UNCHESELU, MARCA BANU'! - Fostul premier Victor Ponta il executa pe vestitul procuror DNA Jean Uncheselu: “Vreau sa plateasca din buzunarul lui. Au salarii mari, munca proasta… Vreau sa luam banii de la Uncheselu... Data viitoare, viitorul Uncheselu, inainte sa faca o chestie de genul asta, va zice: 'Bai, daca fac o magarie de-asta, peste un an-doi-trei o sa vina sa-mi ia casa, sa-mi ia masina, sa m-arunce-n strada'... Principalul vinovat de distrugerea DNA este Kovesi” (Video)
Vestitul procuror DNA Jean Uncheselu (foto) ar face bine sa se apuce sa puna bani deoparte, pentru a avea de unde sa plateasca daunele pe care fostul premier Victor Ponta urmeaza sa i le ceara. Ponta a confirmat, miercuri 6 iunie 2018, ca intentioneaza sa il dea in judecata pe Uncheselu, cel care i-a fabricat dosarul in care l-a acuzat de fals in inscrisuri sub semnatura privata, complicitate la evaziune fiscala si spalarea banilor, dosar in care Inalta Curte de Casatie si Justitie a pronuntat pe fond o solutie de achitare (click aici pentru a citi). Ponta a explicat ca prin demersul de a-l actiona in judecata pe Uncheselu doreste ca ceilalti procurori sa se gandeasca bine inainte sa puna in practica inscenari si sa faca dosare politice, si sa stie ca pot ramane fara masini, fara case si sa fie aruncati in strada.
Intr-un interviu acordat publicatiei PSnews.ro, Victor Ponta se declara revoltat ca Jean Uncheselu continua sa se afle in conducerea DNA (Uncheselu a fost pus de Kovesi in Colegiul de conducere al DNA), in pofida mizeriei pe care a facut-o in dosarul sau, mizerie care a contribuit din plin la indepartarea sa din functia de premier. Ponta a precizat ca suma pe care i-o va cere lui Uncheselu va fi stabilita dupa ce va calcula toti banii pe care statul roman i-a cheltuit cu dosarul sau, si pe care el i-a pierdut.
In ceea ce priveste situatia actuala in care se afla DNA, fostul premier Ponta acuza ca principalul vinovat este Laura Kovesi.
Iata fragmente din declaratiile facute de premierul Victor Ponta in cadrul interviului acordat PSnews.ro, care poate fi vizionat integral la finalul articolului:
“Cei trei ani din viata nu mi-i da nimeni. Absolut toata lumea – si adversarii mei politici, si cei care ma plac, si cei care nu ma plac – au stiut de la inceput ca acela a fost un fake – n-a fost un dosar adevarat. A fost o inscenare.
(...)
Ce e rau dupa acel episod este ca nu s-a intâmplat nimic. OK – uite: Ponta a demisionat din functie. Foarte bine am facut si asa trebuie sa faca orice om politic. Am demisionat, m-am prezentat la toate termenele… N-am vorbit la televizor. Cred ca am fost si la dumneavoastra la interviu si v-am zis ca nu vorbesc de dosar decat in fata judecatorilor. Deci eu am jucat by the rules – am respectat regulile democratice: mi-am dat demisia, am mers la tribunal, m-am aparat, nu am influentat judecatori… S-a dat decizia in unanimitate. Nu s-a dat pe o chestiune de procedura (ca a zis Curtea Constitutionala sau mai stiu eu ce); nu: s-a dat pe fond. Ca faptele respective nu exista si nu intrunesc elementele.
Acum ma uit: cel care m-a acuzat pe nedrept nu doar pe mine (si pe Grindeanu) si a facut multe dosare proaste – domnul Uncheselu – este in continuare in conducerea DNA. Deci nu ca n-a fost sanctionat. E in conducere! E ca si când mie-mi dati pe mana o firma, eu dau faliment cu ea (o fac praf) si ma promovati – ma duceti mai sus.
