ICCJ, completul de cinci judecatori, a respins apelantului Adrian Severin toate probele solicitate in aparare, dupa ce instanta de fond l-a condamnat exclusiv pe baza inregistrarilor contrafacute ale jurnalistilor sub acoperire de la The Sunday Times.

1. Din nefericire pentru sistemul judiciar romanesc, noile coduri in materie penala contin numeroase prevederi neconstitutionale care incalca drepturi fundamentale ale omului proteguite prin norme interne si europene. Astfel, formularea art. 420 alin. (5) din Noul Cod de procedura penala – „Instanta de apel poate readministra probele administrate la prima instanta si poate administra probe noi, in conditiile art. 100” – incalca prevederile constitutionale referitoare la egalitatea cetatenilor in fata legii (art. 16 alin. 1) si la garantarea dreptului la aparare (art. 24 alin. 1). De asemenea incalca dispozitiile Conventiei pentru apararea drepturilor omului (art. 6 paragraful 3 lit. d) referitoare la dreptul acuzatului de a solicita audierea martorilor in aceleasi conditii cu martorii acuzarii.

Instantele judecatoresti au obligatia constitutionala de a realiza justitia inclusiv prin administrarea probelor care sunt de natura sa duca la descoperirea adevarului. In calea de atac a apelului cererea de probe are la baza prevederile art. 83 lit. d (drepturile inculpatului) combinat cu art. 98 lit. a, c, d (obiectul probatiunii) c. proc. pen., raportate la art. 24 din Constitutia Romaniei (dreptul la aparare), art. 6 paragr. 3 lit. b-c din CEDO (dreptul la un proces echitabil), art. 48 alin. 2 din TFUE (prezumtia de nevinovatie si dreptul la aparare), precum si la Directiva nr. 2012/13/UE a Parlamentului European si a Consiliului din 22 mai 2012 privind dreptul la informare in cadrul procedurilor penale (J.O. L nr. 142 din 1 iunie 2012).

2. In speta, respingerea readministrarii in apel a probelor testimoniale din faza urmaririi penale si a judecatii de fond incalca principiul nemijlocirii. Potrivit acestuia, instanta de control judiciar este tinuta la audierea directa a martorilor ale caror declaratii au determinat prima instanta sa pronunte o solutie de condamnare.

Iata un exemplu care ilustreaza consecintele nefaste ale unui asemenea refuz. In sedinta din 10 octombrie 2016, instanta de apel a solicitat o explicatie care sa justifice gestul martorei R.R. de a trimite martorului S.B. un e-mail in numele inculpatului. In depozitia sa in fata instantei de fond martora R.R. afirmase ca inculpatul A.S. i-ar fi cerut sa trimita martorului S.B. un e-mail legat de depunerea unui amendament, recunoscand totusi ca inculpatul nu i-a dictat textul respectivului mesaj si nici nu a vazut / avizat textul inainte ca el sa fie expediat. La intrebarea instantei, inculpatul a putut da doar un raspuns ipotetic, punand gestul pe seama unei neintelegeri si a unui exces de zel din partea martorei respective, care ii era asistent. Ulterior audierii inculpatului, apararea a gasit proba care clarifica problema. Ea se gaseste in declaratia data de martorul S.B. la DNA, in faza urmaririi penale, si confirmata apoi in fata instantei de fond. Potrivit acesteia, chiar S.B. i-a cerut lui R.R, prin intermediul asistentei sale, ca sa i se trimita prin e-mail textul amendamentului in discutie pentru a se asigura ca este unul identic cu cel pe care deja anuntase ca il va depune. Versiunea lui S.B. explica gestul lui R.R., altminteri ilogic. (De ce sa soliciti depunerea unui amendament despre care se stia deja ca va fi depus?)

Contradictia dintre cele doua marturii nu va putea fi lamurita in absenta reaudierii martorilor, decat prin deductie. Si asa, probele sunt substituite prin „rationamente logico-juridice”. Pot oare asemenea probe sa creeze convingeri dincolo de orice dubiu rezonabil? Evident ca nu!

3. Readministrarea tuturor probelor se impune si ca urmare a faptului ca in speta inculpatul are la dispozitie o singura cale ordinara de atac – apelul. Aceasta inseamna ca instanta de control judiciar – respectiv completul de cinci judecatori al ICCJ – este competenta si totodata obligata la elucidarea problemelor de fapt pe care le ridica speta supusa judecatii, iar nu numai a celor de drept. In concret instanta de apel trebuie sa lamureasca daca avem de a face cu o fapta penala autentica sau cu o inscenare pusa la cale de doi jurnalisti ai presei de scandal aflati in campanie pro Brexit, care au actionat in clandestinitate ca agenti provocatori.

