Mihaela Rodica Stanoiu (foto) profesor de Drept penal si Criminologie, fost ministru al Justitiei in timpul Guvernarii Nastase, este cercetator emerit la Institutul de Cercetari Juridice „Academician Andrei Radulescu”, al Academiei Romane. Din 2004 cand a parasit portofoliul de la Justitie a fost pentru 10 luni consilier prezidential al lui Ion Iliescu si sef al Departamentului Securitatii Nationale. Buna cunoscatoare a legislatiei penale si autor a numeroase lucrari de specialitate, Mihaela Rodica Stanoiu ne-a acordat un interviu pe starea actuala a Justitie, dar si pe alte probleme de interes aflate la ordinea zilei.

Sub mandatul dvs de ministru din perioada decembrie 2000 – martie 2004 s-a elaborat Codul penal Stanoiu. Ce s-a intamplat cu acest act normativ de atunci si pana in prezent?

In acea perioada s-a elaborat nu doar Codul penal, ci si cea mai mare parte a legislatiei privind integrarea europoeana, am continuat finalizarea Codului civil inceputa cu multi ani inainte. Ce s-a intamplat cu Codul penal, promulgat in 2004 de presedintele Ion Iliescu, este o istorie extrem de trista pentru mine, pentru echipa care a lucrat la acest cod, si sunt mirata astazi ca multi dintre actorii implicati direct in aceasta istorie nu-si mai aduc aminte. Codul a fost gata la timp, dar a stat nepermis de mult in Camera Deputatilor, la Comisia juridica. El a fost promulgat pe ultima suta de metri, dupa plecarea mea de la Ministerul Justitiei. Cred ca s-a vrut sa fie asa, dar asta a costat intrarea in vigoare a acestui Cod, acum aproape 10 ani. De altfel, Comisia Europeana a salutat intentia noastra de elaborare a unei noi legislatii penale, dar nu ne-a sugerat in niciun fel vreun model anume de adoptat si cu atat mai mult vreo solutie legislativa. Regretele mele sunt cu atat mai mari cu cat din Comisia de Cod penal au facut parte juristi de exceptionala valoare pe care, din pacate, din anumite motive, nu i-am mai avut ulterior. De asemenea, spiritul codului a fost acela de a impaca traditia cu actualitatea, de a pastra deci gandirea profesorului Dongoroz in ceea ce priveste arhitectura codului, coerenta textelor si claritatea redactarilor cu actualitatea care impunea noi institutii, noi reglementari. Ce s-a intramplat ulterior? A venit la putere Alianta DA si nu as vrea sa se uite ca Monica Macovei a fost ministru al Justitiei in Alianta DA si nu a PDL-ului. Printre primele lucruri care le-a facut a cerut prorogarea intrarii in vigoare a Codului penal la care PSD-ul a achiesat de nenumarate ori, chiar si in perioada in care sustinea Guvernul Tariceanu dupa plecarea lui Macovei si ar fi putut reveni asupra acestei prorogari. Macovei nu a stricat fundamental codul, a adus unele schimbari, nu toate fericite, dar nici aceasta versiune nu a avut sorti de izbanda. Succesorul doamnei Macovei, dl Tudor Chiuariu a incercat sa repare cateva lucuri dar dupa cum stiti a fost inlaturat de la conducerea ministerului, tocmai pentru ca a vrut sa faca ceva bun. A venit dl Catalin Predoiu care a vrut neaparat sa fie parintele intregii legislatii penale si civile.

Este adevarat ca dvs sunteti cea care a contribuit decisiv la reconfirmarea ca ministru la Justitie, a lui Catalin Predoiu, in 2009?

