Prim-procurorul Nelu Carpen demonstreaza cu acte ca martorii si acuzatii din dosarul sau instrumentat de procurorii DNA „au fost audiati cu catuse pe masa, amenintati in permanenta si pusi sa scrie dupa dictare” (Declaratiile)
Magistratul Nelu Carpen (foto) suspendat in prezent din functia de prim-procuror al Parchetului Judecatoriei Buftea, dupa ce a fost trimis in judecata de DNA pentru presupuse fapte de coruptie, revine cu o noua scrisoare deschisa, insotita de documente din dosarul sau, in care arata ca multe din declaratiile de parti obtinute la urmarirea penala si care il vizau au fost luate sub presiune. Nelu Carpen acuza aceste practici, dar si pe judecatorii care desi afla despre ele in cadrul audierilor din instanta, nu fac absolut nimic, dimpotriva admit aceste probe ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Precizam ca in foarte multe din cauzele DNA apar in mod frecvent acuze ca martorii sau acuzati sunt „stransi cu usa” sa declare aspecte contrare realitatii, insa nici PICCJ si nici CSM nu se sesizeaza atunci cand asemenea fapte ajung la cunostiinta opiniei publice, prin presa. Publicam in continuare mesajul procurorului Nelu Carpen si extrase din declaratii de martor si de inculpati, care au acuzat presiunile exercitate de procurorii DNA la audieri. Adaugam ca in dosarul Carpen au anchetat procurori DNA Viorel Cerbu si Alina Stoica.
Nelu Carpen acuza grupurile organizate din magistratura
<
Despre arestarea preventiva obtinuta pe baza acestor ”indicii temeinice”, care conduc la “presupunerea rezonabila” ca cel vizat de DNA a savarsit faptele, discutiile sunt inutile, aceasta propunere trebuind doar sa fie facuta, confirmarea ei fiind doar o formalitate facuta de judecator, orice persoana (dar, absolut orice persoana) tarata in aceasta situatie avand soarta… mielului de Pasti!
In dosarul creat impotriva mea, avand ca “justificare” denuntul subalternei Mirica Florentina (din pacate procuror, ajunsa “intamplator” la DNA), dupa cateva luni de urmarire zilnica (atat a mea, dar si a intregului parchet) fara niciun rezultat, aceasta a continuat - cu aceeasi finalitate - prin desemnarea unui politist din cadrul DNA, intitulat “investigator”, care sa comita o infractiune de conducere fara permis, pentru a se crea un dosar penal. Acest instigator primeste insarcinarea sa o contacteze pe avocata Galceava Claudia, sa obtina de la aceasta promisiunea unei solutii de netrimitere in judecata, in speranta ca voi primi, ori pretinde, vreo suma de bani de la aceasta. Infractiunea comisa de instigator se comite “intamplator” pe raza biroului de politie supravegheat de numita Mirica, care “denuntase” anterior fapte inchipuite, la fel de “intamplator” aceasta intocmeste un rechizitoriu cu incalcarea normelor procedurale, pentru a fi infirmat, si tot la fel de “intamplator” in urma unui interviu extrem de… dificil, este ulterior promovata la DNA, colega cu procurorul Viorel Cerbu.
Demersurile privind acest instigator s-au desfasurat pe parcursul a circa 8 luni de urmarire zilnica (dupa alte peste trei luni anterioare), toate aceste practici fiind in afara legii.
Esecul lamentabil si evident a acestor provocari repetate este confirmat si de incercarea de flagrant, organizata de procurorii DNA Cerbu si Stoica in ziua de 21 aprilie 2010 cand, sub promisiunea lasarii in libertate, avocata Galceava este insarcinata sa vina in biroul meu sa-mi ofere bani. Atat declaratia acesteia cat si incercarea de flagrant exclud categoric savarsirea in orice forma a vreunei infractiuni de catre Nelu Carpen. De asemenea, interceptarile pe un an de zile releva… nimic! Aceeasi situatie se regaseste si in cazul celuilalt coinculpat (Visan), in data de 22 aprilie acesta fiind folosit la o a doua incercare de flagrant.
In ciuda acestor evidente, judecatorul Barbu Elena de la Brasov, pronunta condamnarea mea pentru o asemenea “fapta”.
De mentionat ca acelasi judecator revine asupra probei cu expertizarea interceptarilor (falsificate grosolan de Cerbu si Stoica) intrucat doi experti audiati de aceasta, au declarat ca nu pot stabili daca interceptarile copiate de DNA pe niste CD-uri sunt autentice, fiind exclus ca acestea sa fie considerate originale. Pe baza acestor “probe” un judecator din Romania (mai degraba spus ”Banania”) pronunta condamnarea unui magistrat.
Inculpatii ale caror fapte sunt dovedite sunt lasati in libertate, scopul fiind arestarea unui procuror (alaturi de un alt avocat,acuzat de fapte diferite), fiind onorate promisiuni facute de Cerbu si Stoica, care confunda institutia de procuratura in care lucreaza cu mosia personala.
Martorii (atat in ce ma priveste, cat si in ce-l priveste pe celalalt coinculpat, cercetat in cauze separate, dar legat arbitrar de mine pentru spectacol si spectaculozitate) sunt audiati cu catuse pe masa, amenintati in permanenta si pusi sa scrie dupa dictare.
