Specialist in istorie, profesor de stiinte politice la Universitatea Bucuresti, consilier prezidential al lui Crin Antonescu si consilier de stat in mandatul lui Emil Constantinescu, Daniel Barbu (foto) este unul dintre ministrii Guvernului Ponta caruia nu i se poate reprosa nimic. Dimpotriva, acest scurt timp care a trecut de la preluarea mandatului de ministru si pana azi, a demonstrat ca profesorul Daniel Barbu este un om potrivit pus pe un scaun potrivit. Ministrul Barbu este absolvent al Facultatii de Istorie a Artei a Universitatii Cluj si a ocupat, inainte de 1989, atat postul de curator al Muzeului Satului din Bucuresti, cat si al Muzeului National de Istorie a Romaniei. In anii care au urmat evenimentelor din decembrie 1989, profesorul Barbu a urmat cursurile doctorale ale Facultatii de Teologie a Universitati din Friburg. Detine, de asemenea, doctorate in instorie si filosofie, a intemeiat prima scoala de stiinte politice si prima scoala doctorala in domeniul politic, iar pentru activitatea sa in invatamantul superior a primit Ordinul National ”Steaua Romaniei” in grad de ofiter. Intrucat si in interiorul ministerului pe care il conduce exista destule probleme legate de Justitie, am solicitat ministrului Daniel Barbu un interviu, abordand in mod firesc, printre alte subiecte ce tin de domeniul juridic si proiecte de viitor, si tema de maxima actualitate ”Rosia Montana”.

Domnule ministru, ministerul pe care-l conduceti de opt luni de zile este unul care, pana cum, nu a fost lovit de "topoarele" parchetelor, dar exista multe probleme de natura juridica. Unele procese intentante ministerului au venit din partea unor interpreti cunoscuti, precum Florin Chilian care a castigat daune de 10.000 de euro in instanta. Au fost platiti? Ce alte conflicte in instanta aveti pe drepturile de autor si de unde veti gasi resursele financiare pentru a plati sumele pierdute in urma unor astfel de procese?

Procesul Chilian e unul vechi intr-o cauza ce a fost generata in 2005, daca nu gresesc, s-a finalizat. Suma nu e mare pentru bugetul ministerului si cred ca a fost platita. Nu avem pe drepturi de autor foarte multe procese in care ministerul sa fie parat. Nu avem, dupa stiinta mea, altele decat cazul Florin Chilian. A fost o promovare facuta de Ministerul Culturii ca atare si ministerul a fost parat. A gresit, a platit! Exista, insa, evident, institutii din subordinea ministerului, dar care isi apara fiecare dintre ele cauza, mai recurg la minister uneori pentru asistenta juridica suplimentara. Avem spete in aproape toate institutiile din subordine. Si la muzee avem spete in care este vorba, fie de revendicari ale unor obiecte care sustin reclamantii ca au fost confiscate pe nedrept sau donate in mod silit statului si de fiecare data asiguram asistenta juridica, dar sunt foarte putin procese in care ministerul ca atare este parte. A fost cazul Chilian, care s-a rezolvat si despagubirile vor fi platite.

Puteti sa dati un exemplu de obiect recuperat de revendicatori, un obiect de valoare, de importanta nationala?

In timpul mandatului meu nu, dar e foarte cunoscuta situatia ”Rugaciunii” lui Brancusi, care a fost vanduta, in anii '50, Muzeului National de Arta pe o suma considerabila la vremea respectiva. Daca cantarim contravaloarea piesei, si tot contractul care a fost relativ complicat, in sensul ca lucrarea fiind destinata unui cimitir era monument funerar, vanzatorul a cerut ca Muzeul de Arta sa ii faca o replica, care sa fie instalata pe locul respectiv si adevarata lucrare a fost vanduta. Cu toate acestea, succesorii persoanei au chemat in judecata Muzeul, socotind ca vanzarea a fost fortata de regimul ilegitim si criminal, iar instanta a dat castig de cauza reclamantului si a restitutit opera originala. Este o mare nenorocire acest lucru, mai ales ca bunul simt ne spune, nu trebuie sa fii specialist uitandu-te la suma platita si la toata complexitatea contractului, sa vezi ca cel putin in acea materie statul roman a fost de buna credinta si a facut o achizitie absolut legala, nefortata.