Decisiv este prea mult spus, iar in rest permiteti-mi sa nu va raspund la aceasta intrebare. Revenind la coduri, s-a facut o noua varianta care a stricat complet dupa parerea mea versiunile anterioare. Si mai grav este ca la inceputul lui 2009 a fost acea nefericita mezalianta intre PSD si PDL, si fostii mei colegi din PSD nu numai ca au aruncat pur si simplu la gunoi codul promulgat de presedintele Ion Iliescu, dar intr-o comisie mixta de lucru cu privire la aceasta ultima versiune a codului penal nu au facut nimic ca sa repare unele aspecte esentiale. Au mai incercat sa faca ceva, prin legea de aplicare, ceea ce nu este deloc corect din foarte multe aspecte. Imi place ca unii se mai si lauda cu participarea lor la acea comisie. Toata legislatia penala si aici includ si procedura penala, ridica foarte multe probleme atat din punct de vedere teoretic, cat si practic, nu intru in amanunte. Principala problema care ma preocupa este mai degraba procedura penala. Reusisem in 2003 sa restabilim echilibrul intre procurori si judecatori, in momentul in care mandatul de arestare a trecut in competenta exclusiva a instantei. Acum, noua legislatie penala, venind si cu o practica a ultimilor ani in forta a parchetului, care a debalansat din nou echilibrul dintre procurori si judecatori, nu aduce niciun fel de garantie suplimentara pentru dreptul al aparare, pentru pozitia judecatorului. In Romania de azi, procurorul are prea multa putere. Se ridica si o problema sensibila cu privire la statutul procurorului, nefericit rezolvata in legislatia noastra. Cu ocazia Zilei Justitiei din acest an am ascultat cu stupoare o afirmatie a d-nei Oana Haineala, presedinte al CSM, care ne spunea ca acolo unde procurorii nu au statut de magistrat nu exista stat de drept. Nu m-am putut abtine sa-i spun ca poate ne comunica aceasta „noutate” si Departamentului de Justitie al SUA si ministrului Justitiei, din Franta eventual. Sigur s-a corectat si a spus ca a avut in vedere doar democratiile neconsolidate. Ceea ce vreau sa spun ca o data pentru totdeauna trebuie lamurit statutul procurorilor. Ori sunt magistrati si suporta toate rigorile acestui statut in functionarea concreta a parchetelor, ori nu si atunci vedem ce reglementare adoptam. Sa va dau un exemplu: de ce in instanta dosaele se repartizeaza aleatoriu si la instante nu, daca procurorii sunt magistrati? De ce avem numeroase cazuri in care dosare de la parchete din tara sunt pasate din diferite motive, la DNA sau PICCJ? Si de ce anumite dosare sensibile ajung sa fie instrumentate de aceeasi procurori.

Care este opinia dvs cu privire la modul de lucru al procurorilor DNA, indeosebi cei care se bazeaza exclusiv pe interceptari si denunturi date de persoane aflate in stare de constrangere? Pentru ca dupa cum stau lucrurile acum, e suficient ca unprocuror rau intentionat sa depuna un denunt la dosar, insotit de o inregistrare audio, si sa obtina arestarea unui inculpat, care in faza arestarii preventive nu are posibilitatea sa probeze lipsa de temeinicie a acestor probe?!

Cu privire la activitatea procurorilor, raspunsul este ceva mai complex si acopera o parte obiectiva si o parte subiectiva a opiniei mele despre activitatea procurorilor. Sa incep cu partea subiectiva care este mai scurta: facand eu personal obiectul unor denunturi in perioada 2005 – prezenta, dovedite in final calomnioase, primele apartinand Monicai Macovei, ultimele CNSAS-ului, experienta mea cu procurorii a fost pozitiva si am avut norocul sa intalnesc procurori corecti. Acum opinia obiectiva: cand am spus ca procurorul are prea multa putere in momentul de fata, am avut in vedere tocmai aceste aspecte de pozitie a lui ca „stapan” exclusiv al informatiilor din dosar, extrase din inregistrari si practica denuntului pe care o resping in totalitate. De altfel, dvs stiti ca mi-am exprimat, si nu o data, foarte multe rezerve si cu privire la flagrantul delict, care este pana la urma un act de provocare, amendat de jurisprudenta CEDO. Am nostalgia anchetatorului inteligent, care stie, care face eforturi sa descopere, sa conexeze, si apoi sa probeze cu adevarat o acuzatie.

Derapajele vadite ale marilor parchete, in special ale DNA, din ultimii ani, unde se inregistreaza un numar usias de achitari, pun pe tapet problema raspunderi magistratului. Cum vedeti raspunderea judecatorilor si procurorilor?

In lume exista o intreaga literatura de spre acest subiect. Problema este de foarte mare actualitate. Nu este simplu de rezolvat. Ceea ce pot sa va spun este urmatorul lucru: cand evocam principiul fundamental al echilibrului si controlului intre puteri, asistam la urmatoarele: intre Executiv si Legislativ exista parghii care asigura in concret atat echilibru, cat si control. Cand avem in vedere puterea judecatoreasca, aceasta se rezuma numai la echilibru, dar cand e vorba de control, „recunoaste” numai autocontrolul – prin exercitarea cailor de atac. Cat priveste controlul din partea celorlalte puteri, pentru ca aceasta e esentia principiului, ele se controleaza intre ele, acesta ramane un cuvant fara acoperire.