Atasez doar doua din aceste declaratii, ignorate complet de organele judiciare, atat de judecatorul cauzei cat si de procurorii Parchetului General, care nu indraznesc nici macar sa faca audieri pentru astfel de fapte, Inspectia Judiciara a CSM avand, oricum, un rol pur decorativ.
Pentru astfel de judecatori, ca Barbu Elena (din pacate multi!), aceste practici in activitatea de urmarire penala, sunt firesti, dispozitiile art.64 si art.68 din C.p.p. fiind, probabil, de indrumare!
In privinta grupului de crima organizata, pentru care, in mod curios, am fost achitat de Barbu Elena (dar DNA a facut recurs), atasez declaratia celui de-al treilea ”membru” al grupului (pentru ca unul, intr-adevar, ma cunostea-si atat! Insa pentru “grup” mai trebuia unul!) declaratie data in aceeasi termeni si la DNA, eu fiind insa arestat pentru constituirea unui astfel de grup, absolut inexistent.
Din pacate sistemul judiciar romanesc este mai incarcat ca niciodata de astfel de pseudo-magistrati care, intr-o intelegere tacita (si nu numai!) actioneaza ca un veritabil grup de crima organizata, distrug destine si vieti, urmarind interesele grupului, dar inchipuindu-si ca prin aceasta fac acte de justitie!>>
Extrase din declaratii date in instanta, care releva felul in care audiaza procurorii DNA
Martorul Petrica Bosneaga: „...audierea mea de doamna procuror... La DNA mi s-a spus sa declar totul daca vreau sa mai ajung acasa. Mi-a zis ca daca nu vreau sa mai ajung acasa da un telefon sau apasa pe un buton si va veni cineva sa ma ia in arest... Precizez ca atunci cand am fost intrebat daca vreau sa ajung acasa, doamna procuror mi-a aratat catusele ce se aflau pe masa. Doamna procuror care m-a audiat la DNA rastalmacea cele spuse de mine... Mi s-au aratat catusele si mi s-a zis ca nu se poate sa nu-i fi dat bunuri. Eu am insistat ca nu i-am data. Nu am facut plangere doamnei procuror sefilor ei ierarhici.”
Inculpata Claudia Galceava, avocat: „... Cei doi procurori care istrumentau cauza mi-au spus ca legiuitorul va decide in cazul libertatii mele, insa pe viitor sa am grija la instanta de judecata. Mi s-a aratat in acest context ca masura arestarii preventive poate fi dispusa si de instanta de judecata. In urma discutiei cu organul de urmarire penala mi s-a spus ca trebuie sa fac tot ce-mi sta in puteri pentru a dovedi ca Nelu Carpen este vinovat sau nevinovat. Eu am fost nelamurita in legatura cu posibilitatea mea de ai oferi o suma de bani in asemenea context. Ambii procurori mi-au spus ca starea mea de libertate depinde de atitudinea mea in fata inculpatului Nelu Carpen. S-au referit la faptul ca inculpatul nu trebuie sa inteleaga ca am tehnica de inregistrarea asupra mea. Revin si arat ca mi s-a spus ca trebuie sa merg in biroul domnului procuror Carpen Nelu, iar din discutie sa reiasa ca accepta o parte din onorariul incasat de mine... investigatorii Toma Ervin Eugen si Anghel Florentina au fost foarte insistenti in relatiile noastra avocat – client si precizez chiar ca Toma Ervin Eugen mi-a inspirat o anumita teama...”
Martorul August Stancu: „...Cand am auzit ca sunt chemat la DNA era cat pe ce sa lesin. Cel care m-a anchetat avea in fata o hartie si mi-a spus ce am de facut. Acesta mi-a zis ca stie ce am facut si mi-a citit de pe acea hartie. Mi s-a dat de inteles ca domnul Carpen m-a favorizat la momentul la care a fost solutionat dosarul meu. Eu niciodata nu am inteles acest aspect. Precizez ca domnul Carpen mi-a spus ca pot sa-i repar masina cand pot, iar eu am profitat de acest aspect... Apreciez ca la DNA, in momentul consemnarii declaratiilor mele, in cea mai mare parte a timpului mi s-a dictat si cand reuseam sa se consemneze un aspect astfel cum il relatasem, in continuare imediat se consemna o fraza in sens contrar...”
* Cititi aici declaratia integrala a martorului Petrica Bosneaga
* Cititi aici declaratia integrala a avocatei Claudia Galceava
* Cititi aici declaratia integrala a martorului August Stancu
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# A_L_I_E_N 25 March 2012 13:06 +7
# JUSTIN 25 March 2012 19:16 +2
# sandu 25 March 2012 19:28 +4
# maxbetelie 25 March 2012 21:10 +2
# PETHER 25 March 2012 21:14 0
# liliana stoica 25 March 2012 21:26 -4
# lasa-neee,lasaneeee! 27 March 2012 02:19 +2
# DMA 25 March 2012 21:56 -4
# camilla parker 25 March 2012 22:14 -1
# camillei.....cu mila! 25 March 2012 23:05 +2
# :)) 26 March 2012 12:35 -3
# esti un jeg, 26 March 2012 14:52 +3
# :)) 26 March 2012 15:24 -3