar si elaborarea bugetului pe anul 2017. Aceasta prelungire vizeaza, printre altele, salarizarea personalului platit din fonduri publice in anul 2016, prorogarea unor termene si alte masuri fiscale-bugetare. De asemenea, se mentioneaza ca, in perioada 2009-2015, a fost amanata aplicarea unor prevederi legislative pentru a respecta politicile fiscale-bugetare corespunzatoare fiecarui an, cu mentinerea unei tinte de deficit conform angajamentelor statului roman si reglementarilor europene. De exemplu, acordarea unor drepturi, cum ar fi indemnizatiile la iesirea la pensie sau trecerea in rezerva, a fost suspendata in perioada iulie 2010 – decembrie 2016.

Nota de fundamentare a OUG nr. 90/2017 subliniaza necesitatea respectarii constrangerilor impuse de reglementarile europene in ceea ce priveste deficitul bugetar, precum si importanta asigurarii sustenabilitatii cheltuielilor bugetare. Pentru a respecta aceste cerinte, se impune aprobarea in regim de urgenta a unor masuri fiscal-bugetare pentru mentinerea unui deficit sub 3% din PIB in anul 2018. De asemenea, se evidentiaza influenta masurilor de relaxare fiscala incepute in 2015-2016 si continuarea acestora prin masurile prevazute in Programul de Guvernare adoptat in 2017, avand un impact suplimentar asupra bugetului. Este mentionata, de asemenea, cresterea abrupta a deficitului bugetar incepand cu anul 2016, care a determinat un sold structural ce depaseste limitele permise de legislatia fiscal-bugetara, necesitand instituirea de derogari. Prin urmare, sunt necesare aplicarea unor derogari si pentru anul 2018 pentru a respecta aceleasi prevederi legislative.

Nota de fundamentare a OUG nr. 114/2018 subliniaza importanta respectarii constrangerilor impuse de reglementarile europene in ceea ce priveste deficitul bugetar si soldul bugetar structural. Se mentioneaza ca politica bugetara trebuie sa se conformeze regulilor stabilite prin Tratatul privind stabilitatea, coordonarea si guvernanta in cadrul UE si prin legislatia nationala, precum si sa urmareasca obiectivele stabilite in Strategia fiscal-bugetara pentru perioada 2019 -2021. De asemenea, se subliniaza influenta masurilor de relaxare fiscala adoptate in perioada 2015-2016 si continuarea acestora prin masurile prevazute in Programul de Guvernare, care au generat o crestere abrupta a deficitului bugetar incepand cu anul 2016. Aceasta crestere a determinat un sold structural care depaseste limita permisa, necesitand instituirea de derogari de la anumite prevederi ale legislatiei fiscal-bugetare. Prin urmare, OUG nr. 114/2018 propune aplicarea unor derogari similare cu cele adoptate pentru anii precedenti pentru a asigura conformitatea cu regulile fiscale si respectarea principiilor responsabilitatii fiscale pentru anul 2019.

Nota de fundamentare a OUG nr. 130/2021 evidentiaza o serie de aspecte referitoare la politica fiscala si bugetara a Romaniei pentru perioada 2022 – 2024. In primul rand, se constata declansarea procedurii de deficit excesiv (EDP) in 2019, ca urmare a depasirii deficitului ESA peste limita de 3% din PIB, conform reglementarilor europene, situatie care impune o traiectorie de ajustare, stabilind ca obiective reducerea progresiva a deficitului bugetar in urmatorii ani. Politica bugetara trebuie sa respecte regula privind soldul bugetar structural, stabilita de TSCG si transpusa in legislatia nationala. Este evident ca soldul structural depaseste limita permisa incepand cu anul 2016, iar pandemia COVID-19 a accentuat aceasta problema, estimandu-se ca si pentru anul 2022 se va depasi valoarea limita permisa. Prin urmare, se impune aplicarea unor derogari de la prevederile legale pentru a face fata acestei situatii.