Parerea „buna” fata de procurori o aveti si fata de fostul procuror militar Gheorghe Oancea, care a activat la Sectia Parchetelor Militare, actualmente pensionar, care v-a acuzat recent, pe dvs si pe Adrian Nastase ca ati blocat dosarul de urmarire penala a celor implicati in proiectul Rosia Montana, recte Frank Timis si altii?

Toata emisiunea in care dl fost procuror Oancea a aratat reale calitati de actor, a fost o mare diversiune. Plasata dupa conferinta de presa a presedintelui Traian Basescu in care m-a acuzat pe mine si pe Adrian Nastase de tot felul de rele, si emisiunea care a succedat in cadrul careia d-na Monica Macovei a „zburdat” in emisiune explicandu-ne cum n-a intervenit niciodata in Justitie si nimeni nu i-a reamintit ca exista chia o hotarare a CSM-ului in care se retine cum a intervenit in Justitie...

Va referiti la dosarul casei parintilor ei, si la mailul dat unor procurori de la Brasov?

Da, si inclusiv la conferinta de presa din 5 ianuarie 2005, cand a declarat ca prioritatea ei este „dinamizarea” dosarului in care eram acuzata eu si cu Florin Georgescu, fost ministru al Finantelor. Revenind la dl Gheorghe Oancea: intr-o prezentare bine pusa la punct in toate amanuntele, pe alocuri demne de un scenariu cu James Bond, dl Oancea a explicat cum apeland la un cercetator stiintific pentru ca, vezi Doamne, dumnealui nu a avut niciodata legaturi cu lumea politica, a ajuns intr-o audienta la mine spre sfarsitul lui 2004 cand eram consilier prezidential pe siguranta nationala. Fostul procuror militar Oancea relata cum a fost adus la mine, intr-un VW Touareg cu geamuri negre si pe o intrare laturalnica, iar in momentul in care s-ar fi plans de blocarea unui dosar, eu i-am fi oferit nu stiu ce functie... Tot in cadrul aceleiasi emisiuni, tinta a fost si fostul premier Adrian Nastase care, pretindea dl Oancea, pe o nota pe care i-a inmanat-o fostului Procuror General al Romaniei, Joita Tanase, ar fi pus o rezolutie in care spunea ca dosarul Rosia Montana sa fie lasat deoparte, ca nu mai intram in NATO... Si acum, cum s-au petrecut lucrurile in realitate: nu un cercetator stiintific, ci un secretar de stat din Guvernul Nastase m-a invitat intr-o zi la masa unde l-am intalnit pentru prima data in viata mea pe dl Oancea. A inceput sa-mi relateze despre o cauza care ar privi siguranta nationala, exprimandu-si anumite temeri ca dosarul treneaza. L-am invitat atunci sa vina sa-mi faca o relatare mai detaliata, la Palatul Cotroceni. Dl Oancea a parut foarte incantat de aceasta idee, dar m-a rugat staruitor ca sa-i asigur „confidentialitatea totala” a acestei audiente, motiv pentru care i-am trimis masina de serviciu ca sa poata intra fara sa fie legitimat la intrare. Mi-a prezentat o nota – exemplar unic, pe care a prezentat-o si in emisiune – si mi s-a plans ca Joita Tanase nu ar fi dat curs acestei note. La intrebarea mea, de ce nu m-a sesizat cand eram ministrul Justitiei, de ce nu l-a sesizat pe ministrul din acea data de la Justitie, Cristian Diaconescu, dar mai ales de ce nu l-a sesizat pe dl Ilie Botos, care era atunci Procuror General al Romaniei si provenea de la PNA, deci ar fi cunoscut foarte bine cazul pe care dl Oancea l-a declinat acolo. Nu mi-a oferit un raspuns lamuritor la aceste intrebari, iar eu i-am sugerat sa revina daca se poate cu niste informatii suplimentare cu privire la aspectele de siguranta nationala ca sa pot sa ma lamuresc mai exact despre ce e vorba.