Asta inseamna ca si Statul poate fi prejudiciat de multe ori de anumite decizii ale instante?

Statul este foarte prejudiciat. Sunt anumite instante, din cate inteleg nu toate, care sunt "specializate" in asemenea materii, donatii care sunt contestate, cazul Colectiei Dona. Toata lumea stie ca doctorul Dona voia sa fie publica, de aceea a facut-o, a donat-o Statului, succesori Dona au pretins ca a fost o donatie fortata si ca atare suntem in situatia in care o parte din lucrari au fost redate, altele inca nu, dar urmeaza probabil sa fie. E si mai grav, situatia a escaladat intr-un mod surprinzator pentru mine, spectaculos as spune daca as fi simplu observator, dar nu neaparat ca ministru, ci ca cetatean interesat de calitatea spatiului public ma simt cutremurat. Curtea de Apel din Bucuresti a decis, acum in mai, o solutie intr-o speta care priveste Legea secularizarii. Pe scurt, e vorba de cinci obiecte de arta, odoare bisericesti de o valoare oarecare, nu exceptionala, nici mica, care au apartinut Manastirii Stavropoleos. Biserica Stavropoleos din Bucuresti le-a luat la inceputul anilor '90 cu titul de imprumut de la Muzeul de Arta, unde nu erau expuse, le-a expus au avut foarte mare grija de ele. Din motive care nu au relevanta Muzeul National de Arta le-a vrut inapoi. Parohia Stavropoleos nu a vrut sa le cedeze, desi erau doar cu titlul de imprumut, si s-a iscat o speta care a cunoscut o istorie judiciara lunga si anevoioasa, dar in cazul unei ultime piese o instanta de apel din Bucuresti a decis ca acele cinci obiecte trebuie sa ramana in proprietatea

Stavropoleos pentru ca sunt ale manastirii si ca nu conteaza ce s-a intamplat in 1863, Legea secularizarii. Este un precedent cu totul ingrijorator pentru ca daca asemenea procese se vor multiplica si vor ajunge la acelasi complet sau la un complet care gandeste in acelasi mod riscam ca muzeele noastre, Arhiva Nationala, Biblioteca Academiei sa fie pur si simplu golite de obiecte care nu au nicio legatura cu crimele comunismului. E vorba despre o legea din 1863 pe care nimeni nu a contestat-o vreodata, nici macar biserica, dimpotriva Biserica Ortodoxa Romana a fost principalul beneficiar al Legii secularizarii averilor manastiresti, era vorba de manastirile inchinate, manastirile cu administratie greceasca la acea data. Ne aflam intr-o situatie pe care imi permit sa o calific aberanta, din punct de vedere juridic si al bunului simt, si extrem de ingrijoratoare. Impreuna cu ministrul de Justitie reflectam la un act normativ care sa nu mai permita Curtilor sa faca asemenea largi interpretari care sa nu tina seama de legislatia romaneasca de pana la venirea comunismului, socotind de dragul argumentatiei ca toata legislatia din timpul comunismului e ilegitima si criminala, dar pana la 30 decembrie 1947 a existat o legislatie pe care, pana acum, curtile noastre nu au contestat-o si este un inceput care mi se pare foarte periculos.

Zilele trecute, s-a scris ca presa nu a avut acces la intalnirea pe care ati avut-o in cadrul vizitei de la Rosia Montanta realizata de dumneavoastra cu reprezentanti ai Comisiei Comune a Camerei Deputatilor si Senatului pentru relatia cu UNESCO. Puteti sa ne dezvaluiti partea cea mai interesanta a dezbaterii avute cu reprezentantii Gold Corporation, cu organizatiile neguvernamentale care sprijina proiectul minier din Apuseni si cu autoritatile locale? Ati declarat ca veti lua o decizie. Cand? Exista un termen?

Presa a avut acces, presa ne-a insotit permanent, a fost si o conferinta de presa. Desi inteleg, nu m-am ocupat eu de organizare, anumite asociatii si fundatii care sunt ostile companiei au acceptat initial sa vina si era prevazut in program o ora de discutii cu acestea. Nu au venit pana la urma la locul intalnirii, care era primaria veche a orasului, care era proprietate publica a comunitatii locale...