ICCJ, in Completul de 5 Judecatori, nu poate sa se pronunte asupra acestor chestiuni fara o apreciere directa si completa a marturiilor prezentate la instanta de fond. Altminteri nu are cum cenzura sentinta apelata.

Procedura de judecata in apel este o procedura completa care trebuie sa urmeze aceleasi reguli cu procedura de fond, cu readministrarea tuturor probelor cauzei, precum si a unor probe noi ignorate la fond. De aceea, respingerea in apel a readministrarii probelor examinate de catre instanta de fond, cu consecinta ca judecatorii instantei de apel se vor pronunta exclusiv pe baza depozitiilor unor martori pe care nu i-au ascultat direct si carora nu au avut posibilitatea sa le puna intrebari menite a-i ajuta in formarea unei convingeri proprii, este gresita si nelegala. Ea incalca garantiile procesuale conferite de lege: dreptul la aparare, dreptul la un proces echitabil si principiile contradictorialitatii si nemijlocirii.

4. Prin neaudierea celor doi jurnalisti britanici ICCJ, in Completul de cinci judecatori, incalca si principiul impartialitatii si al egalitatii armelor.

Reaudierea celor doi jurnalisti – marturie care potrivit judecatorilor fondului ar reprezinta singura proba directa in cauza – se impunea cu atat mai mult cu cat acestia au efectuat inregistrari audio–video fara autorizarea vreunei instante competente, ei fiind si cei care „au prelucrat” respectvele interceptari in asa fel incat sa induca ideea vinovatiei europarlamentarului Adrian Severin. Aceasta manevra a fost sesizata si de Raportul de expertiza tehnica extrajudiciara la care a fost supusa inregistrarea. Toate convorbirile dintre jurnalisti si Adrian Severin releva evidenta dorinta provocatorie a acestora prin folosirea cu insistenta a unor termeni ambigui care, prin speculatii interpretative, sa plaseze discutia in sfera eventuala a penalului.

Concluziile acestui raport nu au format in nici un mod obiect de analiza ai instantei de fond, care le-a tratat ca si cand nu ar fi existat. Aceasta in timp ce DNA, care a procedat inclusiv la hartuirea expertului, nu i s-a cerut nici o dovada cu privire la originalitatea, integritatea si autenticitatea inregistrarii audio-video folosita in sustinerea acuzarii.

5. Procedura de audiere a celor doi ziaristi de catre instanta de fond prin videoconferinta nu a fost de natura a asigura respectarea principiului contradictorialitatii. In plus, terminarea intempestiva a timpului de legatura nu a permis audierea completa a unuia dintre cei doi martori. Astfel contradictiile dintre afirmatile acestuia, reluand alegatiile din articolul tendentios publicat in ziarul The Sunday Times, si celelalte probe existente in cauza au ramas neclarificate.

La aceasta se adauga imprejurarea ca instanta de fond a validat marturiile unor persoane „prelucrate” de catre procurori, in loc sa puna in discutie credibilitatea martorilor si sa elimine din cauza pe acei martori care au fost instruiti cum sa raspunda, preveniti in legatura cu intrebarile care urmau sa li se puna, contactati si interogati in faza de urmarire penala fara supravegherea unor magistrati neutri si uneori fara consemnarea oficiala a discutiilor purtate cu ei.

In acest sens ne putem limita doar la exemplul instructiunilor date in scris martorilor de catre DNA, prin intermediul comisiei rogatorii, instructiuni care sunt edificatoare si cutremuratoare: „Trebuie adus la cunostinta celor doi martori faptul ca este esential sa demonstram ca a fost vorba de un demers jurnalistic pornind de la existenta faptelor de coruptie, pretins a fi savarsite de parlamentari europeni, anterior acestui demers, pentru a inlatura posibile acuzatii de provocare / determinare la savarsirea unor infractiuni.”

ICCJ, in completul de 5 judecatori, trebuia sa aprecieze ca audierea unui martor in sedinta publica sub juramant ar trebui sa fie prioritara altor declaratii facute prin comisie rogatorie la urmarirea penala si prin videoconferinta in fata instantei de fond.

6. ICCJ, in completul de 5 judecatori, a respins si administrarea probei cu expertiza tehnica a unei inregistrari audio-video realizata prin procedee si tehnici ilegale, de agenti provocatori sub acoperire, neutorizati. Expertiza extrajudiciara existenta in dosar si care atesta ca inregistrarea este contrafacuta a fost practic inlaturata de instanta de fond fara nici o motivare. Instanta de apel pare a respinge o expertiza judiciara, pe motiv ca la dosar ar exista deja expertiza extrajudiciara necontrazisa de nici o dovada in sens contrar prezentata de DNA, dar nu duce lucrurile pana la consecinta fireasca a inlaturarii inregistrarii dubioase din materialul probator. De aici intrebarea: cum este posibil ca pe baza unei asemenea inregistrari instanta sa ajunga la o convingere mai presus de orice dubiu rezonabil?

