ZIARISTUL CARE “CONTROLA” PROCURORII – Horatius Dumbrava cere Inspectiei CSM sa verifice "gravele afirmatii” facute de Traian Basescu privitoare la jurnalistul care a influentat deciziile procurorilor. In cazul in care afirmatiile nu sunt reale, Dumbrava solicita IJ sa intocmeasca un raport privind aducerea atingerii independentei justitiei. In schimb, daca sustinerile lui Basescu sunt reale, judecatorul solicita DNA sa ancheteze procurorii controlati de “ziaristul important”
Ex-presedintele CSM, judecatorul Horatius Dumbrava (foto), a cerut miercuri, 10 septembrie 2014, Plenului CSM sa sesizeze Inspectia Judiciara cu privire la afirmatiile facute marti seara, 9 septembrie 2014, de presedintele Traian Basescu, care a sustinut ca exista “decizii de procurori care au fost controlate de un ziarist important”. Horatius Dumbrava le-a explicat membrilor Consiliului ca se impune ca inspectorii judiciari sa dispuna verificari si sa intocmeasca “cu maxima celeritate” un raport cu rezultatele cercetarilor pentru a se dovedi daca afirmatiile presedintelui Basescu sunt sau nu reale. In cazul in care acestea se dovedesc a fi reale, judecatorul Horatius Dumbrava sustine ca se impune sesizarea Directiei Nationale Anticoruptie in vederea efectuarii unor cercetari in urma carora sa fie trasi la raspundere “presupusii procurori care au actionat la comanda unui ziarist”.
Judecatorul Horatius Dumbrava: “Daca nu sunt reale afirmatiile domnului presedinte, Inspectia Judiciara sa intocmeasca un raport privind aducerea atingerii independentei justitiei”
In acelasi timp, judecatorul Dumbrava solicita ca, in cazul in care afirmatiile lui Traian Basescu sunt nereale, Inspectia Judiciara sa intocmeasa un raport pentru apararea independentei Justitiei si a sistemului de Justitie ca urmare a sustinerilor presedintelui: "Supun atentiei membrilor CSM (...) necesitatea ca, in temeiul art. 74 alin. 1 lit. g) si h), sa se sesizeze Inspectia Judiciara pentru ca aceasta sa purceada de urgenta la verificarea gravelor afirmatii facute de domnul presedinte al Romaniei in data de 9 septembrie si, in functie de aceste verificari, sa intocmeasca si sa prezinte plenului CSM, cu maxima celeritate, un raport cu rezultatele acestor verificari. In masura in care se dovedesc a fi reale afirmatiile presedintelui Romaniei, evident, se impune fie sesizarea Directiei Nationale Anticoruptie in ce priveste presupusii procurori care au actionat la comanda unui ziarist, fie declansarea cercetarii disciplinare fata de acesti procurori. Ori, daca nu sunt reale afirmatiile domnului presedinte, Inspectia Judiciara sa intocmeasca un raport privind aducerea atingerii independentei justitiei, a sistemului de justitie reprezentat de parchete si procurori prin Ministerul Public".
Judecatorul Horatius Dumbrava: “Afirmatiile sunt facute de la cel mai inalt nivel, Presedintia Romaniei, care, fara indoiala, are acces la date si informatii clasificate”
Tinand cont de afirmatiile pe care le-a facut, credem ca judecatorul Horatius Dumbrava are certitudinea ca declaratiile lui Traian Basescu sunt reale. Acest lucru reiese din convingerea lui Horatius Dumbrava ca “Presedintia Romaniei, fara indoiala, are acces la date si informatii clasificate”:
"Trebuie observat ca afirmatiile sunt facute de la cel mai inalt nivel, Presedintia Romaniei, care, fara indoiala, are acces la date si informatii clasificate. Nu stiu daca organele de urmarire penala — DNA sau Ministerul Public — au fost sesizate cu privire la aceste aspecte de catre domnul presedinte al Romaniei, obligatie de altfel prevazuta de normele procedural penale impun sesizarea organelor de urmarire penala atunci cand exista indicii de savarsire a unei infractiuni, inclusiv de catre un procuror, indiferent ca este vorba de un simplu cetatean si cu atat mai mult de catre presedintele Romaniei. Insa, fara indoiala, aceste aspecte — daca procurori au fost controlati in deciziile luate in exercitarea atributiilor lor de serviciu de un ziarist important — afecteaza in mod grav si foarte serios independenta justitiei".
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# ockiu 10 September 2014 16:30 +13
# IOAAN DUSCAS 11 September 2014 12:27 0
# obiectiva 10 September 2014 20:34 +2
# unul din lumea cea mare 10 September 2014 22:42 +1
# unul din lumea cea mare 10 September 2014 22:45 +1
# obiectiva 10 September 2014 22:47 +1
# obiectiva 10 September 2014 22:48 +1
# biet popor 10 September 2014 21:39 +1
# Ultimul Charlot 10 September 2014 23:16 +2
# obiectiva 10 September 2014 23:25 +1
# Aloo, 11 September 2014 13:39 0