Dar s-au plans in presa ca nu au fost primiti... ”Alburnus Maior”, spre exemplu, au facut chiar un comunicat!

E o inexactitate daca au spus ca nu au fost primit, ei nu au venit pur si simplu. Vizita a inclus cateva obiective, un mormant tumular roman care este muzeificat si care este foarte spectaculos, fragmentul unui sat, al unei asezari, mai multe case, gospodarii tot de pe vremea lui Alburnus Maior, adevaratul Alburnus Maior, al exploatarii romane. Locul este cu adevarat spectaculos si pionier in Romania, vizitarea galeriilor romane. Trebuie sa fim onesti sa recunoastem ca pana acum sase, sapte ani, cand santierul arheologic a fost inceput si finantat de companie indiscutabil, in Romania nimeni nu facuse vreodata arheologie miniera. Evident, stiam ca era o asezare miniera romana, ca trebuie sa fie mine acolo, dar dincolo de asta nimeni nu intreprinsese nimic. Nu au fost niciodata fonduri, interes, o suma de factori. Avem deja sute de metri de galerie romana care sunt vizitabili, i-am si vizitat de altfel. Se va merge pana la cativa kilometri in doua locatii, care vor fi muzeificate, deci vor putea face obiectul unei circuit turistic cu descoperiri absolut spectaculoase. Spre exemplu, un dispozitiv de lemn de evacuare a apei. Nu s-a mai gasit unul similar decat in anii '20 in Spania la Rio Tinto. Deci, si din punct de vedere al cercetarii, al valorificarii cunoasterii descoperirea este semnificativa si este spectaculos si emotionant sa vezi ingineria romana, galeriile, trepe de lemn care s-au pastrat de pe vremea romanilor... Sunt lucruri despre care acum sapte ani nu stiam absolut nimic, niciunul dintre noi, specialisti sau nespecialisti in arheologie. Din acest punct de vedere, socotesc ca s-au facut lucruri absolut revolutionare la Rosia Montana. Nu am caderea sa ma raportez la alte aspecte, cum sunt cele de mediu, economice, dar in ceea ce priveste cercetarea si punerea in valoare a patrimoniului ceea ce se intampla la Rosia Montana este fara precedent.

Punerea in valoare presupune mai tarziu si un efect de resurse financiare, pana la urma, pentru ca poate fi exploatat si din punct de vedere turistic si poate aduce bani...

Sigur, e un turism cultural acolo care se anunta el insusi un producator de venituri constante pentru comunitatea locala. Deci din punct de vedere al valorificarii patrimoniului nu am niciun fel de rezerve. Sigur, asta nu este decat o piesa a unui puzzle in care trebuie sa se combine deciziile de mediu, cu calculele finaciare pentru a se vedea cat de avantajos este pentru statul roman un asemenea contract vizavi de exploatare si redeventa. Dar in ceea ce priveste restaurarea si punerea in valoare a patrimoniului cred ca, nu numai ca nu se pot face reprosuri, dar sunt lucruri extraordinare care se intampla acolo.

Cat timp dati unei astfel de decizii?

Suntem deja in procesul de avizare a Proiectului de acord, am avut niste observatii tehnice, asteptam ca ele sa fie incorporate in acord, care este intr-un proces de redactare. Tinem la observatiile noastre... eu sunt sigur ca pana la finalul anului...

De ce nu se poate rezolva mai repede includerea pe Lista Tentativa UNESCO a acestei zone? Din cate stim, ar fi vorba de chestiuni de natura juridica, de case de carton aparute peste noapte...

E foarte ciudat si din nou o sa ma refer la instante, nu am verificat, luati cum grano salis afirmatia pe care o fac, dar asa mi-a fost prezentata de primarul din Rosia Montanta. In parcul industrial, care a fost de pe vremea romanilor, austriecilor, statul roman interbelic, statul socialist si din 2007 concesionat companiei, deci zona industriala care nu a fost niciodata proprietate publica, prin hotarari judecatoresti s-au intabulat niste terenuri de particulari, s-au construit niste case de carton pe niste perimetre foarte mici. Mi s-a parut foarte ciudat cum poti sa improprietaresti pe cineva pe un loc unde nu a existat un alt proprietar decat Statul, unde Fiscul a fost continuu, de 2000 de ani, proprietarul acelor terenuri. E unul dintre misterele justitiei independente in aceasta clipa, daca este adevarat ceea ce mi s-a spus. Personal, am vazut acele case in mijlocul zonei industriale si am fost asigurat ca au fost intabulate.