Specialistul IT al DNA atesta ca a primit o inregistrare pe suport electronic a carei originalitate, integralitate si autenticitate nu le-a verificat, dupa care a facut doua copii identice. Dupa aceste copii pe suport electronic s-a realizat apoi transcriptul in limba romana pe suport de hartie. in acest caz trebuia sa se verifice daca versiunea inregistrarii audio–video (care conform declaratiei jurnalistului Jonathan Calvert, ignorata de instanta de fond, a fost prelucrata de catre o firma neidentificata care asigura asistenta tehnica ziarului The Sunday Times) tradusa in limba romana pe suport de hartie reprezinta transcrierea fidela a versiunii electronice a acelei inregistrari in limba engleza. Daca ar fi facut-o, instanta de apel ar fi observat ca in versiunea electronica apar persoane si conversatii care nu se regasesc ca atare in transcriptul pe hartie, precum si ca in transcript succesiunea discutiilor inregistrate a fost schimbata in asa fel incat sa sugereze o anumita poveste. Refuzand verificarea, pe baza unei probe false instanta nu poate ajunge decat la o concluzie falsa.

7. Instanta de apel stabileste un record absolut de logica rasturnata atunci cand respinge si cererile privind audierea unor martori care nu au aparut in fata instantei de fond, pe motiv ca stie ce au de spus acei martori fara sa ii mai asculte. Astfel se afirma ca martorii TRAIAN BaSESCU si GEORGE MAIOR, nou propusi, ar fi constatat existenta inscenarii faptelor inculpatului si incercarea de provocare a lor, dar nu si nevinovatia acestuia.

Ca si cand cineva poate fi vinovat pentru o fapta ireala, numai inscenata! Ca si cand legea nu interzice obtinerea de probe prin provocare si nu exclude folosirea probelor obtinute cu incalcarea interdictiilor legale!

Intrucat provocarea a vizat un demnitar roman aflat intr-o functie de importanta internationala, serviciile specializate romanesti au avut obligatia de a investiga situatia cu mijloacele specifice lor, problema putand fi una de securitate nationala. Exista temeiuri de a crede ca aceasta obligatie a fost indeplinita, inclusiv in colaborare cu servicii similare din alte tari. Informatiile culese in acest cadru pot oferi instantei de judecata temeiuri suplimentare esentiale pe baza carora sa stabileasca adevarul faptelor care au condus la declansarea procesului.

In cautarea adevarului instanta de apel ar fi trebuit fie sa ii audieze pe martorii care aveau raspunderea de a lua masuri in conditii de posibila amenintare a sigurantei nationale, fie sa ceara institutiilor specializate (in speta SRI si SIE) trasmiterea informatiilor pe care le detin in legatura cu problema dedusa judecatii, procedand, dupa caz, la desecretizarea acestora. ICCJ, in complet de cinci judecatori, a decis sa nu se informeze. (!!)

******

Din cele sase pagini ale incheierii prin care ICCJ, in completul de cinci judecatori, respinge toate probele solicitate de inculpat, conchizand ca acestea nu sunt utile spre a judeca, doar doua sunt dedicate motivelor unei asemenea concluzii, si acelea formulate lapidar, practic neargumentat. (A respinge o proba pe „motiv” ca este inutila, nu este de fapt o motivare.)

Astfel, prin respingerea tuturor probelor propuse de Adrian Severin in aparare instanta de apel a infrant prezumtia de nevinovatie statuand implicit ca infractiunile retinute in sarcina acestuia sunt deja dovedite prin probele deja administrate, in conditiile in care tocmai administrarea si insuficienta acestor probe au fost contestate.

Este evident ca nimeni nu se poate apara fara probe. Este, de asemenea, evident, ca acuzarea poate sustine orice atat timp cat nu este obligata sa certifice autenticitatea probelor pe care le aduce si i se permite prelucrarea martorilor. In aceste imprejurari se poate scrie deja cronica unei executii judiciare anuntate.

Istoria nu se opreste insa aici. Este bine ca aceia care masoara si judeca azi sa isi aduca aminte cuvintele Evanghelistului: „Cu masura cu care masurati, vi se va masura si cu judecata cu care judecati veti fi judecati!”

Av. Nicolae Traistaru