Nota de fundamentare a OUG nr. 168/2022 subliniaza necesitatea respectarii angajamentelor internationale si a traiectoriei de ajustare fiscala in contextul procedurii de deficit excesiv declansate in 2019 din cauza depasirii deficitului ESA peste limita de 3% din PIB. Traiectoria de ajustare stabilita pentru perioada 2021 – 2023 impune reducerea graduala a deficitului bugetar, cu scopul de a atinge un nivel de 4,4% din PIB in 2023. Este necesar sa se limiteze cresterea cheltuielilor permanente pentru a respecta conditionalitatile asumate de Guvern si pentru a evita un dezechilibru bugetar cu consecinte negative asupra performantelor economice ale tarii. Astfel, este necesara aprobarea unor reglementari care sa orienteze elaborarea bugetului pentru anul 2023 in conformitate cu aceste obiective.

Nota de fundamentare la OUG nr. 115/2023 subliniaza necesitatea adoptarii unor masuri care sa limiteze cresterea cheltuielilor permanente, pentru a respecta conditionalitatile asumate de Guvernul Romaniei si pentru a evita dezechilibrele bugetare.

Ca atare, suspendarea dreptului la indemnizatia de pensionare constituie o astfel de masura temporara (concluzie ce rezulta inclusiv din interpretarea literara a textului data de sintagmele folosite: 'in anul… nu se acorda', 'in anul… nu se aplica', menita sa reduca cheltuielile bugetare intr-un context de presiune fiscala si financiara.

In conditiile in care dreptul in discutie, prevazut de Legea nr. 303/2004, nu a fost abrogat in mod retroactiv, iar textele privind suspendarea exercitiului acestui drept stabileau ca el nu se acorda in anul respectiv (deci pe o perioada limitata de timp), rezulta ca de plano, in anul ulterior (in absenta unei noi suspendari) se activa dreptul persoanelor pensionate la incasarea acestuia.

Cum suspendarea dispusa de legiuitor ulterior datei abrogarii dreptului in discutie (16.12.2022) poate viza doar dispozitiile in vigoare la acea data, ea nu poate viza dreptul la incasarea indemnizatiei la pensionare prevazute pentru beneficiarii dreptului prevazut de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 (judecatorii si procurorii pensionati in perioada 2010-2022), astfel incat dreptul lor devine actual.

Un alt aspect important pe care dorim sa-l retineti este ca Decizia nr. 5/2018, pronuntata de ICCJ – Complet RIL, nu se aplica dreptului magistratilor prevazut de art. 81 din Legea nr. 303/2004.

Decizia RIL nr. 5/2018 a avut ca problema de drept acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiaza cadrele militare, politistii si functionarii publici cu statut special la trecerea in rezerva sau direct in retragere, in temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea nr. 284/2010.

Legea-cadru nr. 284/2010, publicata in M. Of. la 877 din 28 decembrie 2010 si intrata in vigoare la 01.01.2011, prevede prin art. 20 din anexa nr. VII dreptul la un beneficiu banesc cu prilejul iesirii la pensie.

Acest beneficiu nu s-a nascut, insa, niciodata efectiv in patrimoniul beneficiarilor avuti in vedere de catre legiuitor, intrucat, la aceeasi data (01.01.2011), cand dreptul trebuia sa intre in patrimoniul beneficiarilor, acesta a fost suspendat de legiuitor prin Legea nr. 285/2010 publicata in M. Of. la nr. 878 din 28 decembrie 2010, iar valorificarea lui a fost in mod repetat suspendata si nicio alta dispozitie legala sau solutie de jurisprudenta nu a diminuat efectul actelor normative care au suspendat exercitiul drepturilor si ulterior au anulat existenta Legii nr. 284/2010, pentru a concretiza o speranta legitima pentru viitor.

In opozitie, dreptul magistratilor la acordarea indemnizatiei prevazute de art. 81 din Legea 303/2004 s-a nascut efectiv la data de 17.09.2004 in patrimoniul beneficiarilor avuti in vedere initial de catre legiuitor, fiind suspendat initial exercitiul dreptului, dupa data de 04.07.2010, prin art. 9 din Legea 118/2010.

Astfel, pentru intervalul 17.09.2004 – 04.07.2010 dreptul s-a nascut in patrimoniul beneficiarilor avuti in vedere initial de catre legiuitor. In acest interval, colegii magistrati care au fost eliberati din functie prin pensionare au incasat indemnizatia prevazuta de art. 81 din Legea nr. 303/2004.

In concluzie, situatia analizata in cadrul Deciziei RIL nr. 5/2018, pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie, referitoare la acordarea ajutoarelor salariale de care beneficiaza cadrele militare, politistii si functionarii publici cu statut special la trecerea in rezerva sau direct in retragere, in temeiul art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea nr. 284/2010 (lege care nu a intrat niciodata efectiv in vigoare), este diferita din acest punct de vedere de situatia art. 81 din Legea nr. 303/2004, care a fost aplicat in concret intr-o perioada de timp de aproape 6 ani, magistratii pensionati in aceasta perioada incasand sumele de bani aferente acestor drepturi acordate la iesirea la pensie.

Mai mult, din acelasi punct de vedere, situatia analizata in cazul Deciziei RIL nr. 5/2018 este diferita si cu cea a primei de concediu ce a facut obiectul analizei Inaltei Curti de Casatie si Justitie, completul RIL, cu ocazia pronuntarii Deciziei RIL nr. XXIII/2005 (ale carei considerente solicitam a fi aplicate mutatis mutandis prezentei spete) ce a vizat acordarea dreptului prevazut de art. 41^1 din Legea nr. 50/1996, introdus de pct. 38 al art. I din Ordonanta Guvernului nr. 83 din 29 august 2000, publicata in Monitorul Oficial nr. 425 din 1 septembrie 2000.

Art. 41^1 din Legea nr. 50/1996 se aplica incepand cu data de 1 ianuarie 2001, conform alin. (1) al art. 9 din acelasi act normativ, iar suspendarea a intervenit conform art. 3 alin. (2) din OUG nr. 33/2001, publicata in Monitorul Oficial nr. 108 din 2 martie 2001.

Ca atare, dreptul la acordarea primei de concediu analizat de instanta suprema a avut o aplicare efectiva in perioada ianuarie – martie 2001, actul fiind in vigoare, fiind suspendat ulterior, incepand cu martie 2001, spre deosebire de dreptul la acordarea ajutoarelor salariale prevazut de art. 20 alin. (1) din capitolul II al anexei nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010.

Daca se va considera ca se impune ca Inalta Curte de Casatie si Justitie sa dezlege problema de drept in sensul de a se stabili daca dupa abrogarea dreptului subiectiv, indemnizatia de pensionare este efectiv datorata celor pensionati in perioada suspendarii exercitarii dreptului prevazut de art. 81 din Legea nr. 303/2004, consideram ca nu sunt prezente motive care sa determine un reviriment de jurisprudenta fata de Decizia RIL nr. XXIII/2005.

In cazul in care se va opta pentru o nuantare a interpretarii date prin Decizia nr. 23/2005, in sensul ca aceste considerente se aplica doar in cazul existentei unui drept efectiv, si nu abstract, sau cel putin a unei sperante legitime, dupa abrogarea dreptului, care anterior a fost suspendat, solicitam ca Inalta Curte de Casatie si Justitie sa constate ca in cazul dreptului prevazut de art. 81 din Legea nr. 303/2004, sunt suficiente argumente care sa conduca la concluzia ca beneficiarii acestuia se bucura de un bun ce este protejat de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, raportat la prevederile art.1 din Primul Protocol Aditional la CEDO.

In sensul prevederilor art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventie, notiunea de 'bun' include si creantele in virtutea carora reclamantul poate pretinde ca are cel putin o 'speranta legitima' de a beneficia efectiv de un drept de proprietate.

Astfel, in Cauza Dumitru David impotriva Romaniei s-au retinut urmatoarele: '20. Curtea retine, cu titlu introductiv, ca art. 1 din Protocolul nr. 1 se aplica numai pentru bunurile existente ale unei persoane. In acest fel, veniturile viitoare nu pot constitui 'bunuri', decat daca acestea au fost deja castigate sau plata va fi efectuata cu certitudine [a se vedea, de exemplu, Koivusaari si altii impotriva Finlandei (dec.), nr. 20690/06, 23 februarie 2010]. Cu toate acestea, in anumite circumstante, 'speranta legitima' de a obtine un 'bun' poate beneficia, de asemenea, de protectia prevazuta la art. 1 din Protocolul nr. 1. [a se vedea Kopecky impotriva Slovaciei (MC), nr. 44912/98, pct. 52, CEDO 2004-IX). T' (la fel – Cauza Weismman contra Romaniei pct. 59; Cauza Viasi contra Romaniei pct. 58).