As vrea sa ramanem un pic in perimetrul Justitiei. Banii primit la rectificare, acesti 1,3 milioane de lei, au fost platiti celor care au castigat in instanta procesele cu institutii din subordinea ministerului, precum Opera Nationala Romana din Timisoara si Filarmonica "George Enescu"?

Da, ne achitam toate datoriile. A ramas pendinte si foarte partial doar situatia de la Filarmonica "George Enescu", unde fiind mai multe serii de procese si mai multe spete distincte din motive administrative nu s-a facut inca lista completa a tuturor celor indreptatiti sa primeasca inapoi prin hotarari definitive drepturile pe care le au. Dar se vor plati, acesti bani vin prin Hotarari de Guvern separat, nu intra in rectificare. Pe masura ce avem o situatie completa pe institutie, cati bani datoram salariatilor facem o Hotarare de Guvern si Ministerul Finantelor ne da acei bani. Ei sunt prevazuti in bugetul general, nu sunt acordati fiecarui minister in parte, decat la cerere si pe speta pe care trebuie sa o rezolv. Pana acum le-am rezolvat pe toate, asteptam Filarmonica sa completeze lista si sa platim. Aici nu sunt nici retineri, nici rezerve, se va plati fiecare banut celor care au fost frustrati de drepturile lor.

In Bucuresti si in tara exista o serie de zone protejate, aflate in patrimoniul ministerului si sunt o serie de probleme cu avizele de interventii la imobile aflate in zona de protectie, dar si alte tipuri de probleme. Spre exemplu, componenta Comisiei Monumentelor Istorice care a fost schimbata prin OMC 2173/28.03.2013. Culmea, in aceasta comisie doua treimi din membri nu sunt experti in patrimoniu atestati de Ministerul Culturii, iar in cadrul Sectiunii de urbanism si zone protejate a Comisiei Monumentelor Istorice lucrurile stau si mai rau, un singur membru este atestat de Ministerul Culturii. De ce nu sunt publice CV-urile acestora si ce veti face pentru rezolvarea acestei situatii anormale care poate genera coruptie si conflicte?

Aici este o discutie foarte complexa si o sa separ chestiunea zonelor protejate de cea a Comisiei. Atestatul pentru expert in Patrimoniu este o calificare profesionala care iti da dreptul sa participi la anumite lucrari, deci are un obiectiv lucrativ. Cand ai in Comisia Monumentelor Istorice un profesor de Istoria Arhitecturii de la Universitatea de Arhitectura din Bucuresti, care nu este expert atestat. Eu nu cred ca este nevoie sa fie expert atestat pentru ca face parte din categoria celor care ii atesta pe altii. Cand ai istorici de arta care sunt cercetatori principali Gradul I sau profesori universtari care au scris teancuri de carti despre patrimoniul nostru nu si-au luat atestat de expert in patrimoniu pentru ca nu au vrut sa scoata niciodata bani din asta si pentru ca ei sunt din categoria celor care atesta. Este o obiectie venita din partea unor oameni foarte marunti si care vad chestiunea monumentelor ca o sursa de venituri, ca in desenele animate cand se uita un personaj la altul si vede o punga de bani. Este o gluma ca nu stiu cati membri ai comisiei nu sunt experti si nu au CV-urile publice. Pai daca oamenii care se plang si care se considera experti nu stiu cine sunt acesti oameni care sunt profesori universitari, unii sunt academicieni, inseamna ca nu esti cu adevarat un expert in monumente desi ai un atestat si il pretinzi si de la altii. Traim totusi intr-o societate europeana, nu intr-o mica birocratie de provincie, unde nu esti ceva daca nu ai o hartie cu stampila pe ea.

