RECHIZITORIU IMPOTRIVA LIBERTATII DE EXPRIMARE – Raportul MCV pare scris de dusmanii Romaniei. Documentul asmute impotriva jurnalistilor si politicienilor care indraznesc sa semnaleze derapajele din sistem: „Atacurile puternice indreptate impotriva magistratilor si a sistemului judiciar de catre mass-media si politicieni raman o amenintare... CSM sa poata sustine magistratii sau sa ii poata apara pe acestia in instanta”. Niciun cuvant despre abuzurile DNA si oamenii tinuti nevinovati in puscarii
Comisia Europeana a dat publicitatii, miercuri 25 ianuarie 2017, Raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul Mecanismului de cooperare si verificare (Raportul MCV). Nu a fost nici de aceasta data vreo surpriza. Si in 2017, Raportul MCV este redactat ca si cum ar fi fost scris de agentii de influenta ai DNA plantati in presa si diverse institutii. Exista doar laude la adresa DNA, dar niciun un cuvant despre abuzurilor parchetului condus de doctorita Laura Kovesi, despre oamenii defilati in catuse si umiliti in fata intregii tarii cu incalcarea Directivei UE privind prezumtia de nevinovatie, si nici despre oamenii tinuti nevinovati in puscarii si achitati apoi definitiv.
Nu este insa doar atat. Extrem de grav, Raportul MCV asmute practic impotriva jurnalistilor si politicienilor care nu sunt racolati de Sistem si care indraznesc sa critice derapajele din Justitie. In acest sens, autorii Raportului MCV acuza existenta unor atacuri impotriva magistratilor si a sistemului judiciar din partea mass-media si a politicienilor, care ar reprezenta o amenintare la adresa ireversibilitatii luptei impotriva coruptiei. De asemenea, Raportul MCV sustine ca atacurile la adresa unor magistrati sau institutii judiciare risca sa submineze increderea opiniei publice in Justitie si sa intimideze diferiti procurori sau judecatori, fara sa se tina cont ca romanii inteleg din ce in ce mai mult ca lupta impotriva coruptiei este de fapt un instrument folosit in batalia politica si in rafulieli intre taberele din interiorul sistemului ocult care conduce Romania. Halucinant, acelasi Raport MCV propune ca CSM sa poata sustine magistratii care doresc sa se apere in instanta sau chiar sa ii poata apara pe acestia in instanta.
Este cat se poate de clar, in acest context, ca Raportul MCV reprezinta un rechizitoriu impotriva libertatii de exprimare. Este inadmisibil ca un document al Comisiei Europene sa incerce sa puna botnita jurnalistilor sau politicienilor care au curajul de a semnala derapajele din sistem. Parlamentul Romaniei este obligat sa reactioneze fata de alegatiile din Raportul MCV, caci nimeni nu poate ingradi dreptul la exprimare, nici macar Comisia Europeana.
Pe de alta parte, trebuie spus ca Raportul MCV critica modul in care au fost numiti sefii marilor parchete. Documentul Comisiei Europene arata ca numirea procurorilor-sefi din parchete nu ofera destule garantii pentru a se evita o influenta politica. In acest sens, Comisia Europeana cere, la fel ca in anii trecuti, ca numirile in functiile de conducere ale marilor parchete sa se faca in baza unor criterii clare si transparente.
Iata un fragment din Raportul MCV:
„Independenta Justitiei
Rapoartele MCV succesive au pus in evidenta faptul ca, desi a existat tendinta ca numirile sa se faca din ce in ce mai mult in mod transparent si pe baza de merit, legea numirii procurorilor-sefi si practica punerii ei in aplicare nu sunt suficient de robuste pentru a se evita o influenta politica excesiva asupra numirilor. Din experienta trecuta, acest lucru poate conduce la indoieli cu privire la independenta unui candidat, poate intarzia numirile datorita blocajelor de ordin politic sau poate chiar conduce la numirea unor magistrati despre care sa se dovedeasca ulterior ca au probleme de integritate.
In Europa exista diferite traditii legale cu privire la numirile in postul de Procuror General (sau in posturi similare de procurori de rang inalt) si acest lucru este recunoscut de Comisia de la Venetia. Cheia este insa de a se asigura garantiile corespunzatoare in termeni de transparenta, control si echilibru, chiar si in cazurile in care decizia finala se ia la nivel politic.
Recomandare:
-punerea in practica a unui sistem robust si independent de numire a procurorilor de rang inalt, pe baza unor criterii clare si transparente, cu sprijinul Comisiei de la Venetia.
Respectarea judecatorilor si a procesului judiciar
Succesul urmaririi penale si condamnarii multor politicieni renumiti in Romania este un semn de independenta a sistemului judiciar, care arata ca nici ocupantii unor posturi inalte nu sunt deasupra legii daca au comis infractiuni. Totusi, acest lucru pare sa se afle la radacina unor atacuri adesea orientate direct catre magistrati in mod individual, ceea ce depaseste critica sau dezaprobarea unei pedepse sau contestarea unei hotarari prin mijloacele legale aflate la dispozitie. Atacurile care vizeaza discreditarea diferitilor magistrati sau a institutiilor judiciare risca sa submineze increderea opiniei publice in ansamblul sistemului judiciar si, eventual, sa intimideze diferitii magistrati. Critica excesiva sau personalizata adusa judecatorilor de catre Parlament sau Guvern este contrara principiului respectului reciproc intre institutii si este in contradictie cu respectul pentru independenta sistemului judiciar.
