AMERICANII, LA TARGU-MURES – O noua masa rotunda organizata de Camera si Comert si Industrie a Romaniei in cooperare cu Sectia Comerciala a Ambasadei SUA la Bucuresti. Atasatul Comercial al Ambasadei Statelor Unite ale Americii in Romania si-a manifestat disponibilitatea de a promova afacerile in SUA
Camera de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR), in cooperare cu Sectia Comerciala a Ambasadei SUA la Bucuresti, a initiat, in luna septembrie, o suita de intalniri regionale avand drept scop discutarea oportunitatilor de cooperare romano-americane sub egida Parteneriatului Strategic dintre cele doua tari si a potentialelor oportunitati de cooperare in domeniul comercial.
Masa rotunda organizata de Camera de Comert si Industrie Mures in data de 3 septembrie 2021 a fost prilejuita de vizita Atasatului Comercial al Ambasadei Statelor Unite ale Americii in Romania, Thomas Hanson, la Targu Mures.
Evenimentul, la care au participat 25 de companii interesate de dezvoltarea la nivel international, a avut drept scop identificarea unor actiuni concrete privind consolidarea cooperarii de afaceri cu parteneri americani si atragerea unor parteneriate in sectoare precum industria extractiva a gazului metan, industria energetica, industria chimica si productia de medicamente, industria de exploatare si prelucrare a lemnului, productia de mobilier si instrumente muzicale, industria alimentara, industria textila, prelucrarea metalelor, industria de masini si echipamente, industria electrotehnica si productia de componente auto, IT (software, solutii inteligente), tehnologie si, nu in ultimul rand, sanatate si invatamant.
Potential economic
Potrivit CCIR, "Vasile Pop, Presedintele Camerei de Comert si Industrie Mures, a adresat cuvantul de bun venit participantilor si a realizat o prezentare a potentialului economic si de dezvoltare al judetului Mures".
"Au urmat reprezentantii autoritatilor locale – Consiliul Judetean Mures si Primaria Municipiului Mures, care au prezentat obiectivele si investitiile de interes, atat pentru municipiul Targu Mures, cat si pentru judetul Mures. Avand in vedere importanta deosebita a UMFST Targu Mures, Leonard Azamfirei, Rectorul acestei institutii prestigioase a adresat mesajul sau invitatului special si reprezentantilor mediului de afaceri.
Thomas Hanson, Atasatul Comercial al Ambasadei Statelor Unite ale Americii in Romania, a prezentat activitatea sectiei economice a Ambasadei si oportunitatile de cooperare derulate prin intermediul acesteia. Acesta si-a manifestat disponibilitatea de a promova afacerile prezentate in Statele Unite ale Americii, atat direct, cat si prin evenimentele care vor fi organizate in scopul atragerii de investitii in SUA (ex. SELECT USA), in ideea initierii de parteneriate.
Reprezentantii mediului de afaceri muresean au avut ocazia sa prezinte fiecare domeniul in care activeaza si s-au aratat extrem de interesati de concretizarea cooperarii romano-americane”, mentioneaza CCIR.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii