LUCICA E PE DUCA – Sefa DNA Anca Jurma a dispus o ancheta la “Unitatea Haules” din Ploiesti privind activitatea “uneltei de elita” Lucian Onea in dosarele familiei Cosma. Controlul a fost demarat dupa ce Lumeajustitiei.ro a dezvaluit ca Onea nu s-a abtinut si a continuat sa il ancheteze pe Vlad Cosma, desi acesta este autorul plangerii in urma careia PICCJ l-a inculpat pe fostul sef DNA Ploiesti
Ancheta la “Unitatea Haules” DNA Ploiesti, cea care a dat Romaniei celebrele “unelte de elita” Lucian Onea, zis “Lucica”, si Mircea Negulescu, zis “Zdreanta” sau “Portocala”. Sefa interimara a parchetului anticoruptie Anca Jurma (foto) a dispus declansarea unui control in care vizat este procurorul Lucian Onea.
DNA a anuntat, joi 26 iulie 2018, efectuarea unui control privind situatia dosarelor si lucrarilor care privesc membri ai familiei Cosma, indiferent de calitatea lor procesuala, aflate in lucru la serviciul din Ploiesti, stadiul urmaririi penale sau al solutionarii acestor dosare/lucrari si procurorii desemnati cu solutionarea lor. De asemenea, in cadrul aceluiasi control urmeaza sa fie verificate actele si masurile procesuale dispuse de procurorul Lucian Onea in dosarele si lucrarile care privesc, indiferent de calitatea lor procesuala, pe Vlad Cosma, Andreea Cosma si Mircea Cosma, aflate in lucru la DNA Ploiesti, dupa data de 21.05.2018, data la care PICCJ a inceput urmarirea penala fata de Lucian Onea si Mircea Negulescu.
Controlul demarat la DNA Ploiesti vine la o zi dupa ce procuroarea Elena Iordache de la PICCJ a dispus punerea in miscare a actiunii penale, deci inculparea lui Onea pentru participatie improprie, sub forma complicitatii, la savarsirea infractiunii de inducere in eroare a organelor judiciare, represiune nedreapta si cercetare abuziva, in urma unei plangeri a lui Vlad Cosma, care a dezvaluit cum a fost folosit ca denuntator de DNA si pus sa fabrice probe ca sa il infunde pe fostul premier Victor Ponta.
Foarte important, controlul la DNA Ploiesti vine dupa ce senior editorul Lumeajustitiei.ro Razvan Savaliuc a dezvaluit, miercuri seara 25 iulie 2018, la emisiunea Sinteza Zilei de la Antena 3, ca exista informatii ca dupa ce PICCJ i-a deschis dosar penal lui Lucian Onea, acesta nu a inteles sa se abtina in dosarele familiei Cosma, continuand sa le instrumenteze, desi a fost pus sub urmarire penala si inculpare in dosarul de la PICCJ in urma unei plangeri a lui Vlad Cosma. Concret, Lucian Onea are in lucru dosarul in care Vlad Cosma a fost inculpat impreuna cu tatal sau Mircea Cosma si cumnatul lui Victor Ponta, Iulian Hertanu. Este un dosar pe care Onea il instrumenteaza de mai bine de trei ani. Acelasi Lucian Onea are in instrumentare si dosarul “Toni Blair”, in care Vlad Cosma a dovedit ca a fost folosit ca denuntator si pus sa fabrice probe cu scopul inculparii fostului premier Victor Ponta. Este de altfel dosarul pentru care PICCJ l-a inculpat pe Onea.
Iata comunicatul DNA:
“Ca raspuns la o serie de solicitari formulate de reprezentanti ai mass media, Biroul de Informare si Relatii Publice este abilitat sa transmita urmatoarele:
Luand in considerare comunicatul de presa al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, din data de 25 iulie 2018, referitor la punerea in miscare a actiunii penale fata de domnul Onea Lucian Gabriel, procuror in cadrul Serviciului teritorial Ploiesti al Directiei Nationale Anticoruptie, in temeiul prevederilor art. 65 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, ale art. 7 lit. s) din Regulamentul de ordine interioara a Directiei Nationale Anticoruptie, aprobat prin Ordinul ministrului justitiei nr. 1643/C/2015 si ale dispozitiilor art. 3 alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 43/2002, coroborate cu dispozitiile art. 85 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata,
Procurorul sef al DNA, doamna Anca Jurma, a dispus efectuarea unui control la Serviciul teritorial Ploiesti, avand ca obiect:
1. situatia dosarelor si lucrarilor care privesc, indiferent de calitatea lor procesuala, pe Vlad Cosma, Andreea Cosma si Mircea Cosma, aflate in lucru la Serviciul teritorial Ploiesti, stadiul urmaririi penale sau al solutionarii acestor dosare/lucrari si procurorii desemnati cu solutionarea lor;
2. verificarea actelor si masurilor procesuale dispuse de domnul procuror Onea Lucian Gabriel in dosarele si lucrarile care privesc, indiferent de calitatea lor procesuala, pe Vlad Cosma, Andreea Cosma si Mircea Cosma, aflate in lucru la Serviciul Teritorial Ploiesti, dupa data de 21.05.2018”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# bulici 26 July 2018 20:12 -4
# DOREL 27 July 2018 09:57 +1
# DOREL 27 July 2018 10:05 0
# DODI 27 July 2018 15:06 +1
# Edelweiss - Sound Engineer (from Bukowina) 26 July 2018 20:21 +5
# Statu-Palma-Barba-Cot 26 July 2018 21:30 +5
# Leana 27 July 2018 00:55 +4
# faracatuse 27 July 2018 12:11 0
# Mihai I 27 July 2018 14:37 0