De aici s-a ajuns la aceasta reactie. Eu nu cred ca oamenii nu vor sa fie prinsi coruptii. Si eu vreau sa fie prinsi coruptii! Sau sa oprim coruptia institutionalizata, cum e astazi. Dar si in partea ailalta: daca in loc sa prinzi corupti, iti folosesti puterea ca sa-ti faci loc politic (dai cu Ponta deoparte, ii mai faci un dosar lui Tariceanu, mai dai pe seful nu stiu care), ai gresit – raspunzi. Faptul ca nu raspunde nimeni (dimpotriva: sunt promovati) e o chiar o chestie mai rea.
Aici doamna Kovesi seamana foarte tare cu Liviu Dragnea – in sensul in care, in loc sa-si salveze institutia (si sa zica: 'OK: s-a gresit. Eu, Portocala, Onea, Uncheselu, noi am gresit, ne dam deoparte, ii lasam pe altii mai buni'), ei se scufunda cu institutia. Si Dragnea la fel: Dragnea daca PSD va avea 5%, el nu pleaca din functie. El vrea sa se salveze pe el. Deci principalul vinovat de distrugerea DNA este Kovesi.
Nu vreau razbunare. Nu cred in razbunare. Dar cred in altceva – si am vorbit cu ceilalti asa-zisi inculpati, achitati ca si mine (ca am avut timp sa stam acolo destul): pentru acest dosar (care de la inceput era un fake), Uncheselu a cheltuit aproape 1 milion de euro din banii statului: au fost 80 de perchezitii la oameni care n-au nicio treaba, sute de sedinte de audieri, mascati… Mai departe: si eu, si ceilalti ne-am pierdut salariul, ne-am pierdut locul de munca, n-am putut sa m-angajez unde am fost invitat, la universitate; am zis: 'Nu predau, ca sunt penal. Va uitati pe Wikipedia si scrie ca sunt penal – am un dosar'.
Si am zis sa adunam toate chestiile astea si nu vrem sa dam in judecata DNA-ul, ca nu vreau sa iau bani de la statul roman. Eu vreau sa luam banii de la Uncheselu, de la el. Stiti de ce? Pentru ca data viitoare, viitorul Uncheselu, inainte sa faca o chestie de genul asta, va zice: 'Bai, daca fac o magarie de-asta, peste un an-doi-trei o sa vina sa-mi ia casa, sa-mi ia masina, sa m-arunce-n strada. Ia sa n-am eu grija sa fac dosare atunci când am probe si atunci când e OK!' Il vom da in judecata in civil, vom plati taxe de timbru si vom calcula toti banii pe care i-a cheltuit si statul român si pe care i-am pierdut si noi. Repet: incalcari flagrante.
Va dau un singur exemplu: ANAF nu s-a constituit parte civila in cazul meu, pentru ca a iesit expertiza ca am platit toate taxele. Domnul Uncheselu a spus: 'S-a constituit parte civila si are 51.000 de lei'. Si era hârtia de la ANAF. Am vrut sa depun decizia Curtii de Justitie a Uniunii Europene. Nu mi-a primit-o! A trebuit s-o depun la instanta. Deci niste chestiuni de rea-vointa. Vreau sa plateasca din buzunarul lui. Au salarii mari – slava Domnului! -, munca proasta… Ca la stat – adica salarii mari si, cu cât e munca mai proasta, cu atat e salariul mai mare. Si vreau sa plateasca din banii lui. Poate, in felul asta, data viitoare cand face un dosar politic, o sa se gandeasca si el si altii mai bine”.
*Vedeti aici interviul acordat de fostul premier Victor Ponta
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Mihail 6 June 2018 18:36 +18
# DODI 6 June 2018 19:25 +7
# DOREL 6 June 2018 20:23 +4
# Viorel Aiurel 6 June 2018 18:38 0
# esti fraier 6 June 2018 18:46 +4
# Edelweiss(R) 6 June 2018 23:12 +1
# faracatuse 7 June 2018 10:46 0
# Piranda 7 June 2018 12:51 0
# Pintea 6 June 2018 21:38 +6
# Ril 6 June 2018 23:43 +1
# dion 7 June 2018 19:39 +1
# Botomei Vasile, doctor in drept,Bacau,Oituz 33, 0744 191 717 8 June 2018 15:07 0