In ceea ce priveste zonele protejate, lucrurile sunt intr-adevar extrem de complicate. Noi suntem in curs de elaborare si redactare a unui Cod al patrimoniului. Ele sunt importante pentru ca este bine sa pastram ansambluri urbane ca atare si pe de alta parte, imi dau seama cat de dificil e sa fii cetatean al Sighisoarei, sa stai intr-un bloc din anii '70, care este in zona protejata, si trebuie sa ceri aviz ca sa schimbi faianta la baie. Astea sunt lucruri care trebuie mai bine cumpanite si lucram la asta, nu am inca o solutie generala la protejarea monumentelor, la luarea in serios la ceea ce inseamna zona protejata, nu poti sa construiesti orice si oricum daca esti in preajma unui monument semnificativ, dar nici nu poti sa ii faci viata locuitorilor amara si dificila. Trebuie sa fii mai degraba mandru si sa iti placa sa traiesti intr-o zona protejata.

La acest Cod se lucreaza impreuna cu specialistii din Primaria Generala, cu arhitectul sef al Bucurestiului?

Nu. Lucram cu specialistii din minister si cu expertii care lucreaza la primarie, dar lucram cu specialisti universitari. Avem deja foarte multe sugestii.

Printre aceste propuneri, exista cumva si aceea care se regaseste in arhitectura centrelor marilor orase in care nimeni nu are voie sa modifice fatada cladirilor?

Noi incercam sa facem asta. Este foarte greu pentru ca cele mai multe din aceste monumente, fie ca sunt in ansambluri urbane, fie ca sunt izolate sunt astazi private. Este foarte greu sa convingi pe fiecare. Sa va dau un exemplu concret, si va dau un exemplu de la PDL. Primaria Cluj-Napoca a avut un program care a durat zece ani, care a fost un complet insucces, si prin care li se oferea cetatenilor credite fara dobanda sa isi restaureze fatadele, cu asistenta primariei, cu specialisti. Desi li s-au oferit resurse, asistenta, totusi cetatenii nu au apelat pentru ca nu ii intereseaza.

Nu ar putea fi obligati prin lege?

Vom incerca cu toata delicatetea si fermitatea, este greu sa fii si delicat si ferm in acelasi timp, sa facem ca sarcina de a avea un monument istoric in proprietate sa fie vizibila. Avantajele sunt evidente, nu mai platesti impozitul pe proprietate. Nu prea sunt clare insa sarcinile pentru ca daca locuiesti intr-un monument istoric ai si datorii. Trebuie sa ai grija de monument, sa il repari pe banii tai, daca nu esti un om foarte instarit trebuie sa te gandesti de doua ori daca vrei sau nu sa locuiesti intr-un monument pentru ca iti cere mai multi bani decat o cladire noua care are conditii de izolare termica mai buna. Actuala Lege 422 nu este deloc explicita in ceea ce priveste sarcinile proprietarului si noi vom incerca sa le facem mult mai detaliate in acest cod si de asemenea sa prevedem sanctiuni care sa mearga pana la preluarea cladirii, monumentului respectiv din proprietatea particularului neglijent, rau voitor sau neputincios, in proprietatea statului. Cum se intampla cu terenurile agricole in Europa, daca lasi de parloaga un teren, timp de zece ani, in Franta ti-l confisca statul pentru ca inseamna ca nu ai nevoie de el. Trebuie sa iesim din aceasta ideologie foarte abstracta a sacralitatii proprietatii si cu tot respectul pe care ca liberal il am pentru proprietate sa ne gandim ca si proprietatea publica este la fel de importanta ca si cea privata. Deci sa nu neglijam dreptul de uz al proprietatii publice in favoare dreptului de abuz al proprietarului privat.

Domnule ministru, ce strategii aveti in viitor, in afara acestui Cod pe care inteleg ca intr-un an de zile iti veti realiza? Ce sprijin ati primit sau asteptati sa primiti din partea Guvernului din care faceti parte, pentru tintele pe care le aveti si daca din punct de vedere al profesorului Daniel Barbu, al ministrului Culturii, Cultura in sine mai are o sansa de a deveni una din prioritatile de formare a generatiilor viitoare?