Si cu functia pe care i-ati oferit-o procurorului Gheorghe Oancea cum a fost?

Asta este o minciuna sfruntata. Dar ca sa continuam, ce nu a stiut dl Oancea este ca desi nu a mai revenit niciodata la mine cu informatii suplimentare, eu am luat in serios ceea ce mi-a semnalat si, dupa o discutie cu dl Radu Timofte, pe atunci director al SRI, care ne-a confirmat ca sunt anumite probleme de siguranta nationala din cauza Rosia Montana, am facut un memorandum, prin care am solicitat ca in viturtea atributiilor mele din acel moment sa verificam daca cele semnalate sunt reale. In urma acestui demers, am aflat ca initial, la 18 martie 2003, Parchetul General a infirmat solutia de NUP si a declinat dosarul nr. 3/P/2002 la PNA, care la randul ei a trimis la 5 mai 2004 dosarul spre cercetari la Directia de Investigare a Fraudelor din IGPR si la Ministerul Economiei. Drept urmare, cum puteam sa am eu vreo tangenta cu acest dosar si cu dl Oancea, din moment ce dosarul respectiv si-a urmat cursul sus mentionat, deci nu l-a blocat nici Stanoiu, nici Nastase. Informatiile mele au mers pana in decembrie 2004 cand deja la Putere a venit Alianta DA in frunte cu Traian Basescu. Pe ei sa-i intrebati de soarta acestui dosar!

Cunoastem soarta acestui dosar pentru ca am si publicat intregul lui traseu si ping-pong-ul facut din 2005 pana in 2010, intre parchetele civile, cele militare, parchetele de la Alba Iulia si inapoi la DNA, si chiar DNA ne-a raspuns ca in 2010 acest dosar a fost finalizat cu solutie de NUP. Spuneti-ne totusi care a fost pozitia Guvernului Nastase vizavi de proiectul Rosia Montana?

Intai precizez pozitia mea dintotdeauna: nu am competenta sa judec aspectele tehnice ale proiectului Rosia Montana de la inceputurile lui si pana azi, dar mi-a ridicat mari semne de intrebare aspectele juridice si mai ales cele care tin de interesele Romaniei, ca membru al Guvernului. Zilele trecute, o importanta publicatie canadiana a scris poate cele mai interesante lucruri cu privire la vulnerabilitatile majore ale acestui proiect, aratand ca in principiu companiile canadiene de exploatare a minereurilor sunt cele mai bune din lume si ca in majoritatea cazurilor au avut rezultate bune in tarile in care au lucrat, autorii nu au ezitat nicio clipa sa spuna ca in cazul Rosia Montana nu au fost respectate standardele in domeniu. Insistau in special pe marimea craterului, mult prea mare, pe adancimea nepermisa la care se ajungea, si la problemele de mediu. Adaug la aceasta concluziile mele, citindu-i pe marii economisti ai lumii, care arata ca exceptand marile puteri economice, restul tarilor bogate in resurse sunt nu intamplator cele mai sarace din lume. Revenind la pozitia Guvernului Nastase, doresc sa subliniez ca Adrian Nastase e cel care a cerut un raport Academiei Romane, ca tot el este cel care a cerut o dezbatere publica pe acest proiect si ca, in timpul Guvernarii Nastase nu dosarul Frank Timis a fost blocat, ci proiectul Rosia Montana. De altfel, nu intamplator, insusi ministrul Mediului Sulfina Barbu, raspunzand unei interpelari facute in Camera Deputatilor pe acest subiect, a declarat ca avizul de mediu a fost cerut de RMGC la 14.12.2004, data la care nu mai exista Guvernarea Nastase, avizul fiind cerut nu intamplator celor care, inainte de Guvernul Nastase, inainte de 1999, au nasit proiectul, stabilind relatiile cu Frank Timis.

Fata de toate acestea, apreciez ca este trist ca un fost procuror, care a tinut sa sublinieze de cateva ori in timpul recentei emisiuni, ca nu are nicio legatura cu lumea politica, s-a lasat antrenat intr-o actiune de manipulare a opiniei publice. Inca o data constat ceea ce am remarcat si cand eram ministru, ca legaturile intre lumea justitiei si lumea politica sunt extrem de complicate si ca interesul nu este doar a politicienilor de a folosi justitia, ci si a unor magistrati de a specula anumite oportunitati si a-si crea avantaje.