Or, in speta de fata, reclamantii pot beneficia in mod efectiv de indemnizatia prevazuta de art. 81 al. 1 din Legea 303/2004 pentru urmatoarele considerente:

In primul rand, dreptul a fost activ in legislatie suficient timp pentru a intra in patrimoniul legislativ, iar masura suspendarii este temporara, astfel ca la incetarea ei indemnizatia trebuie acordata, dreptul fiind nascut nu la data incetarii masurii suspendarii, ci la data indeplinirii celor doua conditii anterior mentionate.

Chiar daca legiuitorul a abrogat prevederile art. 81 al. 1 din Legea 303/2004, incepand cu data de 16 decembrie 2022 cand a intrat in vigoare Legea nr. 303/2022 privind statutul judecatorilor si procurorilor, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 1102 din 16 noiembrie 2022, care nu mai prevede acordarea acestui drept judecatorilor si procurorilor care se vor pensiona in temeiul noilor dispozitii legale, abrogarea nu produce efecte retroactive, avand in vedere ca, potrivit art. 6 al. 1 din Legea 53/2003:'(1) Legea civila este aplicabila cat timp este in vigoare. Aceasta nu are putere retroactiva'.

De asemenea, art. 15 al. 2 din Constitutia Romaniei prevede ca: '(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu exceptia legii penale sau contraventionale mai favorabile'.

Prin urmare, reclamantii ar beneficia si intr-o astfel de situatie de indemnizatie, dreptul lor neputand fi desfiintat retroactiv.

Totodata, art. 41 al. 2 din OUG 114/2018, precum si alte dispozitii asemanatoare din actele normative anuale de suspendare prevad ca masura suspendarii nu se mai aplica in situatia decesului angajatului, caz in care indemnizatia se va acorda mostenitorilor acestuia.

Aceste prevederi legale sunt inca o dovada ca masura suspendarii nu afecteaza nasterea dreptului, ci exercitiul sau. Nu se poate spune ca decesul angajatului da nastere in patrimoniul sau dreptului la indemnizatie. Dreptul sau era nascut la momentul decesului, insa nu putea fi exercitat.

Ca atare, plata indemnizatiei ar trebui efectuata in virtutea dreptului nascut in favoarea magistratului cu ocazia pensionarii, avand in vedere ca o eventuala abrogare nu ar duce la desfiintarea retroactiva a dreptului reclamantilor.

In prezent, ceea ce este afectat nu este insusi dreptul, care exista in patrimoniul persoanelor indreptatite, si nici macar exercitiul dreptului, o dispozitie de suspendare neputand supravietui actului normativ abrogat, asa cum s-a demonstrat anterior, astfel incat va rugam sa observati ca reclamantii au un bun in sensul prevederilor art. 1 teza I din Protocolul aditional nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, dar si o speranta legitima pentru exercitarea efectiva a acestui drept, dreptul la o asemenea actiune fiind nascut si actual.

In concluzie, raspunsul la intrebarea ce face obiectul dosarului nr. 447/1/2024 ce vizeaza sesizarea Curtii de Apel Timisoara este ca suspendarea prevazuta de dispozitiile art. VII alin. (1) din OUG nr. 130/2021 si art. VII alin. (1) din OUG nr. 168/2022 cu referire la indemnizatia de pensionare prevazuta de art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicata, nu poate sa supravietuiasca abrogarii Legii nr. 303/2004 privind Statutul judecatorilor si procurorilor in contextul dispozitiilor art. 58 si 66 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa, ea incetand la data abrogarii, iar dreptul la actiune pentru plata indemnizatiei de pensionare a devenit actual incepand cu data incetarii oricarei cauze de suspendare ori de neaplicare a dispozitiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 303/2004”.

* Cititi aici intreaga sesizare amicus curiae