Codul patrimoniului e neindoielnic primul pe lista, dar mai este Legea drepturilor de autor, Legea cinematografiei, e vorba aici de proiecte legislative pe care incerc, cu succes pana acum, sa le scriu, oferind mai degraba asistenta tehnica decat viziunea generala, impreuna cu colegii din Parlament, sunt multi colegi interesati de aceste doua chestiuni foarte sensibile de altfel. Ca proiect al ministerului insa, pentru anul care urmeaza, pentru perioada imediat urmatoare, am in vedere crearea unei Scoli superioare de arte si meserii creative. “Europa Creativa” este una din axele prioritare ale programarii fondurilor 2014 – 2020, asa cum vede Comisia Europeana tintele de dezvoltare. Cand spun meserii creative ma gandesc pe de-o parte la mestesugurile traditionale, unele la noi pe care cale de disparitie, lucrul in piatra, in lemn, olaritul, pana la meserii foarte moderne legate de media, de audio-vizual, care si ele sunt meserii care nu presupun o simpla manualitate, ci si aceasta viziune creativa din partea celor care le practica. Voi face acest proiect evident impreuna cu Ministerul Muncii, pentru ca el va avea o importanta dimensiune de incluziune sociala, fiind vorba nu de o universitate, ci de o scoala postliceala mai degraba, desi in marginea ei pot inflori si programe de licenta si de master, aici ma gandesc la o scoala cu o geografie institutionala complexa. Ne adresam, de pilda, tinerilor care nu reusesc la bacalaureat si care pot urma studii liceale si fara diploma de bacalaureat. E important sa ii aducem pe piata muncii, sa-i formam pentru meserii importante, care iti aduc satisfactie. Ne gandim la aceasta Scoala ca la o institutie in forma de retea, in care vom asocia si intreprinderi de economie sociala, adica nu organizate in jurul profitului, ci in jurul crearii de locuri de munca, a unei vieti demne pentru cei implicati si a prezervarii unor mestesuguri, unor deprinde, unor talente. Un fel de conservare a traditiilor. Vrem sa facem Scoala superioara si i-am spus noi provizoriu “Fabrica de cultura”, care va avea multe ateliere in intreaga tara, speram. Acesta este un alt proiect mare, stiu ca multa lume a fost interesata de asta si pe buna dreptate au fost cateva tentative nereusite pentru ca el ridica probleme tehnice extrem de complicate, am convingerea ca le vom deslusi si rezolva. E vorba de crearea unei rezervatii arheologice nationale, Sarmizegetusa, cetatile dacice si Ulpia Traiana. Au mai fost incercari, de regula ele n-au izbutit, pentru ca nu intrau in aceste detalii tehnice si ca atare s-au izbit de ele si nu puteau fi puse in opera. Un asemenea parc se va suprapune 80% peste Rezervatia Nationala Retezat, va intra in conflict cu Europa 2000 si va trebui sa gasim justul echilibru intre mostenirea trecutului, pe care o avem ingropata acolo, si prezervarea naturii. Si sa vedem cum sa facem fara sa stricam natura sa exploram totusi trecutul, sa-l punem in valoare, sa-l oferim vizitatorilor care isi doresc foarte mult sa vada aceste locuri in care se afla radacinile identitatii noastre.

Referitor la sansa Culturii de a deveni una din prioritatile de formare a generatiilor viitoare? Vedem ca se citeste din ce in ce mai putin.

Aici e ceva la care Ministerul Culturii, probabil ca nici macar Ministerul Educatiei, nu pot raspunde. Nu putem noi schimba o civilizatie. Cine nu intra intr-o bilblioteca, nu intra. Ce putem noi sa facem impreuna, si am o buna comunicare in acest domeniu cu ministrul Pricopie, impreuna cu Ministerul Educatiei, sa incercam sa deschidem mai multe filarmonici, operele, teatrele, Biblioteca Nationala, muzeele noilor generatii. Nu sa asteptam sa vina tinerii la noi, ci intr-un fel sa mergem sa-i invitam, sa fim mai energici in a-i aduce, in a le arata ca poate sa fie, cum e la mod sa spui acum, foarte “cool” sa te duci la muzeu sau la filarmonica. Si trebuie sa-i convingi. Nu s-a facut lucrul asta sau nu s-a facut cu suficienta insistenta, dar el poate fi facut. Deci sunt moderat optimist in aceasta privinta. Muzeul Antipa a reusit, e un muzeu foarte vizitat, care e pus pe harta imaginara a tinerilor. Experienta de la Antipa trebuie sa o multiplicam cu toate marile noastre muzee si cu toate marile noastre institutii de spectacol, evident prin cooperare cu mass-media.