Constitutia desemneaza Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) drept principal aparator al independentei justitiei. Concluziile acestuia ofera un sprijin nepretuit magistratilor, dar faptul ca este dificil sa se asigure un nivel echivalent de acoperire in mass-media a concluziilor CSM fata de criticile initiale este simptomatic pentru provocarile cu care se confrunta sistemul judiciar in ceea ce priveste mass-media. Desi hotararile CSM sunt intotdeauna transmise Consiliului National al Audiovizualului, nu s-au inregistrat progrese in ceea ce priveste luarea de masuri reparatorii eficace sau corectarea informatiei de catre canalul mediatic care a lansat sau care a preluat atacurile. Aceasta este o consecinta a unor probleme mai generale legate de libertatea de expresie in conformitate cu standardele Consiliului Europei si cu jurisprudenta CEDO. In timp ce subiectul mai larg al reglementarii massmediei si al luarii de masuri reparatorii este, in sine, in afara domeniului de aplicare a MCV, exista o legatura directa cu independenta sistemului judiciar. Noul CSM si noul Guvern ar putea, de asemenea, urmari aplicarea recomandarii de a se explora posibilitatea de a pune in practica un mecanism mai robust, astfel incat CSM sa poata sustine magistratii care doresc sa se apere in instanta sau sa ii poata apara pe acestia in instanta.
Recomandare:
-asigurarea faptului ca in Codul de conduita pentru parlamentari, care este in curs de elaborare in Parlament, sunt incluse prevederi clare cu privire la respectul reciproc intre institutii si se precizeaza clar ca parlamentarii si procesul parlamentar trebuie sa respecte independenta sistemului judiciar. Un Cod de conduita similar ar putea fi adoptat pentru ministri.
CSM ar trebui sa raporteze in continuare cu privire la masurile intreprinse pentru a apara independenta justitiei si pentru a apara reputatia, independenta si impartialitatea magistratilor si ar putea organiza o dezbatere publica in cadrul careia Guvernul, Parlamentul si Consiliul National al Audiovizualului sa fie invitate sa raspunda la raport.
Combaterea coruptiei la nivel inalt
Directia Nationala Anticoruptie (DNA) si Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) au inregistrat un bilant impresionant in ceea ce priveste rezolvarea cazurilor de coruptie la nivel mediu si inalt. Mentinerea eforturilor institutiilor judiciare care combat coruptia la nivel inalt ramane cel mai important semnal de consolidare a luptei anticoruptie. DNA a constituit, de asemenea, un exemplu destul de bun in ceea ce priveste raportarea, ceea ce arata un nivel inalt de deschidere si vointa de analiza. In particular, caracterul recurent al unor cazuri de coruptie similare sugereaza deficiente in procesul de invatare din experienta si de eliminare a lacunelor in cadrul institutiilor publice. Atacurile puternice indreptate impotriva magistratilor si a sistemului judiciar de catre mass-media si politicieni raman o amenintare serioasa pentru ireversibilitatea luptei anticoruptie.
Legislatia anticoruptie trebuie sa se aplice tuturor in mod egal si la toate nivelurile. Dezbaterile din Parlament cu privire la criteriile obiective pentru justificarea refuzului de ridicare a imunitatii nu au condus la schimbare in sensul recomandarilor anterioare din rapoartele MCV.
Modificarile legislative menite in mod clar sa slabeasca sau sa reduca domeniul de aplicare al infractiunii de coruptie sau care au reprezentat o provocare majora la adresa independentei sau eficacitatii DNA ar atrage dupa sine reevaluarea progreselor realizate.
Recomandare:
-adoptarea unor criterii obiective pentru luarea si motivarea deciziilor de ridicare a imunitatii parlamentarilor pentru a se asigura faptul ca imunitatea nu este folosita pentru a se evita cercetarea si urmarirea penala a infractiunilor de coruptie. De asemenea, Guvernul ar putea avea in vedere modificarea legii pentru a limita imunitatea ministrilor la perioada mandatului. Aceste masuri ar putea fi luate cu ajutorul Comisiei de la Venetia si al GRECO. Parlamentul ar trebui sa instituie un sistem de raportare periodica referitoare la deciziile adoptate de camerele sale cu privire la solicitarile de ridicare a imunitatii si ar putea organiza o dezbatere publica astfel incat Consiliul Superior al Magistraturii si societatea civila sa poata reactiona”.
*Cititi aici integral Raportul MCV elaborat de Comisia Europeana
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# Luca 25 January 2017 15:47 +7
# Sara 25 January 2017 16:15 -8
# DODI 25 January 2017 17:41 -9
# un pacient 25 January 2017 19:33 -7
# Luca 25 January 2017 15:52 -2
# candiano popescu 25 January 2017 16:11 -1
# ubu 25 January 2017 16:17 +6
# V 25 January 2017 16:20 +6
# ubu 25 January 2017 17:56 -3
# Edelweiss - Zicălaș și Uricar de Bukowina 25 January 2017 16:37 +4
# Edelweiss - Cyberinculpat de Bukowina 25 January 2017 16:48 -1
# Io* 25 January 2017 17:15 -6
# Emma Schwartz 25 January 2017 17:39 +4
# Luca 25 January 2017 19:00 +4
# Emma Schwartz 25 January 2017 20:46 +3
# Samanta 25 January 2017 18:33 +2
# Golan 25 January 2017 23:07 +3
# Luca 26 January 2017 04:29 +5
# Emma Schwartz 26 January 2017 13:56 +5
# Luca 27 January 2017 11:29 +1
# Vesti Povesti 26 January 2017 08:57 +4