PLUTONUL DE EXECUTIE L-A REPERAT PE GRADI LA REPUTATIE – De asa prostie nici DNA nu a fost in stare. De tot rasul: gruparea care controleaza CSM le-a pus la stalpul infamiei pe judecatoarele Gabriela Baltag si Evelina Oprina pentru ca cele doua au avut incredere in judecatorii Daniel Gradinaru, Liviu Odagiu, Carmen Popoiag si Carmen Sandu. Verdictul era dinainte luat, votul din CSM fiind doar o mascarada. Baltag si Oprina au demontat pas cu pas facatura Inspectiei si a CSM (Minuta si Video)
Cascadorii rasului in Cotetul Superior al Magistraturii, cunoscut oficial si sub denumirea de Consiliul Superior al Magistraturii. De o prostie si facatura mai mare ca cea petrecuta in CSM joi, 7 octombrie 2021, nici macar DNA nu a fost in stare in vremurile sale de glorie. Practic, gruparea care conduce CSM le-a pus la stalpul infamiei pe judecatoarele Gabriela Baltag si Evelina Oprina pe motiv ca acestea si-au exprimat increderea in comisia de la concursul de numiri in functii de conducere formata din judecatorii Daniel Gradinaru (ICCJ), Liviu Odagiu (Curtea de Apel Alba), Carmen Popoiag (ICCJ) si Carmen Sandu (Curtea de Apel Galati).
Mai exact, Sectia pentru judecatori a CSM a decis ca Baltag si Oprina le-ar fi afectat reputatia profesionala judecatorilor din Comisia de concurs in momentul in care au dezvaluit ca exista candidati nemultumiti de modul in care a decurs proba interviului la concursul de numiri in functii de conducere la instante, subiect despre care Lumea Justitiei a scris pe larg in ultimele zile. Verdictul era previzibil, luat cel mai probabil dinainte in opinia noastra, asa ca ne intrebam ce rost a mai avut punerea lui pe ordinea de zi. A avut insa un rost intrucat judecatorii din intreaga tara au putut vedea prestatii impecabile din partea Gabrielei Baltag si Evelinei Oprina, care au demontat intreaga facatura, inclusiv in ceea ce priveste circuitul lucrarii de la Inspectia Judiciara catre CSM (inregistrarea sedintei poate fi vazuta la finalul articolului). Si evident un asemenea raport al Inspectiei si o asemenea hotarare de toata jena a CSM nu ar avea cum sa reziste in instanta, daca ele vor fi contestate, decat in cazul in care dosarul ajunge la un judecator de culoar.
Executie fara fisura
In ceea ce priveste modul in care s-a votat, conform ordinii de zi solutionate puse pe site-ul CSM, s-au inregistrat 6 voturi pentru ca Daniel Gradinaru (foto) si ceilalti trei judecatori sa fie reperati la reputatie, un vot impotriva si un vot nul. Cat despre Gabriela Baltag si Evelina Oprina, acestea s-au abtinut de la vot.
Cine au fost cei care au votat pentru admiterea lamentatiei judecatorilor Daniel Gradinaru, Liviu Odagiu, Carmen Popoiag si Carmen Sandu nu este indicat in minuta CSM. Totusi, nu sunt greu de intuit unii dintre ei.
Asa ca, in opinia noastra, cei care au votat impotriva judecatorelor Baltag si Oprina sunt Bogdan Mateescu, Lia Savonea, Simona Marcu, Margareta Nicoleta Tint si Mariana Ghena. Plus alti doi, dintre Corina Corbu, Andrea Chis si Mihai Balan. Dar inclinam spre Corina Corbu, intrucat trebuie sa remarcam schimbarea in bine din ultima perioada a judecatorilor Andrea Chis si Mihai Balan, despre acesta din urma remarcand deja ca in ultimele probleme discutate in CSM a dat dovada de echilibru si ratiune.
Si ca Bogdan Mateescu sa nu se oboseasca sa faca o noua sesizare la Inspectia Judiciara (sportul sau preferat) pentru nerespectarea secretului deliberarii, precizam ca numele indicate sunt rezultatul deductiei noastre. O deductie facuta avand in vedere ura judecatorilor Bogdan Mateescu, Lia Savonea, Simona Marcu, Margareta Nicoleta Tint si Mariana Ghena (Corina Corbu este mai nou doar un locotenent al acestora, credem noi) fata de Baltag si Oprina. Si mai ales faptul ca aceste personaje incearca sa blocheze candidatura Gabrielei Baltag si sa impiedice numirea ei la sefia CSM pe anul 2022, la fel facand si cu Andrea Chis, pentru ca apoi unul dintre cei care a detinut deja functia de presedinte al Consiliului (cu exceptia lui Bogdan Mateescu) sa fie numit din nou in aceasta pozitie, nelegal si contrar Constitutiei, miza fiind desigur alegerile pentru viitorul CSM care isi va incepe mandatul in 2023 (asupra acestui aspect vom reveni intr-o editie viitoare).
Comicii magistraturii
Asa cum am precizat, hotararea Sectiei pentru judecatori a CSM, raportul Inspectiei Judiciare, dar si cererea de aparare a reputatiei nu sunt altceva, din punctul nostru de vedere, decat niste prostii in forma pura. Realitatea nu are nicio legatura cu decizia plutonului de executie din CSM.
Mai exact, Sectia pentru judecatori a CSM le-a infierat pe Baltag si Oprina pe motiv ca acestea ar fi afectat reputatia profesionala a judecatorilor Gradinaru, Odagiu, Popoiag si Sandu cand au dezvaluit ca exista candidati la concursul de numiri in functii de conducere nemultumiti de modul in care cei patru i-au examinat, chiar daca Baltag si Oprina in niciun moment nu au sustinut ca respectivul concurs ar fi fost fraudat, nu au mentionat numele membrilor comisiei, exprimandu-si in schimb increderea in comisie si precizand ca nu au niciun dubiu la adresa corectitudinii lui Gradinaru, Odagiu, Popoiag si Sandu (click aici pentru a citi).
Practic, prin hotararea luata joi, 7 octombrie 2021, plutonul de executie din Sectia pentru judecatori a CSM le-a pus la zid pe Gabriela Baltag si Evelina Oprina pentru ca au avut incredere in Daniel Gradinaru, Liviu Odagiu, Carmen Popoiag si Carmen Sandu. Si implicit daca Baltag si Oprina au gresit ca si-au manifestat increderea in corectitudinea celor patru, deducem din hotararea Sectiei pentru judecatori a CSM ca au gresit profund. Si ca normal este contrariul, adica normal este ca judecatorii sa aiba dubii legate de corectitudinea comisiei de examinare. De tot rasul, nu altceva.
Pe de alta parte, hotararea Sectiei pentru judecatori a CSM va fi folosita, suntem convinsi, in hartuirea Gabrielei Baltag, care evident va continua. In acest sens, in momentul in care se va discuta candidatura lui Baltag pentru sefia CSM pe anul 2022, hotararea CSM va fi folosita de aceeasi grupare care controleaza Consiliul pentru a sustine ca nu poate fi numit la conducerea CSM un judecator care afecteaza reputatia colegilor sai.
Iata minuta Sectiei pentru judecatori a CSM:
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Circ 7 October 2021 15:55 +119
# MN 7 October 2021 17:01 +219
# rominu 7 October 2021 17:30 +10
# santinela 8 October 2021 07:42 +220